FRAGILITATEA GINGĂȘIEI

[dordanaela]

„Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti şi lumina va străluci pe toate drumurile tale”  [Iov 22:28]. 

 

Îi sunt recunoscătoare pentru marea lecție de iubire dată. Nici nu știu cum îl cheamă. Ne oprisem la un popas să mâncăm, să ne mai dezmorțim. Peisajul era superb. O liniște în care fiecare fir de iarbă se căznea să se înalțe în primăvară, ( o uriașă victorie a vieții din adâncul întunecat al seminței), norii pluteau ici și colo, străvezii, lăsând cerul să se bucure de splendoarea pământului. 

Ceva s-a mișcat în dreapta mea, așa, ca o părere. Doi ochi uriași mă priveau. Parcă atingeau cu delicatețe dar ferm totul în mine, parcă verificau fiecare celulă, fiecare vibrație. Am simțit cum mă predau acestui ...seismograf care înregistra și scana totul . Verifica rând pe rând , plimbând privirea aceea adâncă și misterioasă prin întreaga mea ființă. Și, ciudat, aveam încredere. Nu știu în ce, de ce... dar aveam încredere în cel căruia îi aparțineau ochii tulburători de luminoși. 

Aș fi vrut să se apropie... aș fi vrut să mă apropiu...Era o fragedă sfială între noi, în noi... Aerul părea încărcat de mii de volți ( așa gânești într-o societate supertehnologizată), încadrându-ne într-un spațiu propriu, numai al nostru. Am ridicat încet mâna. Și în clipa aceea am simțit deja degetele mele mângâindu-i pielea catifelată și lucioasă și netedă... În ochii lui apăruse un fel de mirare dar și bucurie. Cineva îl mai mângâiase așa, știa bucuria ei. 

Fragilitatea gingășiei, asta simțeam în suflet ! când tu însuți ai vrea să spui ceva, să te apropii cu un gest de cineva dar... străbați spații de câtiva cm. în ...ani lumină! Sunt cele mai minunate clipe ,pentru că trăiești veșnicia care este cuprinsă doar în clipa prezentului, ea se dilată spre un viitor care devine aidoma. Și atunci crezi că e... tot o clipă, dar cu ceva mai multe secunde decât știai până atunci. Intri în nemurire . 

Palmele mele au alunecat, aproape fără a-l atinge, spre minunea din fața mea. A înaintat încet, privindu-mă țintă, până i-am înconjurat gâtul lipindu-mi obrazul de el. Mirosea a primăvară și lăptic, a iarbă și iubire. A închis ochii și s-a lăsat îmbrățișat. Imagini dragi au apărut sub ploapele mele închise, a altor călători / zburători celești , de demult ,mai de dinainte dar cu care am străbătut mereu spațiile. Spațiile din noi sau din universuri. Iar mânzul ăsta mititel și fragil care își adăpostise boticul în palma mea, care deabia învăța să meargă, era întruchiparea, zămislită pământean a visurilor prin care Dumnezeu ne dă posibilitatea reamintirilor, prin tot ceea ce ne înconjoară. 

A venit stăpânul în fugă după el. Ieșise singurel... la plimbare !!! Un om bun pe care minunea de mânz la recunoscut după voce. Ia pus o legătură după gât și a vrut să îl ia. 
,, Mai îmbrățisați-vă odată!” a spus râzând omul , văzând cum ne privim, eu și mânzul. Și, om cum mi-s , am spus îmbrățișând mirarea din fața mea : ,,Să fii cuminte. Să crești mare și voinic”. 

Am rămas cu amintirea acelei fragile gingășii prin care ne-am apropiat. A redeșteptat în mine ceva, înțelegerea începuturilor. Când tu crezi sau, mai bine zis, simți apropierea de cineva, clipe în care se clădesc mii de culori și sunete, mii de cuvinte care devin poeme nerostite și pe care le înveți desluși mai târziu, uneori cu nostalgie. Când fragilitatea ființei umane în care suntem se poate prăbuși în neant, între cei doi. 
Darul iubirii necondiționate care izvorăște din noi în asemenea clipe este tulburător. Îl trăim cu precădere față de tot ceea ce ne înconjoară, și flori, și animale și oameni. Cu o excepție : când apare iubirea de cuplu, între doi oameni . Gând şi simţământ contopite în credinţă. Când citim aceeași filă din cartea vieții, când fiecare cuvânt vibrează în adevăr adevarat inseparabil pentru amândoi. 

Puterea care se naște nu este datorată cuvântul în sine ci spiritul în care este el acceptat și manifestat de amândoi. Ești , trăiești sublima stare de acum.Înacum nu vrei nimic și ai totul. În acum nu poți schimba pe nimeni și nimic, pentru că e totalitatea. Toți trăim clipe din acestea. Acest ACUM este uluitor. Este echilibrul, starea absolută. Și, a spune celuilalt ,,te iubesc” este cel mai frumos dar a spune… ,,CRED că mă iubești” este și mai frumos. Asta după ce TRECE ceva timp, când încep manifestările umane cu acel ,,ai spus că mă iubești”. .. Fiecare gând poate fi trăit; fiecare gând poate fi întrupat vizibil. Orice stare în care ești , aceea îţi întreţine viaţa. 

Dar între două ființe, starea aceasta trebuie să se transmită continu. Să fie ACUM. Întreruperea ei înseamnă că unul are alte priorități, unde pe care transmite în alte zări. Și deobicei nici nu acceptă că știi. Și ieși din clipă. Din clipele vieții. De ce nu au oamenii încredere decât din când în când?! JOCURILE…umane ! Doar umane. Pentru că revenirea la starea sublimă în care un botic mic și cald al unei ființe fragile se așează în palma ta și, știi că ești pe cea mai frumoasă planetă a iubirii, se face prin grația LUI. Și iubești totul atunci. 

Mulți spun că este posesivitate, dacă gândești așa. E o subtilitate a stărilor dificil de demarcat. Și asta datorită diferiței constituive dintre bărbat și femeie. Și între care s-au mai interpus multe între timpurile parcuse. 

Iubirea este unica forță care devine indestructibilă când o lași pe ea să se manifeste. Altminteri se transformă în reproș, sau așteptare zadarnică. Primitorul când nu spune nimic e doar un primitor. Îl las să se bucure pe deplin, și mă bucur și eu. Renunțarea la a cere răspuns… Un gând minunat a rămas undeva. Nu se pierde. Bucură în acea clipă pe cineva și asta trebuie să te bucure și pe tine … Și pot să gândesc că a plecat spre stele și luminează multe planete. 

Când însă este întrupată în amândoi, atunci devine comuniune, aceeași cupă din care sorb amândoi nectarul divin, dar care nu este a niciunuia, ci a LUI. Ei, aici este fragilitatea ființei umane. Crezi… te apropii cu sfială, secundele devin eternități și… clipa rămâne uneori suspendată în trecut . Întoarce-te de la ceea ce este la ceea ce trebuie să fie și mergi în armonie înainte. 

Începutul?! Este o stare sublimă de adorare a tot ceea ce este dumnezeiesc în om, dar și în tot ceea ce ne înconjoară. Pentru acele clipe în care acordurile inimilor și făpturii au fost un unic și celest cânt, mărturisesc că sunt deplin recunoscătoare Și de am fi suficient de liniştiți pentru a auzi sunetul inimii, a credinţei, am şti ce se înţelege prin „muzica sferelor”, armonia auzită numai de zei. 

Un lucru este sigur: Magia sublimă a Iubirii există ! Darul de veșnicie a ființei fiecăruia. Nimic nu ni se întâmplă dacă nu există în propria noastră natură, iar iubirea este întotdeauna. 

Îmi voi lua ,,aripile mele de dimineață” și mă voi înfășura în ele. Când soarele va străluci voi atinge cu ele marginile mării apoi mă voi odihni pe culmile munților pentru a fi cu o secundă a clipei mai aproape de Dumnezeu! 

[Ionescu Alina-Cristina]

Fara cuvinte... Am vrut sa scriu un mesaj mai lung si plin de sensibilitate, dar... am ramas fara cuvinte... si plina de IUBIRE...

[rosu camelia]

superb

 

[Victoria Stoian]

Gingaşă, fragilă, dar cât de puternică promisiune, într-o zi de post al tristeţii,  2011! Muţumesc!

[dordanaela]

coca antoniu: Mulțumesc pentru frumusețea și gingășia gândurilor. Ele vin din minunatul suflet care știe a le ințelege pentru că așa e el insuși.

[dordanaela]

Ionescu Alina-Cristina. IUBIREA este unica care se vorbește ea insăși.fără cuvinte.

[dordanaela]

rosu camelia Multumesc pentru gând frumos

[dordanaela]

Victoria Stoian :Fragilitatea e cea mai puternică forță de a cuprinde și inmiresma, invălui totul și pe toți