altmarius

cultură şi spiritualitate

Țara Românească, de la Radu cel Mare la Neagoe Basarab (1495 – 1521)

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tara-romaneasca-de...

Autor 

Parafrazându-l pe academicianul Ștefan Ștefănescu, putem spune că politica internă și externă a Țării Românești, în primele decenii ale secolului al XVI-lea, stă sub semnul unor „frământări interne și căutări pe plan extern ale unei formule de echilibru între Imperiul Otoman și puterile creștine.”

Țara Românească și-a păstrat totuși autonomia, chiar dacă presiunea otomană a persistat. Domnii români și-au continuat astfel, politica de suveranitate, profitând de conjunctura internațională favorabilă ori de câte ori s-a ivit ocazia. În plan extern, politica Țării Românești s-a axat pe încheierea de tratate cu alți suverani creștini.

Radu cel Mare 

Istoria politică a începutului de veac s-a deschis pentru Țara Românească, cu domnia lui Radu cel Mare (1495-1508), al patrulea domnitor al Țării Românești cu acest nume. Primind o educație aleasă, ca orice vlăstar domnesc din acea vreme, Radu cel Mare a fost desemnat succesor la tron încă din timpul domniei tatălui său. Hrisoavele, din 29 august 1492 și 16 martie 1494, îl arată asociat la domnie cu Vlad Călugărul (1482-1495) – modalitate expresă, pentru epoca feudală, de indicare a urmașului la cârmuirea țării.

În momentul urcării pe tron, Radu cel Mare era la vârsta maturității; el era căsătorit cu doamna Cătălina și avea mai mulți copii, dintre care trei: Vintilă, Radu și Mircea au domnit în Țara Românească – Vlad Vintilă de la Slatina (1532- 1535), Radu Paisie (1535-1545) și Mircea Ciobanul (1545-1552; 1554; 1558-1559); ultimul dintre aceștia, Mircea Vodă Ciobanul, când se referea la părintele său, îl numea, în chip constant, în hrisoave „Radu voevod cel Mare”.

Pecetea lui Radu Paisie

Pentru a consolida mai bine instituția domniei, voievodul muntean a ținut cont atât de schimbările inerente ale politicii interne, cât și de momentele de criză ale puterii Imperiului Otoman. A fost un domnitor doritor de pace, n-a purtat războaie și s-a ocupat în special de problemele de organizare internă, sprijinind biserica și cultura românească din acea vreme. Un cronicar al turcilor, Leunclavius, care a scris în secolul al XVI-lea, avea despre Radu cel Mare următoarea apreciere:

„Cu toate că era în cea mai mare slăbiciune a puterilor sale, s-a purtat cu cea mai mare deșteptăciune și a cârmuit țara românilor spre deosebita mulțumire a supușilor. Aceștia, cu toată firea lor schimbătoare, nestatornică, nu s-au înstrăinat, din cauza slăbiciunii și a podagrei, de domnul lor cel bun, drept, înțelept și destul de potrivit pentru cârmuire prin superioritatea sufletului său”.

În această perioadă, boierimea Țării Românești se folosea de relațiile cu Poarta Otomană în scopul de a-i limita privilegiile domnului. În acest sens, Radu cel Mare s-a văzut nevoit să ducă o politică nouă. Și-a asociat la domnie pe boierii cei mai influenți cu scopul de a reuși în lupta pentru promovarea reformelor interne.

Succesul politicii sale interne s-a datorat și faptului că boierii s-au solidarizat cu domnul muntean, cu atât mai mult cu cât aceștia își organizaseră domeniile în vederea producției de mărfuri, ținta constituind-o piața otomană. Astfel, marile domenii ale boierilor și mănăstirilor din Țara Românească au produs cereale pentru export în vederea aprovizionării Imperiului Otoman și în special a Constantinopolului.

Boierii Craiovești 

În acest context se remarcă familia boierilor Craiovești. Ștefan Ștefănescu o caracteriza:

„Aceștia, adaptându-se condițiilor istorice create de creșterea producției de mărfuri și de dezvoltarea relațiilor marfă-bani, s-au remarcat în cadrul Olteniei printr-o vie activitate de creștere a averii lor, folosind în acest sens toate mijloacele. Prin dăruiri de sate din partea domniei, prin cumpărări și cotropiri, ei au ajuns cei mai puternici boieri din Oltenia”.

Așa apare instrumentul administrativ al marii Bănii de Craiova. Radu Ciobanu a analizat componența sfatului domnesc și a constatat că:

„Radu [cel Mare] a respectat și a dus mai departe organizarea moștenită de la părintele său, păstrând în dregătorii pe experimentații vlastelini (mari boieri), în frunte cu cei patru boieri Craiovești – Barbu, Pârvu, Danciu și Radu, cărora, după anul 1500, li s-a adăugat și fiul lui Pârvu Craiovescu, Neagoe – viitorul domn Neagoe Basarab (1512-1521).

Craioveștii alcătuiau cu toții un adevărat „partid” boieresc – deosebit de puternic nu numai prin influența pe care o exercitau în principalele dregătorii ale țării, ci și prin averea lor, cu adevărat impresionantă, domeniul lor însumând peste 180 de sate, moșii și părți de moșii, răspândite pe întreaga suprafață a Munteniei și Olteniei (…).

Cele peste 100 hrisoave de danie păstrate din vremea sa ni-l arată pe Radu cel Mare, străbătând țara în lung și-n lat – la Craiova, Cornățel, Glavacioc, Gherghița – pentru a împărți dreptatea și pentru a supraveghea bunul mers al treburilor țării.

A stat mult, firește, și în cele două reședințe, București și îndeosebi Târgoviște – oraș căruia i-a acordat o atenție specială și care, conform mărturiilor unor cărturari ai epocii (Antonio Verancsics și Michail Bocignoli) era cel mai mare și mai puternic oraș al Țării Românești, numărând aproape 15.000 locuitori și fiind înfloritor din punct de vedere economic și cultural.”

Treptat, Radu cel Mare și-a asigurat „bunăvoința” regelui Ungariei - Vladislav al II-lea și a sultanului; mărturie stă tratatul de pace din august 1503 de la Buda prin care, la începutul secolului al XVI-lea, Țara Românească își păstra, în raport cu Poarta otomană, autonomia, recunoscută de sultan în schimbul plății tributului.

Recunoașterea suzeranității regelui Ungariei i-a adus lui Radu cel Mare, în 1507, stăpânirea domeniului Gioagiul de Jos, în Transilvania. A. D. Xenopol arăta că: „relații de alianță a reușit domnul Țării Românești să stabilească și cu regele Poloniei. În tratatele încheiate, în 1499 și 1507 între regele Ungariei și cel al Poloniei, se prevedea intervenția lor în sprijinul domnului român în cazul, în care turcii ar fi năvălit în Țara Românească.”

Radu cel Mare și Nifon 

O filă importantă a istoriei domniei lui Radu cel Mare o constituie implicarea lui Nifon, patriarhul Constantinopolului (1486-1488, 1496-1498) în dezvoltarea activității religioase și a Bisericii din Țara Românească. Nifon a fost adus în țară de către domnitorul român cu acordul Porții și a reușit în scurt timp să reorganizeze biserica din Țara Românească.

Astfel, a avut loc un sinod, la care au participat clerul bisericii, boierii și Radu cel Mare, au fost stabilite responsabilitățile Mitropoliei din Târgoviște, „s-au delimitat hotarele celor două episcopii, de Severin și de Buzău, hitoronisindu-se și episcopii lor”- cum ne spune Gavril Protul.

Din păcate, în 1504, Nifon părăsește Țara Românească, plecând la Athos, unde se va stinge din viață, patru ani mai târziu (12 august 1508). Motivul despărțirii de voievodatul muntean a fost neînțelegerea ivită între el și domnitorul țării, deoarece Nifon încercase să supună domnia, autorității bisericii.

Costin Scorpan consideră că Mitropolitul Târgoviștei și fondatorul episcopiilor de Buzău și Râmnic a avut neînțelegeri cu Radu cel Mare „legate de căsătoria sorei domnitorului cu un boier divorțat” Tot în ceea ce privește viața religioasă, Radu cel Mare s-a impus în cultura și arta medievală, prin ctitoriile sale, în special cea de la Mănăstirea Dealu, o biserică din marmură, „realizată într-un stil arhitectonic nou, care îmbina influențe bizantine și bizantino-armenești cu spiritul apusean, îndeosebi venețian din perioada Renașterii”, așa cum o considera marele istoric Nicolae Iorga.

Mănăstirea n-a putut fi terminată de Radu cel Mare, construirea ei fiind extrem de costisitoare; desăvârșirea așezământului monahal a avut loc în timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512), iar pictura, realizată de către „meșterii Dobromir, Jitian și Stanciul”, în vremea lui Neagoe Basarab (1512-1521).

Radu cel Mare și cultura 

Domnul muntean și-a dat încuviințarea pentru aducerea în țară a unui cărturar vestit, călugărul sârb Macarie, din Cetinie, fost elev la o tipografie venețiană. Momentul și locul venirii lui Macarie nu sunt cunoscute cu precizie. Se crede că a venit la Dealu în anul 1506. Cert este că Macarie a tipărit prima carte în vremea lui Radu cel Mare, în 1508, întrucât Liturghierul cuprinde însemnarea: „s-a început această carte după porunca lui Io Radu Voievod și s-a săvârșit din porunca prea luminatului Mihnea Voievod (…)”.

O analiză atentă – relativ recent făcută – asupra lucrărilor lăsate de Macarie: Liturghierul(1508), Evangheliarul (1510) și Octoihul (1512) relevă aportul meșterilor autohtoni. Lucrarea este tipărită în slavonă – limbă de cult oficială în lumea ortodoxă – cărțile slujind atât necesităților societății românești, cât și popoarelor sud-slave, protejate de români. Radu cel Mare nu a reușit să-și vadă împlinită cea mai de seamă realizare culturală a domniei sale – apariția primei cărți românești tipărite.

Fire bolnăvicioasă, suferind de podagră (motiv pentru care în ultima parte a vieții nu a putut circula decât în caleașcă) și de alte boli pentru tratarea cărora a apelat la serviciile unui medic permanent, Radu cel Mare a murit pe neașteptate în 1508, înainte de a-și putea impune pe tron pe vreunul din fiii săi.

A lăsat, la moarte, o țară bogată, bine organizată, cu prestigiu între vecini - considera Radu Șt. Ciobanu. Dispariția lui Radu cel Mare (martie-aprilie 1508) a creat posibilitatea unor încercări de amestec brutal al Marilor Puteri în politica internă a Țării Românești.

Lupta pentru tron și domnia lui Mihnea cel Rău... 

Dacă regele Ungariei îl prefera pe Danciul, fiul lui Basarab Țepeluș care era sprijinit și de boierii Craiovești, alți boieri însă, cu sprijinul lui Mehmed-beg, pașa din Nicopole, au reușit să impună pe tronul muntean în 1508, pe Mihnea. Fiul lui Vlad Țepeș, voievodul Mihnea a fost supranumit „cel Rău” din cauza măsurilor luate împotriva boierilor; acesta scria în luna iulie 1508, sașilor din Sibiu că „toți boierii sunt cu el și toate cetățile le-a ocupat”.

În luna iulie a aceluiași an, regele Ungariei înștiința pe Sigismund al Poloniei de intervenția turcilor în Țara Românească, arătând că aceștia, după ce au așezat pe Mihnea în scaun, au plecat. Rolul boierilor Craiovești merită urmărit și mai departe, cu atât mai mult cu cât le eșuase planul cu sprijinirea lui Danciul la scaunul Țării Românești, Tratatul de istorie al Academiei Române îi caracteriza astfel:

„boierii Craiovești, prin legăturile pe care le aveau, prin politica pe care înțelegeau să o ducă, se încadrau în rândul marilor feudali din Peninsula Balcanică, care, chiar dacă nu duceau întotdeauna direct politica Porții – pactizând cu aceasta – o sprijineau indirect”.

Se pare că între Mehmed-beg și Craiovești au existat relații de rudenie, fapt care explică sprijinul acordat acestora din urmă de turci în confruntările cu domnii Țării Românești, ca și pretențiile celui dintâi la tron. Aceștia îl vor sprijini la început pe Mihnea „cel Rău” așa cum îl sprijiniseră odată și pe Radu cel Mare; însă, dacă ținem cont că boierii Craiovești au fost cei care se solidarizaseră pe ascuns cu Nifon, alimentând, astfel, conflictul dintre fostul patriarh și voievodul muntean, este ușor de explicat evoluția evenimentelor și finalul tragic al lui Mihnea.

În plan extern, Mihnea a recunoscut, în iulie 1509, suzeranitatea regelui Ungariei, iar în plan intern domnul a înțeles „că lupta împotriva turcilor este strâns legată de lupta pentru centralizarea statului și întărirea puterii domnești”, cum caracteriza academicianul Ștefan Ștefănescu această perioadă din istoria principatului valah; „confruntările dintre Mihnea cel Rău și boieri au fost explicate nu numai prin sadismul, ci și prin politica acestuia de întărire a puterii centrale în stat”.

Încercând să centralizeze statul, Mihnea s-a folosit de marea bănie, însă „fără Craiovești”, deoarece aceștia fugiseră peste Dunăre, după ce domnul „ucisese un număr însemnat de boieri”. Dorind să se răzbune pe fugari, Mihnea a poruncit să se risipească curțile și casele Craioveștilor, a distrus cu tunurile mănăstirea Bistrița, ctitoria boierilor olteni, înainte ca sprijinul turcesc să apară. În urma fugii boierilor olteni la turci, Mihnea a încredințat conducerea Olteniei fiului său, Mircea.

... Și urmașii săi 

Constantin C. Giurescu ne-a lăsat câteva date cu privire la familia lui Mihnea cel Rău:

„Acesta a avut două soții, Smaranda și Despina. Din prima căsătorie, domnitorul îl are pe Mircea, care va rămâne ca pretendent în Transilvania, trecând mai târziu la turci; din a doua căsătorie, Mihnea are șase fii, pe Alexandru, pe Petru Șchiopul, Miloș, Mircea, Vlad și Mihnea și șase fiice, dintre care Ruxandra a devenit soția lui Bogdan al III-lea“.

Ștefan Ștefănescu consideră că „alianța lui Mihnea cu ungurii, în 1509, a fost unul dintre motivele care au adâncit contradicția dintre domn și Craiovești, care, până la moartea lui Neagoe Basarab, au rămas credincioși colaborării cu turcii. Craioveștii au apelat la Mehmed-beg pentru a-l răsturna pe Mihnea și a-l împiedica să reia domnia cu sprijin unguresc“.

Cu ajutorul turcilor și în special al lui Mehmed-beg, Craioveștii s-au reîntors în Țara Românească. Neputând să li se împotrivească, Mihnea s-a refugiat în Transilvania iar fiul său, deși a încercat să reziste la Cotmeana, a fost înfrânt și obligat să se refugieze și el peste munți. Mihnea a încercat să reocupe tronul cu sprijinul Ungariei, dar și această tentativă a eșuat; fiind învins, el s-a îndreptat spre Sibiu.

Aici, însă își va găsi sfârșitul. A fost asasinat, la 12 martie 1512, pe când se întorcea de la Biserică de către Danciul, rivalul său, Dimitrie Iacșici (cumnat cu Pârvu din Ruși), și Albul, vistiernicul. Asasinii au fost la rândul lor, uciși de Mircea și de orășeni. Trupul celui ucis a fost îngropat în biserica cea mare a Predicatorilor din Sibiu, sub o lespede de marmura cu inscripție latină. Unii istorici consideră că Mihnea cel Rău ar fi fost ucis în 1510.

Din nou boierii Craiovești și-au dovedit influența în stabilirea politicii interne a Țării Românești. Astfel, cu sprijinul lui Mehmedbeg, Craioveștii au instalat ca domn în Țara Românească pe Vlăduț (1510-1512), fiul lui Vlad Călugărul și fratele lui Radu cel Mare. În prezența lui Mehmed-beg și luându-l drept garant, Craioveștii și noul domn și-au jurat reciproc credință; însă, noul domnitor a reluat politica predecesorului său și a urmărit să se apropie de Ungaria.

Cum istoria se repetă, dar se pare că nimeni nu dorește să învețe din greșelile predecesorilor, și Vlăduț a reușit să îi transforme pe Craiovești în dușmani de temut. La 17 august 1511, Vlăduț făgăduia credință lui Vladislav II Iagello, regele Ungariei, dar Craioveștii sunt încă alături de domn.

Ruptura dintre domn și Craiovești s-a produs, se pare într-o mare măsură, din cauza intrigilor cumnatului domnesc – înainte de 27 decembrie 1511, când ei au dispărut din sfatul domnesc și și-au căutat refugiu la Mehmed-beg; acesta îi va sprijini în înlăturarea lui Vlăduț.

Ștefan Pascu arată că, „după ce au fugit peste Dunăre, boierii Craiovești revin, în anul 1512, cu sprijinul lui Mehmed-beg și vor înfrânge lângă București oștile domnului, care a fost prins și decapitat ca un călcător de jurământ.

În ceea ce privește familia lui Vlad cel Tânăr, aflăm tot de la Ștefan Pascu că domnitorul „a fost căsătorit cu Anca și a avut un fiu, pe Vlad Înecatul”. Desfășurarea evenimentelor care au avut loc în timpul domniei lui Mihnea cel Rău și Vlăduț stau mărturie că încercarea domnului de a lua poziție împotriva turcilor, de a se menține pe tron fără și împotriva Craioveștilor nu putea avea rezultat în condițiile strânselor legături între acești boieri și turci – consideră academicianul Ștefan Ștefănescu.

Ducând o politică duplicitară și mai ales văzând că, de fiecare dată, indiferent pe cine ar sprijini la conducerea statului muntean, ajung să se refugieze peste Dunăre, la turci, boierii Craiovești s-au hotărât să preia domnia, după uciderea și a lui Vlad cel Tânăr. Aceștia au proclamat ca domn al Țării Românești, pe fiul lui Pârvu Craiovescu, Neagoe, cel care, în toate documentele vremii, șia spus „Basarab”; astfel, în urma unui asasinat, Craioveștii au ajuns să conducă Țara Românească, prin intermediul lui Neagoe Basarab.

Neagoe Basarab și soția sa, doamna Miliţa Despina. Frescă de la Mănăstirea Curtea de Argeş

Neagoe Basarab 

Pentru contemporani și urmași, domnitorul Neagoe Basarab (1512- 1521) a constituit un model, istoria consemnându-l ca o adevărată pildă peste veacuri. Constantin Șerban a fost unul dintre cei care a sintetizat cel mai bine domnia voievodului muntean:

„Fără a străluci prin faptele sale de arme cum era obiceiul epocii, fără a se ridica în mod fățiș împotriva dominației otomane cum o făcuseră în mod glorios Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș, înaintașii săi, Neagoe Basarab avea să fie acel domn al Țării Românești care în numai un deceniu va continua politica de centralizare a statului feudal din vremea lui Radu cel Mare, fie prin comportarea sa autoritară față de boierii din facțiunea adversă Craioveștilor, cu care de altfel se înrudea îndeaproape, fie prin promovarea unei politici economice menite să susțină interesele negustorilor autohtoni în relațiile acestora cu Brașovul și Sibiul.

Bun cunoscător al relațiilor internaționale europene prin călătoriile sale în Imperiul Otoman și Ungaria, prin iscoadele sale trimise peste hotare și prin numeroasele solii în Polonia și Ungaria, el va promova cu multă înțelepciune o politică de echilibru între puterea suzerană – Înalta Poartă – și acele state de pe continent care se străduiau să încheie o alianță antiotomană. Tot el va fi unul din puținii domni ai acelor vremi care manifestând față de Imperiul otoman o poziție menită să oglindească existența unor relații normale dintre vasal și suzeranul său, va asigura prin tratate de alianță cu țările vecine o epocă lungă de pace, de prosperitate și cultură pentru țara sa.

Deschizător de drumuri noi în politica externă a Țării Românești, Neagoe Basarab este în același timp primul domn muntean care, ca și contemporanul său Ștefan cel Mare, face cunoscut printr-o solie dogelui Veneției și șefului Statului papal - atașamentul său neprecupețit la cauza popoarelor creștine în eventualitatea încheierii unei coaliții antiotomane.

Solia sa, împuternicită cu mesaj politic similar și de divanul Moldovei în numele nevârstnicului Ștefăniță, era totodată și o dovadă a unei unități depline în politica externă a celor două țări românești. Atașamentul său pentru sprijinirea luptei popoarelor europene aflate sub amenințarea Înaltei Porți fără a atinge stadiul unor confruntări militare antiotomane va lua forma unui sprijin cultural de proporții nemaiîntâlnite până la el, față de întregul Răsărit ortodox.

Fundațiile sale răspândite cu generozitate în Țara Românească, în Transilvania, dar mai ales la Muntele Athos și în Orientul Apropiat vor culmina cu acea minune arhitectonică din Răsăritul Europei, încă neegalată de vreo alta în vremea lui și despre care un istoric belgian, Henri Grégoire, de acum o jumătate de veac, avea să afirme că Mănăstirea Curtea de Argeș – căci despre ea este vorba – «o adevărată Sf. Sofia munteană, încoronează dezvoltarea arhitectonică a artelor colaterale în Peninsula Balcanică».

Dar, ceea ce va impune întotdeauna posterității amintirea domniei lui Neagoe Basarab va fi tratatul său de educație politică și morală, dar și de gândire filozofică, intitulat Învățăturile lui Neagoe Basarabcătre fiul său Teodosie, lucrare cu caracter parenetic, care l-a îndemnat pe marele Bogdan Petriceicu Hașdeu să afle în domnul muntean un «Marc Aureliu al Țării Românești», un adevărat «principe artist și filosof» totodată”.

Foto sus: Radu cel Mare soția sa, doamna Cătălina. Frescă de la Mănăstirea Govora

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

193 state 

(ultimul:Seychelles)

Numar de steaguri: 257

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 49

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor