altmarius

cultură şi spiritualitate

Scrisoarea ta mi-a făcut plăcere, m-a scos din lîncezeală şi mi-a înviorat memoria, care era de-acum leneşă şi înceată. De ce, dragul meu prieten, nu ar trebui să crezi că cea mai bună cale de a atinge fericirea este convingerea că singurul bine este virtutea? Dacă cineva consideră că altele sînt bunurile, ajunge să fie în puterea sorţii şi supus bunului-plac al altcuiva: numai cel care îşi închide tot binele în virtute este fericit în sinea sa.

Unul suferă pentru că şi-a pierdut copiii, un altul este îngrijorat pentru că sînt bolnavi, un altul e întristat pentru că sînt necinstiţi şi înglodaţi în ruşine; pe unul îl vei vedea suferind din dragoste pentru femeia altuia, pe altul – din dragoste pentru femeia sa. Nu va lipsi cîte unul care să se frămînte pentru un eşec în alegeri ori altul care, în schimb, să fie sufocat de vreo însărcinare publică. Gloata cea mai mare însă de nefericiţi e cea chinuită de aşteptarea morţii, ce se iţeşte din toate părţile: nu este loc din care să nu răsară. De aceea, ca soldaţii care străbat o regiune duşmănoasă, trebuie să se uite de jur-împrejur şi să-şi răsucească grumazul la orice zgomot; cine nu-şi smulge din piept spaima aceasta, trăieşte cu inimă tremurîndă.

Se întîmplă să vezi oameni aruncaţi în exil şi lipsiţi de toate bunurile; se întîmplă să vezi oameni săraci – şi este soiul cel mai amarnic de sărăcie – în mijlocul bogăţiilor lor; se întîmplă să vezi naufragiaţi, ori oameni care au trecut printr-o încercare asemănătoare: furia ori invidia mulţimii, arma ucigătoare împotriva celor mai buni, i-a lovit pe neaşteptate, ca o furtună iscată cînd cerul e senin şi neameninţător, ori ca un trăsnet venit dintr-odată care, atunci cînd loveşte, face să se cutremure şi vecinătăţile. Dacă cineva se află prea aproape de trăsnet, rămîne ţeapăn întocmai ca unul care a fost lovit – tot aşa, în necazurile aduse de violenţă, dacă unul singur are de suferit, atunci toţi se tem şi se frămîntă, deopotrivă cu cel lovit, la gîndul că pot avea şi ei aceeaşi soartă.

Necazurile neaşteptate care îi ating pe alţii îi preocupă pe toţi. Păsările se sperie chiar la şuierul praştiei care nu şi-.a atins ţinta: la fel ne frămîntăm şi noi, nu doar pentru o lovitură, ci şi pentru un zgomot. Un om nu poate fi fericit dacă se lasă pradă acestor spaime fără temei, Fericit este numai cel ce nu se teme; între bănuieli, se trăieşte rău.

Dacă cineva se ataşează prea tare de bunurile aduse de soartă, apar motive nemăsurate de tulburare, ce nu pot fi stinse; există o singură cale pentru cel care vrea să se pună la adăpost: să dispreţuiască bunurile exterioare şi să fie mulţumit de ceea ce este moral. Dacă se gîndeşte cineva că există ceva mai bun decît virtutea ori vreun bine dincolo de ea, atunci priveşte înspre bunurile pe care soarta le împrăştie şi aşteaptă cu îngrijorare să-i fie azvîrlite daruri. Ramîi cu bine.

Seneca

Fotografia postată de Seneca Lucius Annaeus.

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor