altmarius

cultură şi spiritualitate

Un singur lucru ne poate face spiritul desăvîrşit, cunoaşterea neschimbătoare a binelui şi a răului; nicio altă disciplină nu se apleacă asupra felurilor de bine şi de rău. Să cercetăm acum virtuţile, una cîte una. Forţa priveşte cu dispreţ lucrurile ce stîrnesc spaima; dispreţuieşte, sfidează, înfrînge spaimele ce ne subjugă libertatea: disciplinele liberale pot oare să o întărească? Credinţa este bunul cel mai sfînt al spiritului omenesc, nicio împrejurare nu o poate sili să amăgească, nu se lasă ademenită de nicio răsplată: „Arde-mă”, strigă ea, „loveşte-mă, ucide-mă: nu voi trăda; cu cît veţi căuta mai aprig să-mi smulgeţi în chinuri tainele, cu atît le voi ţine mai bine ascunse.” Oare pot disciplinele liberale să plăsmuiască spirite de felul acesta? Cumpătarea ţine în frîu plăcerile, pe unele le urăşte şi le alungă, altele le îndreaptă şi le aduce la o măsură potrivită, fără ca vreodată să li se alăture de dragul lor; ştie că măsura cea mai bună a dorinţelor noastre înseamnă să luăm nu atîta cît vrem, ci cît ne trebuie.

Sentimentul de omenie ne împiedică să fim trufaşi şi crunţi cu cei de alături; în cuvinte, în fapte, în sentimente, se arată binevoitor şi deschis tuturor; îşi însuşeşte nenorocirile altora şi îşi iubeşte binele mai cu seamă atunci cînd poate fi un bine pentru ceilalţi. Disciplinele liberale ne dau oare învăţătură pentru o purtare de felul acesta? Nicidecum; şi nu ne învaţă simplitatea, modestia, cumpătarea şi nici traiul frugal, care se mulţumeşte cu puţin, nici îndurarea care cruţă sîngele altuia de parcă ar fi al său şi ştie că omul nu se cuvine să se folosească fără măsură de un alt om.
„De vreme ce voi spuneţi”, zice unul, „că fără disciplinele liberale nu se poate ajunge la vrednicie, atunci cum puteţi afirma că ele nu contribuie la vrednicie?” Pentru că nici fără hrană nu se poate ajunge la vrednicie, şi totuşi hrana nu se află într-o relaţie cu vrednicia; lemnul nu conferă nimic anume corabiei, şi totuşi nu se poate construi o corabie fără lemn: vreau să spun că nu avem niciun motiv să credem că ceva este de folos pentru altceva dacă acesta din urmă nu poate exista fără cel dintîi.

Se poate chiar spune că este cu putinţă să ajungem la înţelepciune fără disciplinele liberale; de fapt, chiar dacă înţelepciunea se cuvine să fie învăţată, ea nu este deprinsă prin intermediul lor. De ce ar trebui să consider că nu va deveni înţelept cel care nu cunoaşte slovele, de vreme ce înţelepciunea nu constă în slove? Ea dă învăţături despre obiecte, nu despre cuvinte, şi nu ştiu dacă este mai de încredere ceea ce nu are niciun alt ajutor în afara sa.

Înţelepciunea este măreaţă şi cuprinzătoare; are nevoie de un spaţiu întins; e nevoie să se deprindă noţiuni despre omenesc şi divin, despre trecut şi viitor, despre trecător şi veşnic, despre timp. Iar în privinţa acestui singur subiect priveşte cîte întrebări se ridică: mai întîi, dacă este ceva în sine; apoi, dacă există ceva mai înainte de timp şi fără de timp; dacă a început odată cu lumea ori, de vreme ce trebuie să fi existat ceva mai înaintea lumii, dacă şi timpul a existat mai înaintea lumii. Ramîi cu bine.

Seneca

Fotografia postată de Seneca Lucius Annaeus.

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor