altmarius

cultură şi spiritualitate

07:00

Misteriosul manuscris Voynich

http://programetv.program24.ro/program-tv-sambata.html

Acest documentar urmăreşte o pistă nouă în vânătoarea pentru aflarea identităţii autorului Codului Voynich, cel mai misterios manuscris din lume, pe care nimeni nu a reuşit încă să îl decodifice.
Codul Voynich este cel mai misterios manuscris din lume. O carte scrisă de un autor necunoscut şi ilustrată cu imagini bizare şi misterioase, Codul este scris într-o limbă pe care nici cei mai buni paleografi din lume nu au reuşit să o decodifice. Nu e de mirare că aceasta este menţionată chiar şi în ultimul bestseller al lui Dan Brown, „Simbolul pierdut”. Manuscrisul Voynich i-a captivat pe savanţi şi pe ocultişti în egală măsură încă de la descoperirea sa, acum 100 de ani. Decodificatorii Codului Purpuriu japonez, fizicieni cu computere moderne de mare putere şi importanţi matematicieni, cu toţii şi-au încercat norocul. Dar până acum, nimeni nu a reuşit să descifreze conţinutul misterioasei cărţi. Acest documentar urmăreşte o pistă complet nouă în vânătoarea pentru aflarea identităţii autorului Codului Voynich.
 
08:00 Călători în timp
Excavând situri din orice perioadă, din vremurile Paleoliticului şi până în trecutul recent, acest popular serial cu temă arheologică dezvăluie secretele lungii şi bogatei istorii britanice.
Călătorii în timp ajung în Peak District pentru a dezvălui povestea din spatele unei descoperiri macabre. O misterioasă colecţie de oase umane – multe dintre ele aparţinând unor copii – îi conduce pe Tony Robinson şi echipa sa în adâncurile unei peşteri din Derbyshire. Accesul în peşteră este extrem de dificil şi periculos, dar arheologii nu se lasă descurajaţi. Şi ca şi cum toate acestea n-ar fi fost suficiente, o movilă din apropiere seamănă foarte mult cu un tumul preistoric. Să ascundă acesta indicii despre conţinutul peşterii ? Şi va reuşi echipa să elucideze descoperirile ?
Dintr-un subiect aparent banal, echipa de la „Călători în timp” face din arheologie un subiect popular datorită entuziasmului dovedit în dezgroparea secretelor lungii şi bogatei istorii britanice. Excavând situri din orice perioadă, din vremurile Paleoliticului şi până în trecutul recent, realizatorii acestui documentar vă vor distra şi, în acelaşi timp, vă vor îmbunătăţi cunoştinţele de istorie.
 
09:00 Celula
n acest fascinant serial, explorăm istoria înţelegerii celulei – de la primele observări ale structurii celulare a plantelor până la cercetările moderne în domeniul biologiei sintetice.
Primul episod explorează povestea descoperirii că toate formele de viaţă de pe Pământ sunt compuse din celule. A fost o revelaţie şocantă, care a demontat secole de dogme ştiinţifice şi religioase. Dar totul a început nu de la un om de ştiinţă, ci de la un negustor olandez de ţesături pe nume Antoni van Leeuwenhoek. Adam merge în oraşul natal al lui van Leeuwenhoek, Delft, pentru a descoperi cum a dezvăluit acesta o lume ascunsă, invizibilă pentru ochiul omenesc, debordând de creaturi bizare pe care le numea „animalcule”. Au mai trecut încă două secole până când ştiinţa a dezvăluit că aceste celule sunt cărămizile din care e făcută orice formă de viaţă de pe planeta noastră, de la plancton la oameni. Adam călătoreşte către principalele centre ale ştiinţei europene pentru a urmări poveştile geniilor care au greşit şi a oamenilor obişnuiţi care au obţinut răspunsurile corecte, poveştile rivalităţilor şi secretelor şi ale unor revelaţii care vor deveni pietre de temelie ale biologiei moderne.
Porniţi într-o incitantă, uimitoare şi complexă călătorie pe parcursul a 300 de ani de istorie, pentru a descoperi secretele celulei – şi ale vieţii însăşi. În acest fascinant serial, dr Adam Rutherford se întoarce în timp până la primele observări ale structurii celulare a plantelor. Apoi, el urmăreşte căutarea secretelor vieţii, care i-a condus pe oamenii de ştiinţă adânc în interiorul celulelor, şi examinează cercetările în domeniul biologiei sintetice care ne-ar putea ajuta să creăm viaţă de la zero. Este o poveste a rivalităţilor şi secretelor, a greşelilor şi accidentelor şi a revelaţiilor bruşte care au demontat dogmele religioase şi ştiinţifice.
 
10:00 Celula
n acest fascinant serial, explorăm istoria înţelegerii celulei – de la primele observări ale structurii celulare a plantelor până la cercetările moderne în domeniul biologiei sintetice.
Dr Adam Rutherford explorează cum au început oamenii de ştiinţă să sondeze mai adânc celula pentru a elucida secretele vieţii. El îşi continuă călătoria la Tübingen, în Germania, unde un experiment din 1869 a furnizat primul indiciu. Folosind bandaje pline de puroi de la soldaţi răniţi în Războiul Prusac şi conţinutul unui stomac de porc, Friedrich Miescher, un tânăr şi entuziast savant care lucra în primul laborator de biochimie din Europa a făcut o descoperire crucială legată de nucleul tuturor celulelor. El a găsit o moleculă ciudată, nemaivăzută până atunci în natură. Pentru că se găsea doar în nucleu, i-a spus „nucleină”. Astăzi, o cunoaştem sub numele de ADN.
Porniţi într-o incitantă, uimitoare şi complexă călătorie pe parcursul a 300 de ani de istorie, pentru a descoperi secretele celulei – şi ale vieţii însăşi. În acest fascinant serial, dr Adam Rutherford se întoarce în timp până la primele observări ale structurii celulare a plantelor. Apoi, el urmăreşte căutarea secretelor vieţii, care i-a condus pe oamenii de ştiinţă adânc în interiorul celulelor, şi examinează cercetările în domeniul biologiei sintetice care ne-ar putea ajuta să creăm viaţă de la zero. Este o poveste a rivalităţilor şi secretelor, a greşelilor şi accidentelor şi a revelaţiilor bruşte care au demontat dogmele religioase şi ştiinţifice.
 
11:00 Celula
n acest fascinant serial, explorăm istoria înţelegerii celulei – de la primele observări ale structurii celulare a plantelor până la cercetările moderne în domeniul biologiei sintetice.
n acest episod, dr Adam Rutherford îşi încheie incitanta sa călătorie prin 350 de ani de ştiinţă pentru descoperirea secretelor celulei şi ale vieţii însăşi. Ultimul episod din serial începe cu prezentarea câtorva dintre cele mai timpurii dovezi ale vieţii pe Pământ: celule fosilizate cu uluitoarea vechime de un miliard de ani. Acum se crede că viaţa pe Pământ a pornit de la o singură celulă primordială, din care au evoluat toate fiinţele vii. Iar în prezent, cunoştinţele despre celule au adus omenirea în pragul unei descoperiri cu adevărat epocale. Oamenii de ştiinţă ar putea fi pe cale să creeze celule vii în laborator şi, dacă reuşesc, acestea ar fi primele forme de viaţă de pe Pământ care nu au evoluat din acea celulă originară. Ar fi ca o a doua Geneză ! Pentru a vă arăta cum a devenit posibil acest lucru, Adam urmăreşte cercetările ştiinţifice menite să înţeleagă cum au apărut primele celule pe Pământ, în trecutul îndepărtat. De la experimente bizare care recreează toxica „supă primordială” de pe Pământ, până la noi şi uimitoare descoperiri din interiorul meteoriţilor, dr Rutherford porneşte pe urmele primelor celule vii de pe planeta noastră.
Porniţi într-o incitantă, uimitoare şi complexă călătorie pe parcursul a 300 de ani de istorie, pentru a descoperi secretele celulei – şi ale vieţii însăşi. În acest fascinant serial, dr Adam Rutherford se întoarce în timp până la primele observări ale structurii celulare a plantelor. Apoi, el urmăreşte căutarea secretelor vieţii, care i-a condus pe oamenii de ştiinţă adânc în interiorul celulelor, şi examinează cercetările în domeniul biologiei sintetice care ne-ar putea ajuta să creăm viaţă de la zero. Este o poveste a rivalităţilor şi secretelor, a greşelilor şi accidentelor şi a revelaţiilor bruşte care au demontat dogmele religioase şi ştiinţifice.
 
12:00 Minuni create de om: Oraşul uitat al Chinei
Acest documentar prezintă ingenioasa arhitectură şi ştiinţa militară din spatele oraşului fortificat chinez antic Xian.
Un zid masiv, cvasi-impenetrabil, înconjoară oraşul antic Xian, punctul de pornire al Drumului mătăsii, care ducea din China în Europa. Cu o bază construită din pământ, var nestins şi extras lipicios de orez, şi fortificat cu un strat de cărămidă, puternicul zid se înfăşoară în jurul oraşului pe o lungime de 13,7 kilometri. Nu numai că este o realizare inginerească, dar se crede că zidul este cel mai mare şi complet sistem de apărare care a supravieţuit intact până astăzi. Pătrundem în spatele zidurilor acestei fortăreţe pentru a face descoperiri nepreţuite despre ştiinţa militară şi arhitectura din timpul dinastiei Ming.
 
13:00 Cum s-a născut shoppingul
Acest documentar ne spune povestea istoriei fenomenului shoppingului, care a pus stăpânire pe lume şi a transformat viaţa femeilor, economiile şi societăţile pentru totdeauna.
Magazinul general este, cu siguranţă, una dintre cele mai inteligente invenţii ale revoluţiei industriale. Nu doar că a creat, literalmente, conceptul de shopping, ci a dat naştere culturii de consum şi a plantat germenii emancipării femeilor. Prin interviuri cu experţi, frumoase imagini şi extraordinare pasaje din jurnale, acest documentar spune povestea fenomenului social al shoppingului, care a pus stăpânire pe lume şi a transformat viaţa femeilor, economiile şi societăţile pentru totdeauna. Cele două părţi ale documentarului ne dezvăluie viziunea unor antreprenori precum Rowland H. Macy, Harry Selfridge, John Wanamaker, Aristide Boucicaut şi Sidney Myer, care au inventat concepte revoluţionare precum creditul facil, politica de retururi, vitrinele de prezentare, cabinele de probă şi paradele de Crăciun. Aceşti dinamici „oameni de spectacol” au făcut din magazine nişte teatre pentru cumpărături şi, astfel, au schimbat lumea. Documentarul aduce la viaţă lumea primelor magazine generale, combinând vii reconstituiri ale unor personaje arhetipale cu animaţia şi interviurile revelatoare ale experţilor, precum şi cu reclame de epocă, extraordinare pasaje din jurnale şi scrisori şi afişe ale vremii.
 
14:00 Minunatul vrăjitor din Oz
Acest documentar evocă felul cum a ajuns Vrăjitorul din Oz să simbolizeze „visul american”.
Această celebră poveste americană a fost scrisă în 1900 de către L Frank Baum din Chicago – om de afaceri, jurnalist, crescător de pui, actor, patron de magazin, regizor şi iubitor al tuturor lucrurilor inovatoare şi al tehnologiei. Viaţa lui a acoperit o perioadă remarcabilă a istoriei americane, caracterizată prin multe invenţii şi realizări, şi multe dintre ele au alimentat imaginaţia acestui mare povestitor. Ambiţia sa a fost de a crea primul basm 100% american, iar povestea pe care a scris-o continuă să fascineze, să inspire şi să captiveze milioane de fani de toate vârstele şi din toată lumea. Acest documentar evocă felul cum a ajuns Vrăjitorul din Oz să simbolizeze „visul american” şi prezintă imagini în premieră din arhiva familiei, fotografii şi clipuri din primele filme cu Oz, precum şi interviuri cu membri ai familiei Baum, experţi literari şi istorici americani. Vă spunem povestea vieţii unui om, în paralel cu aceea a dezvoltării Americii moderne.
 
15:00 Jurnalul Annei Frank
O dramă istorică bazată pe jurnalul unei adolescente, scris în timp ce se ascundea în Amsterdamul ocupat de nazişti.
Jurnalul Annei Frank, scris între anii 1942 şi 1944, în timp ce Anne se ascundea în Amsterdamul ocupat, a transformat-o într-una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale secolului XX. Anne avea patru ani când a părăsit Germania natală, treisprezece când a trebuit să se ascundă şi nu împlinise şaisprezece când a murit într-un lagăr de concentrare nazist, una dintre cele şase milioane de victime de origine evreiască ale nebuniei rasiste a lui Hitler. Pe parcursul ultimilor cincizeci de ani, Anne Frank a devenit un simbol universal al vocii celor oprimaţi, într-o lume a violenţei şi tiraniei. Numele ei invocă umanitatea, toleranţa şi voinţa de a trăi. Iar jurnalul ei – lectură obligatorie în şcoli din întreaga lume – a fost interpretat ca o mărturie eternă a curajului şi speranţei.
 
17:00 Ecranul oblic
Un documentar premiat care examinează portretizarea asiaticilor în filmele şi serialele TV hollywoodiene.
De la Sessue Hayakawa, vedetă a filmului mut, la „Harold şi Kumar merg la Whitecastle”, acest documentar examinează portretizarea asiaticilor în filmele şi serialele TV hollywoodiene, incluzând interviuri cu actorul Mako, nominalizat la Oscar, comicul Bobby Lee (MAD TV), actorul Jason Scott Lee („Viaţa lui Bruce Lee”), producătorul Terence Chang („Bătălia de la Stânca Roşie” regizat de John Woo) şi regizorul Justin Lin („Furios şi iute: Tokyo Drift”). Documentarul conţine peste 50 de clipuri înfăţişând personaje asiatice din filmele hollywoodiene, pe parcursul aproape unui secol.
 
18:00 Ninja, războinicii din umbră
Dezvăluim istoria, abilităţile unice de luptă şi tradiţiile faimoşilor ninja – un mic grup de rebeli japonezi din satele de munte.
Dezvăluim istoria, abilităţile unice de luptă şi tradiţiile faimoşilor ninja – un mic grup de rebeli japonezi din satele de munte, care semănau groaza în inimile oamenilor simpli şi erau un permanent spin în coasta clanurilor războinice de samurai. Ninja au apărut pentru prima dată în secolul XIV în regiunea muntoasă Iga-Koka, unde clanurile de ronini şi foşti fermieri se antrenau în secret pentru luptă. În timp, clanurile ninja şi-au rafinat mortala eficienţă în războiul de gherilă şi spionaj şi tehnicile de asasinat, pentru a-şi menţine independenţa faţă de samuraii avizi de putere din jurul regiunii unde locuiau. Acest documentar spune povestea lui ninja Tanba, care a fost antrenat de bunicul său. Urmărim viaţa lui Tanba din copilărie şi până la bătrâneţe, prin intermediul reconstituirilor istorice, costumelor de epocă şi armelor ninja originale, ajutate de grafica pe computer.
 
19:00 Animale care au făcut istorie
Acest serial realizează profilul rolurilor-cheie pe care multe animale le-au jucat pe parcursul istoriei pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine lumea din jurul nostru.
Deşi sunt consideraţi de mulţi drept dăunători, descoperim surprinzător de influentul rol pe care l-au jucat porumbeii în dezvoltarea societăţii umane. La început, porumbeii au fost doar o sursă de hrană, dar curând, oamenii au observat puternicul instinct de orientare care îi ghidează pe porumbei înapoi către un anumit loc. Această abilitate a fost folosită în multe feluri. Porumbeii puteau transmite mesaje rapid şi la distanţe lungi, ca un soi de poştaşi înaripaţi. Aceştia au transmis chiar şi ordine vitale printr-o Europă sfâşiată de război, influenţând cursul unor sângeroase bătălii. Astăzi, „porumbeii de curse” sunt o marfă valoroasă, care poate aduce un milion de dolari pentru o singură victorie.
Acest serial realizează profilul rolurilor-cheie pe care multe animale le-au jucat pe parcursul istoriei pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine lumea din jurul nostru. De la umilul vierme de mătase, care a ajutat la ridicarea sau căderea unora dintre culturile antice, până la porumbeii care i-au atras pe exploratori într-unele dintre cele mai izolate regiuni din lume, animalele au asigurat succesul imperiilor economice şi, în cazul porumbeilor, au hotărât soarta războaielor. Acest serial prezintă modul cum au fost folosite şi povestea din spatele unora dintre cele mai mari succese obţinute cu ajutorul lor.
 
19:30 ntâlniri misterioase în Siberia
O investigare a misterioasei explozii care a ras de pe faţa pământului pădurea dintr-o regiune izolată din Siberia în vara anului 1908.
n iunie 1908, o uriaşă explozie care a avut loc într-o regiune izolată din Siberia a ras de pe faţa pământului pădurea de acolo cu forţa a 1.000 de bombe atomice. Dar zona era atât de izolată şi vremurile atât de agitate, încât timp de 20 de ani nimeni nu a încercat să afle ce s-a întâmplat. Când primul explorator a ajuns la faţa locului, a crezut că va găsi un crater al unui meteorit, dar nu a găsit decât copaci puşi la pământ – şi un mister. De atunci, au fost concepute peste o sută de teorii care să explice evenimentul, inclusiv aceea – luată în serios de unii savanţi sovietici – că a avut loc o explozie nucleară cauzată de o navă spaţială extraterestră propulsată cu combustibil nuclear. Absenţa dovezilor a păstrat viu misterul. Călătorim către acest loc îndepărtat şi aflăm că evenimentele de aici au atras atât cercetări ştiinţifice serioase, cât şi câteva credinţe populare ciudate.
 
21:00 Misteriosul manuscris Voynich
Acest documentar urmăreşte o pistă nouă în vânătoarea pentru aflarea identităţii autorului Codului Voynich, cel mai misterios manuscris din lume, pe care nimeni nu a reuşit încă să îl decodifice.
Codul Voynich este cel mai misterios manuscris din lume. O carte scrisă de un autor necunoscut şi ilustrată cu imagini bizare şi misterioase, Codul este scris într-o limbă pe care nici cei mai buni paleografi din lume nu au reuşit să o decodifice. Nu e de mirare că aceasta este menţionată chiar şi în ultimul bestseller al lui Dan Brown, „Simbolul pierdut”. Manuscrisul Voynich i-a captivat pe savanţi şi pe ocultişti în egală măsură încă de la descoperirea sa, acum 100 de ani. Decodificatorii Codului Purpuriu japonez, fizicieni cu computere moderne de mare putere şi importanţi matematicieni, cu toţii şi-au încercat norocul. Dar până acum, nimeni nu a reuşit să descifreze conţinutul misterioasei cărţi. Acest documentar urmăreşte o pistă complet nouă în vânătoarea pentru aflarea identităţii autorului Codului Voynich.
 
22:00 Jekyll şi Hyde: Adevărata poveste
Adevărata poveste a afaceristului scoţian William Brodie (1741-1788), al cărui caz de dublă personalitate l-a inspirat pe Robert Louis Stevenson să scrie celebrul roman despre dr Jekyll şi dl Hyde.
Ziua, William Brodie era un om de afaceri prosper, soţ fidel, tată iubitor, cetăţean respectat al Edinburgh-ului şi şef de biserică. Dar nimeni n-a ştiut, până la procesul său public şi ciudata spânzurare, că, noaptea, William Brodie se transforma în jucător de jocuri de noroc, proxenet, agresor sexual şi lider mascat al uneia dintre cele mai notorii bande din Edinburgh. Brodie l-a fascinat pe Robert Louis Stevenson toată viaţa, aşa că, în 1886, când i s-a cerut un “roman senzaţional ieftin”, a profitat de ocazie. Incredibila poveste adevărată a lui Brodie şi modelarea ficţională a acesteia de către Stevenson ne poartă într-o dezbatere ştiinţifică despre personalitatea dublă sau multiplă.
 
23:00 O zi în bătaia puştii
Urmărim faptele unor soldaţi care se luptă să supravieţuiască o zi în cele mai aprige bătălii ale Americii.
Veteranii americani povestesc întâmplări emoţionante despre experienţele trăite în Războiul din Vietnam, susţinute de imagini filmate de arhivă, înregistrări audio şi fotografii personale. Folosind tactici inovatoare precum atacul cu elicopterele, soldaţii americani duc o luptă sângeroasă pe valea râului Drang.
Acest serial surprinde drama unei singure zile din timpul celor mai aprige bătălii din istoria Americii. Întâmplările din fiecare zi sunt povestite prin intermediul relatărilor celor care au îndurat aceste confruntări intense şi au supravieţuit în ciuda sorţii. Concentrându-ne asupra experienţelor esenţiale a câtorva oameni într-o scurtă perioadă de timp, putem oferi detalii precise şi cutremurătoare pentru a da confruntării o neobişnuită perspectivă umană.
 
00:00 Eroi, culturi şi gastronomie
O călătorie culinară în zona mediteraneeană, din Antichitate până în prezent, ce explorează legătura dintre faptele eroilor şi mâncărurile naţionale‚ un mozaic al gastronomiei, zvonurilor şi istoriei.
Insula prădată a Afroditei: Cipru – O mină a istoriei.
Din vremuri străvechi, mâncarea şi modurile de preparare au fost strâns legate de fapte istorice, mituri şi aventuri. Acest serial documentar poartă telespectatorii într-o călătorie culinară din Antichitate până în prezent şi îmbină cu dibăcie atât isprăvile şi greşelile războinicilor şi eroilor, cât şi miracolele de zi cu zi, într-un mozaic de mâncăruri, zvonuri şi istorie. De la faraonii Egiptului antic la fenicieni şi romani, cruciaţi şi veneţieni. De la spanioli la turci şi de la aventurierii solitari ai Antichităţii la reţelele internaţionale de hoţi de artă de azi. Nenumărate şi variate peisaje, precum şi redarea fidelă a locuitorilor lor, a bucătăriei şi mentalităţii lor, aduc la viaţă misterioasa istorie a regiunii mediteraneene în imagini spectaculoase.
 
01:00 Viziunea lui Wangari Maathai
Povestea activistei politice şi pentru protecţia mediului Wangari Maathai, prima femeie africană căreia i s-a acordat premiul Nobel pentru pace.
Povestea mişcării „Centura verde” din Kenya şi a fondatoarei acesteia, Wangari Maathai, prima luptătoare africană pentru protecţia mediului căreia i s-a acordat premiul Nobel pentru pace. Ca soluţie la problemele femeilor din zonele rurale, generate de mediul înconjurător aflat în degradare, Maathai le-a sugerat acestora să planteze copaci. Începând cu acest act simplu, ele au luptat succesiv împotriva despăduririlor, sărăciei şi oprimării politice, până când au devenit o forţă politică ce a ajutat la dărâmarea dictaturii care sufoca Kenya de 24 de ani. Urmărim curajosul drum de 30 de ani al lui Maathai pentru protecţia mediului, pentru apărarea democraţiei şi a păcii.
 
02:00 Mao: O poveste chinezească
Captivanta poveste a preşedintelui Mao, de la rădăcinile sale rurale la rolul său de părinte al comunismului chinez.
1945-1959: Mao la putere
Preşedintele Mao, părintele comunismului chinez, este unul dintre giganţii istoriei mondiale – strateg militar, om de stat, vizionar, filosof, poet, revoluţionar şi politician. Pentru realizarea acestui serial în patru părţi, autorităţile chineze şi-au deschis pentru prima oară arhivele pentru a spune pentru prima oară întreaga poveste a vieţii liderului comunist. Acest documentar prezintă istoria Chinei de la vremurile ultimului ei împărat, când era degradată şi controlată de puterile occidentale în urma Războaielor Opiului şi până la China semi-capitalistă de astăzi. El spune povestea lui Mao Zedong, născut într-o familie de ţărani şi crescut printre ţărani, care a devenit un cărturar eminent, membru al Congresului Partidului Comunist Chinez şi, în cele din urmă, preşedintele partidului.
 
03:00 ntâlnire cu Simone Weil
Povestea lui Simone Weil – filosof francez, mistic creştin şi activistă socială, care şi-a petrecut mare parte din scurta sa viaţă apărând drepturile celor dezavantajaţi social şi politic.
Acest document spune povestea lui Simone Weil (1909-1943), filosof, activistă şi mistic, care şi-a petrecut mare parte din mult prea scurta sa viaţă apărând drepturile celor dezavantajaţi social şi politic. În încercarea de a o înţelege pe Simone Weil, cineasta Julia Haslett ia în discuţie chestiuni profunde legate de responsabilitate morală atât în familia ei, cât şi în contextul mai general al Americii secolului XXI. Folosind scrierile şi învăţăturile lui Weil ca fundal pentru propriile sale experienţe, Haslett creează un emoţionant portret al unei tinere extraordinare a cărei decizie de a acţiona conform convingerilor sale a dovedit că a duce o viaţă principială ar trebui să fie dorinţa noastră, a tuturor.
 
04:00 Chirurgia plastică în Antichitate
Un studiu aprofundat despre cunoştinţele civilizaţiilor antice ale Egiptului, Indiei şi Romei despre chirurgia estetică şi plastică.
Chirurgia plastică este considerată una dintre minunile ştiinţei moderne. Se admite în general că nevoia urgentă de chirurgie reparatorie după rănile suferite în al Doilea Război Mondial, precum şi progresele înregistrate în domeniul anesteziei şi al antibioticelor au dus la dezvoltări spectaculoase, chirurgia plastică devenind în prezent aproape o banalitate. Dar chirurgul plastic britanic Natasha Hidvegi a descoperit cu uluire că operaţia la care lucra, de refacere a nasului unui pacient bolnav de cancer, a fost elaborată acum 3.000 de ani, în India. Aşa începe călătoria ei în jurul lumii şi înapoi în timp, pentru a cerceta ce ştiau civilizaţiile antice ale Egiptului, Indiei şi Romei despre chirurgia estetică şi plastică.
 
05:00 Eroi, culturi şi gastronomie
O călătorie culinară în zona mediteraneeană, din Antichitate până în prezent, ce explorează legătura dintre faptele eroilor şi mâncărurile naţionale‚ un mozaic al gastronomiei, zvonurilor şi istoriei.
Saci cu piper, hoţi şi corsari – Un lung drum către îmbogăţire.
Din vremuri străvechi, mâncarea şi modurile de preparare au fost strâns legate de fapte istorice, mituri şi aventuri. Acest serial documentar poartă telespectatorii într-o călătorie culinară din Antichitate până în prezent şi îmbină cu dibăcie atât isprăvile şi greşelile războinicilor şi eroilor, cât şi miracolele de zi cu zi, într-un mozaic de mâncăruri, zvonuri şi istorie. De la faraonii Egiptului antic la fenicieni şi romani, cruciaţi şi veneţieni. De la spanioli la turci şi de la aventurierii solitari ai Antichităţii la reţelele internaţionale de hoţi de artă de azi. Nenumărate şi variate peisaje, precum şi redarea fidelă a locuitorilor lor, a bucătăriei şi mentalităţii lor, aduc la viaţă misterioasa istorie a regiunii mediteraneene în imagini spectaculoase.
 
06:00 Duelul portretelor
Acest documentar spune incitanta poveste a portretului Sanders, o pictură cu controversata reputaţie de a fi singura imagine autentică a lui Shakespeare.
Aceasta este o poveste a obsesiei şi intrigilor în lumea artei. Lloyd Sullivan crede că deţine singurul portret autentic al lui Shakespeare, realizat în 1603 de către un strămoş al său care a fost actor în trupa lui Shakespeare. Treisprezece teste ştiinţifice dovedesc că portretul Sanders este o pictură autentică de la începutul secolului al XVII-lea. Dar îl reprezintă oare pe Shakespeare? Lloyd Sullivan e dispus să-şi rişte întreaga avere pentru a dovedi că da. Călătorim de la laboratoarele hi-tec din SUA la galeriile de artă de la Londra şi apoi la castelele bătute de vânturi din centrul Angliei pentru a dezlega misterul din spatele unui tablou care a zguduit lumea artei.

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor