altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfanta Fata

Tradiţia Bisericii afirmă că prima icoană a lui Hristos a apărut în timpul vieţii Sale pământeşti: este ceea ce Occidentul numeşte „Sfânta Faţă”, iar Biserica Răsăritului „imaginea nefacută de mână omenească”, pentru savanţi (acheiropoietos).

Să ne oprim pentru o clipă la o povestire. Ea se petrece într-o mică împărăţie situată între Tigru şi Eufrat, între Imperiul Roman şi părţi, a cărei capitală este Edessa. Regele Abgar al V-lea Ukhama este lepros.

El aude de minunile lui Hristos şi - după exemplul centurionului din Evanghelie -, îl trimite pe arhivistul Hannan cu o scrisoare în care li cere lui Iisus să vină să-l vindece. Si dacă refuză, Hannan, care are si talent de pictor, trebuie să-I facă portretul şi să i-l aducă regelui.

Hannan II găseşte pe Iisus înconjurat de o mare mulţime. Ii este imposibil să se apropie. Asemenea lui Zaheu, caută un loc înalt pentru a-L vedea. O stâncă. Se caţără pe ea, se aşază acolo şi începe să facă portretul cerut. Ii este însă imposibil - după cum va explica mai târziu datorită slavei de nespus a chipului Lui care se schimba datorită harului. Si istoria lui Zaheu se repetă. Iisus îl vede pe portretist, se apropie de el, se spală pe faţă şi se şterge cu o pânză pe care trăsăturile Sale rămân întipărite.

Hristos îi dă lui Hannan preţioasa năframă (în limbaj semitic nrindil, de unde numele de mandilion sub care este cunoscută această imagine), îi trimite deci năframa şi un mesaj în care îi explică regelui că nu va ajunge la Edessa, dar că va trimite pe unul dintre ucenicii Săi.

Hannan se întoarce în tara sa din Osroene si îi dă regelui mandilionul. De acum înainte regele nu mai este în pericol de moarte. După înălţarea Domnului, apostolul Tadeu, unul dintre cei şaptezeci, se duce la Edessa, îl vindecă pe rege şi, desigur, îl converteşte. Regele aruncă un idol care se găsea într-o nişă deasupra uneia dintre porţile oraşului pentru a pune în locul lui sfânta imagine şi contribuie la răspândirea creştinismului printre supuşi.

Sfârşit. Nu chiar. Ultimul copil al regelui Abgar revine la păgânism. Ei vrea să distrugă această imagine care nu mai înseamnă nimic pentru el, dar episcopul locului o îngroapă în zid după ce pune în tara ei o lampă aprinsă. Imaginea este salvată. Dar va fi pierdută pentru mai multe secole. Nimeni nu mai vorbeşte despre ea, până când se uită şi că a existat.

Imaginea reapare în 545. Regele perşilor asediază oraşul.

Un înger îi descoperă episcopului locului unde se află Sfântul Chip. Imaginea este intactă. In plus, ea se imprimase pe fata internă a olanului care o ascundea, în timp ce lampa rămâne mereu aprinsă în faţă. Oraşul este salvat şi preţioasa imagine este de această dată păstrată.

Până în 630. Arabii înconjoară Edessa, dar ei nu împiedică venerarea icoanei, bine cunoscută şi renumită în întregul Orient. Sfântul loan Damaschin, în plină perioadă iconoclastă, o va menţiona în 787 şi Părinţii celui de-al şaptelea Sinod se vor referi la ea de mai multe ori.

In 944, împăraţii Bizanţului răscumpără imaginea făcătoare de minuni în schimbul a două sute de prizonieri sarazini, două mii de dinari de argint şi mai ales promisiunea de a nu o mai duce la Edessa ori în împrejurimi. In ciuda marii mânii a poporului, mandilionul este transportat cu mare pompă la Constantinopol. I se va pierde orice urmă după jefuirea oraşului, în 1204, de către... cruciaţi. „Se spune” că ei ar fi dus-o în Apus, unii spun că la Paris, alţii la Roma. Nimeni nu ştie.

După această povestire, să revenim la istorie. La această perioadă tulburată a iconoclasmului.

Cuvântul este cunoscut. Iconoclast este cel ce distruge icoanele. Astăzi, lărgind înţelesul termenului, este înţeles prin iconoclast şi cineva care atacă ceva sfânt şi respectabil. Şi nu numai în privinţa domeniului spiritual. în secolele VIII şi IX, era vorba despre o mişcare, despre o controversă care a provocat dezbateri sângeroase. Intr-adevăr, iconoclaştii atacau nu doar icoanele, ci şi pe „adoratorii” acestora.

Nu vom întârzia asupra acestei perioade, decât pentru a face câteva remarci. Mai întâi, opoziţia a venit de la un împărat: este adevărat că, în acea vreme, prinţii erau strâns legaţi de viaţa Bisericii. Episcopul se ocupa de interesele spirituale ale poporului, în timp ce prinţul de cele materiale, însă ambii trebuiau să lucreze cu unicul scop al slăvirii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, interesele prinţilor - şi uneori chiar ale episcopilor - puteau să ia o altă întorsătură. Controversa iconoclastă nu este deci străină de o luptă pentru influenţă şi putere.

In Apus, când lombarzii au ameninţat Roma, papa, decât să ceară ajutorul unui împărat iconoclast, s-a adresat lui Pepin cel Scurt care, salvând Roma de barbari, a creat în 756 statul pontifical şi a făcut din papă un conducător lumesc.

Iconoclasmul nu este deloc străin de influenta evreilor şi arabilor, ale căror religii refuzau imaginile. Pentru creştini însă, aceasta a fost ocazia de a discuta, de a argumenta şi, în final, de a crea teologia icoanei, demers initiat si de o parte si de alta: iconoclasmul îsi va găsi teoreticianul în persoana împăratului Constantin al V-lea Copronimui, pe care anumiţi protestanţi îl consideră drept un strămoş spiritual al iui Luther şi Calvin; de cealaltă parte, Sinodul al doilea de la Niceea (al şaptelea Ecumenic) va defini fundamentele teologice ale icoanei ca expresie a credinţei în întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Acesta este, tară îndoială, argumentul fundamental: iconoclaştii spuneau că icoanele nu merită venerate, fiindcă sunt făcute din „materie moartă”. Fals, replicau apărătorii icoanelor, care vedeau în această afirmaţie negarea însăşi a întrupării. Materia, spuneau ei, poate înfăţişă o realitate spirituală. Mai mult, odată cu întruparea, materia a primit o importanţă capitală.

Sfântul Ioan Damaschin va explica şi va preciza astfel:

„Eu nu venerez materia, ci pe Creatorul materiei, devenit materie pentru mine, locuind materia şi aducându-mi mântuirea prin intermediul materiei”.

Materia poate înfăţişă o realitate spirituală. Iconograful face această experienţă ori de câte ori scrie o icoană.

Mai întâi, el utilizează produse naturale. Icoana este făcută din lemn; în crearea ei se folosesc ouă, pigmenţi naturali şi clei făcut din oase de animale (un paralelism îndrăzneţ ar putea spune: aşa cum omul a fost făcut din nămol). Se pleacă de la straturi întunecate către nuanţe mai clare: drumul de Ia întuneric Ia lumină. Totul, chiar şi procesul pictării, este un demers şi o experienţă spirituale.

Şi aici se poate vedea diferenţa fundamentală dintre artă şi iconografie. Artistul, în general, caută să-şi găsească stilul, propria manieră de a se exprima şi de a-şi traduce stările sufleteşti. Iconograful însă caută să-şi şteargă total propria fiinţă, persoana sa şi preocuparea de sine: el se goleşte pentru a fi mai bine umplut... îşi însuşeşte atitudinea Sfântului Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez'.

Ludmilla Garrigou, responsabilă cu un atelier de iconografie, mărturiseşte:

„Munca iconografului este prin excelenţă o munca de linişte, de rugăciune şi de singurătate. Scopul său unic este de a transmite prin icoană fervoarea religioasă, care este izvorul vieţii duhovniceşti, şi de a trăi şi exprima prin ea credinţa.

[Dar nu este o munca singuratică.]

Dintotdeauna, iconografii s-au grupat în «ateliere», ca însoţitorii din Evul Mediu, nu numai pentru a primi o învăţătură sau pentru a putea să «practice» mai bine dăruirea de sine, prin smerenie şi veritabil anonimat, ci mai ales pentru ca pictarea «izolată» de icoane să nu ducă la greşeli dogmatice în iconografie. Toate icoanele vechi sunt numite «canonice» şi trebuie cunoscute bine dogmele şi canoanele înainte de orice inspiraţie personală. Adunarea în grup permite o anumită verificare şi supunere faţă de Tradiţie, adică faţă de cei care ne-au precedat în Adevăr. Nu se poate şi nu trebuie sa faci pe 'cavalerul singuratic»: şi aceasta fiindcă [...] iconograful îşi primeşte «învestirea» sa de la Biserică.

Munca sa trebuie să se confunde cu Rugăciunea inimii care, puţin câte puţin, ritmează respiraţia şi conduce mâna. Lucrarea asupra sinelui este la fel de importantă precum cea care se tace pe planşă, iar „transparenţele” se aplică la fel de bine icoanei ca întregii firi... Modelele alese nu sunt decât un suport pentru înţelegerea
construcţiei icoanei. Este nevoie de a învăţa cum să interiorizezi imaginea, să te pui în stare de primire prin intermediul tăcerii, rugăciunii şi postului, pentru a nu reduce icoana doar la o copiere simplă, ci a o trăi si a o transmite.

Sfântul loan Damaschin spunea despre pictorul de icoane:

„Preotul sfinţeşte pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Hristos, pictorul sfânt sfinţeşte materia brută, transformând-o într-o lume transfigurată. El ia pâine obişnuită: forma, linie, culoare şi subiect, pentru a face din această pâine, din această materie, din această formă şi din această viziune estetica naturală, un lucru supranatural, duhovnicesc şi dumnezeiesc, Impui şi Sângele lui Hristos. De aceea învăţarea si iniţierea în această artă sunt absolut necesare”'.

Leonid Uspensky, unu! dintre cei mai mari iconografi ai secolului al XX-lea, sublinia şi el că scopul nu este copierea simplă a formelor vechi, fiindcă fiecare epocă îşi are propriile forme ce pot fi puse în lucrare, în măsura în care pictorul rămâne fidel Tradiţiei, care este putere a Duhului Sfânt şi continuitate a experienţei duhovniceşti în Biserică.

„Iconograful contemporan, spunea el, trebuie să regăsească atitudinea interioară a iconografilor de altădată, să lase să trăiască în el aceeaşi inspiraţie. Doar aşa va găsi adevărata fidelitate care nu esre repetiţie, ci revelaţie nouă, contemporană, a vieţii interioare a Bisericii'.

Aceasta este Tradiţia: nu o comoară ce trebuie păstrată, ci o forţă vie cu rădăcini în experienţa şi viaţa Bisericii, hrănind expresia sa mereu reînnoită.

Legenda imaginii nefacute de mână omenească este legată de dogmă de către Tradiţia apostolică:

„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce ani privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, Şi Viaţa s-a arătat si am văzut-o si mărturisim si vă vestim Viata de manifestarea şi afirmarea adevărurilor dogmatice prin iconomia dumnezeiască. Astfel, preacinstirea Maicii Domnului şi aproape toate sărbătorile în cinstea ei se bazează pe Tradiţie. Altfel spus, Biserica păstrează tot ce contribuie la asimilarea fundamentelor dogmatice ale credinţei, tot ce ajută mintea umană să le înţeleagă.

Iată de ce, imaginea nefacută de mână şi cea a regelui Abgar, de exemplu, apar în Actele Sinoadelor şi în scrierile patristice şi tot din acest motiv ele au intrat în viaţa liturgică ortodoxă.

Să ne mai oprim o clipă la această icoană nefacută de mână omenească, acest Sfânt Chip pe care l-am lăsat în mâinile cruciaţilor pentru a-i pierde apoi urma pentru totdeauna. S-a descoperit în Georgia o icoană a Sfântului Chip care urcă până în secolele VI sau VII, ori până în vremea când originalul - dacă se poate spune astfel - se găsea încă la Edessa.

O alta - şi se va vedea cum pot evolua tradiţiile - se găsea la Roma, în Evul Mediu. Se numea „adevărata icoană” sau „vera icon” sau „veronike”. Era cinstită în întregul Apus. Cu toate că a dispărut, a dat naştere la inventarea episodului Veronicăi, a cărui cea mai cunoscută versiune este cea legată de a patra oprire pe drumul Crucii, aşa cum este povestită de către franciscani.

Să notăm, în trecere, că Sfântul Chip, mandilionul însuşi, se distingea fundamental de sfântul giulgiu din Torino: cel dintâi era o faţă vie, privind înainte cu ochii mari deschişi, cel din urmă fiind un cadavru.

Dacă icoana lui Hristos, care apare ca temei pentru întreaga iconografie creştină, reproduce trăsăturile Fiului lui Dumnezeu devenit om, icoana Maicii Domnului reprezintă prima fiinţa umană care a împlinit scopul întrupării: îndumnezeirea omului.

Guy Fontaine

Cinci lectii despre Ortodoxie, Editura Renasterea

Cumpara cartea "Cinci lectii despre Ortodoxie"

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

190 state (ultimul: Fiji)

Numar de steaguri: 253

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 52

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15. GALERIILE CISMIGIU

http://www.galeriile-cismigiu.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. FILME DOCUMENTARE

http://www.filmedocumentare.com/filme-a-z/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. ISTORIA ROMANIEI

http://istoriaromaniei.com/wp/

32. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

33. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

36. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor