altmarius

cultură şi spiritualitate

Publicat: Ieri, 13:18

 

21 și 22 mai

În luna mai, Centrul de Teatru Educațional Replika din București primește invitați din Cluj-Napoca în cadrul unui proiect organizat de Rețeaua Teatrelor Independente. În 21 și 22 mai la Replika vor ajunge două spectacole incluse în a doua ediție a Turneului IndependNetEa e băiat bun – o coproducție Compagnie 28 și ColectivA  șiOccupy yoursef – o producție Váróterem Projekt, Cluj-Napoca.

Acestea sunt numai două dintre cele 10 spectacole independente din turneul care se află deja la jumătate: după Cluj, Iași și acum București, independenții vor mai merge și la Timișoara, la finalul lui mai, și la Târgu Mureș, în iunie.Gazda bucureșteană de acum se transformă, la rândul ei, în vizitator în luna iunie, când spectacolul Amintiri din epoca de școală va fi prezentat la Teatru 74 din Târgu Mureș.

Turneul IndependNet urmărește creșterea vizibilității teatrului independent în România, familiarizarea publicului cu companii de teatru din afara orașelor proprii și colaborarea între operatorii culturali independenți din țară. Spectacolele prezentate, diferite ca teme și stilistică, au în comun faptul că au fost realizate în mod profesionist în regim independent, că au avut premiera de curând și sunt reprezentative pentru companiile care le-au produs. Turneul încearcă astfel să reprezinte varietatea și interesele comune ale unei noi generații de artiști care, încet-încet, își revendică un loc propriu în teatrul din România.

Rețeaua Teatrelor Independente are ca scop asigurarea unei mai mari vizibilități a spațiilor și companiilor de teatru independente din România prin colaborarea dintre acei operatori culturali care nu sunt finanțați de la bugetul de stat. Inițiată în 2015 cu un număr de șase membri, rețeaua numără acum 15 membri, iar numărul lor este în continuă creștere. Prin facilitarea unor interacțiuni și a unor schimburi de idei, urmărim creșterea nivelului artistic al spectacolelor independente, precum și creșterea vizibilității acestora.

Turneul IndependNet 2016 este un proiect cultural co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

 

21 mai

Centrul de Teatru Educațional Replika, ora 19:00

 

EA E BĂIAT BUN

de Eugen Jebeleanu (adaptare după filmul „Rodica e băiat bun” de Marian Ilea și Gheorghe Dinu)

O coproducție Compagnie 28 și ColectivA (Franța/București/Cluj)

 

Cu: Florin Caracala

Muzică: Alex Halka

Scenografie: Velica Panduru

Concept și regie: Eugen Jebeleanu

 

Spectacol recomandat 16+

 

Din copilărie, EL se consideră mai mult fată decât băiat. Îşi spunea EA şi purta rochii. EA a crescut cu această dilemă. La 30 de ani, confuzia persistă. Trăieşte într-un sat din Maramureş, cântă muzică populară la nunţi si pe la baruri. Nimic neobişnuit, în afară de faptul că pe buletinul său stă scris un nume de bărbat. EA pare să fie pe deplin acceptată de comunitate. Mai mult, sătenii sunt bucuroşi că România a intrat în Europa, în felul ăsta s-ar putea, poate, căsători şi EA.

 

 

22 mai

Centrul de Teatru Educațional Replika, ora 19:00

 

OCCUPY YOURSELF

O producție Váróterem Projekt (Cluj-Napoca)

 

Cu: Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Rácz Endre, Sebők Maya, Udvari Tímea, Hatházi András

Dramaturgi: Lovassy Cseh Tamás, Raluca Sas-Marinescu

Mișcare scenică: Györgyjakab Enikő

Decor și costume: Kupás Anna

Asistent de regie: Sipos Júlia

Sunet, lumini: Halmen József

Fotografie: Robert Puțeanu

Texte: Máté Gábor, Sebők Maya, Udvari Tímea, Raluca Sas-Marinescu, Rácz Endre, Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Lovassy Cseh Tamás, Cosmin Matei, precum și fragmente din poeziile lui Portia Nelson și din cartea The Tibetan Book of Living and Dying de Sogyal Rinpoche.

Regizor: Cosmin Matei

 

Spectacolul este interzis sub 16 ani.

Spectacol supratitrat în limba română.

 

Dependența este un răspuns de adaptare la dislocări sociale repetate. Majoritatea oamenilor trăiesc pe linia de demarcație dintre sclavia dată de comportamentele distructive pe de-o parte și conștiința totală și lipsa de atașament pe de altă parte. Plecând de la cartea lui Dr. Máté Gábor, „In the Realm of Hungry Ghosts”, bazându-se pe documentare directă în teren, coroborând experiența mai multor specialiști, spectacolul Occupy Yourself încearcă să răspundă la întrebarea: ce este dependența și ce facem odată ce am indentificat-o. Apelând la forme teatrale diferite și complexe, proiectul Váróterem vă oferă o privire interioară individuală, care s-ar putea să vă schimbe perspectiva asupra propriilor dependențe.

 

Acest proiect este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 

--------------------------------------------------------------------------------------------

Intrarea la ambele spectacole va fi liberă în limita locurilor disponibile.

Rezervări:

e-mail: centrulreplika@gmail.com; tel.: +40732101860
Adresa: Str. Lânăriei 93-95, sector 4

 

Mai multe detalii despre turneu și Rețeaua Teatrelor Independente la adresahttp://independnet.ro/ sau www.facebook.com/independnet

Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor