Sfântul Cuvios Moise Etiopianul a fost la începutul vieţii tâlhar şi nelegiuit. Era înzestrat cu o putere fizică ieşită din comun. Odată a trecut Nilul înot trăgând după el patru berbeci înjunghiaţi. După ce a scăpat din mai multe primejdii, s-a dus la mănăstire şi s-a făcut călugăr, pocăindu-se până la sfârşitul vieţii de faptele sale. Luptele sale au fost atât de mari cu diavolii care-l ispiteau neîncetat, încât mărturisea că puţin a lipsit să nu moară. El a reuşit să convertească mai mulţi tâlhari care au devenit monahi şi părinţi îmbunătăţiţi. Sfântul Moise a murit la 75 de ani, când mănăstirea a fost atacată de păgâni. El a refuzat să fugă din calea păgânilor şi a ales să moară, spunând că astfel ispăşeşte păcatele sale. Astăzi sunt pomeniţi Sfinţii Mucenici Diomid şi Lavrentie, care au fost legaţi de păgâni de plopi şi i-au străpuns cu săgeţi. Astăzi este pomenită Sfânta Proorociţă Ana, fiica lui Fanuel, care l-a primit pe Pruncul Iisus în braţe când a fost adus la templul din Iersualim, eveniment relatat în Evanghelia după Luca la capitolul 2. (M. Nedelcu)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius