altmarius

cultură şi spiritualitate

„The Orthodox Observer”, ziarul Ortodoxiei americane

Un articol de: Diac. Ioan-Aurelian Marinescu - 06 Oct, 2019

Printre publicațiile de mare tiraj din lumea ortodoxă actuală se numără și „The Orthodox Observer”, cel mai răspândit ziar al comunității ortodoxe grecești din America. Cu nu mai puțin de 164.000 de abonamente și cu aproximativ 687.000 de cititori în 2010, cu difuzare a edițiilor și în format pdf și cu acces direct la întreaga arhivă începând cu anul 1996 (www.goarch.org/en/publications/observer), „The Orthodox Observer” acoperă actualmente majoritatea regiunilor Statelor Unite ale Americii, și nu numai, fiind citit și de câteva mii de creștini din alte 33 de țări ale lumii. Ajunsă la volumul 84 (nr. 1338), publicația dedică cea mai recentă ediție personalității Înaltpreasfințitului Părinte Elpidofor (Lambriniadis), noul Arhiepiscop al Americii, ales în această slujire la data de 11 mai 2019. Născut în 1967 la Bakirköy, Istanbul, cu o solidă formare academică în Grecia, Germania şi Liban, hirotonit întru diacon în 1994 şi întru preot în 2005, iar din 2011 ales Mitropolit de Bursa şi stareţ al Mănăstirii „Sfânta Treime” din Halki, stavropighie a Patriarhiei Ecumenice, noul arhiepiscop devine astfel succesorul Înaltprea­sfinţitului Părinte Arhiepiscop Dimitrie Trakatellis. 

Pe lângă textele oficiale ale responsabililor bisericești și articole teologice de fond, în paginile publicației „The Orthodox Observer” pot fi citite știri atât despre evenimente care au avut loc în parohii, cât și la nivel eparhial, precum și materiale care privesc viața culturală și universitară americană sau domeniul umanitar. 

Potrivit declarațiilor făcute de Jim Golding (Chryssoulis), redactorul-șef al publicației, într-un spot publicitar postat acum patru ani pe site-ul publicației, „The Orthodox Observer”, tipărit în format de ziar încă din 1971, cu apariție bilunară mai ales pentru lunile februarie-martie și iulie-august, accesibil pe internet din 2009 și trimis pe mail în 2015 la aproximativ 155.000 de enoriași, constituie principala sursă de știri a comunității ortodoxe grecești din America, puternicul impact al articolelor sale fiind sesizabil mai ales în răspunsul venit la apelurile umanitare făcute în urma calami­tăților naturale și a dezastrelor de tot felul. 

Ultima ediție a acestei generoase publicații (48 de pagini) apare cu o prezentare reînnoită și o paginare inedită, îmbogățită de numeroase spații publicitare și diverse casete cu mesaje de bun venit adresate Înalt­prea­sfin­ției Sale din partea diferitelor instituții, companii și comu­nități din America. Ediția prezintă publicului cititor ortodox evenimentele bise­ricești și laice legate de momentul întronizării (22 iunie) al celui de-al șaptelea Arhiepiscop ortodox al Americii și de începutul misiunii acestuia. Sunt publicate aici cuvântul de întronizare (în limba neogreacă) al Patriarhului Ecumenic Bartolomeu (pp. 33-37), predica noului arhiepiscop la Duminica Tuturor Sfinților (23 iunie 2019), cea dintâi conferință de presă ținută după întronizare, precum și prima întâlnire a Înalt­preasfințitului Părinte Elpidofor cu Ambasadorul SUA pentru libertate religioasă, Samuel Brownback, ediția terminându-se cu o galerie foto care redă diferite instantanee din cadrul acestor evenimente. 

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor