Seneca - Despre lungimea vietii

[altmariusideea]

 Seneca Lucius Annaeus.

Seneca Lucius Annaeus

Un om cu o statură mai măruntă decît cea obişnuită poate fi desăvîrşit şi în acelaşi fel poate fi desăvîrşită o viaţă mai scurtă decît cea obişnuită. Răstimpul vieţii ţine de elemente din afară. Lungimea vieţii nu depinde de mine: de mine depinde să trăiesc cu adevărat viaţa care este a mea. Acesta este lucrul pe care se cuvine să mi-l ceri: să nu am o existenţă nedemnă în mijlocul întunecimilor, să-mi duc viaţa, nu să mă las dus de ea. Întrebi care este viaţa cea mai lungă? Să trăieşti pînă la înţelepciune; cine ajunge acolo, nu atinge capătul cel mai îndepărtat, ci pe cel mai însemnat. Să fie mîndru cu tot sufletul său: să înalţe mulţumiri zeilor, aşezîndu-se pe sine însuşi printre zei şi să pună în seama naturii faptul că a existat. Şi i-o va pune în seamă pe bună dreptate: el a dat îndărăt o viaţă mai bună decît cea pe care o primise. El a dat o pildă de om vrednic, şi-a arătat calităţile şi valoarea; dacă ar fi continuat să trăiască, totul ar fi fost la fel cu ce se petrecuse de-acum.

Şi atunci, pînă cînd voim să trăim? Am ajuns să cunoaştem totul: ştim pe ce principii se sprijină natura, în ce fel rînduieşte ea lumea, care sînt căile pe care anul se tot întoarce, în ce fel a însemnat hotarele tuturor lucrurilor ce vor fi şi cum s-a aşezat ca hotar pentru sine însăşi; ştim că stelele se mişcă prin forţa lor, că niciun corp ceresc nu este nemişcat, în afară de pămînt, iar celelalte aleargă cu iuţeală, fără să se oprească; ştim că luna trece peste soare şi că, deşi este mai înceată, îl lasă în urma sa, oricît e acela de rapid; ştim cum se luminează şi cum se întunecă, ce aduce noaptea şi ce aduce îndărăt ziua: se cuvine să mergem acolo de unde aceste fenomene pot fi contemplate mai îndeaproape. „Nu ies din viaţă cu mai mult curaj”, spune înţeleptul acela, „pentru că am speranţa că mi s-a deschis calea către zeii mei. Mi-am dobîndit dreptul de a fi primit în rîndul lor – şi chiar m-am văzut printre ei: spiritul meu a ajuns pînă la ei, iar spiritul lor a ajuns la mine. Închipuie-ţi că pier şi că după moartea unui om nu mai rămîne nimic: eu am deopotrivă un spirit mare, chiar dacă, părăsind viaţa, nu voi ajunge să sălăşluiesc nicăieri.”

„Nu a trăit atît de mult cît ar fi putut.” Chiar o carte de numai cîteva rînduri poate fi preţioasă şi de folos: ştii bine cît de voluminoase sînt Analele lui Tanusius şi care le este faima. Viaţa lungă a unor oameni seamănă cu acestea şi urmează destinul Analelor lui Tanusius. Socoteşti că gladiatorul care a fost ucis la sfîrşitul spectacolului e poate mai fericit decît cel care moare pe la mijlocul zilei? Te gîndeşti că poate fi cineva atît de prosteşte hămesit de viaţă încît să prefere să fie sugrumat în depozit decît în arenă? Răstimpul cu care ne-o luăm unii altora înainte este acelaşi. Moartea ajunge la toţi, ucigaşul îşi urmează victima. Ne chinuim atîta pentru un fleac. La ce bun însă să te tot fereşti de ceea ce este de neocolit? Rămîi cu bine.

Seneca.