Seneca - Despre boala

[altmariusideea]

Boala mi-a dat o permisie de lungă durată; dintr-odată, m-a cuprins din nou. „Despre ce boală vorbeşti?”, întrebi tu. Este bună întrebarea: niciun rău nu mi-a rămas necunoscut. Unuia anume însă parcă i-aş fi fost menit: nu ştiu de ce trebuie să folosesc un termen grecesc, i se poate spune destul de limpede „respiraţie grea”. 
Criza este scurtă şi asemănătoare unei furtuni: se sfîrşeşte cu totul cam într-o oră – dar cine ar putea sta în agonie vreme îndelungată? Au trecut peste mine toate bolile şi primejdiile la care este supus trupul nostru, dar niciun altul nu mi se pare mai grav. De ce este aşa? Orice altă infirmitate este totuna cu a fi bolnav, aceasta însă e totuna cu a-ţi da sufletul. De aceea medicii o numesc „pregătire pentru moarte”: într-o zi respiraţia va reuşi să facă ce a încercat de atîtea ori.

Aş fi de tot rîsul dacă m-aş bucura de starea aceasta ca de o vindecare, la fel ca unul care ar crede că a cîştigat doar pentru că a reuşit să amîne procesul. Eu unul însă, chiar cînd eram gata să mă sufoc, am găsit mereu mîngîiere în gîndurile senine şi puternice. „Ce este asta?”, îmi zic eu. „Moartea mă pune atît de des la încercare? s-o facă. Am devenit expert.” „Cînd?”, mă întrebi tu. Mai înainte de a mă naşte. Moartea înseamnă a nu fi. Ştiu deja cum este: după mine va fi ce a fost înaintea mea. Dacă există chin în moarte, atunci a fost cu siguranţă şi mai înainte de a veni la lumină; nu am simţit însă nicio suferinţă.

Te întreb: dacă cineva ar crede că pentru o lampă e mai greu cînd a fost stinsă decît îaninte de a fi aprinsă, nu l-ai socoti cu totul neghiob? Şi noi ne aprindem şi ne stingem: în răstimpul acela simţim suferinţa; mai înainte şi mai apoi, în schimb, este o profundă seninătate. Acesta este, de nu mă înşel, dragul meu prieten, greşeala noastră: credem că moartea vine după noi cînd ea, de fapt, a fost mai înainte şi va veni după noi. Tot ceea ce a fost mai înainte de noi este moarte; ce importanţă are dacă nu începe ori încetează, de vreme ce urmările sînt pentru noi aceleaşi, în ambele situaţii: a nu fi? Ramîi cu bine.

Seneca