altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfântul Leopold Mandiç ar putea fi declarat protector al bolnavilor de cancer

Papa telefona a malata cancro di Ischia, "Prego per lei"Sf\ntul leopold ar putea fi declarat protector al bolnavilor de cancer  (ANSA)

În Italia, a fost lansată o petiţie prin care cer ca sfântul Leopold Mandiç să fie declarat protector al bolnavilor de cancer. Preot călugăr capucin confesor, pionier al ecumenismului care se ruga pentru unitatea deplină dintre Biserica Orientului și cea a Occidentului, sfântul Leopold Mandiç a fost inclus deja printre sfinţii patroni ai Anului Sfânt al Milostivirii. Însă, în viitor, s-ar putea număra şi printre sfinţii protectori ai bolnavilor.
Sfântul Leopold Mandic

Anca Mărtinaş – Cetatea Vaticanului

11 iulie 2018 – Vatican News. Călugării capucini de la Sanctuarul Sfântul Anton, din oraşul italian Padova, au lansat o petiţie prin care cer ca sfântul Leopold Mandiç să fie declarat protector al bolnavilor de cancer.

Cererea a fost adresată membrilor Conferinţei Episcopale din Italia şi conţine mii de semnături ale credincioşilor care au vizitat sanctuarul din Padova sau care au aflat despre iniţiativă consultând situl leopoldomandic.it.

Preot călugăr capucin confesor, pionier al ecumenismului care se ruga pentru unitatea deplină dintre Biserica Orientului și cea a Occidentului, care a fost inclus deja printre sfinţii patroni ai Anului Sfânt al Milostivirii, în viitor părintele Leopold ar putea fi invocat şi pentru constanta şi preţioasa prezenţă alături de bolnavi, după cum confirmă mărturiile vremii şi o serie de imagini în care apare la căpătâiul unor persoane suferinde.

Născut în 1866 în Dalmația, inclusă în Imperiul austriac la acea vreme, fratele Leopold a trăit 52 de ani de viață preoțească în tăcere, reculegere și umilință. La omilia de canonizare din 16 octombrie 1983, sfântul Ioan Paul al II-lea a amintit că era prudent, modest și mereu disponibil să ofere un surâs. Era un confident discret, un maestru plin de respect și un sfătuitor spiritual înțelegător și plin de răbdare, pe deplin convins că "milostivirea lui Dumnezeu depășește orice așteptare a noastră".

Părintele Leopold a spovedit până în ultima zi de viață, plecând la casa Tatălui la 30 iulie 1942, din cauza unui cancer esofagian, boală care i-a adus multă suferinţă dar pe care a suportat-o cu umilinţă şi răbdare. 

11 iulie 2018, 12:36

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

191 state (ultimul: Mozambic)

Numar de steaguri: 255

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 51

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor