Seneca - Despre pasiuni

[altmariusideea]

Toate pasiunile au o sursă. ca să zicem aşa, naturală: cine o poate nega? Natura ne-a încredinţat grija de noi înşine, dar cînd ne ocupăm prea mult de ea, se naşte viciul. Firea a făcut să se amestece plăcerea cu cele necesare vieţii, nu ca să o căutăm, ci pentru ca această complinire să ni le facă mai plăcute pe cele fără de care nu ne putem duce existenţa: dacă însă plăcerea este cea care impune legea, atunci se naşte desfrînarea. Să împiedicăm, aşadar, pasiunile să pătrundă în noi pentru că – aşa cum am spus – este mai uşor să nu le îmbrăţişăm decît să le gonim. „Lasă-mi”, spui tu, „măcar o anume durere, o anume frică.” Numai că acest „anume” se lungeşte şi nu se sfîrşeşte acolo unde voieşti tu. Înţeleptul se află la adăpost, fără să trebuiască să se supravegheze cu grijă, iar lacrimile ori plăcerile şi le opreşte oricînd vrea: pentru noi, cum nu este uşor să ne întoarcem îndărăt, cel mai bine este să nu mergem defel înainte.

Panaetius, după mine, i-a dat un răspuns frumos adolescentului care îl întreba dacă înţeleptul poate să iubească. „Vom vedea mai departe”, zise el, „ce este cu înţeleptul; eu şi cu tine, care sîntem încă departe de înţelepciune, nu trebuie să ne primejduim căzînd în plasa unui sentiment năvalnic şi ce nu poate fi controlat, ce ne face să fim sclavii altora şi să ne dispreţuim pe noi înşine. Dacă cel pe care îl iubim ne dă răspunsul pe măsură, atunci ne umplem de dulceaţa lui; dacă însă ne dispreţuieşte, trufia lui ne împunge. Norocul şi nenorocul în iubire sînt deopotrivă de dăunătoare: unuia îi cădem pradă, împotriva celuilalt ne luptăm. De aceea, ştiindu-ne slăbiciunea, să stăm în linişte; spiritul nostru este slab: să nu-l lăsam în seama vinului şi a frumuseţii, a linguşelii ori a altor amăgeli.” Răspunsul pe care Panaetius i l-a dat ceui ce-l întreba despre iubire, eu, unul, l-aş extinde la toate pasiunile: să ne îndepărtăm cît mai mult cu putinţă de terenurile lunecoase: chiar şi pe cele uscate abia dacă reuşim să stăm în picioare.

În momentul acesta îmi ieşi dinainte cu răspunsul care li se dă de obicei stoicilor: „Faceţi promisiuni prea mari, daţi precepte prea aspre. Noi sîntem făpturi slabe, nu putem spune nu la toate. Vom suferi, dar numai puţin; vom avea dorinţe, dar moderate; ne vom mînia, dar apoi ne vom linişti.” Ştii de ce nu ne putem purta în felul acesta? Pentru că nu credem că este cu putinţă. Ba chiar, pe Hercule, motivul este de fapt altul: ne apărăm viciile pentru că le iubim şi preferăm să le găsim o scuză în loc să le smulgem. Natura i-a dat omului putere pentru ca să se folosească de ea, cu condiţia să ne adunăm puterile şi să le mutăm pe toate din loc în folosul nostru, nu împotriva noastră. Adevăratul motiv este lipsa de voinţă: neputinţa este doar un pretext. Rămîi cu bine.

Seneca