Jean-Jacques Rousseau și prima republică democratică

[altmariusistoric2]

https://historia.ro/sectiune/general/jean-jacques-rousseau-si-prima...

Autor Paul Zaharia

În noiembrie 1755, după îndelungate și înverșunate tentative, corsicanii izbutesc să recapete controlul asupra unei mari părți a insulei, alungând ocupantul genovez în izolare, națiunea corsicană proclamându-se independentă față de Republica Genoveză.  Poate că nu vă vine să credeți, dar Corsica, tocmai arhaica și sălbatica insulă, devenea atunci prima republică democratică din Europa bazată pe separarea puterilor în stat și pe votul universal. Nu avea să dureze mult: doar între 1755 și 1769.

 Corsicanii erau conduși de generalul Filippo Antonio Pasquale Paoli, licențiat al Universității din Napoli, care manifesta o nestrămutată credință în voința poporului și în egalitatea în fața legii.

Devenit președintele Consiliului Executiv al Dietei Generale a poporului din Corsica, așa cum s-a numit Parlamentul insular, el este cel care a organizat tânărul stat conform principiilor moderne ale acelor vremuri, cu un Parlament în care – cu 150 de ani înaintea Europei continentale – și unele femei aveau drept de reprezentare și de vot.

Filippo Antonio Pasquale Paoli sărută pământul, după ce a debarcat pe țărmul corsican. Gravură după un desen de Eric Pape, din 1894 

Sigur, nu toate beneficiau de acest drept, ci doar văduvele, care-și pierduseră bărbații în urma aplicării principiului răzbunării sângelui și care deveniseră, astfel, capii familiilor. Același privilegiu de a vota îl aveau, evident, toți bărbații cu vârste mai mari de 25 de ani, care-și manifestau opțiunea cu ocazia așa-numitelor consultări comunale, menite să aleagă reprezentanții în Dietă.

Mai mult decât atât, Parlamentul avea chiar dreptul să-l demită pe Paoli din funcția de șef al statului, Constituția însăși (scrisă în italiana toscană, cea vorbită de elita insulei) stipulând pentru prima oară că poporul este suveran, „propriul său stăpân”.

 Avem de-a face, fără teama de a greși, cu un punct de referință al istoriei democrației, parțial precursor al modernelor Constituții ale SUA și Franței. E important să remarcăm că Franța (care, nu după mulți ani, va anexa Corsica) va acorda drept de vot femeilor de-abia prin Ordonanța din 21 aprilie 1944, luată de guvernul provizoriu al lui Charles de Gaulle.


Paoli și Rousseau

Ceea ce le lipsea corsicanilor erau viziunea și țelul politic la nivel de stat, drept pentru care, la 31 august 1764, un om de încredere al lui Paoli a expediat o misivă scriitorului elvețian Jean-Jacques Rousseau, rugându-l să-i recomande un plan de alcătuire a unui sistem politic, care să înlesnească fericirea unei națiuni.

 Nu de alta, dar, cu doi ani mai devreme, în celebra carte Contractul social, Rousseau evoca statul ideal, așa cum îl vedea el, ca o comunitate a oamenilor egali, organizată conform voinței generale, căreia fiecare trebuia să i se supună și care, în contrapartidă, urma să garanteze libertatea fiecărui individ. Până în acel moment, nicio altă carte nu pusese sub semnul întrebării într-un mod atât de radical puterea monarhiei și pe cea a aristocrației.

 Tot așa cum nicio altă țară nu putea fi mai potrivită pentru a transpune în viață aceste deziderate decât Corsica – scria el în carte – deoarece, pe această insulă, instituțiile care consfințeau stăpânirea oamenilor asupra oamenilor nu puteau prinde rădăcini.

Ca reprezentant al Iluminismului, Rousseau tindea spre eliberarea de dogmele religioase, solicitând toleranță religioasă și dezbateri libere și deschise, care să înlăture dictatul, arbitrarul și spiritul de supunere. Pentru Rousseau, Corsica însemna „un popor tânăr, care nu a fost stricat de legi”, pe o insulă unde „nu există științe, manufacturi, bogății și lux”. Propunerea lui era aceea a unei vieți simple, într-un stat agrar, ai cărui locuitori sunt oameni harnici, cărora le place să muncească din greu. 

 Țelul suprem, propunea Rousseau, trebuia să fie autarhia („Bazați-vă doar pe voi înșivă”), căci Corsica avea de toate: cereale, vin, lână, in și cânepă, piele, lemn pentru construcții, fier și cupru. Banii nu aveau nicio importanță, căci trocul era în floare, iar impozitele se plăteau prin serviciu militar și muncă în folosul comunității. Orașele nu erau necesare, așa cum nu era nici luxul. „Legea voastră de bază trebuie să fie egalitatea”, propunea el. Poporul trebuia să se adune regulat în spații publice pentru a elabora legi, iar acolo unde acest lucru nu era posibil ar fi fost aleși reprezentanți, urmând să fie schimbați cu regularitate.

De fapt, legile ar fi trebuit să aibă darul de a evita coagularea oamenilor în orașe. Comerțul și finanțele trebuiau descurajate, căci ele ar fi condus la activități ilicite. De asemenea, oamenii au ar fi trebuit să se deplaseze decât pe jos sau pe animale. Ar fi fost încurajate căsătoriile timpurii și familiile numeroase, cetățenii necăsătoriți cu vârste mai mari de 40 de ani urmând să-și piardă cetățenia.

Guvernul ar fi fost obligat să exercite un control strict asupra educației și moralității publice, cantoanele elvețiene fiind privite drept un model de organizare. Sumarizând, conform lui Rousseau, Corsica trebuia să reziste modernizării, pentru a-și prezerva simplitatea.

 Constituția lui Rousseau nu a fost niciodată adoptată, utopia fiind respinsă de băștinași, care au început căutările unei puteri ocrotitoare. Mai mult, Paoli a luat decizii care nu puteau fi pe placul lui Rousseau, stimulând exportul și preocupându-se de crearea industriei și a unei flote comerciale, stabilind o monedă națională și clădind o Universitate. Astfel, Paoli a reușit să-și atragă opoziția marilor familii, cu atât mai mult cu cât tendințele sale de autoritate deveneau din ce în ce mai pregnante.

Bătălia de la Ponte Novu (8-9 mai 1769), între armata franceză condusă de contele de Vaux şi trupele naţionaliste corsicane conduse de Paoli

 În 1768, genovezii aveau să-și vândă drepturile asupra insulei (pe care, formal, nu le pierduseră, căci ei se mai aflau în unele orașe de pe malul mării) Franței, care nu a ezitat să reprime cu forța armelor opoziția rebelilor corsicani, anexând insula. După 14 ani de independență, în 1769, Paoli a plecat în exil, în Marea Britanie. Culmea, tot în 1769, la Ajaccio, se năștea Napoleon, iar cu excepția unor scurte dominații ale englezilor (1794-1796) și italo-germanilor (1942-1943), Corsica a rămas teritoriu francez.

 Așa a eșuat un proiect politic avangardist pentru epoca sa. Constituția SUA, din 1787, cuprinde destule elemente inspirate din cea a Corsicii. Cât despre Paoli, acesta a devenit un prenume preferat de revoluționarii americani, nu mai puțin de șase orașe de peste Ocean având numele generalului corsican.

FOTO: Getty Images, Wikimedia Commons