altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfantul Mucenic Olaf, regele Norvegiei.

Sfantul Mucenic Olaf - Olav, rege al Norvegiei, intre anii 1015-1028, a trecut la cele vesnice in ziua de 29 iulie 1030. Viata lui a fost scrisa de istoricul norvegian Snorri Sturlason (1179-1241) si poarta denumirea de "Cronica regelui Norvegiei".

"Pe sfintii care au stralucit in pamanturile Apusului in vechime si aceste parti le-au luminat, prin nevointele si luptele lor, pe acestia toti sa-i laudam si noi acum dupa cuviinta. Si sa le cantam lor, ca unora ce pururea se roaga inaintea lui Dumnezeu pentru noi, zicandu-le asa: Bucurati-va, sfintilor toti, care in pamanturile Apusului ati marturisit dreapta credinta!"

"Celui ce pe sfintii Sai i-a chemat din tot pamantul si de la marginile lumii i-a adunat pe cei placuti Lui, lui Dumnezeu, Cel slavit in Sfanta Treime, sa-I cantam si noi acum cu multumire. Ca El prin Ioan, alesul Sau, pe sfintii cei vechi ai Apusului i-a descoperit noua in vremurile acestea din urma, spre bucuria si mangaierea noastra. Pentru aceasta, dar, si pentru toate celelalte, sa-I multumim Lui ca unui Dumnezeu al nostru preaiubit, si sa I ne inchinam in glas de lauda zicand: Aliluia!"

Sfantul Mucenic Olaf, regele Norvegiei

Olaf, dupa vechiul sau nume, sau Olav, dupa cum se pronunta astazi, s-a nascut in anul 995. Parintii sai, Harald si Asta, au incuviintat dorinta tanarului de a deveni razboinic viking. Inca tanar fiind, Olaf a mostenit tronul tatalui sau, stapanind peste o mare parte din Norvegia.

Desi avea doar 16 ani, regele Olaf s-a indreptat spre Anglia, unde a purtat mai multe batalii cu danezii. In anul 1011, el a cucerit orasul Canterbury si l-a luat prizonier pe arhiepiscopul catedralei. Pentru ca regele Ethelred a intarziat cu plata rascumpararii, arhiepiscopul a fost omorat. Indata, manastirile de pe coasta estica a Angliei, situate in localitatile Lindisfarne, Jarrow si Wearmouth, au cazut si ele prada vikingilor. Multi preoti au primit moarte muceniceasca.

Sfantul Olaf - Olav al Norvegiei

Cand a intrat in slujba ducelui Richard al II-lea al Normandiei, regele Olaf a privit pentru prima data mai de aproape crestinismul. Dupa o iarna petrecuta in Rouen, Franta, regele a fost patruns la inima de tainele crestine, drept pentru care a si cerut sa fie botezat.

In anul 1015, in urma unei descoperiri in care un barbat cu haine luminate il instiinteaza ca va deveni rege vesnic al Norvegiei, el se intoarce acasa. El a adus in pamanturile natale patru episcopi din Anglia, cu dorinta de a face misiune printre vikingi. El insusi a distrus chipul de lemn al lui Thor, idolul pagan al tunetului. Oamenii au inceput sa se boteze, iar viata crestina a inceput sa prinda radacini tot mai adanci.

Cand regele Knut al Danemarcei şi al Angliei a ridicat pretentii asupra Norvegiei, o mare parte din rebelii si nobilii norvegieni, nemultumiti de atitudinea crestina a regelui Olaf, s-au ridicat impotriva acestuia. Olaf s-a vazut nevoit sa fuga din tara sa, prin Suedia, in Rusia.

In anul 1028, el s-a stabilit in Novgorod, la cneazul Iaroslav cel Intelept. Ducele kievean era casatorit cu fiica regelui Olav al Suediei, printesa vikinga Irina. Aceasta din urma, spre batranete, va imbratisa viata monahala, primind numele Ana. Pentru viata ei sfanta, dupa trecerea la cele vesnice, Biserica a canonizat-o. In tot acest timp, Sfantul Rege Olaf - Olav a dus o viata ascetica, cu mult post şi rugaciune.

In anul 1030, el s-a intors in tara sa, pentru ultima data. In ziua de 29 iulie 1030, in cadrul luptei din Stiklestat, langa Trondheim, regele Olaf al Norvegiei a trecut la cele vesnice, fiind strapuns cu securea de un pagan. Mai inainte de lupta, el a visat o scara care urca catre cer. Stia ca va muri. Ultimele sale cuvinte au fost: "O, Doamne, mantuieste!"

La mormantul sau s-au savarşit multe minuni. Cand a fost deschis mormantul, trupul sau era nestricat si frumos-mirositor. Cinstitele sale Moaste au fost asezate in Biserica Sfantul Clement, din Trondheim. Mai tarziu, aceasta biserica va fi transformata in Catedrala Nidaros. In timpul Reformei protestante, cinstitele sale Moaste s-au pierdut. O particica din trupul Sfantului Olaf se pastreaza in Biserica romano-catolica Sfantul Olaf, din Oslo.

Pe locul in care a primit cununa muceniceasca, in localitatea Stiklestat, in apropiere de Catedrala Nidaros, se afla o biserica din piatra inchinata sfantului. In aceasta biserica se afla o icoana bizantina cu chipul Sfantului Olaf, daruita bisericii de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, in anul 2003.

Securea, ca simbol al martiriului Sfantului Olav, este asezata pe uniforma oficiala a armatei regale norvegiene.

Teodor Danalache

Sfantul Olaf - Olav al Norvegiei

Despre autor

Teodor DanalacheTeodor Danalache

Senior editor

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor