cultură şi spiritualitate
Am aflat cu plăcere, de la unii care veneau de prin părţile tale, că te porţi cu sclavii tăi de parcă aţi trăi în familie: purtarea aceasta este pe măsura înţelepciunii tale, pe măsură învăţăturii tale. „Sînt sclavi.” Ba sînt oameni. „Sînt sclavi.” Ba sînt tovarăşii noştri. „Sînt sclavi.” Ba sînt prieteni umili. „Sînt sclavi.” Ba sînt sclavi deopotrivă cu noi, dacă te gîndeşti că soarta are deopotrivă putere asupra noastră şi asupra lor. De aceea rîd de cei ce socotesc degradant să cineze împreună cu propriul său sclav; căci din ce alt motiv, de nu e vorba de o obişnuinţă dictată de cea mai aprigă trufie, stă o ceată întreagă de sclavi, în picioare, de jur-împrejurul stăpînului care mănîncă? El mănîncă mai mult decît poate şi îşi umple lacom stomacul, lăbărţat deja şi nărăvit în rostul lui: se munceşte mai tare să vomite mîncarea, decît să o mistuie.
Gîndeşte-te că acesta, pe care îl numeşti sclavul tău, s-a născut din aceeaşi sămînţă ca şi tine, se bucură de acelaşi cer, respiră, trăieşte, moare ca şi tine! Tu îl poţi vedea liber, tot aşa cum el te poate vedea sclav. Odată cu înfrîngerea lui Varus, destinul a făcut să decadă mulţi oameni de obîrşie strălucită, care, prin cariera lor militară, aspirau la rang senatorial: pe unul l-a făcut să ajungă cioban, pe un altul – paznic de bordei. Şi acum dispreţuieşti un om ce se află într-o situaţie în care poţi ajunge şi tu, chiar în clipa cînd îl dispreţuieşti.
Nu vreau să mă arunc asupra unui subiect atît de însemnat şi să discut despre felul cum sînt trataţi sclavii: faţă de ei sîntem cu mult prea trufaşi, cruzi şi umilitori. Aceasta este esenţa învăţăturilor mele: poartă-te cu cel ce ţi-e inferior aşa cum ai dori să se poarte cu tine cel ce-ţi este superior. De cîte ori te gîndeşti cîtă putere ai asupra sclavului tău, gîndeşte- te că şi stăpînul tău are asupră-ţi o putere la fel de mare. „Eu unul însă, zici tu, nu am niciun stăpîn!” Eşti la o vîrstă fericită; poate că totuşi îl vei avea. Nu ştii la ce vîrstă a ajuns sclavă Hecuba? Şi Cressus, şi mama lui Darius, şi Platon, şi Diogenes?
Dragul meu priten, nu trebuie să-ţi cauţi prietenii numai în for sau în senat: dacă vei fi atent, îi vei găsi chiar la tine în casă. Adeseori un material bun rămîne fără rost în absenţa unui meşteşugar priceput: încearcă să faci experienţa aceasta. Dacă unul nu e atent la calul pe care îl cumpără, ci îi cercetează şaua şi frîul, e un prost; încă şi mai prost e cel care judecă un om după îmbrăcăminte şi după rang, care ne stă în spinare ca o haină. Ramîi cu bine.
Seneca
Numar de steaguri: 262
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Tari lipsa: 44
1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)
3 state au peste 10.000 clickuri (Italia, Franta,
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Spania )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
23 state au un click
1. ANTICARIAT ALBERT
2. ANTICARIAT ODIN
3. TARGUL CARTII
5. MAGAZINUL DE CARTE
http://www.magazinul-de-carte.ro/
6 ANTICARIAT PLUS
7. DEPOZITUL DE CARTI
8. CARTEA DE CITIT
9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/
10. ANTICARIATUL DE NOAPTE
http://www.anticariatuldenoapte.ro/
12. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
13. ANTICARIAT ALEPH
https://www.anticariataleph.ro/
14. ANTIKVARIUM.RO
15.ANTIKVARIUS.RO
16. ANTICARIAT LOGOS
http://www.anticariat-logos.ro/
17. ANTICARIAT.NET
http://www.anticariat.net/informatii-contact.php
18. TIMBREE
19. FILATELIE
20 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
22. LIBMAG
23. BUCURESTIUL MEU DRAG
24. MAGIA MUNTELUI
http://magiamuntelui.blogspot.com
25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
26.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1
28. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
29 ORIZONTURI CULTURALE
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html
30. SA NU UITAM
31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o
32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA
33. KORUNK
Septembrie 8, 2019 la 10pm spre Ianuarie 19, 2020 la 7pm – Muzeul Frederic si Cecilia Storck
0 Comentarii 0 Îi placeSeptembrie 18, 2019 la 10am spre Martie 22, 2020 la 6pm – Muzeul Theodor Aman
0 Comentarii 0 Îi placeOctombrie 25, 2019 la 10am spre Aprilie 19, 2020 la 6pm – Palatul Culturii Tirgu Mures
0 Comentarii 0 Îi placeNoiembrie 2, 2019 la 10am spre Februarie 16, 2020 la 7pm – Szepmuveszeti Museum
0 Comentarii 1 Îmi placeNoiembrie 29, 2019 la 10am spre Ianuarie 15, 2020 la 6pm – Muzeul Bruckenthal
0 Comentarii 1 Îmi place Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.
Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.
Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.
© 2019 Created by altmarius.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius