Padre Pio (2) Clarviziunea

[Convergențe - Lumina]

Este acea carismă specială – pe care o au, evident, doar persoanele sfinte – care permite de a vedea lucruri îndepărtate, de a prevedea viitorul sau de a vedea şi auzi de la distanţă, în timp şi spaţiu, fără ajutorul simţurilor şi a capacităţilor obişnuite de cunoaştere. O asemenea capacitate a fost experimentată şi de Padre Pio, deşi, în el, această carismă a fost de un tip special. Mai precis, Padre Pio reuşea să scruteze o persoană şi să cunoască cele mai ascunse colţuri ale sufletului. Multe mărturii ne-au rămas despre aceste intervenţii speciale ale lui Padre Pio.



O doamnă din Bologna povesteşte: «Odată, mama mea a mers la Padre Pio împreună cu prietenele sale. De-abia ajunsă la San Giovanni Rotondo în sacristia conventului, veneratul Părinte îi spuse imediat: “Ce faci aici? Mergi imediat acasă la tine, pentru că soţului tău îi este foarte rău!”. Mama mea a rămas fără suflare, pentru că plecase lăsându-i pe toţi din casă perfect sănătoşi. Se reîntoarse cu primul mijloc de transport. Când ajunse acasă, alarmată, ceru ştiri despre tatăl meu: nu se întâmplase nimic! În timpul nopţii însă, tatăl meu a început să aibă probleme mari de respiraţie. Ceva îl apăsa în gât. Mama încercă să-l calmeze şi chemă un medic. Către orele 11 noaptea tatăl meu fu dus la spital şi internat de urgenţă în sala de operaţii. În timpul intervenţiei chirurgicale i-au fost extrase din gât aproape două lighenaşe de puroi». Padre Pio văzuse cu anticipare ceea ce avea să se întâmple soţului doamnei şi, prin cuvintele sale şi cu rugăciunea sa, reuşise să determine un sfârşit fericit situaţiei.




Un fiu spiritual al lui Padre Pio, rezident la Roma, era în compania câtorva prieteni. Trecând pe lângă o biserică, omise, de ruşine, să facă un semn de respect faţă de Isus prezent în Sf. Sacrament, lucru pe care, de obicei, îl făcea. Pe neaşteptate, auzi în urechi o voce puternică – vocea lui Padre Pio – şi un singur cuvânt: „Netrebnicule!”. Aflându-se după câteva zile la San Giovanni Rotondo, fu apostrofat de Padre Pio: „Atenţie, de data aceasta doar am strigat la tine, dar data viitoare te vei trezi cu o palmă bună după ceafă!”.




Către asfinţit, în grădina mănăstirii, Padre Pio stătea de vorbă cu câţiva credincioşi şi fii spirituali. Îşi dă seama că nu avea la el batista. Se adresează deci, către unul dintre cei prezenţi şi-i spune: „Te rog, asta este cheia de la camera mea. Trebuie să-mi suflu nasul, mergi şi ia de acolo o batistă”. Bărbatul merse în camera părintelui, dar, pe lângă batistă, mai luă una dintre mănuşile de stofă pe care Padre Pio le purta de obicei pe mâinile sale rănite de stigmate, şi o puse în buzunar. Nu voia să-i scape ocazia de a lua cu sine o relicvă! Reîntors în grădină, dădu batista şi auzi aceste cuvinte de la Padre Pio: „Mulţumesc, dar acum mergi din nou în camera mea şi pune la loc mănuşa pe care ai luat-o!”.




O doamnă obişnuia, în fiecare seară, înainte de a se culca, să îngenuncheze în prezenţa unei fotografii a lui Padre Pio, cerându-i binecuvântarea. Soţul, deşi un bun catolic şi prieten cu Padre Pio, considera că soţia exagera cu acest gest şi de fiecare dată râdea de ea, făcând tot felul de glume pe seama ei. Într-o zi stătea de vorbă cu Padre Pio: „Soţia mea în fiecare seară îngenunchează în faţa fotografiei sfinţiei voastre şi vă cere binecuvântarea”. „Ştiu, îi răspunse Padre Pio, iar tu râzi de ea”.




Într-o zi un bărbat, catolic practicant, stimat şi apreciat în ambientele ecleziastice, merse să se spovedească la Padre Pio. Dorind să-şi justifice anumite comportamente, începu să vorbească despre o „criză spirituală” pe care ar fi avut-o. În realitate, alta era situaţia sa: căsătorit, îşi neglija soţia şi încerca să-şi depăşească „criza” în braţele unei amante. Dar nu-şi imagina că îngenunchease în faţa unui confesor „neobişnuit”. Dintr-o dată, Padre Pio se ridică energic şi strigă: „Da de unde, criză spirituală! Eşti un mizerabil, iar Dumnezeu este supărat pe tine! Pleacă!”. Omul, mai apoi, îşi schimbă viaţa.




Un domn povesteşte : «M-am hotǎrât sǎ mǎ las de fumat şi sǎ ofer acest mic sacrificiu lui Padre Pio. În prima searǎ, cu un pachet întreg de ţigǎri în mânǎ, am privit imaginea lui Padre Pio şi i-am spus: «Pǎrinte, a trecut o zi.» A doua searǎ am fǎcut acelaşi lucru : «Pǎrinte, au trecut douǎ zile.» Şi tot aşa timp de trei luni. Într-o zi m-am dus sǎ-l întâlnesc şi i-am spus : «Pǎrinte, de 81 de zile m-am lǎsat de fumat, iatǎ 81 de pachete…» Padre Pio mi-a rǎspuns : «Ştiu la fel de bine ca şi tine cǎci în fiecare searǎ m-ai pus sǎ le numǎr.»




Un şofer de autobuz care transporta turişti în excursie la Gargano aştepta în capelǎ momentul plecǎrii, când soseşte Padre Pio. Deşi omul era în mijlocul unui grup de vreo zece persoane venite sǎ se spovedeascǎ, Padre Pio i s-a adresat direct lui: «Şi tu, fiule, vrei sǎ te binecuvintez?» Surprins, şoferul se desprinde de grup şi îngenuncheazǎ, dar Padre Pio înainte de a-l binecuvânta îl întreabǎ: «Deci, ce ai fǎcut?» Bǎrbatul rǎspunde: «Nimic, pǎrinte, m-am spovedit acum douǎ ore la Monte San Angelo apoi am asistat la Sf.Liturghie împreunǎ cu grupul de turişti pe care îl conduc.» Padre Pio zice: «Şi apoi?» «Am cumpǎrat câteva obiecte religioase.» Padre Pio rǎspunde: «Nu, nu obiectele religioase te-au fǎcut sǎ înjuri, ci acele dulciuri…» Şoferul, înmǎrmurit, îşi aminti cǎ dupǎ Liturghie a înjurat cǎ dulciurile pe care le cumpǎrase erau prea puţine pentru turiştii sǎi. Pocǎit, încearcǎ sǎ zicǎ ceva dar Padre Pio adaugǎ : «Dar asta nu e tot. Pe drum, în apropiere de San Giovanni Rotondo, ai înjurat şi ocǎrât un cǎruţaş care nu ţinea dreapta.» Şoferul, care la început nu recunoscuse nimic, începu sǎ recite, buimǎcit, actul de pocǎinţǎ.




O doamnǎ englezoaicǎ de origine italianǎ, sosind din Anglia se duse direct la scaunul de spovadǎ al lui Padre Pio. Acesta în loc sǎ-i asculte mǎrturisirea, i-a spus : «Pentru tine nu sunt disponibil.» şi a închis uşiţa. De ce nu vroia Padre Pio sǎ asculte mǎrturisirea acestei doamne? Aceasta revine timp de doua sǎptǎmâni, în fiecare zi. În sfârşit, Padre Pio îi ascultǎ spovedania, iar ea îl întreabǎ de ce a fǎcut-o sǎ aştepte aşa de mult. Padre Pio îi rǎspunde : «Dar tu, cât timp l-ai fǎcut sǎ aştepte pe Dumnezeu? Ar trebui sǎ te întrebi cum de Isus te mai poate primi dupǎ toate pǎcatele fǎcute. Ai amânat la nesfârşit pocǎinţa, dupǎ ce ani de zile, împreunǎ cu soţul tǎu şi cu mama ta, te-ai împǎrtǎşit cu pǎcat de moarte.» Femeia, bulversatǎ şi pocǎitǎ, a primit iertarea plângând. Dupǎ câteva zile s-a întors în Anglia cu sufletul împǎcat.




Un bǎrbat povesteşte: «Într-o searǎ am mâncat cam multe smochine şi m-am simţit vinovat de lǎcomie. M-am hotǎrât sǎ mǎ spovedesc la Padre Pio. A doua zi, în drum spre mânǎstire, mi-am fǎcut examenul de conştiinţǎ, fǎrǎ sǎ-mi aduc aminte de pǎcatul de lǎcomie din ajun. La mǎrturisire, înainte de a cere dezlegarea, i-am spus lui Padre Pio: «Cred cǎ am uitat un pǎcat, poate cel mai grav, dar nu-mi mai amintesc ce era.» Padre Pio mi-a rǎspuns zâmbind: «Nu te îngrijora pentru douǎ smochine!»




Dumnezeu vede totul şi, înaintea lui, va trebui să dăm seama de toate. Istorisirea ce urmează ne arată că şi gândurile noastre cele mai ascunse, lui Dumnezeu îi sunt cunoscute. În anul 1920 se prezintă la conventul fraţilor capucini un bărbat care vrea să vorbească cu Padre Pio. Acesta nu este, desigur, un penitent ca atâţia alţii care vor să-i ceară iertare lui Dumnezeu, dimpotrivă, el se gândeşte la toate în afară de iertare. Acest om, care face parte dintr-o bandă de ucigaşi înrăiţi, este decis să se debaraseze de soţia sa pentru a-şi lua o altă femeie; vrea s-o omoare şi în acelaşi timp vrea să-şi creeze un alibi indiscutabil. El ştie că soţia sa este penitenta unui Frate care trăieşte într-un sătuc din Gargano. Acolo nu-l cunoaşte nimeni şi, ca atare, poate să dea cu uşurinţă curs planului său omucigaş. Într-una din zile, printr-un pretext, o convinge pe soţia sa ca să plece, împreună cu el, la drum. Când ajung în Puglia îşi invită soţia să facă o vizită acelui personaj despre care se vorbeşte atât de mult. O găzduieşte într-un pension la intrarea în sat, iar el se duce singur la convent ca s-o programeze pe soţie pentru spovadă. Apoi, când ea se va duce la spovadă, el se va face văzut prin sat pentru a-şi face un alibi. Va căuta un birt şi, făcând cunoştinţă cu clienţii de acolo, îi va invita la un păhărel şi la un joc de cărţi. După câtva timp, cerându-şi scuze de la partenerii de joc, se va duce să-şi ucidă soţia abia ieşită de la spovadă. În jurul conventului peste tot este câmp deschis şi, în obscurul serii, nimeni nu-şi va da seama de nimic, cu atât mai puţin de faptul că cineva îngroapă un cadavru. Apoi, întorcându-se, va continua să se întreţină cu tovarăşii de joc, iar după aceea să plece singur aşa cum a venit. Planul său era perfect, numai că nu ţinuse seamă de lucrul cel mai important: în timp ce el plănuieşte omuciderea, cineva îi ascultă intenţiile. Ajuns la convent a văzut că Padre Pio spovedeşte nişte săteni. Prins de un sentiment pe care el însuşi nu reuşeşte să-l stăpânească, brusc, îngenunchează lângă acel confesional unde erau sătenii. Nu a prididit să-şi termine nici semnul crucii când, deodată, din confesional aude nişte urlete: Pleacă! Pleacă! Nu ştii că Dumnezeu interzice pătarea mâinilor cu sânge prin omucidere? Fugi! Fugi! Apoi, capucinul luându-l de braţ l-a dat afară. Bărbatul este răvăşit, nu-şi crede sieşi, este înspăimântat. Văzându-se descoperit, fuge năucit spre câmp, unde, căzut la picioarele unui bloc de piatră, cu faţa în noroi, îşi dă seama, în sfârşit, de ororile vieţii sale păcătoase. Torturat până în străfundul sufletului se întoarce în biserică şi îl roagă pe Padre Pio să-l spovedească cu adevărat. Părintele consimte şi, de data aceasta, îi vorbeşte cu o nesfârşită gingăşie ca şi când l-ar cunoaşte de o viaţă. Mai mult, dorind să-l ajute, ca să nu uite nimic din acea viaţă răvăşită, îi înşiră clipă de clipă tot trecutul, păcat după păcat, crimă după crimă cu lux de amănunte. Ajunge la ultimul plan infam, acela de a-şi ucide soţia. Şi bărbatul ascultă cum părintele îi expune proiectul de a-şi ucide soţia, proiect pe care numai el şi l-a născocit în mintea sa, proiect pe care nimeni, în afară de conştiinţa sa, nu-l cunoştea. Epuizat, dar, în sfârşit, uşurat, se aruncă la picioarele capucinului şi, cu umilinţă îi cere iertare şi dezlegare. Dar nu s-a terminat. Bărbatul, după ce şi-a terminat spovada, ridicându-se, dă să plece, dar Padre Pio îl cheamă şi îi spune: „Tu ai dorit să ai copii, nu-i aşa?” – Groaznic, acest sfânt o ştie şi pe asta! – „Ei bine, să nu-l mai superi pe Dumnezeu şi vei avea un fiu!” Acel bărbat se va întoarce la Padre Pio exact în aceeaşi zi a anului următor, complect convertit şi tată al unui copil de la acea soţie pe care voia s-o ucidă.




Părintele guardian al conventului San Giovanni Rotondo povestea: „În altă zi a venit un negustor din Pisa să-i ceară lui Padre Pio vindecarea fiicei sale. Padre Pio se uită la el şi-i spune: «Tu eşti mai bolnav decât fiica ta. Eu te văd mort». «Nu, nu, eu mă simt foarte bine…». «Nemernicule! – a strigat Padre Pio –, nenorocitule! Cum te poţi simţi bine cu atâtea păcate pe conştiinţă? Eu văd acolo, pe puţin, 32 de păcate». Închipuiţi-vă stupoare negustorului! După spovadă el spunea tuturor celor care voiau să-l asculte: «El ştia deja totul şi mi-a spus toate păcatele!»”.




Un preot a povestit o întamplare petrecuta unui confrate al sau, venit de foarte departe, să se spovedeasca la Padre Pio. El a trebuit sa schimbe trenul si din acest motiv a asteptat multe ore în Bologna. Dupa spovadă Padre Pio l-a intrebat: - “Fiul meu, nu-ti aduci de nimic altceva?” – “Nimic, parinte.” – “ Ia sa vedem, gândeşte-te puţin...” Confratele meu avea un examen de constiinta bine facut; nu gasea nimic altceva. Atunci Padre Pio ii spuse cu multa blandete. - “Fiul meu, ieri dimineata, ai sosit la Bologna pe la cinci dimineata. Bisericile erau inca inchise. In loc sa astepti, te-ai dus la hotel ca sa te odihnesti puţin inainte de slujba. Te-ai culcat si ai adormit atat de profund incat nu te-ai trezit decat la ora trei dupa-amiaza cand era deja prea tarziu să celebrezi sfânta Liturghie. Stiu ca nu ai facut-o cu rautate dar a fost o neglijenta care l-a ranit pe Domnul”.




In timpurile cand mase mari de oameni veneau la Padre Pio au fost trimisi la manastire doi politisti care stateau langa el ca sa-l protejeze. Intr-o zi in sacristie, in timp ce sa dezbraca de hainele sfinte, Padre s-a adresat unuia dintre politisti: “Dupa ce ai terminat aici si eu am terminat rugaciunea de multumire pentru slujba, vino in camera mea pentru ca trebuie sa-ti vorbesc”. Politistul foarte fericit a asteptat ca Padre sa-si termine rugaciunile si s-a dus in camera calugarului. “Asculta,” ii spuse Padre Pio, “peste cel mult opt zile vei merge la casa ta parinteasca si vei muri”. “Dar Padre, eu ma simt foarte bine” spuse politistul. “Nu te lasa amagit”, a adaugat capucinul. “te vei simti mai bine peste opt zile. Ce este viata asta ? Un pelerinaj; suntem in tren, fiul meu. Cere demisia si pleaca sa-ti inchei afacerile la casa ta. Maine vei muri si ce vor sti rudele tale?” Politistul uluit de aceste cuvinte a intrebat: “ Padre, pot sa povestesc altora ceea ce mi-ati spus?”. – “ Deocamdata nu”, a raspuns Parintele, “ Vei povesti numai cand vei ajunge acasa”. Tanarul a coborat in San Giovanni Rotondo si a cerut demisia ca sa mearga acasa. Superiorul său nu voia sa-l lasa sa plece pentru ca nu avea nici un motiv adecvat cererii sale dar, la interventia personala a lui Padre Pio pe langa superiorul lui, politistul a obtinut demisia. Ajuns acasa, politistul a spus parintilor sai: “Padre Pio mi-a spus ca voi muri si am venit sa va salut”. Dupa opt zile politistul muri.




Pe langa viziuni, calugarii manastirii Venafro care l-au gazduit pe Padre Pio pentru un timp, au fost martorii unor altfel de fenomene inexplicabile. In starea in care era, fiind foarte bolnav, Padre Pio s-a dovedit a fi in stare sa citeasca gandurile altor persoane. Intr-o zi, Padre Agostino s-a dus sa-l viziteze. “ In aceasta dimineata va rog sa faceti o rugaciune speciala pentru mine” l-a rugat Padre Pio. Coborand in biserica, Padre Agostino a decis sa pomeneasca confratele intr-un mod special in timpul slujbei dar pe urma a uitat. Intorcandu-se la Padre acesta l-a intrebat: “V-ati rugat pentru mine?”- “Am uitat” a raspuns Padre Agostino. Atunci Padre Pio a spus:” din fericire Dumnezeu a acceptat propunerea pe care ati facut-o coborand pe scari”.




La insistentele chemari pentru a veni sa spovedeasca o persoana, Padre Pio, care se ruga in cor, a ridicat capul si a spus cu severitate: “ In sfarsit, aceasta persoana care l-a facut sa astepte pe Dumnezeu doua zeci si cinci de ani pentru a se spovedi nu poate sa ma astepte cinci minute pe mine?” S-a verificat si s-a constatat ca faptul era adevarat.




Spiritul profetic al lui Padre Pio vazut de Padre Carmelo care a fost superior al Manastirii din San Giovanni Rotondo este cuprins in aceasta marturie: - “ In timpul ultimului razboi mondial, aproape in fiecare zi se vorbea despre razboi si mai ales despre rasunatoarele victorii militare ale Germaniei pe toate fronturile de batalie. Imi aduc aminte ca intr-o dimineata, am citind in salonul manastirii ziarul cu vestea ca avangarda germana arau in drum spre Moscova. A fost pentru mine ca un fulger: am vazut in flash-ul jurnalistic sfarsitul razboiului prin victoria finala a Germaniei. Iesind in coridor l-am intalnit pe venerabilul Padre Pio si plin de bucurie am exclamat: “Padre, s-a sfarsit razboiul! Germania a invins!”- “Cine ti-a spus?”- a intrebat Padre Pio.- “Padre, ziarul!” i-am raspuns. Si Padre Pio: “Germania a castigat razboiul? Ia aminte ca de data asta Germania va pierde razboiul, mai rau ca data trecuta ! Ia aminte!”. – I-am raspuns: “ Padre, germanii sunt deja aproape de Moscova, deci ...”. El mi-a raspuns: “ Ia aminte la ce ti-am spus “, Eu am insistat: “ Dar daca Germania pierde razboiul inseamna ca va pierde si Italia!” – Iar el mi-a raspuns decis: “ Va trebui vazut daca-l vor termina impreuna”. Aceste cuvinte mi s-au parut incurcate de tot luand in considerare alianta Italia-Germania dar mi s-au clarificat in anul urmator dupa armistitiul cu anglo-americanii din 8 septembrie 1943 si cu declaratia de razboi din partea Italiei catre Germaniei.




O doamnă povesteşte: “Am vrut să particip şi eu la un pelerinaj la San Giovanni Rotondo pentru a-l cunoaşte îndeaproape pe Padre Pio. Era anul 1961. În autocar un domn, cu voce tare spuse deodată: “Soţia mea a vrut s-o însoţesc la acest impostor”. Aluzia la scumpul nostru Părinte era evidentă. Am avut o strângere de inimă la auzul acelor cuvinte. Când am ajuns la San Giovanni Rotondo, ne-am dus repede în biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie. La sfârşitul slujbei Padre Pio a trecut prin mijlocul pelerinilor. Ajuns aproape de noi, se opri tocmai în faţa acelui domn care în autocar vorbise rău de el şi-i spuse: “Dumneavoastră veniţi încoace. Veniţi la acest impostor”. Omul se îngălbeni, căzu în genunchi şi bălbâind reuşi să spună doar atât: “Iertaţi-mă Părinte! Iertaţi-mă!”. Atunci Padre Pio îi puse mâinile pe cap şi binecuvântându-l îi spuse: “Ridică-te, te iert”. Acel domn se converti pe loc, în timp ce toţi cei din jur erau cuprinşi de admiraţie şi de emoţie.




Povesteşte o doamnă: “În anul 1945 mama m-a dus la San Giovanni Rotondo ca să-l cunosc pe Padre Pio şi ca să mă spovedesc la el. Era multă lume! Aşteptând la rând m-am gândit la tot ceea ce trebuia să-i spun Părintelui, dar când am ajuns în faţa lui m-am blocat de tot. Părintele şi-a dat seama imediat că m-am intimidat şi m-a întrebat: “Vrei să vorbesc eu în locul tău?” Am dat din cap în semn de aprobare şi după câteva secunde am rămas înmărmurită. Era incredibil! Padre Pio îmi spunea, cuvânt cu cuvânt, tot ceea ce aş fi vrut să-i spun eu. M-am simţit liniştită, senină şi în gând i-am mulţumit veneratului părinte că mi-a dat şansa să experimentez una dintre extraordinarele sale carisme. I-am incredinţat lui sănătatea sufletului şi trupului meu. El îmi răspunse: “Voi fi mereu părintele tău spiritual!” M-am despărţit de el cu o mare bucurie în suflet. În timp ce eram în tren, pe drumul de întoarcere, am simţit un miros de flori parfumate ce nu voi uita niciodată!




Padre Pio era în stare să recunoască dacă un oarecare era preot şi dacă lucrurile ce i se prezentau erau sfinţite. Manifestările de ierognoză făceau parte dintre multiplele carisme ale lui Padre Pio. Într-una din zile un domn îmbrăcat elegant şi cu cravată la gât, stătea în sacrestie împreună cu alţi oameni în aşteptarea părintelui. Era chiar în rândul din faţă. Abia l-a zărit Padre Pio i-a şi spus: “Părinte aţi venit travestit, însă nu trebuie să vă ruşinaţi să vă prezentaţi în faţa mea; data viitoare veniţi imbrăcat ca preot”.




Unui tânăr, în pantaloni şi tricou, Padre Pio îi ceru să plece şi să se întoarcă îmbrăcat în haina Sfântului Dominic. Ruşinat şi pus în dificultate, tânărul mărturisi în faţa tuturor că era un preot dominican.




Uneori când lui Padre Pio îi erau aduse obiecte (rozarii, medalii, iconiţe) pentru a fi sfinţite, părintele înapoia unele dintre ele precizând: “Acesta este deja sfinţit”. Si era adevărat.




Padre Pio îşi dădea seama dacă apa era de sfinţit sau era deja sfinţită. Dacă cineva îi aducea o sticlă cu apă de Lourdes, fără să întrebe nimic, ducea sticla la buze şi o săruta.




Vatmanul roman căruia îi apăruse Sfânta Fecioară într-o grotă la Tre Fontane din Roma (Fecioara Revelaţiei) într-o zi se duse să-l întâlnească pe Padre Pio. Iată ce spune el: “Când eram în faţa lui – nu ne întâlnisem niciodată – i-am dat un pliculeţ fără să-i spun ce conţinea. Padre Pio îl luă, îl strânse tare la piept şi nu mi-l mai dădu înapoi. Pliculeţul conţinea un pic de pământ din grota de la Tre Fontane”.