Seneca - Attalus

[altmariusideea]

Îmi amintesc că Attalus spunea, în admiraţia tuturor: „Bogăţiile m-au amăgit vreme îndelungată. Eram fermecat cînd le vedeam lucind ici şi colo: credeam că esenţa le era asemenea cu aparenţa. Numai că am văzut la o sărbătoare toate comorile Romei, odoarele bătute în aur şi argint şi cu pietre mai preţioase decît aurul şi argintul, culori alese şi veşminte sosite din ţinuturi ce sînt nu doar dincolo de hotarele noastre, ci şi dincolo de hotarele duşmanilor; de o parte, o ceată de sclavi tineri, de o rară frumuseţe şi distincţie, de cealaltă parte, o altă ceată de sclave, precum şi alte bunuri, pe care soarta plină de noroc a celui mai puternic imperiu din lume le pusese dinainte, desfăşurîndu-şi bogăţiile. Ce înseamnă asta”, m-am întrebat eu, „dacă nu să stîrneşti pofta unor oameni care sînt deja plini de pofte? Ce rost are parada aceasta de bogăţii? Am venit aici ca să luăm lecţii de lăcomie?” În schimb, pe Hercule, eu plec de aici mai puţin lacom decît eram la venire. Privesc cu dispreţ bogăţia nu pentru că este fără folos, ci pentrru că e ceva ce nu contează.

Ai văzut? Alaiul acela, oricît de încet ar merge şi în bună rînduială, ne-a trecut pe dinainte în puţine ceasuri. Şi acum ar trebui să ne ocupe viaţa întreagă ceva ce nu ne-a putut ocupa o zi întreagă? Adaugă la aceasta faptul că bogăţiile văzute mi s-au părut fără rost pentru stăpînii lor, tot aşa cum erau pentru cei ce le priveau. În felul acesta, de cîte ori îmi iese în cale ceva de felul acesta, de cîte ori mă găsesc dinaintea unei case somptuoase ori a unei cete de sclavi plini de distincţie ori a unei lectici purtate de sclavi frumoşi la trup, îmi spun singur: „De ce le priveşti cu admiraţie? De ce rămîi încremenit? E doar o paradă. Bogăţiile astea sînt arătate, nu se află cu adevărat în stăpînirea cuiva; trezesc plăcerea şi trec la fel de repede.”

Întoarce-te mai degrabă către adevăratele bogăţii; învaţă să te mulţumeşti cu puţin şi strigă cu putere şi din tot sufletul: Avem apă! Avem turte! Ne luăm la întrecere în fericire cu Iupiter însuşi! Numai că, rogu-te, să ne luăm la întrecere cu el chiar dacă ne lipsesc şi una, şi alta; este prostesc să-ţi aşezi fericirea în aur şi argint, dar este la fel de prost să ţi-o aşezi în apă şi turte. „Ce voi face însă dacă îmi vor lipsi şi acestea?” Întrebi care este leacul pentru lipsuri? Foamea pune capăt foamei: altminteri, care ar fi deosebirea dacă te înrobesc bunuri de seamă ori fleacuri? Ce importanţă are cît de mărunt e lucrul pe care soarta ţi-l poate refuza? Pînă şi apa şi turtele depind de bunăvoinţa altcuiva: este cu adevărat liber nu omul în faţa căruia soarta are o putere neînsemnată, ci acela împotriva căruia ea nu poate face nimic. Este aşa: nu se cuvine să ai nevoie de nimic dacă voieşti să te iei la întrecere cu Iupiter, care nu are nevoie de nimic.”

Acestea ni le-a spus Attalus, acestea le-a spus natura tuturor oamenilor; iar dacă vei sta adesea să meditezi, vei reuşi să fii fericit, nu să pari doar a fi, şi îţi vei părea astfel ţie însuţi, nu celorlalţi. Rămîi cu bine.

Seneca