altmarius

cultură şi spiritualitate

Stiri culturale SRR - 1 februarie 2011

Stiri culturale - interne

Anotimpuri la Sala Radio

Orchestra de Cameră Radio invită publicul, maine, la Sala Radio, la un concert care va avea in program Anotimpurile de A.Vivaldi şi Anotimpurile la Buenos Aires de A. Piazzolla. Dirijor al Orchestrei de Cameră Radio şi solist al concertului a fost invitat Robert Bokor. Dirijor şi violonist sarb, artistul s-a născut in Macedonia intr-o familie de muzicieni. Din 2008, Robert Bokor a fost numit director artistic al Filarmonicii din Belgrad, iar din martie 2011 va fi dirijor şef al Orchestrei de Cameră Arpeggione din Austria. In paralel cu activitatea concertistică, Bokor este profesor la Academia de muzică din St Gallen, Elveţia. Biletele pentru concertul de maine se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio şi in reţeaua Eventim.
 

 

Florin Piersic a primit prima stea pe Walk of Fame-ul din Bucureşti

Florin Piersic a primit, ieri, prima stea pe Walk of Fame din Bucureşti, un spaţiu dedicat artiştilor romani, inaugurat in centrul Capitalei, in cadrul unei ceremonii la care au participat cateva sute de persoane. Florin Piersic, care a implinit recent 75 de ani, este primul actor roman a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame, un spaţiu inaugurat de Teatrul Metropolis, in colaborare cu Asociaţia de Turism a Bucureştiului. Printre personalităţile care i-au fost alături la eveniment s-au numărat Ileana Stana Ionescu, Dorina Chiriac, Monica Davidescu, Maria Dinulescu, Virgil Ianţu, Adela Mărculescu, Adrian Ciobanu, Tudorel Filimon, Meda Victor şi Crina Semciuc. Vizibil emoţionat, Florin Piersic a spus că inaugurarea unui cinematograf din Cluj, care ii poartă numele, chiar de ziua lui, şi primirea primei stele pe Walk of Fame se datorează bogatei sale cariere cinematografice şi publicului pe care il preţuieşte foarte mult.
 

 

Andrei Marga a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava

Rectorul Universităţii "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca, prof.univ.dr. Andrei Marga, a primit, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava pentru contribuţia sa in domeniul filosofiei, care se bucură de o largă recunoaştere internaţională. Rectorul Universităţii sucevene, prof.univ.dr.ing. Adrian Graur, a declarat că prin acordarea acestui titlu lui Andrei Marga este onorată o personalitate proeminentă a vieţii academice contemporane şi a culturii romaneşti. La festivitatea de la Suceava au participat cadre didactice universitare, oameni de cultură, dar şi fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, deputat de Iaşi.
 

 

Stagiunea de Jazz se deschide cu Gershwin?s Beautiful World

Orchestrele si Corurile Radio si Radio Romania Cultural organizeaza, in perioada februarie ? iunie 2011, Stagiunea de Jazz. Aceasta cuprinde o serie de cinci recitaluri lunare cu tematica diferita sustinute de membri ai Big Band-ului Radio si studenti ai Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Recitalurile vor fi inregistrate si difuzate de Radio Romania Cultural, fiind prezentate de Maria Balabas. Stagiunea de Jazz debuteaza, miercuri, 9 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, cu un program dedicat unuia dintre cei mai populari compozitori de jazz ? George Gershwin. Biletele pentru Stagiunea de Jazz se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio şi prin reţeaua Eventim.
 

 

Andrei Şerban şi Cehov, la Bulandra

Spectacolul 'Ivanov', de Cehov, montat de Andrei Şerban, va avea premiera duminică, 6 februarie, la teatrul Bulandra din capitală. După succesul obţinut cu spectacolul 'Lear' de William Shakespeare, Andrei Şerban se intoarce pe scena de la Bulandra cu o montare inedită a uneia dintre cele mai controversate piese ale lui Cehov. Ivanov este portretul unui om bolnav de indoială şi disperare care işi doreşte mult mai mult de la viaţă decat cei care il inconjoară. Din distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Marius Manole, Mirela Oprişor, Dana Dogaru şi Marius Chivu. Decorurile sunt realizate de Octavian Neculai, iar costumele ii aparţin Carmencitei Brojboiu. Avanpremiera spectacolului va avea loc, maine, de la ora 19,00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra.
 

 

Cinematografia romanească, prezentată la Berlinale Film Market, intre 10-20 februarie

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Romanesc va fi prezentă, pentru a patra oară consecutiv, cu un stand romanesc in Berlinale Film Market, o piaţă de film organizată in cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care se va desfăşura in perioada 10-20 februarie. In acest context, va fi reeditată cea de-a cincea ediţie a catalogului "Romanian Films", o broşură detaliată care cuprinde toate producţiile romaneşti de lungmetraj şi documentar, care au avut premiera in ultimii trei ani sau care urmează să fie lansate in prima parte a anului 2011. APFR continuă astfel campania de promovare şi susţinere a industriei de film romaneşti, demarată cu mai mulţi ani in urmă şi susţinută de o serie de evenimente cinematografice, printre care Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Gala Premiilor Gopo şi Noaptea albă a Filmului Romanesc. Pe langă standul de prezentare, cinematografia romanească va fi reprezentată la cea de-a 61-a ediţie a Berlinalei de două filme de scurtmetraj prezente in competiţia Berlinale Shorts: "15 Iulie", in regia lui Cristi Iftime, şi "Apele tac", de Anca Miruna Lăzărescu.
 

 

Concertele lunii februarie, intre show-urile de Valentine's Day, Gotan Project şi James Walsh

Luna februarie aduce in Bucureşti tradiţionalele concerte de Valentine's Day şi Dragobete, susţinute de Direcţia 5 şi Taxi, dar şi un nou show semnat de Gotan Project, precum şi un recital acustic al lui James Walsh, solistul trupei britanice Starsailor. Gotan Project revine pentru a patra oară la Bucureşti, pe 28 februarie, cand celebra formaţie de electro-tango va susţine un concert la Sala Palatului. James Walsh, solistul de la Starsailor, una dintre cel mai bine cotate trupe din Marea Britanie, va susţine un concert acustic, pe 4 februarie, la The Ark. Totodată, trupa Direcţia 5 va susţine, pe 14 februarie, la Sala Palatului, tradiţionalul său concert de Sfantul Valentin. Evenimentul va coincide cu lansarea cei mai nou disc al trupei, albumul "Clasic". Şi Ţapinarii işi continuă tradiţia legată de Ziua Indrăgostiţilor, organizand cea de-a zecea ediţie a turneului "Anti-Valentine's Day". Concertul de la Bucureşti va avea loc pe 14 februarie, in Club A. In schimb, cei de la Taxi au ales ziua de Dragobete (24 februarie), pentru a canta pentru indrăgostiţi, in Club Jukebox. Trupa Byron işi va lansa cel de-al treilea album de studio intitulat "Perfect", pe 17 februarie, la The Silver Church, in timp ce formaţia de hip hop, Ad Litteram, va lansa albumul "Răni Cicatrizate", pe 6 februarie, in acelaşi club din Capitală.

 

Stiri culturale - externe

John Barry, compozitorul coloanelor sonore a 11 filme din seria "James Bond", a murit

Compozitorul britanic de muzică de film, John Barry, autorul coloanelor sonore a 11 filme din seria "James Bond", a decedat in urma unei crize cardiace, la varsta de 77 de ani. Informaţia a fost confirmată de bunul său prieten, compozitorul David Arnold, printr-un mesaj postat pe Twitter. John Barry şi-a inceput cariera compunand muzica şi coloanele sonore utilizate in cadrul unor emisiuni de televiziune ale postului BBC. Ulterior, el a asigurat aranjamentele muzicale şi orchestraţiile pentru mai multe materiale discografice lansate de casa de discuri EMI şi a fost invitat să participe la compunerea coloanei sonore a primului film din seria "James Bond", intitulat "Dr. No", lansat in 1962. In anii care au urmat, John Barry a compus coloanele sonore pentru unele dintre cele mai emblematice filme din această franciză. De-a lungul impresionantei sale cariere, John Barry a fost recompensat cu cinci premii Oscar şi un premiu BAFTA, onorific.
 

 

Carenţa de omega 3 din timpul vieţii intrauterine favorizează apariţia depresiei la varsta adultă

Carenţa de omega 3 din timpul vieţii intrauterine favorizează declanşarea depresiei la varsta adultă, potrivit unui studiu publicat de revista Nature Neuroscience. Cercetătorii francezi şi spanioli au descoperit că deficitul de omega 3 din creier perturbă transmisiunile nervoase, iar acest lucru se manifestă incă din stadiul intrauterin. Autorii consideră că studiul lor a reuşit să evidenţieze primele elemente de natură biologică ce sunt capabile să explice corelaţiile observate intre regimurile alimentare sărace in omega 3, frecvent intalnite in ţările industrializate, şi tulburările de dispoziţie, o clasă de afecţiuni din care face parte şi depresia.
 

 

Roman Polanski incepe, la Paris, filmările la o nouă peliculă

Regizorul Roman Polanski a inceput, la Paris, filmările pentru o adaptare a unei piese de teatru. Cineastul, in varstă de 77 de ani, şi-a recaştigat libertatea după refuzul Elveţiei de a-l extrăda in Statele Unite pentru un caz din 1977 in care este acuzat de relaţii sexuale cu o minoră. Publicaţia Le Parisien a precizat că din distribuţia filmului regizat de Roman Polanski fac parte Kate Winslet, Jodie Foster, John C. Reilly şi Christoph Waltz. 'Le Dieu du carnage' spune povestea unei dispute violente intre două cupluri reunite pentru a rezolva un diferend intre copiii lor. Adaptarea americană a acestei scrieri a caştigat, in 2009, premiul pentru cea mai bună piesă la a 63-a ediţie a 'Tony Awards', premiile americane pentru lumea teatrului şi a music-hall-ului.
 

 

Trupa Bon Jovi va lua o pauză de doi ani după incheierea turneului mondial actual

Membrii trupei Bon Jovi au declarat că vor lua o pauză de doi ani după incheierea turneului mondial pe care il susţin in prezent şi care se va termina cu un show la Lisabona, pe 31 iulie, considerand că in acest fel fanii ii vor "aprecia" mai mult cand vor reveni pe scenă. In prezent, Bon Jovi se află in plin turneu mondial, "The Circle" fiind seria de recitaluri cu cele mai mari incasări din 2010. Potrivit Billboard, Bon Jovi a ocupat prima poziţie in clasamentul "Top 25 Tours" pe anul trecut, graţie celor 69 de concerte susţinute in cadrul "The Circle Tour", care au generat incasări de 146,5 milioane de dolari şi care au fost urmărite de peste 1,5 milioane de spectatori. Trupa americană Bon Jovi va concerta la Bucureşti pe 10 iulie, show-ul urmand să aibă loc in Piaţa Constituţiei.
 

 

Dan Perjovschi işi expune lucrările la Hong Kong

Artistul roman Dan Perjovschi işi expune lucrările la Hong Kong, intr-o expoziţie care va putea fi vizitată de public pană in luna aprilie. Expoziţia cuprinde o serie de desene grupate sub sloganul "Comunismul este rău, Capitalismul este rău, China este bună". Lucrările artistului roman reprezintă, potrivit organizatorilor, adevărate "reacţii ironice faţă de poziţia politică şi economică a autorităţilor" din Hong Kong pe plan local şi regional.Dan Perjovschi este renumit pentru felul său original in care imbină mesajele politice cu simple observaţii despre viaţă şi comentarii despre contextul economic şi politic din secolul al XXI-lea. Umorul inteligent se regăseşte in toate comentariile sale critice la adresa unor valori universal acceptate de către societate, fiind de multe ori elementul care declanşează dezbateri publice. Artistul a decorat pereţi ai celebrelor muzee Tate Modern din Londra şi MoMa din New York şi a expus la Paris, Amsterdam, Edinburgh, Liverpool, Frankfurt, Berlin, Seul, Koln, Veneţia, Moscova şi Toronto.
 

 

Activitatea cerebrală poate să indice dacă o persoană va renunţa la fumat - studiu

Activitatea cerebrală poate fi folosită pentru a evalua hotărarea unei persoane care vrea să renunţe la fumat, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, care au analizat cu ajutorul unui scaner o regiune a cortexului asociată cu modificările de comportament. Studiul, publicat in revista Health Psychology, a fost efectuat pe un eşantion de 28 de fumători, inscrişi intr-un program creat cu scopul de a-i ajuta să renunţe la acest viciu. Participanţii au fost invitaţi să privească o serie de mesaje referitoare la procesul de renunţare la fumat, in timp ce un scaner inregistra activitatea creierelor lor. După fiecare mesaj, pacienţii notau intr-un caiet in ce fel acel mesaj le-a influenţat decizia de a renunţa la fumat şi dacă mesajul in cauză le-a sporit hotărarea. Persoanele ale căror creiere manifestau o anumită activitate in timpul difuzării mesajelor s-au dovedit a fi semnificativ mai hotărate să işi reducă consumul de ţigări. In fiecare an, in Statele Unite, mor aproximativ 443.000 de persoane din cauza unor maladii asociate cu tabagismul.
 

 

Fundaţia Raţiu din Marea Britanie organizează, joi, la Londra, o dezbatere pe tema managementului cultural internaţional

Fundaţia Raţiu din Marea Britanie organizează, joi, la Londra, o dezbatere pe tema managementului cultural internaţional şi a noilor provocări impuse de un climat economic nesigur. La dezbatere a fost invitat Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care va vorbi publicului alături de scriitorul şi istoricul britanic Mike Phillips. In contextul tensiunilor publice apărute ca o reacţie la tăierile bugetare şi in contextul unei economii nesigure, Mike Phillips va incerca să exploreze, alături de Constantin Chiriac, natura politicii aplicate in antreprenoriatul cultural din Europa de Est. Programul Culture Power iniţiat de Fundaţia Raţiu in 2005 consta intr-o serie de conferinţe şi dialoguri libere adresate unui public ales. De-a lungul timpului, Culture Power a avut ca invitaţi atat bursieri ai Fundaţiei Raţiu cat şi diferite personalităţi marcante din mediul cultural. Temele de discuţie variază de la managementul cultural, artă contemporană romanească, politica externa a Romaniei pană la transferul internaţional de bani, problemele comunităţii rromă şi arhitectura de lut.
 

 

Iranul ameninţă să rupă relaţiile culturale cu Franţa

Iranul ar putea intrerupe relaţiile culturale cu Franţa dacă Muzeul Luvru nu se angajează să organizeze la Teheran o expoziţie cu piese istorice iraniene. Conform unui acord intre Muzeul Luvru şi o organizaţie iraniană, Teheranul a livrat muzeului francez piese pentru două expoziţii temporare, iar Luvrul s-a angajat in schimb să organizeze in Iran o expoziţie cu unele piese vechi ale sale, lucru care nu s-a intamplat pană in prezent. In februarie 2009, Iranul a anunţat ruperea relaţiilor cu British Museum, in semn de protest impotriva mai multor amanări ale imprumutului 'cilindrului lui Cyrus' de către muzeul londonez. In cele din urmă, după cateva luni de polemică, British Museum a trimis la Teheran această comoară arheologică, pentru o expoziţie de patru luni, prelungită in urma succesului de care s-a bucurat. Expoziţia a fost inaugurată cu mare fast de preşedintele Mahmud Ahmadinejad, care a elogiat cu acea ocazie Iranul milenar şi cultura persană pre-islamică, intr-un discurs transmis in direct la televiziune.
 

 

Clint Eastwood ar reveni pe marile ecrane dacă i s-ar oferi rolul James Bond

Clint Eastwood, care in ultima vreme a preferat munca de regizor, a declarat că ar fi tentat să revină pe marile ecrane dacă i s-ar oferi rolul James Bond.Actorul, in varstă de 80 de ani, a declarat că rolul din "Gran Torino" va fi ultimul din cariera sa, dar recunoaşte că ar fi dispus să treacă din nou in faţa camerelor de filmat dacă ar primi oferta potrivită. Clint Eastwood a caştigat cinci premii Oscar ca actor, regizor şi producător. Şi-a inceput cariera jucand in cateva producţii neinsemnate ale studiourilor Universal, dar primele succese le-a avut in filmele western regizate de Sergio Leone: "Pentru un pumn de dolari", "Pentru caţiva dolari in plus" şi "Cel bun, cel rău, cel urat". "


 

 

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor