altmarius

cultură şi spiritualitate

11:00 Maica Tereza – Sfânta Întunericului | Acum la TV
Bazat pe scrisorile şi notele Maicii Tereza recent publicate, acest program explorează profunda sa criză spirituală scoţând la iveală partea necunoscută a acestui simbol al pietăţii.
Pentru ce trudesc? Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nici suflet. Dacă nu există suflet, atunci tu nu eşti real, Iisuse!”, scria Maica Tereza în jurnalul său. Scrisorile şi notele publicate recent scot la iveală profunda criză spirituală a Maicii Tereza şi zdruncină din temelii imaginea de „călugăriţă pioasă”. Cum se potrivesc asemenea fraze cu imaginea misionarei devotate, care credea că munca sa este o poruncă de la Dumnezeu? Sunt acestea strigătele de ajutor ale unei femei istovite fizic şi spiritual, care spera să-şi ascundă starea de ochii lumii în acest fel, sau sunt genul de experienţe pe care doar „creştinii mistici” le trăiesc?
 
12:00 Gândirea Evului Mediu
Unul dintre cei mai importanţi experţi în Studii Medievale, profesorul Robert Bartlett de la Universitatea St Andrew's, investighează peisajul intelectual al lumii medievale.
Credinţa. Supranaturalul intră sub lumina reflectoarelor. În Evul Mediu, morţii împărţeau lumea cu cei vii: cultul sfinţilor, comunicarea cu spiritele şi viziunile despre Lumea de Apoi erau considerate dovezi ale relaţiei biunivoce dintre lumea aceasta şi cea de dincolo.
n acest serial, unul dintre cei mai importanţi experţi în Studii Medievale, profesorul Robert Bartlett de la Universitatea St Andrew's, investighează peisajul intelectual al lumii medievale. Încă din vremea Renaşterii ne-am dorit să înţelegem lumea pentru a o putea controla şi a o modela după placul nostru. Profesorul Bartlett consideră că lumea medievală nu putea fi atât stăpânită, cât contemplată.
 
13:00 Secretele Partenonului
Cum au construit atenienii din antichitate acest simbol aproape perfect al epocii de aur a Greciei ?
Timp de 25 de secole, Partenonul a fost împuşcat, incendiat, zguduit de cutremure, jefuit pentru sculpturile sale, aproape distrus de o explozie şi desfigurat de o renovare făcută cu intenţii bune. A fost transformat din templu în biserică, moschee şi depozit de muniţie. Ce urmează oare ? Ce spuneţi despre o cercetare a secretelor incomparabilei sale frumuseţi şi uimitor de rapidei sale construcţii ? Cu ajutorul unui acces fără precedent, vom dezlega misterele arhitecturale şi inginereşti ale acestui faimos templu antic.
 
14:00 Al Doilea Război Mondial în culori
Folosind cele mai recente tehnici de colorare, acest documentar în serial ne înfăţişează lumea celui de-al Doilea Război Mondial aşa cum nu am mai văzut-o până acum.
Războiul-fulger. Acest episod arată cum au dezvoltat naziştii o înfricoşătoare nouă tactică militară – „Blitzkrieg”, războiul-fulger – şi cum au luat Polonia şi apoi Marea Britanie şi Franţa complet prin surprindere. Facem cronica ocupării Poloniei şi a cuceririi Franţei de către armata lui Hitler în doar câteva săptămâni, o realizare de care Germania nu a fost capabilă în toţi cei patru ani ai Primului Război Mondial. De asemenea, dezvăluim cum eroica Rezistenţă franceză le-a permis britanicilor să scape cu viaţă de la Dunkerque şi să lupte în continuare.
Acest serial prezintă cea mai bună colecţie de imagini rare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial existentă în lume. Folosind cele mai recente tehnici de colorare, putem înfăţişa întreaga poveste a celui de-al Doilea Război Mondial aşa cum nu a mai fost văzută până acum. Cu ajutorul hărţilor de teren obţinute din satelit şi a graficii pe computer de ultimă generaţie, această poveste poate fi spusă cu ajutorul unor date de care niciunul dintre serialele mai vechi nu a dispus. Din ce în ce mai multe secrete au fost dezvăluite în ultimii 5-10 ani, datorită eliberării din arhive a unor documente, dosare şi fotografii. Revelaţii din domeniul spargerii codurilor şi documente oficiale recent desecretizate de pe ambele maluri ale Atlanticului adaugă o nouă dimensiune la înţelegerea celui mai amplu conflict care a avut loc pe glob.
 
15:00 Descifrarea scrierii maya
Povestea din spatele îndelungatei descifrări a hieroglifelor mayaşe.
Civilizaţia antică maya din America Centrală a lăsat în urmă un alfabet complicat şi misterios, gravat pe monumente, pictat pe ceramică şi desenat în cărţi realizate manual din scoarţă de copac. Timp de secole, oamenii de ştiinţă l-au considerat prea complex ca să fie înţeles – până de curând, când, în urma unei ingenioase serii de descoperiri, „codul” a fost în sfârşit descifrat, oferind oamenilor de ştiinţă acces la un nou torent de informaţii despre trecutul zbuciumat al mayaşilor. Pentru prima oară, vă prezentăm povestea felului în care s-a realizat decodificarea, călătorind către îndepărtatele jungle din Mexic şi America Centrală pentru a descoperi ce ne dezvăluie acum scrierile mayaşe.
 
16:00 Pionieri milionari
De la Levi Strauss la Henry J Heinz, acest serial spune poveştile a cinci giganţi ai afacerilor care şi-au lăsat amprenta asupra economiei şi culturii americane.
Povestea lui Henry John Heinz, unul dintre cei mai de succes fabricanţi de produse alimentare din lume.
Cinci întreprinzători vizionari din „lumea veche” au redefinit economia „lumii noi” şi au lăsat o amprentă majoră asupra culturii americane. Levi Strauss, Henry E Steinway, William E Boeing, John Jacob Astor şi Henry J Heinz – numele sau produsele lor sunt cunoscute peste tot în lume. Inovaţia, curajul, perseverenţa şi hărnicia au fost atributele care le-au asigurat succesul într-o ţară nouă şi deosebită. Cu ajutorul reconstituirilor de înaltă calitate şi a materialelor de arhivă, acest serial ne prezintă una dintre cele mai fascinante şi incitante epoci din istoria economică a Statelor Unite. Cum au reuşit aceşti cinci bărbaţi, care au început ca imigranţi, să devină prin propriile forţe milionarii prin excelenţă care simbolizează şi astăzi succesul american ?
 
17:00 Sickert versus Sargent
Acest documentar explorează moştenirea lui Walter Sickert şi John Singer Sargent, doi pictori imigranţi care s-au luptat în epoca eduardiană pentru titlul de exponent al viitorului artei britanice.
Acest fascinant documentar aduce la lumină viaţa a doi faimoşi imigranţi care s-au luptat pentru titlul de exponent principal al viitorului picturii britanice: Walter Sickert, grosolanul şi agresivul „om din popor” şi John Singer Sargent, fermecătorul filfizon de oraş. Concentrându-se asupra câtorva dintre cele mai frumoase şi neliniştitoare tablouri pictate vreodată – imagini cu aristocraţi şi prostituate, încoronări şi crime, opere şi vodeviluri – documentarul evocă atmosfera de mult uitată a Londrei eduardiene şi ilustrează războiul purtat între cei doi artişti, a cărui moştenire ne bântuie şi astăzi.
 
18:00 Poarta Iluminării
Un documentar despre istoria şi reconstrucţia porţii Gwanghwamun, „Poarta Iluminării”, simbolul istoriei şi culturii coreene.
Documentaristul Howard Reid crede că pe parcursul istoriei, Gwanghwamun, faimoasa poartă principală a palatului Gyeongbok din Seul, Coreea de Sud, a împărtăşit suferinţele poporului coreean. Distrusă în timpul invaziei japoneze din 1592, ea a fost reconstruită în secolul XIX, dar a fost mutată în timpul tumultuoasei ocupaţii japoneze de la începutul secolului XX pentru a face loc clădirii Agenţiei japoneze pentru Colonizare. Mai târziu, structura de lemn a fost distrusă în timpul războiului dintre cele două Corei, iar baza porţii a fost reconstruită din ciment. Poarta a devenit un simbol al luptelor naţiunii şi în 2006, în cadrul unui proiect sprijinit de fundaţia caritabilă a prinţului de Wales, poarta Gwanghwamun a fost supusă unei noi restaurări majore. Ea a fost demontată şi mutată înapoi în locaţia sa originală. Baza de beton a fost, de asemenea, reconstruită din lemn. Acest documentar prezintă proiectul de restaurare, urmărind istoria faimoasei porţi de intrare în palat şi subliniind importanţa restaurării acestui monument naţional la frumuseţea sa de odinioară.
 
19:00 Ziua în care a murit James Dean
Adevărul din spatele infamului accident de maşină care l-a ucis pe legendarul actor hollywoodian James Dean.
James Dean e o legendă. La peste 50 de ani de la accidentul mortal care i-a răpit viaţa lângă un orăşel californian, imaginea sa este încă cea mai apreciată din lume. Aducem la viaţă incredibila poveste a maşinii lui James Dean şi examinăm impactul care l-a omorât pe unul dintre cei mai faimoşi tineri actori hollywoodieni pe 30 septembrie 1955. Familia şi prietenii săi aduc lumină asupra controversatei cariere de pilot de curse a lui Dean şi asupra dragostei sale pentru viteză, iar cu ajutorul ştiinţei de ultimă oră investigăm tragicul accident care a ucis un star, dar a dat naştere unei legende.
 
20:00 Bătălia poloneză a Angliei
O poveste reală şi emoţionantă despre Escadronul Polonez de Vânătoare format în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Acest impresionant documentar îşi poartă telespectatorii într-o călătorie reală şi emoţionantă, pentru a descoperi povestea piloţilor polonezi care au luptat în escadronul 303 al RAF în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Vă prezentăm cu vii detalii felul cum au ajuns în Marea Britanie aceşti piloţi căliţi în luptă şi cum au fost trataţi ca inferiori faţă de colegii lor britanici, trebuind să suporte umilinţa de a învăţa „stilul britanic” de pilotaj şi de luptă. Documentarul ilustrează lupta lor pentru a fi acceptaţi şi pentru a-şi avea propriile escadroane şi uriaşele succese pe care le-au obţinut, spre uimirea comandanţilor lor britanici. În sfârşit, documentarul prezintă trădarea finală a polonezilor de către britanici, care au încheiat un acord secret cu Rusia la sfârşitul războiului ce a permis Rusiei să preia controlul asupra Poloniei.
 
21:00 Călătoria omului
Descoperiţi originile noastre urmărind călătoria făcută de primii Homo sapiens porniţi din Africa de Est cu misiunea de a popula planeta şi felul cum ne-am schimbat pe parcurs.
Examinăm felul în care oamenii moderni au călătorit din Africa în inima Europei şi ce s-a putut întâmpla pe parcursul acestei călătorii care să le schimbe culoarea pielii din brun în alb. Cum au reuşit aceşti vânători-culegători să suporte inimaginabilele condiţii din ultima eră glaciară şi cum au ajuns stăpânii unui ţinut deja locuit de puternicii şi rezistenţii oameni de Neanderthal ?
Când Homo sapiens a pornit din Africa de Est într-o periculoasă călătorie pentru a popula lumea, nu era singura specie umanoidă de pe planetă. Dar a fost singura care a supravieţuit, până la final. De ce ? Şi cum ne-am schimbat pe parcursul cele mai mari călătorii din istorie, devenind cei care suntem azi ? Acest fascinant serial face cinci călătorii epice pe întregul glob, urmând traseele antice ale strămoşilor noştri pentru a dezvălui extraordinarele şi durele provocări cu care s-au confruntat. Folosind ultimele dovezi genetice şi arheologice, arătăm cum oamenii s-au adaptat gradat, cultural şi fizic, ca răspuns la mediul în care au trăit.
 
22:00 Ferma victoriană
Istoricul Ruth Goodman şi arheologii Alex Langlands şi Peter Ginn se întorc la moşia Acton Scott pentru a afla cum au creat oamenii epocii victoriene tradiţiile de Crăciun, aşa cum le cunoaştem azi.
n sfârşit, a sosit timpul mesei de Crăciun, organizată în Sala de Educaţie a moşiei. Cu un încântător toast închinat reginei Victoria şi un drum rapid către staulul vacilor, ziua trece, se lasă seara şi este timpul pentru jocurile victoriene de salon. În dimineaţa următoare, echipa îşi va lua la revedere de la dl Acton şi va părăsi moşia Acton Scott pentru totdeauna.
După succesul serialului „Ferma victoriană”, au mai apărut trei episoade despre viaţa fermierilor din secolul al XIX-lea. La moşia Acton Scott din Shropshire Ruth, Peter şi Alex se întorc pentru a învăţa o serie de noi sarcini agricole, pentru a explora viaţa la ţară şi a descoperi cum au creat oamenii epocii victoriene tradiţiile de Crăciun, aşa cum le cunoaştem azi: de la felicitările de Crăciun şi colinde la paleta largă de mâncăruri de Sărbători pe care le puneau pe mese.
 
23:00 Bun venit în anii '80
O fascinantă călătorie muzicală prin anii 1980, prezentând toate faţetele acestei incitante perioade.
Goth, Industrial & Black Metal.
n anii 1980, percepţia oamenilor era formată de liste cu ce este la modă şi ce nu, iar formatorii de opinie erau hotărâţi să bage la naftalină hainele largi şi tunsorile neîngrijite ale anilor 1970 şi să se lanseze într-o bătălie cu autenticitatea însăşi, pe muzica unor formaţii ca Talking Heads, ABC sau Yazoo. Filozofii pop post-modernişti vorbeau despre curente şi hipsteri, raliindu-se împotriva oricărui lucru care le amintea de era hippie, iar oamenii obişnuiţi dansau pe muzica Madonnei, a trupei Modern Talking sau a lui Michael Jackson în discoteci uriaşe. Acasă, lumea începea să recicleze selectiv deşeurile şi să folosească detergenţi ecologici pentru a face rufele mai albe. De la influenţa curentului punk, a cărui opoziţie faţă de „hipioţi” a marcat un întreg deceniu, s-a ajuns la comercialismul total al muzicii pop. De la primii paşi nesiguri ai contraculturii negrilor, sub forma muzicii rap şi house, iniţial încă influenţate de „disco”, s-a ajuns la uriaşele evenimente rave care au anunţat anii 1990. De la primele experimente cu echipamente Casio sau C64, s-a ajuns la synthpopul care avea să definească soundul unui deceniu, în care tehnologia digitală şi samplingul au multiplicat exponenţial posibilităţile de producţie.
 
00:00 Pionieri milionari
De la Levi Strauss la Henry J Heinz, acest serial spune poveştile a cinci giganţi ai afacerilor care şi-au lăsat amprenta asupra economiei şi culturii americane.
Incitanta poveste a lui John Jacob Astor, care a devenit primul multimilionar din Statele Unite.
Cinci întreprinzători vizionari din „lumea veche” au redefinit economia „lumii noi” şi au lăsat o amprentă majoră asupra culturii americane. Levi Strauss, Henry E Steinway, William E Boeing, John Jacob Astor şi Henry J Heinz – numele sau produsele lor sunt cunoscute peste tot în lume. Inovaţia, curajul, perseverenţa şi hărnicia au fost atributele care le-au asigurat succesul într-o ţară nouă şi deosebită. Cu ajutorul reconstituirilor de înaltă calitate şi a materialelor de arhivă, acest serial ne prezintă una dintre cele mai fascinante şi incitante epoci din istoria economică a Statelor Unite. Cum au reuşit aceşti cinci bărbaţi, care au început ca imigranţi, să devină prin propriile forţe milionarii prin excelenţă care simbolizează şi astăzi succesul american ?
 
01:00 Sickert versus Sargent
Acest documentar explorează moştenirea lui Walter Sickert şi John Singer Sargent, doi pictori imigranţi care s-au luptat în epoca eduardiană pentru titlul de exponent al viitorului artei britanice.
Acest fascinant documentar aduce la lumină viaţa a doi faimoşi imigranţi care s-au luptat pentru titlul de exponent principal al viitorului picturii britanice: Walter Sickert, grosolanul şi agresivul „om din popor” şi John Singer Sargent, fermecătorul filfizon de oraş. Concentrându-se asupra câtorva dintre cele mai frumoase şi neliniştitoare tablouri pictate vreodată – imagini cu aristocraţi şi prostituate, încoronări şi crime, opere şi vodeviluri – documentarul evocă atmosfera de mult uitată a Londrei eduardiene şi ilustrează războiul purtat între cei doi artişti, a cărui moştenire ne bântuie şi astăzi.
 
02:00 Poarta Iluminării
Un documentar despre istoria şi reconstrucţia porţii Gwanghwamun, „Poarta Iluminării”, simbolul istoriei şi culturii coreene.
Documentaristul Howard Reid crede că pe parcursul istoriei, Gwanghwamun, faimoasa poartă principală a palatului Gyeongbok din Seul, Coreea de Sud, a împărtăşit suferinţele poporului coreean. Distrusă în timpul invaziei japoneze din 1592, ea a fost reconstruită în secolul XIX, dar a fost mutată în timpul tumultuoasei ocupaţii japoneze de la începutul secolului XX pentru a face loc clădirii Agenţiei japoneze pentru Colonizare. Mai târziu, structura de lemn a fost distrusă în timpul războiului dintre cele două Corei, iar baza porţii a fost reconstruită din ciment. Poarta a devenit un simbol al luptelor naţiunii şi în 2006, în cadrul unui proiect sprijinit de fundaţia caritabilă a prinţului de Wales, poarta Gwanghwamun a fost supusă unei noi restaurări majore. Ea a fost demontată şi mutată înapoi în locaţia sa originală. Baza de beton a fost, de asemenea, reconstruită din lemn. Acest documentar prezintă proiectul de restaurare, urmărind istoria faimoasei porţi de intrare în palat şi subliniind importanţa restaurării acestui monument naţional la frumuseţea sa de odinioară.
 
03:00 Ziua în care a murit James Dean
Adevărul din spatele infamului accident de maşină care l-a ucis pe legendarul actor hollywoodian James Dean.
James Dean e o legendă. La peste 50 de ani de la accidentul mortal care i-a răpit viaţa lângă un orăşel californian, imaginea sa este încă cea mai apreciată din lume. Aducem la viaţă incredibila poveste a maşinii lui James Dean şi examinăm impactul care l-a omorât pe unul dintre cei mai faimoşi tineri actori hollywoodieni pe 30 septembrie 1955. Familia şi prietenii săi aduc lumină asupra controversatei cariere de pilot de curse a lui Dean şi asupra dragostei sale pentru viteză, iar cu ajutorul ştiinţei de ultimă oră investigăm tragicul accident care a ucis un star, dar a dat naştere unei legende.
 
04:00 Bătălia poloneză a Angliei
O poveste reală şi emoţionantă despre Escadronul Polonez de Vânătoare format în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Acest impresionant documentar îşi poartă telespectatorii într-o călătorie reală şi emoţionantă, pentru a descoperi povestea piloţilor polonezi care au luptat în escadronul 303 al RAF în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Vă prezentăm cu vii detalii felul cum au ajuns în Marea Britanie aceşti piloţi căliţi în luptă şi cum au fost trataţi ca inferiori faţă de colegii lor britanici, trebuind să suporte umilinţa de a învăţa „stilul britanic” de pilotaj şi de luptă. Documentarul ilustrează lupta lor pentru a fi acceptaţi şi pentru a-şi avea propriile escadroane şi uriaşele succese pe care le-au obţinut, spre uimirea comandanţilor lor britanici. În sfârşit, documentarul prezintă trădarea finală a polonezilor de către britanici, care au încheiat un acord secret cu Rusia la sfârşitul războiului ce a permis Rusiei să preia controlul asupra Poloniei.
 
05:00 Călătoria omului
Descoperiţi originile noastre urmărind călătoria făcută de primii Homo sapiens porniţi din Africa de Est cu misiunea de a popula planeta şi felul cum ne-am schimbat pe parcurs.
Examinăm felul în care oamenii moderni au călătorit din Africa în inima Europei şi ce s-a putut întâmpla pe parcursul acestei călătorii care să le schimbe culoarea pielii din brun în alb. Cum au reuşit aceşti vânători-culegători să suporte inimaginabilele condiţii din ultima eră glaciară şi cum au ajuns stăpânii unui ţinut deja locuit de puternicii şi rezistenţii oameni de Neanderthal ?
Când Homo sapiens a pornit din Africa de Est într-o periculoasă călătorie pentru a popula lumea, nu era singura specie umanoidă de pe planetă. Dar a fost singura care a supravieţuit, până la final. De ce ? Şi cum ne-am schimbat pe parcursul cele mai mari călătorii din istorie, devenind cei care suntem azi ? Acest fascinant serial face cinci călătorii epice pe întregul glob, urmând traseele antice ale strămoşilor noştri pentru a dezvălui extraordinarele şi durele provocări cu care s-au confruntat. Folosind ultimele dovezi genetice şi arheologice, arătăm cum oamenii s-au adaptat gradat, cultural şi fizic, ca răspuns la mediul în care au trăit.
 
06:00 Ferma victoriană
Istoricul Ruth Goodman şi arheologii Alex Langlands şi Peter Ginn se întorc la moşia Acton Scott pentru a afla cum au creat oamenii epocii victoriene tradiţiile de Crăciun, aşa cum le cunoaştem azi.
n sfârşit, a sosit timpul mesei de Crăciun, organizată în Sala de Educaţie a moşiei. Cu un încântător toast închinat reginei Victoria şi un drum rapid către staulul vacilor, ziua trece, se lasă seara şi este timpul pentru jocurile victoriene de salon. În dimineaţa următoare, echipa îşi va lua la revedere de la dl Acton şi va părăsi moşia Acton Scott pentru totdeauna.
După succesul serialului „Ferma victoriană”, au mai apărut trei episoade despre viaţa fermierilor din secolul al XIX-lea. La moşia Acton Scott din Shropshire Ruth, Peter şi Alex se întorc pentru a învăţa o serie de noi sarcini agricole, pentru a explora viaţa la ţară şi a descoperi cum au creat oamenii epocii victoriene tradiţiile de Crăciun, aşa cum le cunoaştem azi: de la felicitările de Crăciun şi colinde la paleta largă de mâncăruri de Sărbători pe care le puneau pe mese.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor