altmarius

cultură şi spiritualitate


Dacă mergi pe străzile Florenţei, simţi cum spiritul lui Michelangelo se iveşte de pretutindeni. Căutăm locurile marcate de acest fiu al oraşului, ale cărui opere – şi drame personale – fascinează oraşul şi astăzi.

Florenta va fi pentru totdeauna a lui Michelangelo. La mai bine de 400 de ani după moartea artistului, prezenţa lui încă învăluie acest oraş mult iubit din inima Italiei.

E imposibil să te plimbi prin piaţete sau pe străduţele înguste – pe lângă magazine cu firme celebre, care vând poşete din piele lucrate manual, costume la comandă şi încălţăminte din cureluţe împletite – fără să simţi că acest oraş este subjugat de omul pe care localnicii încă îl numesc „Divinul”. „Michelangelo a fost un florentin în cel mai pur sens al cuvântului”, spune Paolo Murino, un „michelangelofil” care a citit toate cărţile pe care le-a găsit despre el în italiană. „A fost mai mult decât un artist decis să îţi lase amprenta asupra operei şi epocii sale. Ca orice bun florentin, a fost şi un om de afaceri. A înţeles că metoda cea mai bună prin care îţi poţi face operele să dăinuie este să le vinzi şi să-ţi fie amplasate în cele mai vizibile zone din oraş. Lumea îl iubeşte pentru arta lui. Florentinii îl mai iubesc şi pentru ce a adus dintotdeauna oraşului lor: bani şi prestigiu.” Am rămas fascinat de Michelangelo Buonarroti încă din adolescenţă, când am vizitat Florenţa prima dată, aterizat direct de pe străzile din Bronx. De atunci, m-am întors aici de zeci de ori – suficient de des ca să consider acest oraş a doua mea casă. După fiecare vizită, am plecat şi mai impresionat de viaţa şi opera geniului introvertit care a influenţat profund acest oraş cu talentul şi capodoperele sale. Dar nu m-am mai gândit până acum să privesc oraţul prin ochii maestrului, să-l vizitez de parcă el ar fi cu mine, mi-ar călăuzi paşii, luminându-mă asupra frumuseţii dezordonate a acestui minunat exponat renascentist. Dacă vrei să-l vezi pe Michelangelo în Florenţa – de la tabloul liric Tondo Doni: Sfânta Familie, considerat prima sa capodoperă şi expus în Galleria degli Uffizi, până la Biblioteca Laurenţiană, îmbrăcată în lambriuri de lemn, pe care tot el a conceput-o pentru Basilica San Lorenzo – vei păţi pe urmele unui om extraordinar. Desigur, o parte dintre operele lui sunt întinate de intervenţii moderne. Dar lăsând deoparte maşinile, scuterele şi antenele, Florenţa seamănă foarte mult cu ceea ce era pe vremea când Michelangelo străbătea străzile.

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor