Sfântul Mucenic Paramon a pătimit în timpul împăratului Deciu (249-251), din porunca crudului Aquilin, conducătorul Nicomidiei. Acesta întemniţase 370 de creştini şi i-a dus la templul zeului Poseidon şi i-a obligat să jertfească idolilor. Paramon, văzând cum atâţia creştini îşi aşteptau sfârşitul mărturisind pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, s-a oprit în faţa templului şi a zis: "O, cât de mulţi drepţi şi nevinovaţi înjunghie necuratul Aquilin, că nu vor să se închine idolilor lui", după care şi-a continuat drumul liniştit. Oamenii lui Aquilin l-au ajuns din urmă şi prinzându-l l-au supus chinurilor, în cele din urmă Sfântul Mucenic Paramon dându-şi sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos. În acelaşi timp au fost martirizaţi şi cei 370 de creştini care au refuzat să jertfească lui Poseidon.
Astăzi este pomenit şi Sfântul Mucenic Filumen. Era originar din Licaonia (din provincia Capadocia, Asia Mică) şi se ocupa cu negustoria. A pătimit pentru Mântuitorul Hristos în timpul împăratului Aurelian (270-275), din porunca lui Felix, conducătorul oraşului Ancira (Galatia). Fiind supus supliciilor, a primit cununa muceniciei. Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Mucenic Valerin.
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera 2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii 12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius