altmarius

cultură şi spiritualitate

Ştiri muzicale din ţară

Filarmonica 'Moldova' concertează 'În paşi de dans'

Bookmark and Share

Astăzi, 29 august 2015, orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi va susţine concertul intitulat 'În paşi de dans', în grădina Palas Mall. Evenimentul se înscrie în cadrul microstagiunii estivale pe care a propus-o publicului Filarmonica. La pupitrul dirijoral se va afla Vlad Conta, iar programul reuneşte pagini de Johann Strauss, Bedrich Smetana, Piotr Ilici Ceaikovski, Nikolai Rimski-Korsakov, Maurice Ravel şi Iosif Ivanovici. Concertul va începe la ora 19. 
 

Festivalul Musica Barcensis - penultimul concert

Bookmark and Share

Astăzi, 29 august 2015, va avea loc penultimul concert înscris în agenda Festivalului Musica Barcensis. Evenimentul se va desfășura la Biserica Evanghelică 'Sf. Martin' din Brașov și va aduce pe scenă grupul vocal-instrumental Canzonetta. Ansamblul este format din copii şi tineri de vârste diferite, elevi ai Liceului „Johannes Honterus” din Brașov și activează sub aripa Bisericii Evanghelice. Ca fondator şi dirijor al ansamblului, Ingeborg Acker desfăşoară o activitate complexă, pe de o parte prin adaptarea pieselor aflate în studiu la nivelul muzical al membrilor ansamblului şi la instrumentele folosite de aceştia (din familia Blockflöte şi de percuţie, instrumente Orff, chitară şi pian), pe de altă parte prin facilitarea aprofundării studiului muzical al pieselor şi a fundamentelor educaţiei muzicale. În concertul care va începe la ora 19, tinerii vor prezenta un program ce cuprinde lucrări din Renaștere și până în prezent. 
 

'Turandot' în cadrul Festivalului de Operă şi Operetă de la Timişoara

Bookmark and Share

Această seară de 29 august 2015 este penultima din cadrul Festivalului de Operă şi Operetă desfăşurat în Parcul Rozelor din Timişoara. Spectacolul pe care îl puteţi urmări este 'Turandot' de Giacomo Puccini, regizat de Corneliu Murgu. La pupitrul dirijoral se va afla David Crescenzi iar în distrubuţie îi regăsim pe Dragana Radakovic, invitată de la Opera din Belgrad, Bogdan Roman, Narcisa Brumar şi Octavian Vlaicu, printre alţii. Ora de începere este 20 şi 30 de minute. Mâine este ultima zi de festival, atunci când poate fi urmărită o reprezentaţie cu 'Voievodul ţiganilor' de Johann Strauss-fiul. 
 

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor