cultură şi spiritualitate
Postat în Iunie 10, 2014 la 8:14am 0 Comentarii 1 Îmi place
REFLECŢII
Distinsului poet Ion CHICHERE
Clopot fragil de smaragd
Cu rezonanţe în iatacuri sfinte,
Ce revin şi iar se sparg
De zidul amintirilor cuminte.
Ţăran plecat din vreme la oraş
Privind opinci în vechi fotografii
Cu ochiul dur, dar şi gingaş
Al îndepărtatei copilării.
Acum privind sicriul scăpătat
Pe gheţuşul iernii dure,
Poetul observă că a alunecat
Şi în loc de cimitir se află în pădure.
Trăind intens la…
ContinuarePostat în Mai 14, 2014 la 3:39pm 2 Comentarii 4 Îi place
PAHARUL VIEŢII
Dar iată anii au trecut,
Păru-i nins şi-i mai puţin
Ne amintim ce-a fost demult
Şi-n tinereţe revenim.
Luptându-te din val în val
Încă din anii tinereţii,
Vezi în cupa de cristal
Umplându-se paharul vieţii.
Vin din urmă ani trecuţi
Sar trepte mari spre înălţimi,
Sfioşi la început, ca şi recruţi,
Puţin câte puţin devin mulţimi.
Ajungând în vârf de piramide
Modelând un vârf ne precizat,
Întorcând…
Postat în Februarie 14, 2013 la 7:33pm 0 Comentarii 1 Îmi place
CASA PĂRINTEASCĂ.
Casa din lut bătut cu pleavă,
Acoperită cu draniţă de brad,
Grădina cu meri şi cu otavă,
Unde mă-ntorceam cu drag.
Ochii blânzi ai mamei nu erau,
Trecuţi demult în nefiinţă,
Eu totuşi îi vedeam mereu,
Şi îi purtam în conştiinţă.
Fântâna din larga ogradă,
Săpată de nu ştiu care bunic,
Este aproape de livadă,
O ştiam de când eram mic.
***********
Iată că din florile fragede cu rădăcini în pământul…
ContinuarePostat în Februarie 9, 2013 la 2:41pm 0 Comentarii 1 Îmi place
ATLETUL COSMIC
După ce a salutat Pământul,
Privindu-l luminat doar din profil,
S-a relaxat, şi a luat avântul
Cu un elan deplin.
A câta încercare reuşită,
N-a reţinut arbitrul Soare
Doar Luna l-a privit uimită
Cu faţa zâmbitoare.
Şi a sărit atâţia kilometri,
Distanţă colosală. Timp record
Le-a parcurs în câte ore?
Împins de al atomului resort.
Se pare că se pregăteşte tare
Un salt cu totul epocal.
Un om pentru…
Postat în Ianuarie 4, 2013 la 4:53pm 0 Comentarii 1 Îmi place
AŞ FI VRUT
Aş fi vrut să mă nasc,
Să trăiesc şi să mor,
Peste trei secole. De ce?
E simplu. Iată răspunsul.
Mi-ar fi plăcut, ca în viitor,
Să văd ce s-ar fi făcut.
Dar totuşi îmi pare bine
Că sunt contemporan,
Cu cine?
Cu tine minerule,
Care în adâncuri,
Umed perforezi,
Şi tragi mai tare
Pentru a scoate
O realizare,
Cât mai mare,
Desigur pentru
Bani.
1963
Numar de steaguri: 262
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Tari lipsa: 44
1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)
3 state au peste 10.000 clickuri (Italia, Franta,
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Spania )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
23 state au un click
1. ANTICARIAT ALBERT
2. ANTICARIAT ODIN
3. TARGUL CARTII
5. MAGAZINUL DE CARTE
http://www.magazinul-de-carte.ro/
6 ANTICARIAT PLUS
7. DEPOZITUL DE CARTI
8. CARTEA DE CITIT
9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/
10. ANTICARIATUL DE NOAPTE
http://www.anticariatuldenoapte.ro/
12. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
13. ANTICARIAT ALEPH
https://www.anticariataleph.ro/
14. ANTIKVARIUM.RO
15.ANTIKVARIUS.RO
16. ANTICARIAT LOGOS
http://www.anticariat-logos.ro/
17. ANTICARIAT.NET
http://www.anticariat.net/informatii-contact.php
18. TIMBREE
19. FILATELIE
20 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
22. LIBMAG
23. BUCURESTIUL MEU DRAG
24. MAGIA MUNTELUI
http://magiamuntelui.blogspot.com
25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
26.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1
28. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
29 ORIZONTURI CULTURALE
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html
30. SA NU UITAM
31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o
32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA
33. KORUNK
Septembrie 8, 2019 la 10pm spre Ianuarie 19, 2020 la 7pm – Muzeul Frederic si Cecilia Storck
0 Comentarii 0 Îi placeSeptembrie 18, 2019 la 10am spre Martie 22, 2020 la 6pm – Muzeul Theodor Aman
0 Comentarii 0 Îi placeOctombrie 25, 2019 la 10am spre Aprilie 19, 2020 la 6pm – Palatul Culturii Tirgu Mures
0 Comentarii 0 Îi placeNoiembrie 2, 2019 la 10am spre Februarie 16, 2020 la 7pm – Szepmuveszeti Museum
0 Comentarii 1 Îmi placeNoiembrie 29, 2019 la 10am spre Ianuarie 15, 2020 la 6pm – Muzeul Bruckenthal
0 Comentarii 1 Îmi place Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.
Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.
Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.
© 2019 Created by altmarius.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Panou de comentarii (30 comentarii)
Week-end cat mai placut sa ai !!!
Puteti adera la grupurile deja constituite, sau puteti crea grupuri noi. In forum am creat unele discutii legate de politici editoriale. Puteti asculta sau puteti pune muzica preferata (singura rugaminte: fara manele).
Fiti binevenit!

Esti cu adevarat " OM BUN " !!!! Ferice de sotia ta , ferice ca va aveti unul pe celalalt si ....multa sanatate si fericire familiei voastre !!!Vizualizarea Tuturor Comentariilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius