altmarius

cultură şi spiritualitate

Sinaxarul: Apostolul care L-a găsit pe Mesia

Sinaxarul: Apostolul care L-a găsit pe Mesia

Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat a fost originar din Betsaida (oraş de pe ţărmul vestic al lacului Ghenizaret - Galileea) şi a fost fratele lui Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. A fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, iar la îndemnul învăţătorului său a mers împreună cu Ioan, fiul lui Zevedeu, să caute pe Acela despre care Înaintemergătorul spunea că este "Mielul lui Dumnezeu".

Bucuria certitudinii venirii lui Mesia a fost primul cuvânt al propovăduirii Sfântului Apostol Andrei: "Am găsit pe Mesia!" (Ioan 1, 41). De aceea, el este numit "cel dintâi chemat" sau "primul chemat la apostolat". A fost mereu aproape de Mântuitorul Hristos: în anii de activitate publică, la evenimentele care au însoţit mântuitoarele patimi, la întâlnirile cu Hristos-Domnul cel Înviat. A primit plinătatea harului în Duminica Pogorârii Sfântului Duh şi sorţii i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ţinuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia şi Grecia (Macedonia, Tesalia şi Ahaia).

A luminat prin cuvânt şi faptă popoarele, săvârşind minuni şi vindecări, răbdând încercări şi primejdii. Este considerat întemeietorul Bisericii de la Bizanţ şi vasul ales prin care Evanghelia a fost propovăduită şi strămoşilor noştri geto-daci. A sfinţit misiunea sa mântuitoare prin moartea martirică, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de "X" în oraşul Patras din Peloponez (Grecia).

Apostolul românilor

Numele Sfântului Andrei şi legăturile cu ţara noastră au fost introduse în cultura română de Sfântul Mitropolitul Dosoftei al Moldovei († 1693) prin lucrarea "Viaţa şi petrecerea sfinţilor" (1682-1686). De unde porneşte tradiţia istorică despre Sfântul Apostol Andrei şi cum a putut ajunge acesta în zilele Sfântului Mitropolit Dosoftei? Cea dintâi consemnare istorică şi cea mai valoroasă este fără îndoială afirmaţia părintelui istoriei bisericeşti, Eusebiu de Cezareea († 340), în opera sa "Istoria bisericească" III, 1: "Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au împrăştiat peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiţiei, i-a căzut la sorţi ţara parţilor, lui Andrei, Scytia…" Această informaţie, menţionează în continuare Eusebiu, a fost luată de la Origen († 254). Aria de evanghelizare a Sfântului Andrei este mult lărgită de cele două variante ale "Pătimirii Sfântului Apostol Andrei" din "Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae" (sec. X). Cea de-a doua variantă care extinde exemplificarea regiunilor de evanghelizare este considerată că a stat ca bază informativă şi pentru Sfântul Mitropolit Dosoftei. Tot aici se afirmă ca Sfântul Andrei a hirotonit episcop la Odessos (Varna) pe ucenicul său Amplias, sărbătorit la 30 octombrie, una şi aceeaşi persoană amintită de Sfântul Apostol Pavel: "Salutaţi-l pe Amplias" (Romani XVI, 8). Epifanie Monahul în sec. al IX-lea consemna în "Viaţa, faptele şi sfârşitul Sfântului şi lăudatului Apostol Andrei cel dintâi chemat": "Andrei luându-şi discipolii săi a mers în Frigia Pacatina, iar de aici a mers în Mysia (Moesia) la Odyssopolis (Varna) şi după câteva zile le-a pus episcop pe Apion". În sec. al XIV-lea, istoricul bizantin Nichifor Callist Xantopulos în "Istoria bisericească", II, 39, spune că Sfântul Andrei "a predicat la antropofagi, în pustiul Scitic, şi pe ambele ţărmuri ale Pontului Euxin, de nord şi de sud". "Doctrina siriacă a apostolilor" arată localităţile şi regiunile unde a propovăduit Sfântul Andrei: "Niceea şi Nicomidia şi întreaga ţară a Bitiniei şi Gothiei cu regiunea din jur, la Bizanţ şi întreaga ţară a Traciei cu regiunea din jur, până la marele fluviu ale cărui maluri ne despart de barbari". Gothia se referă fără îndoială la cea dunăreană, căci "marele fluviu" nu este altul decât Dunărea. În toate aceste exemple întâlnim regiuni care privesc cu siguranţă teritoriul românesc: Scytia, regiunile de la Dunăre, Moesia, Tracia, Gothia. Dintre toate aceste mărturii documentare, cea mai valoroasă este socotită a fi a lui Eusebiu de Cezareea.

A revenit în România

În calendarul Bisericii Ortodoxe, Sfântul Apostol Andrei este prăznuit la 30 noiembrie, fiind cinstit cu mare evlavie de toate popoarele din răsăritul Europei. Pe locul martiriului său, în oraşul Patras, se înalţă astăzi Catedrala mitropolitană care adăposteşte relicva de mare preţ, Capul Sfântului Andrei. În anul 1996, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost adus la Iaşi, la iniţiativa şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Capul Sfântului Apostol Andrei de la Catedrala mitropolitană din Patras. La cinstitele moaşte ale Sfântului Andrei s-au închinat 1.500.000 de oameni. Acest moment a consolidat cinstirea Sfântului Andrei ca Apostol al românilor în ţara noastră. Demersul, din 1996, de conştientizare al cinstirii Sfântului Apostol Andrei ca Apostol al românilor a continuat şi anul acesta, când milioane de români s-au putut închina la Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, care s-a aflat în Bucureşti, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, în perioada 24-28 octombrie, la Sibiu, în perioada 28-29 octombrie, cu prilejul canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, şi la Alba Iulia, în perioada 29-30 octombrie, cu prilejul canonizării Sfântului Simeon Ştefan, mitropolitul Transilvaniei. Astfel, itinerarul duhovnicesc al Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei început în Moldova în 1996, la Iaşi şi Galaţi, a continuat în anul de graţie 2011, în celelalte provincii istorice româneşti, Muntenia - la Bucureşti, şi Transilvania - la Sibiu şi Alba Iulia.

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor