Când ni se vorbește despre cartierul sau șoseaua Vitan, nu ne vom imagina, cei de azi, locuitori ai Capitalei, un loc pitoresc, un spațiu patriarhal cu o identitate anume și cu o autenticitate încântătoare. Nu, cel mai probabil ne vor apărea în minte marile blocuri de locuințe, clădirile inestetice recent construite, aglomerația și, eventual, ne vom aduce aminte că primul mall bucureștean a apărut în cartierul Vitan, pentru a ațâța mai degrabă, decât a potoli, setea noastră de consum.
Pe la 1936, ziariștii din București, de la Realitatea Ilustrată, dedicau un articol Târgului Vitan. Acum aproape 80 ani, șoseaua Vitan surprindea încă prin pitorescul oamenilor și lucrurilor care se adunau laolaltă la bâlciul organizat în preajma acestei șosele. Desigur, la acea dată mai erau încă organizate și alte bâlciuri prin București: bâlciul de pe Bulevardul Regina Maria, târgul din Tei, sau bâlciul de pe lângă Biserica Sfânta Vineri, dar bâlciul din Vitan avea ceva aparte.
Șoseaua Vitan era luată sub completă stăpânire de diverșii negustori, care ocupau nu doar trotuarele largi ale Șoselei, dar și spațiul carosabil. Duminica, șoseaua devenea brusc un furnicar, peste care nu puteai trece decât dând adevărate probe de vitejie și perspicacitate.
Sursa: Realitatea Ilustrată, nr. 496, 1936„Duminica, fiecare are voie să se așeze, cu taraba lui, ori unde i-ar trăsni prin cap, să circule pe unde vrea, și să facă oricâtă larmă poftește, pe sub ferestrele locuitorilor exasperați. Bâlciul duminical își prelungește tentaculele pe străzile vecine. Astfel, pe calea Dudești, colț cu Vitan, vagoanele tramvaiului electric, automobilele, autobuzele, claxonând desperat, abia se pot strecura, împiedicate fiind la fiecare pas de diferiți vânzători cu coșuri, camioane, gemând sub încărcătura mărfii, căruțe sosite de la țară, faetoane ale lăptarilor.”[1]
La Târgul din Vitan găseai de toate. Totul era întins pe tarabe sau pe trotuare în bătaia soarelui, a prafului, iar când era timpul urât, găseai totul întins chiar în bătaia ploii. Găseai de la ață la cartofi, de la pânză la pastă de dinți, până la jucării și parfumuri fine ori contrafăcute. Negustorii fluierau, își strigau marfa, o alintau cu diminutivele cele mai ciudate, și te invitau să cumperi de toate, fără ca măcar să-ți fie de vreun folos.
O altă atracție a târgului, și care pentru vânzători era cea mai profitabilă, era mâncarea, adevărata distracție a bâlciului; băieții cu prăjituri și rahat, bunătăți pe care le așezau în coșuri mari în praful străzii, ca să fie în calea mușteriilor din bâlci, aveau cele mai mari vânzări din Târgul de la Vitan.
Ziariștii de la Realitatea Ilustrată, din iulie 1936, au surprins atmosfera bâlciului: „Limonadă rece, limonadă de la gheațăăăă. Rece, răcoreala, domnilor! Aci la Capșaaa!!! – răcnește vânzătorul care vântură de la înălțime un lichid gălbui, aflat în donița sa. Într-o mână ține o sticlă de limonadă, pe care o umple cu multă îndemânare, le cerere. Sticla inconștientă trece tacticos de la gură, la gură. Pe această zi de arșiță, lumea bea cu nesaț orice are la îndemână”[2].
Sursa: Realitatea Ilustrată, nr. 496, 1936Un lucru surprins tot în presa acelor ani, vorbește despre faptul că acest bâlci devenise un adevărat obstacol în calea modernizării Bucureștilor. Bâlciul de la Vitan paraliza circulația în zilele de duminică, iar această zi căpătase semnificații extrem de importante pentru bucureșteni. Târgul devenise de-a lungul timpului o adevărată sursă de câștig pentru comercianți, dar și un mod de întâlnire, de petrecere a timpului, de soluționare a conflictelor dintre oameni, ba chiar un loc în care îți puteai găsi perechea.
Dimensiunea socială și economică a acestui târg bloca practic avântul de modernizarea gândit de Primăria Capitalei. Extinderea rețelei electrice și de canalizare, dar și a liniilor de tramvai ar fi însemnat închiderea acestui bâlci și nesiguranța redeschiderii lui după finalizarea lucrărilor.
Privind astăzi Calea Vitan ne întrebăm până unde a mers avântul modernizării Capitalei și ce nu le-a reușit celor care au pus în practică acest proces civilizator. Parcă lipsesc multe, dar cel mai probabil în tot acest proces de înnoire, început în perioada comunistă, a fost uitat omul. Nici măcar mall-ul din zonă nu reușește să redea viața și legăturile strânse dintre oameni, oamenii de azi veniți și ei, din aceleași nevoi, ca cei care veneau acum 80 de ani în Târgul din Vitan.
[1] Realitatea Ilustrată (sau Lucrurile așa cum le vedem cu ochii) nr. 496, 22 iulie 1936
[2] Realitatea Ilustrată (sau Lucrurile așa cum le vedem cu ochii) nr. 496, 22 iulie 1936
Autor:
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius