altmarius

cultură şi spiritualitate

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Încă din antichitate statuile ecvestre care dominau pieṭele publice erau făcute pentru a simboliza prestigiul ṣi puterea personajului reprezentat. Aceste trăsături au fost accentuate de regulile impuse de heraldică: reprezentarea calului cu ambele picioare din faṭă în aer simboliza moartea eroului în toiul luptei; dacă numai un picior din faṭă al calului era în aer, mesajul transmis posterităṭii era acela că eroul murise din cauza rănilor căpătate în bătălii. Iar dacă toate picioarele calului erau pe sol, atunci călăreṭul reprezentat murise de moarte bună.

 

Realizată de sculptorul croat Ivan Meštrović, statuia ecvestră a regelui Carol I din faṭa palatului regal de la Bucureṣti – inaugurată de Ziua Naṭională a României, 10 mai 1936, în prezenṭa regelui Carol al II-lea ṣi Marelui Voievod de Alba Iulia, Mihai – încălca într-un fel regulile heraldicii. Deṣi calul său avea un picior ridicat, totuṣi regele Carol I nu murise, în octombrie 1914, din pricina unor răni fizice provocate de război. Se spunea însă că îi scurtaseră viaṭa suferinṭele sufleteṣti provocate de curentul anti-german al liderilor politici români care tindeau către o apropiere de Antanta. Dar aceasta poate fi în fond o speculaṭie. Primul Război izbucnise, totuṣi în 1914 România era încă neutră.

familia regala
Familia Regala

La 30 decembrie 1947 ultimul rege al ṭării, Mihai I, a fost silit să semneze abdicarea. În perioada care a urmat, în frenezia distrugerii însemnelor regale de peste tot, administraṭia comunistă a dărâmat statuia din Piaṭa Palatului. 60 de ani mai târziu municipalitatea începea un proiect de construire a unei noi statui care să-l reprezinte pe Carol I. A fost ales sculptorul Florin Codre, cunoscut mai ales pentru reprezentarea monumentală a lui Avram Iancu pe care o realizase cu mulṭi ani în urmă. O părere neatentă la detalii ar fi susṭinut că cele două statui – cea a lui Meštrović ṣi cea a lui Codre – sunt identice. De altfel, Codre a fost acuzat de urmaṣii sculptorului croat pentru plagiat. El s-a apărat, arătând câteva deosebiri: în reprezentarea sa calul este puternic, în vreme ce calul lui Meštrović era „poetic”, era stilizat; calul său e în galop, al lui Meštrović era în trap; în reprezentarea sa Carol este un laic de tipul eroilor greci, la Meštrović era un personaj bizantin, absent din realitatea imediată; compoziția sa, în ansamblu, este o piramidă, iar a lui Meštrović era o cruce.

Fără a ne amesteca în comentariile specialiṣtilor contemporani ne mulṭumim să observăm că, de la prima aṣezare a monumentului în piaṭa publică, acesta „a intrat în gura lumii”. Iată ce povesteṣte avocatul liberal Dan Amedeo Lăzărescu, vorbind despre mitingul din 8 noiembrie 1945 desfăṣurat la picioarele statuii ecvestre a lui Carol I:

„Mihai Fărcăşanu a primit de la Bebe Brătianu, secretarul general al Partidului Naţional Liberal, însărcinarea să pregătească o demonstraţie a tineretului liberal în Piaţa Palatului Regal, unde se înălţa încă statuia regelui Carol I, opera lui Meštrović, şi unde era […] Palatul Ministerului de Interne. Statuia regelui Carol I – o capodoperă a lui Meštrović, dar nu se compară cu statuia lui Ionel Brătianu care este într-adevăr impresionantă şi cu statuia regelui Ferdinand [ale aceluiaṣi sculptor] -, statuia regelui Carol I era foarte discutată pentru că nu avea chipiu. Era cu capul gol! Or, în general, statuia unui suveran se face cu un coif sau cu o pălărie. După ce a fost expusă pe vremea lui Carol al II-lea, la [cafeneaua] „Corso” era mare discuţie între scriitori, dacă e bine să fie fără chipiu sau mai bine cu chipiu. Şi-atunci Victor Eftimiu care era comunist, de-atunci, notoriu, a lansat următoarea epigramă:statuia regelui Carol interbelic

„Când unu-i mort şi altul viu,

Eu, din dilemă astfel scap:

Prefer pe cel fără chipiu,

Acelui fără cap!„…

După care [el] a fost dus la Târgu Jiu şi „Corso” a fost desfiinţată, cafeneaua…”

[Interviu de Mariana Conovici, 1996]

Vizualizări: 116

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 242

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor