cultură şi spiritualitate
Sfințirea bisericii Văcărești.
La data de 24 septembrie 1724 a avut loc sfinţirea bisericiimânăstirii Văcăreşti, ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrocordat, considerată una dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului național românesc, distrusă însă din ordinul lui Nicolae Ceaușescu în anul 1986. Piatra de temelia a acestei mânăstiri a fost pusa în anul 1716, de către domnitorul Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din Tara Românească, lucrările de construcție fiind terminate în anul 1724, când la 24 septembrie, după acum am mai spus, a avut loc sfințirea acestui important lăcaș de cult. Îndeplinind atât funcţie monastică, cât şi de curte domnească, mănăstirea era impresionantă prin dimensiuni şi prin valoarea culturală şi artistică, fiind una dintre cele mai importante monumente arhitecturale realizate în stil brâncovenesc de la noi din țară. Biserica mânăstirii purtând hramul ,,Sfânta Treime’’ era la acea vreme una dintre cele mai mari biserici din ţară, fiind decorată cu splendide picturi murale la interior, iar la exterior cu o impresionanta și deosebit de frumoasă dantelărie din piatră. În ansamblu său, mănăstirea Văcăreşti cuprindea biserica, palatul domnesc, o tipografie, mai multe clădiri unde funcționa o şcoală grecească şi de asemenea, câteva clădiri unde era adăpostită una dintre cele mai bogate biblioteci de la acea vreme, conţinând mii de cărţi şi manuscrise valoroase. După Revoluția de la 1848, armata rusă de ocupație aduce la Văcărești deținuții revoluționari din principat, iar după anul 1860 o parte din ansamblu monastic al mânăstirii este transformat oficial în penitenciar. Astfel, beciurile Palatului Domnesc au fost transformate în temnițe, iar biserica şi celelalte construcții monahale au fost lăsate în voia timpului, frumuseţea şi bogăţia arhitecturală a acestui ansamblu începând să se deterioreze treptat. În perioada interbelică, la Văcăreşti au fost întemniţaţi, personalități precum Tudor Arghezi, Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu, iar un alt nume cunoscut ce a trecut prin aceste locuri este şi cel al lui Corneliu Zelea Codreanu, care avea să afirme că numele organizaţiei pe care a înfiinţat-o – Legiunea Arhanghelului Mihail – a fost inspirat de icoana Arhanghelului de pe uşa din dreapta altarului bisericii de la Văcăreşti. Până la începutul anilor 1970, mânăstirea Văcăreşti a avut rolul de închisoare de triere pentru deţinuţii politici, iar între 1973 şi 1974 s-a decis evacuarea închisorii şi începerea unor ample lucrări de restaurare, dorindu-se ca vechea mănăstire să fie transformată într-un muzeu de arhitectură şi artă tradiţională românească. Cutremurul din 1977 a produs mici avarii ansamblului, iar acest lucru i-a oferit lui Nicolae Ceauşescu pretextul de a demola mănăstirea Văcăreşti, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte zone vechi din Bucureşti bogate în istorie şi cultură. Astfel, în anul 1986 la decizia lui Nicolae Ceaușescu, mânăstirea este demolată în ciuda protestele arhitecţilor şi oamenilor de cultură, dar și ale organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale ce s-au opus acestei demolări. Așa s-a făcut că unul din cele mai frumoase ansambluri monahale din România şi unul dintre cele mai importante situri arhitectonice ortodoxe din Europa Centrală şi de Sud-Est dispărea definitiv de pe scena istoriei.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius