altmarius

cultură şi spiritualitate

Vizita pastorală a papei Francisc în diecezele Piazza Armerina şi Palermo

 (I)

Întâlnirea cu credincioşii

Piazza Europa (Piazza Armerina), 15 septembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Sunt bucuros să mă aflu în mijlocul vostru. Este frumos soarele Siciliei! Este frumos! Mulţumesc pentru această primire călduroasă! Îi mulţumesc episcopului, mons. Rosario Gisana, primarului şi celorlalte autorităţi, precum şi tuturor celor care au colaborat la această vizită.

Episcopul vostru tocmai a amintit alegerea pe care Biserica din Piazza Armerina o face cu speranţă bucuroasă, în mijlocul diferitelor problematici care limitează seninătatea din acest teritoriu. Nu sunt puţine plăgile care vă chinuiesc. Ele au un nume: subdezvoltare socială şi culturală; migrare a întregi nuclee familiale; camăta; alcoolismul şi alte dependenţe; jocurile de noroc; destrămarea legăturilor familiale. Şi în faţa acestei suferinţe mari, comunitatea eclezială poate să apară, uneori, dezorientată şi obosită; în schimb, uneori, mulţumire fie lui Dumnezeu, este vie şi profetică, în timp ce caută noi moduri de a vesti şi de a oferi milostivire mai ales fraţilor căzuţi în îndepărtare, în neîncredere, în criză a credinţei. Pentru că este adevărat: nu este uşor a duce înainte credinţa printre atâtea problematici. Nu este uşor, eu înţeleg asta.

A lua în considerare plăgile societăţii şi ale Bisericii nu este o acţiune denigratoare şi pesimistă. Dacă vrem să dăm concreteţe credinţei noastre, trebuie să învăţăm să recunoaştem în aceste suferinţe umane înseşi plăgile Domnului. A le privi, a le atinge (cf. In 20,27). A atinge plăgile Domnului în plăgile noastre, în plăgile societăţii noastre, ale familiilor noastre, ale oamenilor noştri, ale prietenilor noştri. A atinge plăgile Domnului acolo. Şi asta înseamnă pentru noi creştinii a asuma istoria şi trupul lui Cristos ca loc de mântuire şi eliberare. De aceea, vă îndemn să vă angajaţi pentru noua evanghelizare a acestui teritoriu centro-sicilian, pornind tocmai de la crucile şi suferinţele sale. După ce aţi încheiat bicentenarul diecezei voastre, vă aşteaptă o misiunea captivantă, pentru a repropune faţa unei Biserici sinodale şi a Cuvântului; Biserică a carităţii misionare; Biserică, o comunitate euharistică.

Perspectiva unei Biserici sinodale şi a Cuvântului cere curajul ascultării reciproce, dar mai ales ascultarea Cuvântului Domnului. Vă rog, nu puneţi nimic înaintea centrului esenţial al comuniunii creştine, care este Cuvântul lui Dumnezeu, ci însuşiţi-vi-l în special prin lectio divina, moment minunat de întâlnire inimă la inimă cu Isus, de pauză la picioarele Învăţătorului divin. Cuvântul lui Dumnezeu şi comuniunea sinodală sunt mâna întinsă spre cei care trăiesc printre speranţe şi dezamăgiri şi invocă o Biserică milostivă, tot mai fidelă faţă de Evanghelie şi deschisă la primirea celor care se simt înfrânţi în trup şi în spirit, sau sunt izolaţi la margini. Pentru a realiza această misiune, este necesară să se facă referinţă mereu la spiritul primei comunităţi creştine care, însufleţită de focul Rusaliilor, l-a mărturisit cu curaj pe Isus Înviat. Intraţi cu încredere, iubiţi fraţi şi surori, în timpul discernământului şi al alegerilor rodnice, utile pentru fericirea voastră şi pentru dezvoltarea armonioasă. Însă pentru a merge înainte în asta, voi trebuie să fiţi obişnuiţi cu Cuvântul lui Dumnezeu: a citi Evanghelia, în fiecare zi, un mic text din Evanghelie. Nu ia mai mult de cinci minune. Probabil o mică Evanghelie în buzunar, în geantă... A o lua, a privi şi a citi. Şi astfel, în fiecare zi, ca picătură după picătură, Evanghelia va intra în inima noastră şi ne va face mai discipoli ai lui Isus şi mai puternici pentru a ieşi, a ajuta toate problematicile din oraşul nostru, din societatea noastră, din Biserica noastră. Faceţi asta, faceţi asta. Cer episcopului ca să faciliteze posibilitatea de a avea o mică Evanghelie pentru toţi cei care cer asta, pentru a o purta cu ei. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu vă va face puternici.

Pentru a fi Biserică a carităţii misionare trebuie acordată atenţie slujirii carităţii care astăzi este cerută de circumstanţele concrete. Preoţii, diaconii, consacraţii şi credincioşii laici sunt chemaţi să simtă compasiune evanghelică - acest cuvânt este clar, este ceea ce simţea Isus: compasiune evanghelică - faţă de multele rele ale oamenilor, devenind apostoli itineranţi ai milostivirii în teritoriu, imitându-l pe Dumnezeu care "este duioşie şi vrea să ne conducă la o itineranţă constantă şi reînnoitoare" (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 134). Cu simplitate mergeţi pe străduţe, la intersecţii, prin pieţe şi în locurile vieţii de zi cu zi, şi duceţi tuturor vestea cea bună că este posibilă o convieţuire dreaptă între noi, plăcută şi amabilă, şi că viaţa nu este blestem întunecat de suportat în mod fatalist, ci încredere în bunătatea lui Dumnezeu şi în caritatea fraţilor.

Este important de a favoriza în parohii şi în comunităţi caritatea evanghelică, solidaritatea şi grija fraternă, alungând ispita lumească a trăirii liniştite, a comodităţii, fără preocuparea faţă de nevoile celuilalt. Vă încurajez să continuaţi în slujirea voastră eclezială care se exprimă în opere concrete: centre de ascultare Caritas, mese şi adăposturi pentru fraţii mai nevoiaşi, structuri pentru a-l găzdui pe Isus refugiat şi evacuat şi case de iubire pentru bătrânii adesea singuri şi descurajaţi. Vă rog, nu-i lăsaţi singuri pe bătrâni! Pe bunicii noştri. Ei sunt identitatea noastră, sunt rădăcinile noastre, şi noi nu vrem să fim un popor dezrădăcinat! Rădăcinile noastre sunt în cei bătrâni. Înainte! A ne îngriji de cei bătrâni, de cei în vârstă. A ne îngriji de bunici. Şi tinerii să vorbească cu bunicii, astfel vor lua rădăcinile. Nu uitaţi că iubirea creştină nu se mulţumeşte cu asistenţa; nu se epuizează în filantropie - două lucruri diferite: caritate creştină şi filantropie - ci îl determină pe discipol şi întreaga comunitate să meargă la cauzele suferinţelor şi să încerce să le înlăture, pe cât este posibil, împreună cu înşişi fraţii nevoiaşi, integrându-i în munca noastră.

Un aspect al carităţii misionare este şi acela de a dedica atenţie tinerilor şi problemelor lor. Văd aici numeroşi adolescenţi şi tineri, care colorează cu speranţă şi cu veselie adunarea. Dragi prieteni, voi tineri, adolescenţi şi adolescente, vă salut pe toţi şi vă încurajez să fiţi artizani bucuroşi ai destinului vostru. A privi mereu înainte, fără a uita rădăcinile. Să ştiţi că Isus vă iubeşte: El este un prieten sincer şi fidel, care nu vă va abandona niciodată; în El vă puteţi încrede! În momentele de îndoială - toţi am avut ca tineri momente întunecate, de îndoială -, în momentele de dificultate, puteţi să vă bazaţi pe ajutorul lui Isus, mai ales pentru a alimenta marile voastre idealuri. Şi în măsura în care poate fiecare, este bine să aibă încredere şi în Biserică, ea care este chemată să intercepteze nevoile voastre de autenticitate şi să vă ofere un ambient alternativ la ceea ce vă oboseşte în fiecare zi, unde să puteţi regăsi gustul rugăciunii, al unirii cu Dumnezeu, al tăcerii care duce inima spre profunzimile fiinţei voastre şi ale sfinţeniei. De atâtea ori am auzit unii tineri care spuneau: "Eu, da, am încredere în Dumnezeu, dar în Biserică nu" - Dar de ce? - "Pentru că sunt un devorator de preoţi". Ah, tu eşti un devorator de preoţi, atunci apropie-te de preot şi spune-i: "Eu nu am încredere în tine pentru asta, pentru asta şi pentru asta". Apropie-te! Apropie-te şi de episcop şi spune-i în faţă: "Eu nu am încredere în Biserică pentru asta, pentru asta şi pentru asta!". Acesta este tineret curajos! Dar cu voinţa de a asculta răspunsul. Probabil că în acea zi pe preot l-a durut ficatul şi te va alunga, dar va fi numai de data aceea, mereu îţi va spune ceva. A asculta! A asculta! Şi voi, preoţilor, aveţi răbdare, răbdare constructivă pentru a-i asculta pe tineri, pentru că întotdeauna, în neliniştea tinerilor există seminţe ale viitorului. Şi tu trebuie să le iei şi să-i ajuţi pe tineri să meargă înainte. Este nevoie de dialog.

Al treilea element pe care vi-l indic este cel al Bisericii o comunitate euharistică. De acolo, din Euharistie luăm iubirea lui Cristos pentru a o duce pe străzile lumii, pentru a merge cu El în întâmpinarea fraţilor. Cu Isus, cu El - acesta este secretul - se poate consacra lui Dumnezeu orice realitate, se poate face în aşa fel încât Faţa sa să se imprime pe feţe, iubirea sa să umple golurile de iubire. Cât priveşte participarea la Sfânta Liturghie, în special la cea duminicală, este important să nu fim obsedaţi de cifre: vă îndemn să trăiţi fericirea micimii, a faptul de a fi grăunte de muştar, turmă mică, boţ de drojdie, flacără mică tenace, bucăţică de sare. De câte ori am auzit: "Ah, părinte, eu mă rog, însă nu merg la Liturghie, nu merg" - Dar de ce? - "Pentru că predica mă plictiseşte, durează patruzeci de minute!". Nu, patruzeci de minute trebuie să dureze toată Liturghia. Dar predica mai mult de opt minune nu e bine.

Euharistia şi preoţia ministerială sunt inseparabile: preotul este omul Euharistiei. Adresez un gând deosebit preoţilor, buni fraţi, şi îi îndemn să stea în jurul episcopului şi între ei pentru a-l duce tuturor pe Domnul. Dragi preoţi, cât de necesar este să construim cu răbdare bucuria familiei prezbiterale, iubindu-ne şi susţinându-ne reciproc! Este frumos să lucrăm împreună, considerându-i pe confraţi "mai mari decât voi înşivă" (cf. Fil 2,3). În mijlocul poporului lui Dumnezeu încredinţat vouă sunteţi chemaţi să fiţi primii care depăşiţi îngrăditurile, prejudecăţile care despart; primii care rămâneţi în contemplaţie umilă în faţa istoriei dificile din acest ţinut, cu înţeleapta caritate pastorală care este dar al Duhului; primii care indicaţi cărări pe care oamenii pot să meargă spre spaţii deschise de răscumpărare şi libertate adevărată. Mângâiaţi de Dumnezeu, voi veţi putea să fiţi mângâietori, să ştergeţi lacrimi, să vindecaţi răni, să reconstruiţi vieţi, vieţi distruse care se încredinţează cu încredere slujirii voastre (cf. Fap 5,14-16). Vouă, preoţilor, îmi permit să vă dau o reţetă, nu ştiu dacă va folosi: cum termin eu ziua? Pentru a dormi trebuie să iau pastilele? Atunci ceva n-a mers bine. Dar dacă eu termin ziua obosit, foarte obosit, lucrurile merg bine. Acesta este un punct important.

Iubiţi fraţi şi surori, ar fi frumos să mai stăm împreună un pic! Simt căldura credinţei voastre şi speranţele pe care le purtaţi în inimă, dar sunt aşteptat la Palermo, unde vom face comemorarea recunoscătoare a preotului martir Pino Puglisi. Am aflat că, în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, la doar o lună înainte de uciderea sa, el a petrecut câteva zile aici, la Piazza Armerina. A venit pentru a-i întâlni pe seminarişti, studenţii săi la Seminarul Mare din Palermo. O trecere profetică, eu cred! O ştafetă, nu mai pentru preoţi, ci pentru toţi credincioşii din această dieceză: din iubire faţă de Isus, a-i sluji pe fraţi până la sfârşit! Vă încredinţez pe toţi Fecioarei Maria, pe care o veneraţi ca Sfânta Fecioară Maria a Victoriilor. În tăcere, acum în tăcere s-o rugăm: "Bucură-te, Marie...". Ea să vă susţină în lupta spirituală şi să vă orienteze cu hotărâre spre victoria Învierii. Vă binecuvântez pe toţi din inimă şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine. O zi bună tuturor!

Acum vă voi da binecuvântarea, dar să ne pregătim inima pentru ca s-o primim. Fiecare să se gândească la cei dragi ai săi, pentru ca această binecuvântare să coboare asupra celor dragi. Să se gândească la prietenii săi. Şi să se gândească şi la duşmanii săi, la cei pe care nu-i iubesc şi care nu mă iubesc. A deschide inima la toţi, pentru ca această binecuvântare să coboare asupra tuturor.

[Binecuvântarea]

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Celebrarea sfintei Liturghii în comemorarea liturgică a fericitului Pino Puglisi

Foro Italico (Palermo), 15 septembrie 2018

Astăzi Dumnezeu ne vorbeşte despre victorie şi despre înfrângere. Sfântul Ioan în prima lectură prezintă credinţa ca "victoria care a învins lumea" (1In 5,4), în timp ce în Evanghelie prezintă fraza lui Isus: "Cine îşi iubeşte viaţa, o pierde" (In 12,25).

Aceasta este înfrângerea: pierde cel care-şi iubeşte propria viaţă. De ce? Desigur nu pentru că trebuie să se urască viaţa: viaţa trebuie iubită şi apărată, este primul dar al lui Dumnezeu! Ceea ce duce la înfrângere este a iubi propria viaţă, adică a iubi propriul. Cel care trăieşte pentru propriu pierde, este un egoist, spunem noi. Ar părea contrariul. Cine trăieşte pentru sine, cine multiplică totalitatea facturilor, cine are succes, cine satisface pe deplin propriile nevoi apare învingător în ochii lumii. Publicitatea ne bombardează cu această idee - ideea de a căuta propriul, a egoismului -, şi totuşi Isus nu este de acord şi o răstoarnă. Conform Lui, cel care trăieşte pentru sine nu pierde numai ceva, ci pierde întreaga viaţă; în timp ce acela care se dăruieşte găseşte sensul vieţii şi învinge.

Aşadar, trebuie ales: iubire sau egoism. Egoistul se gândeşte să îngrijească propria viaţă şi se alipeşte de lucruri, de bani, de putere, de plăcere. Atunci diavolul are uşile deschise. Diavolul "intră prin buzunare", dacă tu eşti alipit de bani. Diavolul face să se creadă că totul merge bine dar în realitate inima se anesteziază cu egoismul. Egoismul este o anestezie foarte puternică. Această cale se termină rău mereu: la sfârşit rămânem singuri, goi pe dinăuntru. Sfârşitul egoiştilor este trist: goi, singuri, înconjuraţi numai de cei care vor să moştenească. Este ca bobul de grâu din Evanghelie: dacă rămâne închis în sine rămâne sub pământ singur. În schimb dacă se deschide şi moare, aduce rod la suprafaţă.

Dar voi aţi putea să-mi spuneţi: a ne dărui, a trăi pentru Dumnezeu şi pentru alţii este o mare trudă pentru nimic, lumea nu merge aşa: pentru a merge înainte nu sunt de folos boabe de grâu, sunt de folos bani şi putere. Dar este o mare iluzie: banul şi puterea nu-l eliberează pe om, îl fac sclav. Vedeţi: Dumnezeu nu exercită puterea pentru a rezolva relele noastre şi ale lumii. Calea sa este mereu aceea a iubirii umile: numai iubirea eliberează înăuntru, dă pace şi bucurie. Pentru aceasta adevărata putere, puterea conform lui Dumnezeu, este slujirea. O spune Isus. Şi glasul cel mai puternic nu este al aceluia care strigă mai mult. Glasul cel mai puternic este rugăciunea. Şi succesul cel mai mare nu este propria faimă, ca păunul, nu. Gloria cea mai mare, succesul cel mai mare este propria mărturie.

Iubiţi fraţi şi surori, astăzi suntem chemaţi să alegem de care parte să stăm: să trăim pentru noi - cu mâna închisă [face gestul] - sau să dăruim viaţa - mâna deschisă [face gestul]. Numai dând viaţa se înfrânge răul. Un preţ mare, dar numai aşa [se înfrânge răul]. Părintele Pino învaţă asta: nu trăia pentru a fi văzut, nu trăia din apeluri anti-mafia şi nici nu se mulţumea cu a nu face nimic rău, ci semăna binele, mult bine. Logica sa părea una perdantă, în timp ce părea învingătoare logica portofelului. Însă părintele Pino avea dreptate: logica zeului-ban este mereu perdantă. Să privim înăuntru. A avea determină mereu la a voi: am un lucru şi imediat vreau altul şi apoi altul şi tot mai mult, fără sfârşit. Cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult: este o dependenţă urâtă. Este o dependenţă urâtă. Este ca un drog. Cine se umflă cu lucruri crapă. În schimb, cine iubeşte se regăseşte pe sine însuşi şi descoperă cât de frumos este a ajuta, cât de frumos este a sluji; găseşte bucuria înăuntru şi zâmbetul în afară, aşa cum a fost pentru părintele Pino.

Astăzi în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, când a murit în ziua sa de naştere, a încoronat victoria sa cu zâmbetul, cu acel zâmbet care l-a făcut să nu doarmă pe ucigaşul său, care a spus: "era un soi de lumină în zâmbetul acela". Părintele Pino era lipsit de apărare, însă zâmbetul său transmitea forţa lui Dumnezeu: nu o strălucire orbitoare, ci o lumină blândă care sapă înăuntru şi luminează inima. Este lumina iubirii, a dăruirii, a slujirii. Avem nevoie de atâţia preoţi ai zâmbetului. Avem nevoie de creştini ai zâmbetului, nu pentru că iau lucrurile în mod uşuratic, ci pentru că sunt bogaţi numai de bucuria lui Dumnezeu, pentru că ei cred în iubire şi trăiesc pentru a sluji. Dând viaţa se găseşte bucuria, pentru că este mai mult bucurie în a da decât a primi (cf. Fap 20,35). Aşadar aş vrea să vă întreb: vreţi să trăiţi şi voi aşa? Vreţi să daţi viaţa, fără a aştepta ca alţii să facă primul pas? Vreţi să faceţi binele fără a aştepta răsplata, fără a aştepta ca lumea să devină mai bună? Iubiţi fraţi şi surori, vreţi să riscaţi pe acest drum, să riscaţi pentru Domnul?

Părintele Pino, el da, el ştia că risca, dar ştia mai ales că pericolul adevărat în viaţă este a nu risca, este a trăi mediocru printre comodităţi, expediente ridicole şi scurtături. Dumnezeu să ne elibereze de a trăi mediocru, mulţumindu-ne cu jumătăţi de adevăr. Jumătăţile de adevăr nu satură inima, nu fac bine. Dumnezeu să ne elibereze de o viaţă mică, ce se învârte în jurul "codiţelor". Să ne elibereze de a crede că totul merge bine dacă mie îmi merge bine, iar celălalt să se descurce. Să ne elibereze de a ne crede drepţi dacă nu facem nimic pentru a contrasta nedreptatea. Cine nu face nimic pentru a contrasta nedreptatea nu este un om sau o femeie drept. Să ne elibereze de a ne crede buni numai pentru că nu facem nimic rău. "Este lucru bun - spunea un sfânt - a nu face răul. Însă este lucru urât a nu face binele" (sfântul Albert Hurtado). Doamne, dă-ne dorinţa de a face binele; de a căuta adevărul detestând falsitatea; de a alege jertfa, nu lenea; iubirea, nu ura; iertarea, nu răzbunarea.

Celorlalţi viaţa se dă, celorlalţi viaţa se dă, nu se ia. Nu se poate crede în Dumnezeu şi a-l urî pe fratele, a lua viaţa cu ură. Aminteşte asta prima lectură: "dacă unul spune: «Eu îl iubesc pe Dumnezeu» şi îl urăşte pe fratele său este un mincinos" (1In 4,20). Un mincinos, pentru că dezminte credinţa pe care spune că o are, credinţa care-l mărturiseşte pe Dumnezeu-iubire. Dumnezeu-iubire respinge orice violenţă şi îi iubeşte pe toţi oamenii. De aceea cuvântul ură trebuie şters din viaţa creştină; de aceea nu se poate crede în Dumnezeu şi a-l desfiinţa pe fratele. Nu se poate crede în Dumnezeu şi a fi mafioţi. Cine este mafiot nu trăieşte ca un creştin, pentru că blestemă cu viaţa numele lui Dumnezeu-iubire. Astăzi avem nevoie de bărbaţi şi de femei de iubire, nu de bărbaţi şi de femei de onoare; de slujire, nu de samavolnicie. Avem nevoie să mergem împreună, nu să alergăm după putere. Dacă litania mafiotă este: "Tu nu ştii cine sunt eu", cea creştină este: "Eu am nevoie de tine". Dacă ameninţarea mafiotă este: "Tu mi-o vei plăti", rugăciunea creştină este: "Doamne, ajută-mă să iubesc". De aceea le spun mafioţilor: schimbaţi-vă, fraţi şi surori! Încetaţi să vă gândiţi la voi înşivă şi la banii voştri. Tu ştii, voi ştiţi, că "ştergarul nu are buzunare". Voi nu veţi putea duce nimic cu voi. Convertiţi-vă la adevăratul Dumnezeu al lui Isus Cristos, iubiţi fraţi şi surori! Eu vă spun vouă, mafioţilor: dacă nu faceţi asta, însăşi viaţa voastră se va pierde şi va fi cea mai rea dintre înfrângeri.

Astăzi Evanghelia se termină cu invitaţia lui Isus: "Dacă vrea cineva să-mi slujească, să mă urmeze" (v. 26). Să mă urmeze, adică să pornească la drum. Nu poate fi urmat Isus cu ideile, trebuie să începem să lucrăm,. "Dacă fiecare face ceva, se poate face mult", repeta părintele Pino. Câţi dintre noi pun în practică aceste cuvinte? Astăzi, în faţa lui să ne întrebăm: ce anume pot să fac eu? Ce anume pot să fac pentru alţii, pentru Biserică, pentru societate? A nu aştepta ca Biserica să facă ceva pentru tine, începe tu. A nu aştepta ca societatea să facă asta, începe tu! A nu te gândi la tine însuţi, a nu fugi de responsabilitatea ta, alege iubirea! Simte viaţa oamenilor care au nevoie, ascultă poporul tău. Să vă fie frică de surzenia de a nu asculta poporul vostru. Acesta este unicul populism posibil: a asculta poporul tău, unicul "populism creştin": a auzi şi a sluji poporul, fără a striga, a acuza şi a provoca dispute.

Aşa a făcut părintele Pino, sărac între săracii din ţinutul său. În camera sa scaunul unde studia era rupt. Însă scaunul nu era centrul vieţii, pentru că nu stătea aşezat ca să se odihnească, ci trăia mergând pentru a iubi. Iată mentalitatea învingătoare. Iată victoria credinţei, care se naşte din dăruirea zilnică de sine. Iată victoria credinţei, care duce zâmbetul lui Dumnezeu pe străzile lumii. Iată victoria credinţei, care se naşte din scandalul martiriului. "Nimeni nu are o iubire mai mare ca aceasta: a-şi da viaţa pentru prietenii săi" (In 15,13). Aceste cuvinte ale lui Isus, scrise pe mormântul părintelui Puglisi, amintesc tuturor că a da viaţa a fost secretul victoriei sale, secretul unei vieţi frumoase. Astăzi, iubiţi fraţi şi surori,. Să alegem şi noi o viaţă frumoasă. Aşa să fie.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor