altmarius

cultură şi spiritualitate

”Sfântul Părinte se pregătește să vină în România”: I.P.S. Ioan Robu, după audiența la papa Francisc

2018.11.08 Il Santo Padre Francesco ha ricevuto in Udienza ai Presuli della Conferenza Episcopale di Romania e di Moldova, in Visita “ad Limina Apostolorum”Joi, 8 noiembrie 2018, papa Francisc a primit în audiență comună episcopii catolici din România pentru vizita ”ad Limina Apostolorum”. 

Episcopii catolici din România au fost primiți astăzi în audiență de papa Francisc cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
8 noiembrie 2018 – Vatican News
. ”Am văzut că Papa Francisc este foarte hotărât și așteaptă să vină în România”. După ce au concelebrat Sfânta Liturghie în cursul dimineții în capela Casei Sf. Marta alături de Succesorul lui Petru, episcopii catolici din România au fost primiți la ora 11.15 în audiență de Sfântul Părinte cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”.

La scurt timp după întrevederea comună cu papa Francisc, redacția română Vatican News – Radio Vatican a solicitat un interviu arhiepiscopului mitropolit de București, mons. Ioan Robu, vice-președintele Conferinței episcopilor din România.

Mons. Ioan Robu despre audiența la papa Francisc

La Sfânta Liturghie și la audiența cu papa au luat parte mons. Ioan Robu arhiepiscopul mitropolit de București și vice-președintele Conferinței Episcopilor din România, pr. Francisc Ungureanu, secretarul general al Conferinței, mons. György-Miklós Jakubíni, arhiepiscop de Alba-Iulia și administrator apostolic al Ordinariatului pentru catolicii de rit armean din România, mons. Petru Gherghel, episcop de Iași, mons. Làszló Bőcskei, episcop de Oradea Mare, mons. Jenő Schönberger, episcop de Satu Mare, mons. József-Csaba Pál, episcop de Timișoara, mons. Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhiei de Cluj-Gherla, mons. Alexandru Mesian, episcopul eparhiei de Lugoj, mons. Virgil Bercea, episcopul eparhiei de Oradea, mons. Vazile Bizău, episcopul eparhiei de Maramureș, mons. Mihai Cătălin Frățilă, episcopul eparhiei ”Sf. Vasile cel Mare” la București, și mons. Anton Coșa, episcopul de Chișinău (R. Moldova). De asemenea, mons. Claudiu Lucian Pop, episcop de Curie la Arhiepiscopia majoră de Făgăraș și Alba-Iulia, episcop titular de Mariamme, mons. Cornel Damian, episcopul auxiliar de București, episcop titular de Iziriana, mons. Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iași, episcop titular de Mauriana, și mons. József Tamás, episcopul auxiliar de Alba-Iulia, episcop titular de Valabria.

Din Blaj, ”Mica Romă”, participă prin rugăciune la acest moment de comuniune cu Episcopul Romei și președintele Conferinței Episcopilor din România, cardinalul Lucian Mureșan, arhiepiscopul major de Fărgăraș și Alba-Iulia și întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a cărui prezență nu a fost posibilă din motive de sănătate.

Vizita periodică ”ad Limina Apostolorum” (la mormintele apostolilor) a început luni, 5 noiembrie a.c., cu Sf. Liturghie celebrată la mormântul Sfântului Petru din bazilica vaticană și se încheie sâmbătă, 10 noiembrie, cu Sf. Liturghie celebrată în bazilica Sfânta Maria cea Mare. Miercuri, 7 noiembrie, și vineri, 9 noiembrie, episcopii celebrează Sfânta Liturghie în catedrala Romei, Sf. Ioan în Lateran, respectiv, în bazilica Sfântul Paul din Afara Zidurilor, la mormântul Apostolului Neamurilor.

Între timp, potrivit agendei difuzată de Conferința Episcopilor din România, episcopii au efectuat vizite de lucru la departamentele Curiei Romane. Astfel, pe agenda de luni erau stabilite întrevederi la Congregația pentru cauzele sfinților și la Secretariatul de Stat al Sf. Scaun. Marți, la Congregația pentru episcopi și la Congregația pentru doctrina credinței. Miercuri, la Congregația pentru educația catolică, Congregația pentru Bisericile orientale și Departamentul de comunicare. Joi, în cursul după amiezii, la Consiliul pontifical pentru promovarea unității creștinilor. Vineri, la Congregația pentru cler și la Departamentul pentru laici, familie și viață.

Este prima vizită ”ad Limina Apostolorum” la papa Francisc și cea de-a cincea de după 1989. Trei dintre acestea au avut loc în timpul papei Ioan Paul al II-lea (18-22 martie 1991, 2-8 decembrie 1996 și 24 februarie – 1 martie 2003) și una cu Benedict al XVI-lea (8-13 februarie 2010).

Într-un amplu interviu acordat redacției noastre, mons. Claudiu Lucian Pop, responsabil cu mass-media în cadrul Conferinței episcopilor din România, a subliniat că o vizită ”ad Limina Apostolorum” reprezintă un moment de maximă manifestare a comuniunii ierarhice dintre Biserica catolică din România și Succesorul lui Petru, fiind în același timp un moment ”de bucurie și de har”. Episcopul Pop a transmis cu această ocazie comuniunea și participarea prin rugăciune a Preafericirii Sale Lucian Mureșan, întâistătătorul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

De amintit, în fine, că duminică, 11 noiembrie, episcopii celebrează la 9.30 o Sf. Liturghie cu ”Te Deum” în bazilica San Vitale, sediul comunității românilor romano-catolici din Urbe.

08 noiembrie 2018, 14:20

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor