altmarius

cultură şi spiritualitate

09:00 Vera Brittain, o femeie îndrăgostită | Acum la TV
O reconstituire a vieţii Verei Brittain, o tânără care a trăit în timpul Primului Război Mondial, prezentată de actriţa britanică Jo Brand.
n 1914, Vera Brittain era tânără, îndrăgostită şi se pregătea să studieze la Oxford. Patru ani mai târziu, viaţa ei şi a întregii ei generaţii suferise schimbări de neînchipuit. Prietenii săi au murit în război. Ca soră medicală voluntară, la Londra şi pe front, Vera a fost martora unor orori care i-au sfărâmat ideile naive despre un „război drept”. Folosind scrisorile Verei, memoriile sale şi faimoasa autobiografie „Testamentul tinereţii”, actriţa britanică Jo Brand spune povestea Primului Război Mondial privit prin ochii unei femei.
 
10:00 Imperiul roman
Acest documentar explorează motivele căderii Imperiului Roman, urmărindu-i istoria de la momentul de maximă expansiune şi până la primul val al invaziilor barbare.
Măreţie şi declin. Oraşul italian Pompeii a fost îngropat în cenuşă când vulcanul Vezuviu a erupt în anul 79 d.Hr., la apogeul prosperităţii Imperiului Roman. Acest oraş este o „capsulă a timpului” care ne oferă o imagine vie asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor din acele vremuri. Ultimul episod al serialului examinează atât latura pozitivă, cât şi pe cea întunecată a Imperiului. El ne prezintă magnificele fresce şi sculpturi excavate la Pompeii, precum şi o reconstrucţie pe computer a vieţii cetăţenilor săi de acum 2.000 de ani.
La 500 de ani după fondarea Romei, romanii dominau Marea Mediterană. Dar după ce cucerise ţările dimprejurul Mediteranei şi îşi asigurase o dominaţie socială şi economică fără precedent, Imperiul s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc. Acest serial în trei episoade explorează motivele căderii Imperiului Roman, urmărindu-i ultimele patru secole de istorie, de la momentul de maximă expansiune şi până la primul val al invaziilor barbare.
 
11:00 Voiaje ale descoperirilor
Acest documentar ne prezintă numele pionierilor mărilor şi evenimentele majore din istoria descoperirilor geografice.
Când submarinul USS Squalus s-a scufundat în Oceanul Atlantic în 1939, invenţia inginerului Charles Momsen, fost comandant de submarin, a salvat echipajul.
Bogata tradiţie a navigaţiei a avut un impact dramatic asupra vieţii noastre de astăzi. Acest serial cartografiază influenţa puternică a cinci voiaje uimitoare. Exploratorul şi inginerul Paul Rose recreează aventuri maritime legendare pentru a investiga cum au influenţat direct descoperirile făcute în timpul acestora toate aspectele lumii moderne în care trăim. De la remarcabilul voiaj de opt ani încărcat de dispute care a adus cauciucul, scorţişoara şi sistemul metric în Europa, la „micşorarea globală” generată de umila busolă magnetică, dragostea autentică a lui Paul Rose pentru ştiinţă şi aventură şi darul povestirii aduc aceste poveşti pasionante la viaţă.
 
12:00 Eroi, culturi şi gastronomie
O călătorie culinară în zona mediteraneeană, din Antichitate până în prezent, ce explorează legătura dintre faptele eroilor şi mâncărurile naţionale‚ un mozaic al gastronomiei, zvonurilor şi istoriei.
Marţipan şi anateme – Influenţa mâncării asupra istoriei.
Din vremuri străvechi, mâncarea şi modurile de preparare au fost strâns legate de fapte istorice, mituri şi aventuri. Acest serial documentar poartă telespectatorii într-o călătorie culinară din Antichitate până în prezent şi îmbină cu dibăcie atât isprăvile şi greşelile războinicilor şi eroilor, cât şi miracolele de zi cu zi, într-un mozaic de mâncăruri, zvonuri şi istorie. De la faraonii Egiptului antic la fenicieni şi romani, cruciaţi şi veneţieni. De la spanioli la turci şi de la aventurierii solitari ai Antichităţii la reţelele internaţionale de hoţi de artă de azi. Nenumărate şi variate peisaje, precum şi redarea fidelă a locuitorilor lor, a bucătăriei şi mentalităţii lor, aduc la viaţă misterioasa istorie a regiunii mediteraneene în imagini spectaculoase.
 
13:00 Elena din Troia
Bettany Hughes porneşte într-o călătorie epică la est de Marea Mediterană, pentru a afla adevărul despre Elena din Troia şi a discerne realitatea de mit.
Povestea Elenei şi a iubirii dintre ea şi Paris, care a culminat cu sângerosul şi dezastruosul conflict cunoscut sub numele de Războiul Troian, a fost spusă şi răs-spusă în decursul istoriei. Bettany Hughes porneşte într-o călătorie epică la est de Marea Mediterană, pentru a afla adevărul despre Elena din Troia şi a discerne realitatea de mit.
 
14:00 Temerarii medicinei
Poveştile unor oameni de ştiinţă care au transformat medicina folosindu-se pe sine drept cobai şi experimentând cu anestezice, boli infecţioase şi vaccinuri.
Povestim cum operaţiile sub anestezie de astăzi au devenit posibile datorită experimentelor realizate pe sine de Humphrey Davy sau Sigmund Freud. Jurnalistul medical şi prezentatorul dr Michael Mosley află pe propria piele prin ce au trecut aceştia şi urmăreşte un experimentator modern în acţiune.
n ultimii 100 de ani, medicina a avansat mai repede decât oricând în istorie. Şi pentru acest progres sunt responsabili, în mare parte, câţiva curajoşi cercetători care s-au folosit pe sine drept cobai; eroii improbabili care au decis că singura cale etică era să experimenteze întâi pe ei înşişi. Incitant şi înfiorător, cu dezvăluiri surprinzătoare, acest serial povesteşte cum auto-experimentarea a contribuit la cele mai mari descoperiri ale medicinei. Poveştile includ istoria anestezicelor, experimente cu boli infecţioase, măsurile uneori disperate luate în căutarea unor vaccinuri şi descoperirea legăturilor intrinseci dintre hrană şi sănătate.
 
15:00 Operaţiunea Hollywood
Un interesant documentar despre legăturile oficiale şi legăturile secrete dintre doi stâlpi ai puterii americane: Hollywoodul şi Pentagonul.
Hollywoodul şi Pentagonul sunt două mari puteri în SUA şi când aceste puteri se aliază, se nasc multe întrebări. Ştiaţi că Ministerul Apărării are legături foarte strânse cu producătorii de la Hollywood ? De aproape un secol ? Acest documentar va afla câte – şi care – filme au beneficiat de sprijin din partea Pentagonului.
 
16:00 Inundaţiile uitate
O investigaţie asupra revărsării Canalului Mânecii în 1607 – unul dintre cele mai devastatoare dezastre naturale care au lovit Marea Britanie, considerat de unii savanţi drept tsunami.
Tsunami sunt printre cele mai distrugătoare forţe cunoscute de om, dar cei mai mulţi locuitori ai Marii Britanii cred că nu au de ce să-şi facă griji din pricina lor. Profesorii Simon Haslett şi Ted Bryant contrazic însă această părere, considerând că revărsarea Canalului Mânecii din 1607 – unul dintre cele mai devastatoare dezastre naturale din Marea Britanie – a fost cauzată, de fapt, de un tsunami. Dar povestea nu se opreşte aici. În acest documentar, Simon şi Ted investighează dovezi pentru ceea ce ei consideră că au fost cel puţin patru alte tsunami „britanice”.
 
17:00 Noi, europenii
Pe baza ultimelor cercetări şi unor expediţii în numeroase locaţii geografice, acest serial explorează bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei.
Europa descoperă capitalismul (secolul XVI)
Cine suntem ? Ce ne defineşte ca europeni ? În acest serial explorăm bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei. În centrul fiecărui episod stă câte o idee definitorie pentru era căreia i-a aparţinut – de la individualismul secolului XV până la conceptul naţiunilor din secolul XIX. Bazat pe ultimele cercetări şi pe expediţii în diverse locaţii originale, acest incitant şi cuprinzător serial va fi interesant pentru telespectatorii aparţinând tuturor generaţiilor.
 
18:00 tiinţă întunecată
n 1910, tânărul om de ştiinţă suedez Eric Mjoberg a condus o expediţie în Australia în căutarea legăturii dintre Om şi Maimuţă. Mergem pe urmele sale pentru a descoperi ecourile pe care le-a lăsat.
n 1910, un tânăr om de ştiinţă suedez pe nume Eric Mjoberg a condus o expediţie în Australia. Scopul acestei expediţii era acela de a răspunde la una dintre întrebările fundamentale ale oamenilor de ştiinţă fascinaţi de darwinism: care este veriga lipsă dintre Om şi Maimuţă ? Dacă Mjoberg reuşea să o găsească, expediţia l-ar fi făcut celebru. Mjoberg şi membrii expediţiei sale au încercat să mituiască şi să intimideze, dar în cele din urmă au trebuit să jefuiască pentru a obţine rămăşiţele aborigene pe care le considera esenţiale pentru demonstrarea tezei sale. Dar expediţia şi cercetările ştiinţifice nu i-au adus nici faimă, nici bogăţii. Ideile sale nu au fost dovedite şi situaţia sa personală s-a deteriorat rapid, în mare parte din cauza caracterului său încăpăţânat şi neplăcut. A murit singur în apartamentul său din Stockholm, înconjurat de artefactele furate din Australia. Acest documentar calcă pe urmele lui Mjoberg, vizitând comunităţile pe care acesta le-a jefuit, şi ne oferă o perspectivă contemporană asupra ecourilor lăsate de călătoria lui Mjoberg şi eventualei returnări a artefactelor.
 
19:00 Sinatra, o stea întunecată
Acest documentar dezvăluie legăturile lui Frank Sinatra cu Mafia şi încearcă să determine impactul acestor legături asupra carierei sale.
Curtat de preşedinţi şi adorat de milioane de femei, Frank Sinatra genera isterie pe oriunde mergea. Dar prietenii descriu că, aşa cum Frank putea dona milioane către organizaţiile de caritate sau putea să farmece femeile frumoase, tot atât de bine putea să devină violent într-o clipă sau să bea o sticlă întreagă de Jack Daniels pe noapte. Se spune că scena din Naşul în care Johnny Fontaine câştigă un rol important într-un film hollywoodian după ce producătorul se trezeşte cu capul calului său pur-sânge în pat este inspirată din viaţa lui Sinatra.
Frank Sinatra a fost un superstar care se învârtea în cercurile superioare ale politicii, dar şi ale crimei organizate. Interviuri cu membri ai familiei sale şi prieteni, inclusiv contemporani celebri de-ai săi, ni-l dezvăluie pe adevăratul Sinatra, un om plin de contradicţii. Aflaţi cum un democrat convins, acuzat în anii 1940 de cripto-comunism, va deveni ulterior un republican de frunte. Şi cum un om a cărui voce putea topi milioane de inimi avea legături dovedite cu Mafia, care au persistat pe durata întregii sale vieţi şi au devenit, în final, distructive. Primul showman care şi-a transformat cariera într-o afacere condusă de el şi pentru el, Sinatra a fost idolul şi mentorul unei generaţii.
 
20:00 Eroi, culturi şi gastronomie
O călătorie culinară în zona mediteraneeană, din Antichitate până în prezent, ce explorează legătura dintre faptele eroilor şi mâncărurile naţionale‚ un mozaic al gastronomiei, zvonurilor şi istoriei.
Saci cu piper, hoţi şi corsari – Un lung drum către îmbogăţire.
Din vremuri străvechi, mâncarea şi modurile de preparare au fost strâns legate de fapte istorice, mituri şi aventuri. Acest serial documentar poartă telespectatorii într-o călătorie culinară din Antichitate până în prezent şi îmbină cu dibăcie atât isprăvile şi greşelile războinicilor şi eroilor, cât şi miracolele de zi cu zi, într-un mozaic de mâncăruri, zvonuri şi istorie. De la faraonii Egiptului antic la fenicieni şi romani, cruciaţi şi veneţieni. De la spanioli la turci şi de la aventurierii solitari ai Antichităţii la reţelele internaţionale de hoţi de artă de azi. Nenumărate şi variate peisaje, precum şi redarea fidelă a locuitorilor lor, a bucătăriei şi mentalităţii lor, aduc la viaţă misterioasa istorie a regiunii mediteraneene în imagini spectaculoase.
 
21:00 Beau Brummell – acest bărbat fermecător
Petrecută în Londra secolului XIX, drama urmăreşte ascensiunea şi căderea primei celebrităţi a Angliei, Beau Brummell, care a creat dandismul, moda de a purta costume şi de a duce o viaţă frivolă.
Petrecută în Londra secolului XIX, drama urmăreşte ascensiunea şi căderea primei celebrităţi a Angliei, Beau Brummell, care a creat dandismul, moda de a purta costume şi de a duce o viaţă frivolă, şi a cărui celebritate era celebră. Beau s-a instalat rapid ca cea mai adorată celebritate londoneză. Norocul său la jocuri era legendar, la fel ca dorinţa lui nestăvilită de amor. Dar Londra din perioada Regenţei era un loc întunecat şi periculos, iar faima lui Brummell a atras curând duşmani. Convins că poziţia sa în societate era invulnerabilă şi că legăturile sale cu familia regală îl vor ajuta să-şi plătească datoriile tot mai mari, a făcut cea mai mare greşeală a vieţii lui umilindu-l în public pe binefăcătorul său, prinţul regent. Brummell avea să-şi petreacă restul vieţii în exil, fugind de creditori şi visând la zilele când era Prinţul din Piccadilly şi Savile Row.
 
22:30 Misterele mumiilor
Acest incitant serial examinează un număr de mistere ale istoriei antice, inclusiv mumiile găsite în mlaştinile irlandeze şi rămăşiţele a 1.000 de războinici celtici găsiţi decapitaţi în Franţa.
Crimă în mlaştină. O serie de corpuri mumificate datând de acum 2.000 de ani au fost descoperite în sinistrele mlaştini ale Europei de nord. Dovezile sugerează că aceşti oameni au suferit o moarte violentă. Arheologul legist danez Niels Lynnerup realizează o analiză ştiinţifică detaliată asupra celei mai faimoase „mumii de mlaştină”, omul de Tolland, încercând să afle cauza morţii acestuia. Nişte mumii din Epoca Fierului descoperite recent în Irlanda pot arunca o nouă lumină asupra cercetărilor sale. Niels pleacă în Irlanda pentru a le investiga.
Acest incitant serial examinează circumstanţele în care s-au produs morţi suspecte din antichitate, inclusiv cazul mumiilor găsite în mlaştinile irlandeze şi rămăşiţele a 1.000 de războinici celtici găsiţi decapitaţi în Franţa. Folosind tehnici ştiinţifice de ultimă oră, fiecare episod urmăreşte un arheolog în misiunea sa de a afla exact cum şi de ce şi-au aflat victimele înfiorătorul sfârşit.
 
23:00 Cine crezi că eşti cu adevărat?
Acest serial reconstituie arborele genealogic al celor mai iubite celebrităţi din Marea Britanie, revelând surprinzătoarele, extraordinarele şi adesea emoţionantele poveşti ale strămoşilor acestora.
Devenită celebră ca Samantha în „Totul despre sex”, actriţa Kim Catrall a fost asociată cu strălucirea Manhattanului. De fapt, ea s-a născut în Marea Britanie şi a crescut în Canada. În centrul poveştii familiei ei stă un mister. Cu şaptezeci de ani în urmă, bunicul lui Kim, George Baugh, şi-a părăsit soţia şi cele trei fiice. Mama lui Kim, Shane, avea doar opt ani şi îşi aminteşte că tatăl ei a încercat să o ia cu el. Nimeni din familia lui Kim nu ştie ce s-a întâmplat cu George. Kim reuşeşte să le găsească pe două dintre surorile lui George şi află că acesta întrerupsese legăturile şi cu ele. Ele cred că este posibil ca George să fi emigrat în SUA.
Acest serial reconstituie arborele genealogic al celor mai iubite celebrităţi din Marea Britanie, revelând surprinzătoarele, extraordinarele şi adesea emoţionantele poveşti ale strămoşilor acestora. În acelaşi timp, el ne oferă o privire alternativă asupra istoriei moderne a Marii Britanii – o istorie a oamenilor.
 
00:00 Mumia care a venit din frig
Un documentar premiat care povesteşte investigarea ştiinţifică a identităţii unei misterioase mumii dezgropate în Iakuţia, Siberia – o femeie în veşmânt de perle, îngropată cu ochii acoperiţi.
n Iakuţia, o provincie izolată a Siberiei, antropologul Eric Crubezy a dezvăluit un mormânt ciudat, care conţinea trupul unei femei îngropate cu ochii acoperiţi şi îmbrăcate într-un veşmânt de perle. Cine a fost ea ? De ce avea mânecile cusute la capete ? Era o prinţesă sau o şamaniţă ? Construit ca un film poliţist, acest documentar prezintă investigarea ştiinţifică a identităţii misterioasei femei.
 
01:00 Noi, europenii
Pe baza ultimelor cercetări şi unor expediţii în numeroase locaţii geografice, acest serial explorează bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei.
Europa descoperă capitalismul (secolul XVI)
Cine suntem ? Ce ne defineşte ca europeni ? În acest serial explorăm bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei. În centrul fiecărui episod stă câte o idee definitorie pentru era căreia i-a aparţinut – de la individualismul secolului XV până la conceptul naţiunilor din secolul XIX. Bazat pe ultimele cercetări şi pe expediţii în diverse locaţii originale, acest incitant şi cuprinzător serial va fi interesant pentru telespectatorii aparţinând tuturor generaţiilor.
 
02:00 tiinţă întunecată
n 1910, tânărul om de ştiinţă suedez Eric Mjoberg a condus o expediţie în Australia în căutarea legăturii dintre Om şi Maimuţă. Mergem pe urmele sale pentru a descoperi ecourile pe care le-a lăsat.
n 1910, un tânăr om de ştiinţă suedez pe nume Eric Mjoberg a condus o expediţie în Australia. Scopul acestei expediţii era acela de a răspunde la una dintre întrebările fundamentale ale oamenilor de ştiinţă fascinaţi de darwinism: care este veriga lipsă dintre Om şi Maimuţă ? Dacă Mjoberg reuşea să o găsească, expediţia l-ar fi făcut celebru. Mjoberg şi membrii expediţiei sale au încercat să mituiască şi să intimideze, dar în cele din urmă au trebuit să jefuiască pentru a obţine rămăşiţele aborigene pe care le considera esenţiale pentru demonstrarea tezei sale. Dar expediţia şi cercetările ştiinţifice nu i-au adus nici faimă, nici bogăţii. Ideile sale nu au fost dovedite şi situaţia sa personală s-a deteriorat rapid, în mare parte din cauza caracterului său încăpăţânat şi neplăcut. A murit singur în apartamentul său din Stockholm, înconjurat de artefactele furate din Australia. Acest documentar calcă pe urmele lui Mjoberg, vizitând comunităţile pe care acesta le-a jefuit, şi ne oferă o perspectivă contemporană asupra ecourilor lăsate de călătoria lui Mjoberg şi eventualei returnări a artefactelor.
 
03:00 Sinatra, o stea întunecată
Acest documentar dezvăluie legăturile lui Frank Sinatra cu Mafia şi încearcă să determine impactul acestor legături asupra carierei sale.
Curtat de preşedinţi şi adorat de milioane de femei, Frank Sinatra genera isterie pe oriunde mergea. Dar prietenii descriu că, aşa cum Frank putea dona milioane către organizaţiile de caritate sau putea să farmece femeile frumoase, tot atât de bine putea să devină violent într-o clipă sau să bea o sticlă întreagă de Jack Daniels pe noapte. Se spune că scena din Naşul în care Johnny Fontaine câştigă un rol important într-un film hollywoodian după ce producătorul se trezeşte cu capul calului său pur-sânge în pat este inspirată din viaţa lui Sinatra.
Frank Sinatra a fost un superstar care se învârtea în cercurile superioare ale politicii, dar şi ale crimei organizate. Interviuri cu membri ai familiei sale şi prieteni, inclusiv contemporani celebri de-ai săi, ni-l dezvăluie pe adevăratul Sinatra, un om plin de contradicţii. Aflaţi cum un democrat convins, acuzat în anii 1940 de cripto-comunism, va deveni ulterior un republican de frunte. Şi cum un om a cărui voce putea topi milioane de inimi avea legături dovedite cu Mafia, care au persistat pe durata întregii sale vieţi şi au devenit, în final, distructive. Primul showman care şi-a transformat cariera într-o afacere condusă de el şi pentru el, Sinatra a fost idolul şi mentorul unei generaţii.
 
04:00 Eroi, culturi şi gastronomie
O călătorie culinară în zona mediteraneeană, din Antichitate până în prezent, ce explorează legătura dintre faptele eroilor şi mâncărurile naţionale‚ un mozaic al gastronomiei, zvonurilor şi istoriei.
Saci cu piper, hoţi şi corsari – Un lung drum către îmbogăţire.
Din vremuri străvechi, mâncarea şi modurile de preparare au fost strâns legate de fapte istorice, mituri şi aventuri. Acest serial documentar poartă telespectatorii într-o călătorie culinară din Antichitate până în prezent şi îmbină cu dibăcie atât isprăvile şi greşelile războinicilor şi eroilor, cât şi miracolele de zi cu zi, într-un mozaic de mâncăruri, zvonuri şi istorie. De la faraonii Egiptului antic la fenicieni şi romani, cruciaţi şi veneţieni. De la spanioli la turci şi de la aventurierii solitari ai Antichităţii la reţelele internaţionale de hoţi de artă de azi. Nenumărate şi variate peisaje, precum şi redarea fidelă a locuitorilor lor, a bucătăriei şi mentalităţii lor, aduc la viaţă misterioasa istorie a regiunii mediteraneene în imagini spectaculoase.
 
05:00 Beau Brummell – acest bărbat fermecător
Petrecută în Londra secolului XIX, drama urmăreşte ascensiunea şi căderea primei celebrităţi a Angliei, Beau Brummell, care a creat dandismul, moda de a purta costume şi de a duce o viaţă frivolă.
Petrecută în Londra secolului XIX, drama urmăreşte ascensiunea şi căderea primei celebrităţi a Angliei, Beau Brummell, care a creat dandismul, moda de a purta costume şi de a duce o viaţă frivolă, şi a cărui celebritate era celebră. Beau s-a instalat rapid ca cea mai adorată celebritate londoneză. Norocul său la jocuri era legendar, la fel ca dorinţa lui nestăvilită de amor. Dar Londra din perioada Regenţei era un loc întunecat şi periculos, iar faima lui Brummell a atras curând duşmani. Convins că poziţia sa în societate era invulnerabilă şi că legăturile sale cu familia regală îl vor ajuta să-şi plătească datoriile tot mai mari, a făcut cea mai mare greşeală a vieţii lui umilindu-l în public pe binefăcătorul său, prinţul regent. Brummell avea să-şi petreacă restul vieţii în exil, fugind de creditori şi visând la zilele când era Prinţul din Piccadilly şi Savile Row.
 
06:30 Misterele mumiilor
Acest incitant serial examinează un număr de mistere ale istoriei antice, inclusiv mumiile găsite în mlaştinile irlandeze şi rămăşiţele a 1.000 de războinici celtici găsiţi decapitaţi în Franţa.
Crimă în mlaştină. O serie de corpuri mumificate datând de acum 2.000 de ani au fost descoperite în sinistrele mlaştini ale Europei de nord. Dovezile sugerează că aceşti oameni au suferit o moarte violentă. Arheologul legist danez Niels Lynnerup realizează o analiză ştiinţifică detaliată asupra celei mai faimoase „mumii de mlaştină”, omul de Tolland, încercând să afle cauza morţii acestuia. Nişte mumii din Epoca Fierului descoperite recent în Irlanda pot arunca o nouă lumină asupra cercetărilor sale. Niels pleacă în Irlanda pentru a le investiga.
Acest incitant serial examinează circumstanţele în care s-au produs morţi suspecte din antichitate, inclusiv cazul mumiilor găsite în mlaştinile irlandeze şi rămăşiţele a 1.000 de războinici celtici găsiţi decapitaţi în Franţa. Folosind tehnici ştiinţifice de ultimă oră, fiecare episod urmăreşte un arheolog în misiunea sa de a afla exact cum şi de ce şi-au aflat victimele înfiorătorul sfârşit.

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor