altmarius

cultură şi spiritualitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

PAUL RICHTER s-a născut în 1875 la Braşov. Foarte devreme începe să cânte improvizaţii la pian, putând astfel să-l înlocuiască pe tatăl său, care este şi organist. Scrie prime mici compoziţii. Abia la începutul anilor 1890 talentul lui Paul este recunoscut de compozitorul şi cantorul Rudolf Lassel. Lassel este acela care îl pregăteşte pe Richter pentru studiul la facultatea de muzică din Leipzig.

Paul Richter se implică mai ales în promovarea vieţii muzicală a Braşovului: îi aduce la conducerea Filarmonicii din Braşov pe care o ridicase la un nivel apreciabil pe Richard Strauss, George Enescu şi Felix Weingartner. Nu ezită să cânte cu filarmonica “Olandezul Zburător” de Wagner sau simfonia a 8-a de Bruckner. Astfel aduce viaţa muzicală braşoveană începând cu sfârşitul secolului al IXX-lea la un nivel nemaiîntâlnit. În 1918 Richter este numit ca urmaş al lui Alfred Nowak în funcţia de dirijor al orchestrei orăşeneşti. În anul 1928 obţine mult doritul titlu de director general de muzică.

În 1935 lui Paul Richter i se oferă cea mai importantă funcţie la care putea visa un muzician sas: aceea de director al Asociaţiei Muzicale Hermania din Sibiu. Asociaţia fusese constituită din fuziunea Asociaţiei Muzicale din Sibiu şi a corului bărbătesc Hermania. Bolnav fiind, este nevoit să renunţe la această funcţie deja în 1936. În 6 iunie 1936 Richter concertează pentru ultima dată în oraşul său natal.

După o boală grea moare în 1950. Opera sa conţine multe piese pentru cor şi pian, compoziţii camerale pentru diverse formaţii şi câteva piese pentru pian şi orgă. În adâncul inimii Paul Richter a fost un adevărat iubitor al muzicii simfonice, punând în scenă de câte ori putea forme ample simfonice cu orchestre mari. Abordarea armoniilor este cea a romantismului târziu, Richter făcând divagaţii în pentatonică. Preferă efecte ale muzicii şi armonii desăvârşite tehnicii contrapunctului.

Ediția a VIII-a 2010. Paul Richter - Transcripție pentru orgă a Simfoniei nr. 2
Paul Richter - Simfonia nr. 5 - Dirijor Razvan Cernat
Paul Richter - String quartet no. 3 in E major op. 122 (1944)
Paul Richter - Simfonia nr. 5 - Musica Coronensis
Paul Richter - Trauerkantate, op.110, Ediția a IV-a 2004

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor