altmarius

cultură şi spiritualitate

“Vasile Adamescu. O viata” - expozitie la Sibiu

 

Publicat: Astăzi, 06:20
trimite pe mail

Sibiul  va  gazdui vineri, 8 august,  o expozitie  dedicate publicului nevazator.   Intitulata   “Vasile Adamescu. O viata”, expozitia  cuprinde peste 80 dintre lucrările lui Vasile Adamescu, figurine din lut  realizate fără darul vederii ci doar talent şi simţire.

De la Oana  Ciuca  aflam mai multe detalii.

 

Vineri, 8 august, de la ora 14:00, se va desfăşura la parterul Casei Hermes, Piaţa Mică, nr. 11, Sibiu, vernisajul expoziţiei de ceramică figurativă dedicată şi publicului nevăzător, Vasile Adamescu. O viaţă, un eveniment în premieră, ce prezintă prima expoziţie cu texte în Braille şi covor tactil, exponatele putând fi palpate de către vizitatori. Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 august- 7 septembrie 2014.

 

Vasile Adamescu, diagnosticat cu surdocecitate, are 70 ani, fiind nevăzător şi surd complet din fragedă copilărie. Demutizat ulterior, este singurul din ţară şi printre puţinii 20 din întreaga lume care reuşeşte, printr-un efort uriaş să comunice verbal. Absolvent al Universităţii „Babeş Bolyai”, cunoscător a cinci limbi străine, psihopedagog de o viaţă la Liceul de Nevăzători din Cluj-Napoca, acest om deosebit, unic în ţara noastră, fin artist, de o rară sensibilitate, erudit şi pasionat profesor şi-a pus viaţa în slujba copiilor deficienţi de vedere şi auz, fiindu-le atât sprijin moral, cât şi dascăl de-a lungul celor aproape 30 de ani.

 

Expoziţia cuprinde peste 80 dintre lucrările lui Vasile Adamescu, figurine din lut ars şi nears, realizate fără darul vederii, doar cu vast talent şi adâncă simţire.

 

            În cadrul evenimentului va fi lansată prima parte a autobiografiei acestuia, la care a lucrat 10 ani, Vasile Adamescu. Înfruntând viaţa, vor fiorganizate proiecţii ce prezintă interviuri mai vechi ale artistului şi odemonstratie practică pentru a etala puterea creaţiei, adânc înrădăcinată în sufletul fiecăruia dintre noi.

 

Muzeul ASTRA lansează un apel către publicul sibian pentru donarea de  statuete, busturi, obiecte de ceramică figurativă, pe care Vasile Adamescu le va folosi ca material didactic, pentru replici, în cadrul atelierelor de educare prin artă a copiilor cu dizabilităţi. Colecta va avea loc în perioada 8 august - 7 septembrie 2014, la sediul Muzeului de Etnografie Universală Franz Binder, Piaţa Mică, nr. 11, Sibiu, casierie. Efortul donatorilor va fi răsplătit de Muzeul ASTRA cu câte un abonament de familie pentru acces gratuit în Muzeul în aer liber pe anul 2014.

„Prin această expoziţie urmărim creşterea gradului de informare, învăţare şi anulare a prejudecăţilor noastre, a tuturor şi de sporire a iniţiativelor de tip participativ-incluziv”, a declarat muzeograful Mihaela Mondoc, responsabil de acţiune.

 

           

 

Biografie Vasile Adamescu

 

Născut la 5 septembrie 1944, în comuna Borcea din judeţul Ialomiţa.

A fost cel de-al doilea copil al părinţilor, Zamfir şi Voica, ţărani săraci dar buni gospodari.

Până la vârsta de 2 ani viaţa lui a decurs normal. Din nefericire, mama a încetat din viaţă prematur, după o banală răceală. Nu după mult timp, asupra micuţului avea să se abată o mare nenorocire: familia era plecată la câmp iar el a rămas acasă în grija unei mătuşi. A adormit pe prispă, moment în care a căzut o ploaie rece de toamnă din cauza căreia a răcit straşnic (meningoencefalită). Bunica a încercat să îl trateze după cum ştia ea, cu leacuri băbeşti. După câteva luni, a început să-şi piardă cele mai elementare văzul şi auzul. Tatăl l-a dus la medici dar în zadar.

Până la vârsta de 11 ani, a trăit în întuneric şi tăcere. Blocajul de comunicare l-a făcut să se distanţeze tot mai mult de cei din jur. Cerceta pe cont propriu lumea înconjurătoare. Sunt cutremurătoare cuvintele autobiografiei dânsului, când descrie toată această perioadă. La insistenţele bunicii, care şi-a dat seama de harul copilului, fost adus şi lăsat la Şcoala de nevăzători din Cluj, unde Florica Sandu, un dascăl luminat, temerară pentru acei ani a reuşit imposibilul, l-a învăţat să vorbească, să scrie, să citească. Pe vremea aceea mai exista un singur caz reuşit în lume, în America.

A urmat liceul, după care a intrat ca student la facultatea de Psihopedagogie specială Universitatea normală Babeş Bolyai, din Cluj-Napoca, pe care am absolvit-o în 1977, printre primii. A devenit profesor, la aceeaşi şcoală la care învăţase ca elev, unde mi-am desfăşurat activitatea didactică timp de aproape trei decenii.

Între anii 1983-1986, a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte Plastice, secţia sculptura. De mic a fost pasionat de modelaj. A învăţat noi metode de executare a lucrărilor din lut, reuşind să realizeze busturi, vehicole, animale, clădiri.

În anul 2010, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului. Un an mai târziu a fost distins cu titlu: Persoana cu dizabilităţi a anului 2011.

Astăzi, deţine în casa în care locuieşte împreună cu un fost elev, Viorel Micu, care i-a fost alături mulţi ani, la bine şi la greu, un atelier în care încă mai organizează amândoi (anul acesta împlineşte 70 de ani) ateliere de ceramică cu micuţii cu handicap vizual şi auditiv, gratuit.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor