altmarius

cultură şi spiritualitate

Junii Brașoveni


De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Juni Braşoveni, delegaţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918

Junii Brașoveni, Junii Brașovului sau și mai corect spus Junii din Șcheii Brașovului și Brașovul vechi sunt un grup de călărași din Șcheii Brașovului, astăzi cu funcție ceremonială, care, an de an, defilează pe străzile Brașovului. Sărbătoarea lor reprezintă un complex de obiceiuri care combină practici pre-creștine cu manifestări creștine pentru a reda vechiul mit al morții și renașterii rituale a timpului calendaristic.[1]

În fiecare an, în Șcheii Brașovului, în prima duminică de după Paștile Răsăritene[2] — a Tomii — atât brașovenii cât și turiștii asistă la un spectacol cu elemente de mit, rit, ceremonial și magie. Este vorba despre defilarea junilor și manifestarea obiceiurilor pe care aceștia le-au moștenit din timpuri străvechi. „Junii trebuie priviți ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii și gerului iernii, începutul vieții noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreștin, confirmată și de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci” (Julius Teutsch, cronicar sas).

 Obiceiul Junilor

În dimineața sărbătorii junii trec pe la vătaf, armaș mare și armaș mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piața Prundului (azi Unirii) din fața Bisericii Sfântul Nicolae, unde se adună în jurul troiței lui Ilie Birt și cântă Hristos a înviat din morți,apoi fiecare grup se indreapta spre intrarea geografica a fiecaruia grup in Piata Uniri unde sunt asteptati toate grupurile de junii pentru a se incolona și a porni călare spre Cetatea Brașovului.

Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită și devenită tradițională: mai întâi Junii Tineri, urmați de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanți, Brașovecheni, Roșiori și Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful[3], urmat de stegar, încadrat de cei doi armași[4]. Vătaful poartă lenta roșie pe piept, iar armașii mare și mic, albastră și galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troița Căpitanului Ilie Birt, unde cântă „Hristos a înviat!”, fiecare grup în parte, apoi coboară pe strada Mureșenilor până la Bulevardul Revoluției, după care urcă, ocolind pe strada Nicolae Bălcescu, trec de „Poarta Șchei”, în sus pe strada Căpitan Ilie, strada Pe Tocile spre „Capul Satului” pe strada Podul Crețului și de aici la Pietrele lui Solomon[5].

Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinați de locuitorii Brașovului cu urale și aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoțească „la Pietri” ca să petreacă în natura alături de ei[5].

Odată ajunși la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moși strămoși, la mesele lor, care altădată erau niște ridicături de pământ (eminente romane), dar azi s-au așezat peste ele mese de lemn și metal. Petrecerea începe prin ieșirea la horă și aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează și alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ș.a., fiind invitate la joc și fetele[5]. O data cu ora stabilita pentru inchierea manifertari grupurile de juni de incoloneaza in orindea stabiliata si stiuta si se indreapta spre Piata Uniri unde fiecare grup canta pentru ultima data Hristos A Inviat si apoi grupurile de juni se despart luand astfel sfarsit defilarea calare a junilor


Documentele atestă că în anul 1931 existau șapte organizații ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înființat este cel din 1924 grupul Junilor Brașovecheni, format numai din bărbați căsătoriți[5].

Obiceiul junilor este considerat drept unul din ritualurile de inițiere în rândul feciorilor, el fiind inclus în ciclul „cetelor”. Înțelesul termenului de „june” în Transilvania este cel de "tânăr fecior neînsurat"[6].

Legat de acest ritual este si un obicei (de care bătrânii își mai amintesc încă) care se încadrează în cultul soarelui, de care pomenea si cronicarul german, ca simbol de nemurire pentru strămoșii daco-geți. În ziua de Rusalii, bărbații, femeile, copiii și tot ce era transportabil la curte plecau de cu seara spre muntele Postăvarul, după ce, în prealabil, vătaful sau alți bărbați de inițiativă, băteau din poartă în poartă, folosindu-se de ciocanul, în formă de șarpe, prezent la fiecare poartă. Pe munte așteptau până dimineața, pentru ca la apariția soarelui, sa arunce cu ce aveau la îndemână spre soare, ca nu cumva "vârcolacii" să răpească soarele. Era cultul soarelui de la daci, conservat simbolic în poarta maramureșană și în efigia stemei moldovenești. Se știe că geții credeau că astrul dătător de viață era mâncat de balauri, iar acest cult al soarelui era celebrat mai cu seamă primăvara, încât este explicabilă prezența acestuia în obiceiul Junilor. Dacă acest cult al soarelui nu se mai practică azi, în schimb îngroparea vătafului, însoțit de un joc burlesc, "cățeaua", în care apare și un popă mascat, își are sensuri care sunt cu greu înțelese azi.[7]

Grupurile Junilor

Există mai multe grupuri de juni, după cum urmează: Junii Tineri, Junii Curcani, Junii Bătrâni, Junii Dorobanți, Junii Albiori, Junii Roșiori și Junii Brașovecheni.

 Junii Tineri

June Tânăr şi steagul grupului

Junii Tineri reprezintă vechea ceată a feciorilor, adevărați întemeietori ai obiceiului, fiind prezenți pe tot parcursul anului în ritualurile junilor. Atributul de „tânăr” li s-a alăturat pentru a desemna deosebirea între cei necăsătoriți, care, prin căsătorie erau obligați să iasă din rândurile companiei. În trecut, Junii Tineri, erau îmbrăcați în haine obișnuite românești: o cămașă albă, lungă până mai sus de genunchi, fără guler, cu mâneci lungi și largi. Aveau cioareci[8] albi, strânși pe picior și erau încălțați unii cu opinci, alții cu cizme. Pe cap purtau pălării cu borul larg și calota rotundă. La brâu erau încinși cu șerpare late „ghintuite”, în care purtau pistoale. Purtau mustăți mari, răsucite în sus și pletele lungi până la umeri. Se înțelege că pe vreme urâtă se îmbrăcau mocănește, cu cojoace și sărici.

Astăzi ei poartă o cămașă albă, cu crețuri, lungă până la genunchi, peste care pun un „flanel”[9] cu mâneci, acoperit de un „laibăr”[10] și de un „spențer”[11] (haină și jachetă) de culoare vânăt-închis, cu nasturi de argint sau suflați cu aur. Cioarecii sunt tot albi, din dimie fină, iar în picioare, indiferent de anotimp, poartă cizme. Pe cap poartă pălării din catifea, împodobite cu panglici tricolore. Este o evidentă asemănare între acest costum și cel al românilor din ținutul montan al Orăștiei, ceea ce conferă o notă în plus a autohtoniei obiceiului, infirmând teoriile care susțin originea sud-dunăreană a lui. Pentru ieșirea călări la Pietrele lui Solomon, în trecut junii purtau doar „laibărul” fără „spențere”, indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi. Cei trei conducători, (vătaful, armașul mare și armașul mic) se deosebesc de restul companiei prin faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu „ruji” (cocarde), trei pentru vătaf, de culoare roșie, două galbene pentru armașul mare și una albastră pentru armașul mic și poartă panglici late în „bandulieră”, de pe umărul drept în jos, pentru vătaf roșie, respectiv galbenă și albastră pentru armași. La încolonare, rujile și panglicele formau tricolorul românesc, interzis transilvănenilor în veacurile de vitregie istorică. Multe din pălăriile vechi ale Junilor Tineri poartă tricolorul în căptușeala pălăriei. Actualul steag al Junilor Tineri a fost confecționat în anul 1977, odată cu împlinirea centenarului Independenței, fiind confecționat din mătase de culoare roșie și albastră, pe o parte având clădirea liceului Andrei Șaguna, iar pe partea opusă un june tânăr pe cal. Suportul este din material lemnos, iar în vârf are o suliță. Pentru a putea fi purtat pe cale, s-a confecționat o curea din piele tubulară, să susțină steagul și echilibrul junelui.[12]

June Bătrân purtând steagul grupului

 Junii Bătrâni

Bineînțeles că și în onomastica grupului există o nepotrivire, tânăr (june) — bătrân. Istoricește explicația o găsim în necesitatea îngroșării rândurilor celor ce luptau pentru apărarea ținutului. Organizația Junilor Bătrâni are ca membri, bărbați căsătoriți din zona „Pe Tocile”.

Vestimentar, Junii Bătrâni poartă costum identic cu cel al Junilor Tineri, dar fără panglici la pălărie, fiind și aceasta o dovadă a originii comune a celor două grupuri. În ultimul timp, exceptând șergile, membrii companiei poartă tricolorul ca panglică în bandulieră[13]. Pe piept poartă lenta tricolor.

În vechime bătrânii, de fapt oamenii căsătoriți însoțeau alaiul așezându-se în urma grupurilor de juni, iar ca grup sub numele de Juni Bătrâni s-au construit doar după 1877.

Ei organizează parastasul Junilor, după tradiție, în ziua de Florii la Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Jocurile strămoșești au loc la Crucea din Variște, ridicată în 1816 de protopopul Voina Pitiș. Locul este cunoscut și sub numele de „Pajiștea Mare”, și aici sunt invitați și Junii Tineri, care scot fetele la joc. Organizează și participă de asemenea la maialuri, prilej cu care confecționează cocardele[14] cu tricolor și le împart la cei prezenți în schimbul unei danii. Unul din maialurile tradiționale este cel din „Poarta Mică”, organizat de obicei în luna septembrie (în ultimii ani s-a renunțat la aceasta).

Din bunurile păstrate azi în cadrul societății Junilor Bătrâni (autorizați în 1991), după informațiile date de președintele grupului Nicolae Văcaru, dețin următoarele: steagul societății, confecționat în 1977 în contextul sărbătorii centenarului Independenței, care poartă vechiul suport de lemn ținte, care menționează numele tuturor membrilor; buzdugane, lente, ruji, bițcăne, o colecție de documente; vechile tablouri ale Junilor Bătrâni. Sediul societății este la Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Se găsesc în litigiu cu cei ce au acaparat, după „naționalizare”, „Cabana Junilor” din Poiană și au transformat-o în restaurant.[12]

 Junii Curcani

Junii Curcani — în stânga un june ţinând steagul, iar în dreapta vătaful grupului

Compania s-a format în anul 1879 din rândul bărbaților căsătoriți care locuiau „Pe Coastă”. Numele de „Curcani” corespunde companiei omonimice acoperită de glorie în războiul pentru Independență de la 1877 a României, în condițiile în care românii din Ardeal nu puteau participa la acest mare război, ori preluarea acestor costume la numai doi ani după marele eveniment, este evident un răspuns la participarea sufletistă a românilor din Șcheii Brașovului, costumul devenind un simbol. El este asemănător cu cel al Junilor Tineri, cu singura deosebire că, în loc de pălării, poartă niște căciuli negre „cu țoc”, împodobite cu pene de curcan și susținute sub bărbie cu o curea fină. Aceste căciuli amintesc de cea a lui Mihai Viteazul, ca și la Junii Albiori, motiv pentru care pe steagul companiei apare chipul eroului unității naționale, precum și tricolorul românesc.

Actualul steag a fost confecționat în 1977, prilejuit de centenarul Independenței, purtând pe o parte chipul marelui voievod Mihai Viteazul și pe alta un june curcan, iar pe suportul de steag, numele membrilor încrustat în plăcuțe metalice.

Ei organizează jocuri strămoșești în fiecare an, în ziua de „Sânchetru” (Sfinții Petru și Pavel29 iunie) la Crucea Mușicoiului, o impresionantă troiță datând din anul 1671, fiind ridicată de protopopul Băilă și refăcută de Nicolae Stinghe la 1902. În vechime organizau maialuri împreună cu Junii Dorobanți pe Tâmpa. Cea de-a doua troiță protejată de Junii Curcani este cea din Grui, cunoscută și sub numele de Crucea de la Știm, ridicată în anul 1781 de cei șapte frați Voina. Tot ei protejează troița lui Gheorghe Tănasie, ridicată pe aceeași stradă în anul 1867 pe locul altei troițe (a lui Gheorghe Anania, 1761).

Parastasele Junilor Curcani au loc la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.[12]

Junii Dorobanţi, steagul şi vătaful

 Junii Dorobanți

Junii Dorobanți au funcționat împreună cu Junii Curcani din 1879, se desprind de aceștia începând cu anul 1924, devenind grup distinct.

Primul steag a fost confecționat în anul 1926. Păstrează pe actualul steag al companiei lor (alcătuit în 1977, prilejuit de centenarul Independenței), imaginea unui erou de la 1877, descris de Vasile Alecsandri în poezia „Dorobanțul”. Vechiul steag a dispărut în condițiile tulburi ale anului 1948, când prin decret guvernamental au fost desființate toate grupurile de juni.

Din 1938 au dobândit personalitate juridică.

Costumul este asemănător Junilor Curcani, cu singura deosebire că poartă căciulă sură, model Mihai Viteazul, pe care apare stema Țării Românești. În rândurile Dorobanților sunt recrutați juni căsătoriți de pe străzile aparținătoare zonei Curcanilor și de Pe Coastă.

Ei fac maialurile la „Crucea Dreptății” de la „Fântânița Popii”, ridicată în 1919 de Ioan Peligrad și soția sa Elena, născută Pulpaș. În 1974, prilejuit de semicentenarul înființării își alcătuiesc un tablou festiv, aflat astăzi în Muzeul Junilor din Șcheii Brașovului.

Complementar grupului Junilor Dorobanți, funcționa în Șchei din 1928 „Societatea Pajiștenilor — Crucea Dreptății” al cărui statut a fost publicat în tipografia brașoveană a lui Ioann Göth, care avea ca scop „cultivarea spiritului de societate în tinerime, nobilimea moravurilor și dezvoltarea inteligenței, îndemnul la muncă și economie”.

La ora actuală Junii Dorobanți au 65 de membri, dintre care 17 junițe, înscrise în grup. Din 1993 funcționează cu personalitate juridică „Societatea Junilor Dorobanți”[12]

Junii Brașovecheni

Junii Braşovecheni şi steagul acestora

În ciuda faptului că se știa că acest grup s-a constituit în anul 1922, obținând statut juridic în 1929, din rândul românilor șcheieni stabiliți în Brașovul Vechi, ca semn al trăirii istorice comune cu românii din Șcheii Brașovului, se păstrează un statut de existență a junilor din Brașovul Vechi de la anul 1851 similar cu al celor din Șcheii Brașovului

Ei sunt o imitație a Junilor Bătrâni, atât în protocolul organizării, cât și în port, cu deosebirea că în loc de pălării, poartă căciula simplă țurcană cu „țugui”[15].

Maialurile[16] le organizează la „Foișorul” din Brașovul Vechi (strada Cloșca), într-un spațiu dominat de o frumoasă troiță ridicată în 1910 de Ioan și Maria Voicu. Sub îngrijirea lor se găseau și alte troițe. Troița de pe strada Sitei, ridicată în anul 1867 de Elena Radovici; Troița de la Paloș, ridicată de Ioan Grecu Manole, Gheorghe Achim cu soția, Ana și Gheorghe Perșinaru la 1850. Tot lor li se atribuie Troița din Răcădău, ridicată în 1866 de Petru și Ana Olaru.

În perioada interbelică, la inițiativa Parohiei Ortodoxe Brașovul Vechi Junii Brașovecheni „pun umarul” atât fizic cât și financiar la construcția "Casei Culturale Brașovul Vechi", clădire aflată azi pe strada Bisericii Române, fiind actuala Opera Brașov.

Recent în curtea Bisericii Sfânta Adormire din Brașovul Vechi s-a ridicat o troiță păstrând următoarea inscripție: „Glorie eternă Junilor și credincioșilor brașoveni, care s-au jertfit pe altarul neamului și bisericii strămoșești. Brașov, 15 august 1995”

Steagul lor de astăzi păstrează chipul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și un june brașovechean călare, reconstituit în anul 2007 după modelul celui din 1977 făcut cu prilejul centenarului Independenței de Stat a României.

Din 1929 funcționează „Societatea Junilor Brașovecheni”, avându-l astăzi ca președinte pe Mihai Ioan Moraru.

De curând s-a inaugurat un frumos Muzeu al Junilor Brașovecheni în incinta Bisericii Sfânta Adormire din Brașovul Vechi, muzeu în care sunt expuse documente, obiecte vestimentare, steagul din 1977 și cel din 2007 albume foto și tablouri ale Junilor Brașovecheni făcute de-a lungul timpului, arhiva video și istoricul Societății Junilor Brașovecheni din 1851 până în prezent.[12]

June Roşior împreună cu steagul grupului

 Junii Roșiori

Ei constituie o a doua companie, care prin costum și onomastică amintește de Războiul pentru Independență de la 1877. Fondată în 1908 prin desprinderea din rândul Junilor Albiori, compania Junilor Roșiori încorporează bărbați căsătoriți de pe „Cracova”. În procesiunea festivă la Pietrele lui Solomon, Junii Roșiori poartă costumul cel mai pitoresc: cămașa le este bogat brodată cu motive populare și sute și chiar mii de paiete din argint aurit, încinsă cu „șerpar”[17] cusut cu mărgele și fluturi aurii. „Laibărele”[10] din dimie albă, cusute cu ibrișin negru sunt împodobite cu găitane, pe care vătaful îl poartă pe umărul stâng, iar ceilalți juni pe umărul drept. Caracteristica lor — de unde și numele — este potcapul de roșior cu „pompon roșu”[18]. Din spusele unor bătrâni reiese că actualele pompoane sunt date ca model de Nicolae Iorga, care le procurase de la armata română cu prilejul popasului Junilor Brașoveni la București, în cadrul serbărilor din anul 1906.

Actualul steag este confecționat din mătase la 1977, cu prilejul centenarului Independenței, purtând pe una din fețe chipul voievodului Alexandru Ioan Cuza, iar pe cealaltă față, un June Roșior. Suportul steagului are placate în metal numele membrilor grupului.

Anual organizează maialul la Troița de la Pietriș, cunoscută și sub numele de Crucea lui Furnică, fiind ridicată de Dumitru și Paraschiva Furnică în anul 1930, înlocuind vechea troiță a lui Iosif Notar și soția sa Paraschiva, din anul 1909. Adeseori făceau maialuri în Duminica Mironosițelor și la Troița de la Șargu (actuala stradă Traian Moșoiu), ridicată de vechea familie Stinghe.

În Muzeul Junilor din Șchei se păstrează cel mai vechi costum de roșior, dăruit de cunoscutul organizator și conducător al Junilor Roșiori, Gheorghe Gal. Tot de la el se păstrează vechiul tablou al junilor, precum și multe obiecte etnografice, legate de acest obicei.[12]

 Junii Albiori

Junii Albiori — steagul şi vătaful

Numiți din vechime „ăi albi”, deoarece costumul lor era alcătuit din veșminte albe, Junii Albiori (Junii Naționali Albi) s-au construit în anul 1860 în contextul înființării Asociațiunii Transilvănene pentru Cultura și Literatura Poporului Român (ASTRA), în marea lor majoritate făcând parte breslele măcelarilor și negustorilor din Șcheii Brașovului. Costumul lor diferă de cel al Junilor Tineri și Bătrâni prin cămășile de pânză albă, scoase în afară, lungi până la genunchi și largi, în 12 clini[19], împodobite cu fluturi aurii și broderii în motive românești. Sunt încălțați cu cizme, iar pe cap poartă o căciulă de blană albă. Inițial purtau căciula neagră, dar pentru a se distinge de celelalte grupuri și-au confecționat căciuli albe cu „țoc”, ca la Junii Curcani, susținută sub bărbie cu o curea, modelul ei amintind de căciula lui Mihai Viteazul, care în condițiile celor trei popasuri brașovene a avut bune legături cu românii din Șcheii Brașovului. (Oferă Bisericii Sfântul Nicolae un „valtrap” [20] — covoraș, aflat astăzi în proprietatea Bisericii Negre; este pictat de Nicolae Cretanul în tinda Bisericii din Șcheii Brașovului, pictură refăcută de Costin Petrescu la 1946; lasă drept danie pentru Biserică, moșia Micșunești-Ilfov; solicită ajutor junilor din Șcheii Brașovului pentru a forța porțile cetății, după ce acestea au fost închise abuziv de judele brașovean, după întoarcerea lui Mihai Viteazul din Moldova.) Nu întâmplător toate grupurile de juni poartă pe steagurile lor chipul marelui voievod.

La brâu, Junii Naționali Albi au un chimir lat cusut cu motive naționale și numai vătaful poartă o lăibărică[10] albă cu găitane[21] negre și pe margini cu cusături, țesute cu „troaca” (un război de țesut arhaic, cu ciocănele, care a dat șcheienilor porecla de „trocari”). Astăzi, contrar vechiului obicei, Junii Albiori, în cadrul încolonării spre Pietrele lui Solomon și înapoi, nu mai ocupă locul al treilea, ci ultimul, permițând Roșiorilor, Curcanilor, Dorobanților și chiar Brașovechenilor să defileze în fața lor, Abiorii încheind plutonul.

Actualul steag este confecționat în 1977, cu ocazia centenarului Războiului pentru Independență, purtând pe o parte portretul marelui poet al deșteptării noastre Andrei Mureșianu, iar pe cealaltă parte un June Albior. Suportul steagului, confecționat din lemn, poartă plăcuțe metalice (ținte) cu numele și prenumele tuturor membrilor grupului.

Ei protejează troița cunoscută sub numele „La ăle două Cruci”, dintre care doar una se păstrează în zona „Pe după Grădini”, ridicată la 1896 de Vasile Munteanu și soția sa Paraschiva, născută Pitiș.[12]

Galerie de imagini

 Vezi și

Vizualizări: 225

Comentariu publicat de altmariusplus pe Aprilie 30, 2011 la 3:51pm
Comentariu publicat de altmariusplus pe Aprilie 30, 2011 la 3:52pm
Comentariu publicat de constantin grecu pe Aprilie 30, 2011 la 4:05pm
PRINTRE JUNII BRAŞOVULUI VEŢI ÎNTÂLNII ŞI BRAVI CAVALERI AI HUNEDOARA ÎNSOŢIŢI DE FRUMOASELE PRINŢESE!
Comentariu publicat de silvian dobre pe Aprilie 30, 2011 la 4:58pm
Traditii foarte frumoase !! multumesc
Comentariu publicat de altmariusistoric pe Mai 1, 2011 la 10:13am
Mi-ati anticipat o viitoare postare - in data de 3 mai 2011 - in care voi adauga si citeva videoclipuri. M-am gindit la o mai serioasa prezentare a acestor vechi traditii, iar miine va fi adresata si o  intrebare - la concurs - legata de juni.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor