Un om cinta la vioara...

[altmariusclassic2]

A fost o zi friguroasa din ianuarie. Un om a stat intr-o statie de metro din Washington DC si a cantat la vioara. A cantat suita a 6-a a lui Bach timp de aproape 45 minute.

In tot acest timp, pentru ca era ora de varf, s-a calculat c-au trecut prin acea statie de metro cca 1100 persoane, majoritatea in drum spre munca.

Dupa 3 minute, un barbat si-a dat seama ca cineva canta.
Si-a incetinit mersul, s-a oprit pentru cateva secunde si apoi s-a grabit iar ca sa nu intarzie.

Un minut mai tarziu, violonisul primeste primul dolar bacsis: o femeie a aruncat banii in timp ce umbla fara sa se opreasca.

Dupa inca cateva minute, cineva s-a rezemat de perete sa-l asculte, dar omul s-a uitat la ceas si-a mers mai departe. Clar ca era sa intarzie la munca.

Cel care-a oferit cea mai multa atentie a fost un baietel de 3 ani. Mama lui l-a grabit, sa mearga mai departe dar baiatul s-a oprit sa se uite la violonist. In final, mama lui l-a impins si-a inceput sa mearga mai departe, uitandu-se in spate tot timpul. Aceeasi intamplare s-a repetat cu mai multi copii. Toti parintii, fara exceptie i-au fortat sa mearga mai departe, fara exceptie.

In cele 45 minute, doar 6 persoane s-au oprit si-au stat pentru putin timp. In jur de 20 de persoane i-au dat bani, dar continuandu-si drumul. A adunat 32 de dolari. Cand s-a oprit din cantat, linistea a cuprins statia de metrou si nimeni n-a bagat de seama. Nimeni n-a aplaudat si niciun alt gest.

Nimeni nu stia asta, dar violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai talentati muzicieni din lume. Tocmai a terminat de cantat una dintre cele mai elaborate piese scrise vreodata pentru vioara, ce valoreaza 3.5 milioane dolari.

Doua zile inainte sa cante in statia de metrou, Joshua Bell a cantat cu casa inchisa la un teatru din Boston unde costul mediu al unui bilet era de 100 dolari.

Aceasta este o poveste adevarata, Joshua Bell cantand din proprie initiativa in statia de metrou fiind organizata de Washington Post ca parte a unui experiement social despre perceptie, gust si prioritatile oamenilor.

Intrebarea ce se pune este:
Intr-un loc comun la o ora neadecvata: Intelegem frumusetea? Ne oprim s-o apreciem? Apreciem talentul intr-un context neasteptat?

Una din posibilele concluzii ar putea fi:
Daca n-avem un moment sa ne oprim si sa ascultam unul dintre cei mai buni muzicieni din lume cantand cea mai buna piesa scrisa vreodata, cator alte lucruri ce se intampla in jurul nostru nu le acordam atentie?

[Vlad Gheorghiu]

referitor la asta va trimit un poem al unui autor de azi pe care l-am comentat&analizat cu elevii mei si am avut surprize mari la interpretare

Jazz

Trompetistului nebun un cîntec i-a smuls
jumătate de cap
dar el continuă să cînte
cu jumătate de gură
pe malul unui fluviu ce s-a uscat
precum o pată de cerneală
care-a udat o sămînţă de iarbă să crească:

Sînt mulţi ani de cînd vin aici
pe malul fluviului şi cînt
seara cînd
pasta zilei se colorează în albastru
am obosit
am îmbătrînit
reumatismele îmi rod genunchii
simt că într-o zi n-o să mai pot
duce trompeta la gură
că n-o să-mi mai găsesc nici gura
dar mi-e imposibil
înţelegeţi-mă
să renunţ
în fiecare zi un bărbat şi o femeie
vin pe malul fluviului
ascultă
se îmbrăţişează
uneori încearcă un pas de dans
ca şi cum s-ar despărţi în fiecare clipă
sînt singuri ca două lampaşe
pe o policioară
îşi mărturisesc de fiecare dată unul altuia
fericirea de a asculta
o trompetă pe malul fluviului

seara cînd
pasta zilei se colorează în albastru …

Perechea de dansatori nebuni
fără picioare
aproape oameni dacă nu le-ar fi crescut
trompete în loc de urechi
cu inimile sparte ca nişte
vase de lut
în care nimeni n-a ţinut nimic
vreodată
nici vin
nici ambră

Da, sînt mulţi ani de cînd venim aici
pe malul fluviului şi ascultăm
seara cînd
pasta zilei se colorează în albastru
am obosit
am îmbătrînit
într-o zi n-o să ne mai putem
tîrî picioarele
dar înţelegeţi-ne
în fiecare zi un trompetist
vine pe malul fluviului
cîntă
pare fericit
numai nouă ne mărturiseşte
cîntînd plînsetul lui
e aşa singur
el cu trompeta lui
seara cînd
pasta zilei se colorează în albastru …

[altmariusning]

Este extrem de interesant ce ne spuneti, domnule Gheorghiu; dar am impresia ca poezia s-ar fi potrivit mai bine intr-un grup de poezie, sau in pagina dumneavoastra. Insa va respect si decizia de a o publica ca un comentariu la o stire oarecum banala... fiindca arta curata nu mai este recunoscuta decit arareori in lumea contemporana

[Tîrgu Mureș]

Nici eu - pasionat al muzicii clasice - probabil ca nu l-as fi recunoscut pe Joshua Bell cintind Bach la metrou - aceasta probabil ca, mental, nu as fi putut accepta o asemenea varianta... Totusi, citi oameni ditre cei care treceau grabiti l-au recunoscut macar pe Bach? Cred ca nici unul, si in asta consta tragedia zilei prezente...