Sunt consideratiipornind de la însemnarile necunoscute pâna acum ale lui I. Calugaru. Ele sunt semnificative pentru efortul sau (si al altora) de a întelege si de a se adapta schimbarilor din tara. Nu fara zbucium, nu fara framântari si contrarietati. Semnificative si pentru saracirea existentei de zi cu zi si a vietii spirituale a vremii.

Câteva cuvinte despre Ion Calugaru (pseudonimul lui Strul Leiba Croitoru). S-a nascut la 14 februarie 1902 în Dorohoi. A debutat în 1920 la Sburatorul lui Eugen Lovinescu, iar în volum în 1923 cu Caii lui Cibicioc. A fost angajat la ziarul Cuvântul lui Nare Ionescu, colaborând, totodata, la reviste de avangarda precum Contimporanul, Unu, Integral.

A mai publicat volumele Paradisul statistic (1926), Omul de dupa usa (1931), Charlot (o prima monografie româneasca a lui Ch. Chaplin, 1933), Copilaria unui nebunatic (1936), Trustul (1937).

Dupa razboi, a fost redactor la Scânteia. In 1948, raspunzând unei "comenzi sociale", s-a aflat în documentare la Hunedoara, cu intentia de a scrie un roman despre locuitorii orasului muncitoresc, despre siderurgistii combinatului de aici. Romanul, Otel si pâine, a aparut în 1951, autorul primind Premiul de stat. Dupa patru decenii si jumatate, cartea poate fi citita eventual doar ca un document literar al epocii.

De altfel, recentul Dictionar al scriitorilor români )coordonare si revizie stiintifica Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu), vol. I, Editura Fundatiei Culturale Române, Bucuresti 1995, formuleaza o judecata transanta asupra operei postbelice a lui Ion Calugaru: "Scriitorul se angajase, profitabil pe termen scurt, dar falimentar pe termen lung, într-o interventie contra naturii si, nu numai în general, contra naturii artei, dar si contra propriei sale naturi: trecut subit de la erotism la eroism, nici temperamental înnascut, nici experienta de viata acumulata, si nici resursele artistice nu-l recomandau pentru astfel de întreprinderi. Alaturi de alte relicve ale proletcultismului, Otel si pâine ramâne azi interesant cel mult sa un simptomatic caz de stadiu pentru o virtuala, înca, sociologie a literaturii".

S-a stins din viata la 22 mai 1956, în Bucuresti.

La Arhivele Nationale ale României din Bucuresti, se pastreaza însemnarile lui I. Calugaru din perioada documentarii sale hunedorene.

Am transcris câteva dintre ele, în speranta ca vom oferi cititorilor alte marturii semnificative din acei ani când societatea româneasca si modul de a gândi si de a judeca al multora dintre membrii ei treceau printr-un alt fel de tranzitie.

I. LACUSTA


1948

Vineri 15 ctombrie. Este ora 12 fara un sfert. Sunt instalat în cabina 11 12 a trenului accelerat care pleaca la Arad.

Mi-am cumparat Istoria partidului si Contemporanul.

Aud o goarna. Parca ar fi muzica de bâlci. Vis-a-vis am vazut recruti urcând în trenuri. Erau condusi de "deste" . Inainte li se dase ceai si pâine de razboi. Ceva ca surcele uscate.

Sâmbata 16 octombrie. Este cinci ceasul. Sunt în casa de oaspeti. Am dormit aproape un ceas. Revad ziua de azi. M-am negutat cu mine cât trebuie sa stau sau nu în pat. Am stat pâna la noua.

In vagonul de dormit erau numai militari: ofiteri si elevi. Cred ca amestecati. Mi-am dat seama: alta lume care calatoreste în vagon-lit. In gari gazete de perete. se stie ca e republica P.M.R.

Ce impresie Simeria? Desfundata linia. Se scot traverse putrede ca sa fie înlocuite cu alte noi. La fereastra cl. I (banca de lemn) statea un flacau. Costum de haine cadrilate. Am intrat în vorba. Cum? Asa, în mod natural. El uscat. De pe lânga Simeria. Are 9 mii pe luna. Dar e nemultumit. Zicea ca noul furnal nu va fi gata decât la 1 ianuarie. Este cu ce lucra, dar n-are cu cine. Intreb: de ce? Nu-s lucratori. Pentru ca e leafa putina. Viata e scumpa (lucru care mi-a fost apoi confirmat).

El nu mai vrea sa stea la uzina. Prefera depoul din Simeria.

A fost prizonier din 6 octombrie 1942 (luat în Caucaz) pâna în 1946. In lagar a cunoscut "o capitaneasa" cu care a trait. S-a amestecat si o "maioreasa", careia i-a dat doua-trei. Dar maioreasa a facut raport si a fost expediat în tara.

Cobor la Hunedoara. Dealul artificial de zgura.

Lung drumul pe jos. Prof. (indescifrabil) de la scoala de siderurgie ma conduce.

Este 11 jumatate. N-am vazut înca furnalele uzina. Am trecut prin jurul ei. Dar a fost o zi bogata. Am venit acasa si am adormit obosit. Apoi m-am dus iar la partid. La cursul de limba rusa. Apoi la scoala cum se face cursul de istoria partidului. Secretarul care se plânge ca nu se poate duce la scoala.

Au cerut Comitetului Central sa raspunda daca suntem sau nu în dictatura proletariatului.

Pictorita care a venit sa picteze aici. Mama Ana (femeia de serviciu) zice ca n-are pâine si cere de la ea, iar seara pictorita apare la serbare si se ascunde când vede un cunoscut al barbatului ei.

Duminica 17 octombrie. De ce-i preocupa dictatura proletariatului? De ce au nevoie de o eticheta pentru viata lor?

Pe la noua m-au dus la partid. Nu-l gasesc decât pe cârnul Costeanu, de 24 de ani, cu care am mâncat la cantina aseara si care mi-a povestit de protestul sau în 1943. Se explica clar, categoric. Gândeste ce spune. Este împotriva petrecerilor (stângism?) si critica ce-a fost aseara. Discut cu dânsul. Caut sa-l conving de contrariul.

Vine si Moldoveanu. Ma trimite la metingul tineretului, într-o sala de cinema, deasupra cantinei. O aripa a salii numai ocupata, ucenici, elevi. Eu si cu (Petrescu?) ne asezam în fata. Lozinci pe pereti. Se pun în fata scenei. Meting de protest împotriva regimului din Grecia si Spania. Ma simt emotionat. Se cânta Internationala. Demonstratie cu muzica în frunte în fata localului partidului.

Dimineata în piata. Femeile (culace?) care vindeau. Ar fi fost interesant de facut o fotografie a fetelor lor, a expresiilor. O "brigadiera" cu pantaloni cumpara smântâna.

Luni 18 septembrie. Ce a fost azi? Aproape de noua m-am dus la partid. L-am întâlnit pe Butanchi. Cumparasem ceara. Cerneala. O penita. Scumpete mare pe aici. Cei de la cooperativa îi spun taranului ce calca pragul "tovarase". Cam suspect.

Am facut o vizita "revista" a "combinatului". Ce am vazut: furnalele. Am urcat pe scara. Sus, zeci de metri. Si m-a cuprins într-un fel ameteala. Atunci am vazut ce putin sunt eu dotat la viata grea,. Prea delicat. Am avut un sentiment de "angoise". Daca n-ar fi fost Butanchi nu m-as fi dus pâna sus. Pe platforma unde se face "mecanizarea", adica de unde nu se mai aduce minereul cu bratele, ci mecanic.

Marti 19 octombrie. Cred ca tema unica în roman se poate numi "omul nou". Numai sa nu mi-o ia altul înainte.

M-am dus la Russu în fabrica. Sectia turnatorie de fonta si otel. Ce iad! De pe platforma de sus. Praful de fonta, de pamânt. La ce mai pot gândi oamenii? Ca fauresc punti de progres si amara e viata lor. Cu ce pret se face progresul...

Vineri 22 octombrie. Mi-am notat în caiet teme-întrebari, un fel de plan de"foraj". Sunt mereu preocupat de ceea ce am gasit eu pâna acum si ceea ce nu am gasit. Teama de roman? Orasul muncitorilor ar fi admirabil. Dar cine l-a conceput? Cum s-a lucrat? In ce fel? Butanchi care s-a casatorit cu fata cu care a fost la scoala? Toma ospitalierul?

Ceata si racoare când m-am sculat. Am vrut sa intru în baie. ocupata de un "domn" în pijama vargata.

Am plecat pe la 9. La chioscul de gazete a venit Infratirea.N-am gasit articolul meu. M-am cam enervat. Au fost lucruri mai urgente? M-am dus la posta. Era sedinta.

Apoi la furnale. Apoi la cimitirul eternitatii nemtesti. Uzina care încearca sa goneasca mortii. Intre cei doi poli: castelul care sfrunteaza din trecutul îndepartat si cimitirul cu bogatasii mai apropiati.

Am vizitat turnatoria. La turnatorie lucra baiatul de 16 ani, fratele lui B. chelnerul. La centrala termica care se lucreaza, Bostonei, cu mutra de "araboi", palid si plapând. Nestor, licheaua care asculta la Radio Londra.

Duminica 24 octombrie. In vine în minte Salmon: Tu si cu mine suntem altfel în fata hârtiei, decât în realitate.

Am plecat dupa ora 4 de acasa. La partid n-am dat de Butanchi. Am trecut prin piata. Iarmaroc. Mai putin intens.

I-am dat lui Moldoveanu sa-mi repare aparatul de ras. Ce figura! Grasuta, moale. Parca îi cad pantalonii. Parca-i este larga haina.

Imi povesteste cum a venit. In iunie 1946 au fost chemati de Miron la organizatoric: Moldoveanu, Petrus, Serban, Tekar, Vintila, Ifrim. Li s-a dat misiune de sacrificiu. Poate unii din voi vor cadea. Era si Moghioros. Au fost încarcati în doua masini.

Au fost dusi împreuna cu Moghioros la Deva. Aici li s-a spus: va veti angaja la uzina. Veti face un stadiu de trei luni.

Au fost adusi cu masina si lasati. N-aveau bani. Au trebuit sa se adapteze. Moldoveanu a intrat la directorul S. (azi arestat).

Apoi muncitorul care zicea ca-i comunist, dar îl sfatuieste sa se înscrie la social-democrati (titelisti).

Adaptarea la conditii grele. Foame. El doarme pe o canapeluta, celalalt pe un pat de copil. Conserve, pâine si brânza de la Capitala. E pus la lucruri grele.

Greutatile: indolenta tehnicienilor. Slabul nivel al muncitorilor, semiproletari, dusmani.

Lupta cu pungasii. Au venit în aprilie '48 brigadierii. Furau casele nemtesti. Se îmbatau. Partidul sa le dea femei.

La ghelar, "Poporul necajit". Asociatia "Poporul necajit" s-a declarat republica si a hotarât sa bata monete.

O dulce si romantica melancolie m-a cuprins. Si o seninatate s-a revarsat în mine. Ceteam Istoria partidului. A venit Butanchi. Am cetit doua scrisori despre U.R.S.S. si muncitorii. False. Sinceritate de fete.

Si vad multi betivi. Si de la "cooperativa" ieseau betivi. Apoi m-am dus la scoala siderurgica. Elevii ieseau pe poarta si cântau dupa comanda militara. E un început. Nu se vede înca dezvoltarea scoalei. N-are înca programa analitica.

De acolo la "bal musette" (bal de mahala). Profesorul de dans, "tigan" ardelean si la un fel de vampa fina de mahala. Tinerii dadeau 40 lei intrarea si dansau în ritmul pickupului.

Luni 21 octombrie. Sculat devreme. Visam ca eram acasa. Vîsinski (care avea gura strânsa) era în dosul casei si se uita la verdeata. Era o atmosfera de primavara.

Il întâlnesc pe maestru Sacuinescu, fiu de miner din Ghelar. Membru de partid din '45. Ma cunoaste din Contemporanul. E un baiat cu figura inteligenta. Zice Butanchi ca nu poate fi utilizat pentru ca a fost cam legionar.

Trec pe la birou. O fata, Elena Pop (pe toate le cheama Pop), cu o mutrita cârna, dulce, placuta, piele lapte si miere, îmi da din biblioteca niste brosuri despre Chelar. N-am timp sa citesc.A fost social-democrata. Toti au fost social-democrati pe aici. Titelisti.

Este zece seara. Acum vin de pe santierul orasului muncitoresc. M-am dus cu Butanchi sa-l iau pe Weintraub. Inginerul (sau stiu eu ce era) cu mutra de militar în civil, vroia sa mearga si el. A ramas.

Am plecat cu o rabla de masina. Am intrat într-o baraca unde dormeau mai multi unguri (din câte am înteles, amenii au fost atrasi cu promisiuni). Se plâng ca n-au cartele cu puncte, ca mâncarea este proasta. Ca familiile lor n-au cartele.

Mircuri 27 octombrie. Sa trimitem urgent cinci muncitori (zice Moldoveanu, caruia i se telefoneaza de la C.C.) care sa asiste la procesul criminalilor de razboi.

- Ce criminali de razboi se judeca?

- Nu-s proletari; cel mult zece la suta.

Pornind de la idee ca munca politica se duce mai mult cu vârfurile ma întreb: care sunt realele forte care duc înainte societatea de la noi? Raspunsul nu mi-i greu de dat: sunt putini. Dar totdeauna fortele motor au fost putine.

La 150 milioane erau 150 de mii de comunisti (în U.R.S.S.). La 23 august la cca 1 milion erau 88 membri de partid în Bucuresti, adica în cazul dintâi 1 la suta si la noi 1 la mie.

29 octombrie. Pe zi ce trece ma îndepartez de ceea ce se cheama parvenitul gramaticii, parvenitul ideii.

Dupa-amiaza am scris cu greutate articolul De ce iubesc muncitorii Uniunea Svietica.

Am umblat la "Libraria noastra". A aparut Viata româneasca (cu nuvela mea). E un numar triplu. Costa 220 lei. Sunt sigur ca nu se va vinde.

L-am întâlnit pe ralea. Nu stie daca mai pleaca înapoi ministru la Washington. Profesor si la Academie. Despre (Constantin) Visoianu. Voia sa se întoarca. Dar pe urma si-a pus semnatura sub un manifest.

31 octombrie, duminica. Dimineata, m-am dus cu (tramvaiul) 14 pâna la Carpati. Luat de acolo gazete. Flacara a fost ridicata de la chioscuri. Sunt curios de ce.

Am început sa citesc presa, procesul spionilor si sabotorilor. De la Bujoi pâna la Patrascu, secretarul regiunii. ce sens are acest proces? Ascutirea luptei de clasa.

3 noiembrie. M-am dus si mi-am luat bilet la Wagon-Lits. Am citit discursul Anei (Pauker) la inaugurarea expozitiei prietenia româno-sovietica. Si al lui Luca.

5 noiembrie. Se scurg zilele, anii. Iata-ma iar la Hunedoara.

Au trecut scolile. O camila înhamata la un furgon. Se aud: "Traiasca gen. Stalin prietenul poporului român".

A fost sarbatoare sportiva. Camila (femela) cu cocoasele flasce plimbata pe strazi.

Il întâlnesc pe Moldoveanu pe înserat; se întoarce de la serbarea sportiva. Ma întreaba daca ma simt bine. Mergem sus la partid. Pretuiesc în el inteligenta, anumita delicatete.

Vine Kandel. In total suntem 11 si cu mine 12 si se tine o sedinta. Se discuta despre munca voluntara.

In loc de munca voluntara: corvoada voluntara.

7 noiembrie. La partid. Nerpbdarea lui Moldoveanu. Felul lui de a da ordine. El telefoneaza mereu la uzina.

Pe la noua încep sa vina coloanele. Calareti tarani. Unguroaicele frumoase (cea cu gâtul de lebada). "Foaie verde de cires, sa traiasca Gheorghiu Dej".

Imi aduc aminte de o vorba a tov. Rautu la metingul USASZ (Uniunea sindicatelor de artisti, scriitori si ziaristi) ca provincia se misca. Am trecut atunci prin câteva orase de provincie.

Intelectualii care spun altceva decât gândesc.