Seneca - Despre siguranta de sine

[altmariusideea]

Siguranţa de sine nu este lipsită de conştiinţă, nici conştiinţa de constanţă; ceea ce este o dată hotărît aşa trebuie să rămînă şi nici una dintre deciziile sale nu trebuie ştearsă. Se înţelege, chiar dacă nu o voi spune, că un asemenea om va fi echilibrat şi ordonat, iar în fiecare dintre acţiunile sale se va arăta mîndru, dar nu lipsit de blîndeţe. Raţiunea este stimulată de simţuri, pe care le ia drept punct de plecare – căci nu are altceva pe ce să se bizuie sau de unde să îşi ia avînt spre adevăr –, apoi se întoarce la sine. De fapt, şi universul, care îmbrăţişează totul, şi zeul care guvernează lumea tind către exterior, revenind totuşi în interior.

La fel trebuie să facă şi mintea noastră: cînd, urmînd simţurile, se va îndrepta prin ele la obiectele din exterior, va deţine controlul atît asupra acestora, cît şi asupra sieşi. În acest mod se vor naşte o energie unitară şi o forţă care se află în armonie cu sine însăşi şi se va ivi acea judecată pe care te poţi bizui, fără contradicţii şi fără şovăieli în opiniile, cunoştinţele şi convingerile sale; iar această judecată, cînd s-a rînduit şi şi-a armonizat toate părţile componente şi, ca să spun aşa, a ajuns să acţioneze la unison, atunci a atins binele suprem.

Căci nu rămîne nimic pervertit, nimic alunecos, nimic care să provoace poticnire sau cădere; va face totul după decizia sa şi nu se va petrece nimic neprevăzut. Tot ce va face se va transforma în ceva bun – cu uşurinţă, cuviincios şi fără vreo amînare din partea celui care le va duce la îndeplinire: căci lenea şi şovăiala scot la iveală conflictul interior şi incoerenţa. De aceea, poţi afirma cu tot curajul că binele suprem constă în armonia sufletească şi că, de fapt, virtuţile se vor afla în mod necesar acolo unde este acord şi unitate: dezacordul însoţeşte viciile. Ramîi cu bine.

Seneca