Era originară din Tesalonic, născută din părinţi bogaţi şi credincioşi şi a trăit în timpul împăratului Maximian (285-305). Rămânând orfană de ambii părinţi, Anisia a moştenit o avere foarte mare, pe care a împărţit-o săracilor. Într-o dimineaţă, tânăra Anisia a plecat spre biserică, iar un ostaş a văzut-o şi s-a îndreptat spre ea. Atunci Anisia şi-a făcut semnul crucii şi, mărturisind că este creştină, soldatul a străpuns-o cu sabia, primind astfel moarte martirică pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos.
Împăratul Leon Isaurul (717-741) avea la curtea sa un dregător de seamă pe nume Teofil. A fost mare bucurie pentru Teofil când soţia sa Teodora a născut o fetiţă. I-au pus numele tot Teodora, care înseamnă "darul lui Dumnezeu". După ce a crescut, tânăra Teodora şi-a părăsit familia şi a intrat în Mănăstirea "Sfânta Ana", numită şi "Righidin". După o vreme a fost luată din mănăstire de către soldaţii de la curtea împărătească, care au dus-o la Constantinopol. Împăratul Leon voia să o căsătorească cu fiul său Hristofor, care se afla la acea vreme pe câmpul de luptă, la hotarul de apus al imperiului. Hristofor a murit pe câmpul de luptă, iar Teodora s-a întors în sfânta mănăstire, unde şi-a dus ascultarea până la sfârşit.
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera 2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii 12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius