Tratatul de pace de la San Stefano

[altmarius]

Publicat: 14 Iulie 2015

http://www.radioromaniacultural.ro/tratatul_de_pace_de_la_san_stefa...

În urmă cu 137 de ani la 19 februarie 1878 s-a încheiat între Rusia şi Imperiul otoman, Tratatul de pace de la San Stefano, în urma războiului din 1877-1878. Textul tratatului cuprindea 29 de articole între care unele se refereau nemijlocit sau tangenţial la România.

Astfel, articolul 5 stipula:

„Sublima Poartă recunoaşte independenţa României; aceasta va valorifica drepturile sale la o despăgubire ce va urma să fie dezbătută între ambele părţi. Până la încheierea unui tratat direct între Turcia şi România, supuşii români se vor bucura în Turcia de toate drepturile asigurate supuşilor celorlalte puteri europene”.

În articolul 8, printre altele, se arăta: „Trupele de ocupaţie ruse din Bulgaria îşi vor menţine comunicaţiile cu Rusia nu numai prin România, dar şi prin porturile de la Marea Neagră, Varna şi Burgas, în care vor putea organiza pe timpul ocupaţiei depozitele necesare”.

Conform articolului 19, Poarta se obliga să plătească Rusiei o despăgubire de război de 1410000000 ruble, dar „Luând în consideraţie greutăţile financiare ale Turciei, şi în acord cu dorinţa M.S.Sultanului, Împăratul Rusiei consimte să înlocuiască plata o mare parte din sumele enumerate în paragraf prin cesiunea următoarelor teritorii: Sanceagul Tulcea, adică districtele (cazalele) Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Kusteudge (e vorba de Constanţa) şi Medgidia, împreună cu insulele din Deltă şi insula Şerpilor. Nedorind să-şi anexeze acest teritoriu şi nici insulele din Deltă, Rusia îşi rezervă facultatea de a le schimba cu partea Basarabiei detaşată la 1856 şi mărginită la sud de talvegului braţului Chilia şi gura Stari-Stambul. Chestiunea împărţirii apelor şi pescăriilor va fi reglementată de către o comisie ruso-română într-un interval de un an de la ratificarea tratatului de pace”

Participarea României la negociarea păcii nu a fost permisă la fel fiind tratate şi Serbia şi Muntenegru. În amintirile delegatului guvernului sârb colonelul Gheorghe Catargi este menţionat faptul că pe parcursul negocierilor, în multe rânduri, el se afla în antecamera sălii în care discutau ruşii şi turcii, şi pentru a nu se plictisi juca ţintar cu reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion. De altfel guvernul României nu a fost informat oficial de textul tratatului, luând cunoştinţă de acesta prin  intermediul gazetei „Jurnalul de Sankt-Petersburg” trimisă la Bucureşti de agentul diplomatic român în Rusia.

Marile puteri europene, în special Marea Britanie şi Austro-Ungaria, nu au acceptat Tratatul de la San Stefano, datorită periculoasei creşteri a influenţei ruseşti în Peninsula Balcanică.

Până la urmă se va ajunge la convocarea unui Congres de pace la Berlin în vara anului 1878. În legătură cu această perspectivă Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al României, a trimis o notă telegrafică agentului diplomatic de la Berlin, prin care şi recomanda să ceară insistent guvernului german ca România „să fie primită la congres spre a protesta asupra tratatului de la San Stefano încheiat fără colaborarea noastră şi ale cărui articole, aproape toate, vatămă interesele României în mod direct sau indirect”.

Atitudinea Rusiei faţă de fostul aliat a iritat opinia publică şi clasa politică de la noi şi nu numai. În lucrarea franceză „Războiul din Orient 1877-1878” apărută între 1879 şi 1885, în volumul al III-lea se arată:

„Fără concursul armatei române, tânără dar plină de elan, care nu a fost cu nimic mai prejos decât trupele ruse în privinţa curajului, energiei şi abnegaţiei, Plevna nu ar fi putut să fie încercuită complet decât foarte târziu în anotimpul rece şi cu pierderile pe care ruşii le suferiseră până atunci măcar în acest punct al tratatului de luptă este posibil ca Armata rusă, demoralizată din cauza insucceselor ei continui, nu ar fi putut să reziste până la capăt. Nu ar fi deci cazul să se desconsidere serviciile imense făcute Rusiei de România, a cărei armată, atât de slabă în raport cu forţele numeroase pe care Rusia a putut să le pună în mişcare, a salvat-o pe aceasta din urmă dintr-o situaţie care putea deveni dezastruoasă”.

Interesant e faptul că data de 3 martie când s-a încheiat tratatul de la San Stefano, care nu s-a aplicat niciodată, e în Bulgaria sărbătoare naţională.

Dovadă că aici în Balcani visul e mai presus decât realitatea.

Un material de Răzvan Dolea.