altmarius

cultură şi spiritualitate

Scindarea mişcării socialiste româneşti în anii 1920-1921. Angajamentul de afiliere la Comintern semnat la Moscova

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/scindarea-miscarii...

Autor 

În vara anului 1920 o delegaţie a Partidului Socialist a mers la Moscova, având misiunea de a se informa asupra condiţiilor de afiliere la Comintern şi de a participa în calitate de observator la al doilea Congres al Cominternului care urma să se desfăşoare în perioada iulie-august. Delegaţii socialişti şi-au depăşit mandatul strict de informare pe care l-au primit de la conducerea Partidului Socialist şi la 3 decembrie 1920 au semnat angajamentul prin care promiteau să oblige conducerea partidului să accepte condiţiile de afiliere la Comintern şi să transforme Partidul Socialist în Partid Comunist. La 11 mai 1921 Congresul Partidului Socialist a adoptat hotărârea de transformare a partidului, în Partid Comunist şi afilierea sa la Internaţionala a III-a Comunistă.

Influenţele revoluţiei bolşevice asupra mişcării socialiste din România 

În anii 1917-1920, mişcarea socialistă din România s-a aflat sub influenţa evenimentelor revoluţionare izbucnite în Rusia. Socialismul românesc la începutul anilor ’20 era o mişcare dezorganizată, care se manifesta atât prin activităţi politice legale sub forma campaniilor de propagandă în presă, a participării la alegeri, a organizării de mitinguri şi proteste, dar şi prin acţiuni subterane, conspiraţii, spionaj, sabotaje. Cristian Racovski, unul dintre liderii socialiştilor români la vremea aceea şi unul dintre şefii Cominternului a coordonat şi finanţat de la Moscova, Harkov şi Odessa grupurile clandestine de extrema stângă, organizate după model bolşevic. El a susţinut cu fonduri trimise prin curieri acţiuni subversive, comploturi, greve, atentate organizate de agenţi ai Moscovei trimişi în România cu misiunea de a provoca înlăturarea violentă printr-o revoluţie a regimului monarhic democratic.

Majoritatea aderenţilor socialişti erau recrutaţi în acei ani din rândul nemulţumiţilor, al celor care se considerau nedreptăţiţi. Bellu Zilber care intrase în mişcarea socialistă în 1918 scria despre aderenţii de atunci ai partidului: „Atraşi de misterul unei lumi închise în conştiinţa lor, intrau într-o viaţă nouă, nu într-un partid politic. [...] Deveneau importanţi în faţa propriilor lor conştiinţe, începeau să capete un statut eroic. Ieşeau din pielea unor dezmoşteniţi ai soartei, ca să intre în aceea a unui personaj important, deţinător de mari secrete.” România în anii 1917-1920 nu era pregătită pentru răsturnarea regimului monarhic printr-o revoluţie după modelul din Rusia. Societatea românească era una preponderent agrară cu o industrie şi un proletariat slab dezvoltate. Ţărănii şi armata susţineau monarhia, iar influenţa muncitorilor era nesemnificativă. Constantin Mille, director al ziarului Adevărul şi simpatizant al mişcării socialiste descria în editorialul „Greşeala socialiştilor”, care era starea socialismului românesc la acea vreme: “Nefiind industrie […], puterea socialistă este numai o umbră. Încolo există marea majoritate a ţăranilor inculţi şi având interese potrivnice socialiştilor. Neavând pe ţărani cu ei, nu au nici armata, care este la ordinul absolut al guvernanţilor. Revoluţia rusească a tulburat nu numai la noi minţile unora din mişcarea socialistă.”

În 1919, armatele poloneze au invadat Ucraina. A urmat contraofensiva Armatei Roşii. În perioada iernii anului 1919, operaţiunile militare au încetat şi între ruşi şi polonezi s-au dus tratative în privinţa graniţelor. În primăvara anului 1920, polonezii au reluat ofensiva asupra Ucrainei şi pe 6 mai au ocupat Kievul. La mijlocul lunii iulie 1920 polonezii au fost scoşi din Kiev de Armata Roşie care şi-a continuat ofensiva spre Varşovia . În înaintarea spre Varşovia, Armata Roşie era însoţită de un Comitet Revoluţionar Provizoriu polonez condus de Dzerjinski, şeful Ceka care ar fi urmat să instaleze pe comunişti la guvernare în Polonia. Armata Roşie a fost respinsă în faţa Varşoviei, nevoită să se retragă, iar forţele bolşevice forţate să evacueze Kievul. Istoricii Norman Davies şi Richard Pipes susţineau că dacă Varşovia ar fi fost invadată de Armata Roşie şi s-ar fi instalat un regim comunist în Polonia, Lenin ar fi dat ordin Armatei Roşii să înainteze mai departe în Germania şi de acolo să pregătească declanşarea unui război revoluţionar împotriva Europei Occidentale. Cei doi istorici afirmau că bolşevicii considerau invadarea Poloniei un posibil catalizator al revoluţiilor socialiste în întreaga Europă. În timp ce, Armata Roşie avansa spre Varşovia, la 23 iulie 1920, Lenin îi scria lui Stalin: „Zenoviev, Buharin şi eu însumi credem că revoluţia din Italia trebuie declanşată imediat. Părerea mea este că, pentru aceasta, Ungaria trebuie sovietizată, şi la fel poate Cehia şi România. Trebuie să ne gândim serios la asta.” În Ungaria şi Bavaria se înfiinţaseră în 1919 republici sovietice care, însă au avut o existenţă scurtă. După ce au ajuns la putere, comuniştii au proclamat republică sovietică şi în Slovacia. Existau mici formaţiuni comuniste şi în Serbia, Grecia, Austria. Toate acestea îl făceau pe Lenin să fie optimist în privinţa reuşitei planului său de exportare a comunismului în Europa după modelul Revoluţiei bolşevice din Rusia.

Înaintarea Armatei Roşii către Varşovia s-a desfăşurat în timpul celui de al doilea Congres al Cominternului din iulie-august 1920. Cominternul (Internaţionala a III-a Comunistă) era o structură centralizată internaţională a partidelor comuniste europene creată în martie 1919 şi aflată sub controlul Moscovei. Structura de conducere a organizaţiei se baza pe un Comitet Executiv dominat de ruşi şi hotărârile sale trebuiau urmate de partidele comuniste membre. Toate partidele comuniste din Europa se uneau într-un Partid Comunist Unic European aflat sub comanda directă şi strictă a Kremlinului. Lenin susţinea că toate partidele comuniste trebuiau să aplice în ţările lor calea revoluţionară a Rusiei. Scopul comun al partidelor comuniste membre ale Cominternului trebuia să fie înlăturarea sistemelor capitaliste în ţările din care proveneau şi proclamarea de republici sovietice după modelul Revoluţiei din Octombrie 1917 din Rusia. La al doilea Congres al Internaţionalei a III-a, din iulie-august 1920 au fost adoptate cele 21 de condiţii de afiliere a partidelor comuniste din Europa la Comintern. Bolşevicii nu îi acceptau pe socialiştii europeni pentru că aceştia susţinuseră guvernele naţionale în Primul Război Mondial. Una dintre cele 21 de condiţii de afiliere la Internaţionala a III-a era ca partidele comuniste să rupă relaţiile cu socialiştii din ţările respective.

Sub influenţa spiritului revoluţionar din anii 1917-1920 de la graniţele României, Partidul Socialist era tot mai divizat, mai slăbit de disputele ideologice dintre cele trei curente din partid (de dreapta social-democrat „reformist”, socialist-centrist şi extrema stângă comunistă), de acţiunile de dezbinare, coordonate de Comintern prin agenţii săi trimişi în România. Curentul de dreapta social-democrat era puternic reprezentat în organizaţiile politice şi sindicale din provinciile unite la 1918 cu ţara: Transilvania, Banat şi Bucovina. Aripa social-democrată „reformistă” era influenţată de social-democraţia germană şi austriacă, milita pentru reforme sociale şi se pronunţa pentru rămânerea partidului în Internaţionala a II-a, respingând afilierea la Internaţionala a III-a. Liderii curentului social-democrat, „reformiştii” erau: Şerban Voinea, Paul Marc din Vechiul Regat; Ion Flueraş, Iosif Jumanca, Eftimie Gherman, Victor Brătfăleanu, Iosif Ciser, Traian Novac, ş.a. din Transilvania şi Banat; George Grigorovici, Romulus Dan, Iacob Pistiner, ş.a. din Bucovina. Curentul centrist (socialiştii unitari) era dominant în Partidul Socialist. El încerca să concilieze tezele celor două ideologii: extrema stângă şi social-democraţia. Reprezentanţii aripei centriste se pronunţau pentru solidaritate cu Revoluţia din Octombrie 1917, erau împotriva reformismului tradiţional social-democrat, militau pentru naţionalizarea mijloacelor de producţie. Fruntaşii centrişti nu erau împotriva afilierii Partidului Socialist la Internaţionala a III-a, dar puneau condiţii. Reprezentanţii curentului centrist erau: Ilie Moscovici, Constantin Titel Petrescu, dr. Ghelerter, Constantin Popovici.   

Orientarea de extrema stângă comunistă s-a dezvoltat în anii 1917-1920 în Partidul Socialist sub îndrumarea directă a Moscovei. Liderii extremei stângi, urmau ordinele venite de la Kremlin şi complotau la crearea unui partid comunist în România şi afilierea necondiţionată a acestuia la Internaţionala a III-a. Extrema stângă era slab reprezentată în Partidul Socialist din Vechiul Regat şi în partidele din provinciile unite la 1918. Printre adepţii din acei ani ai extremei stângi comuniste care se manifestau ca personaje publice şi participau oficial la viaţa politică se aflau: Gheorghe Cristescu, Alexandru Doborgeanu Gherea, Gheorghe Niculescu-Mizil, Mihail Cruceanu, ş.a. Disputele ideologice dintre cele trei curente existente în Partidul Socialist aveau ca teme în acea perioadă: afilierea la Internaţionala a III-a, realizarea unităţii organizatorice a mişcării socialiste în urma unirii cu ţara a provinciilor Transilvania, Banat şi Bucovina şi elaborarea unui program al mişcării.

Semnarea angajamentului de afiliere la Comintern

Anul 1920 a fost anul scindării mişcării socialiste din România. Protestele, grevele, demonstraţiile căpătau forme tot mai radicale, erau tot mai numeroase şi deveniseră o presiune tot mai mare pentru guvernele care se succedau la putere. Fondurile trimise din Rusia de Racovski alimentau organizarea şi funcţionarea unui număr tot mai mare de grupări clandestine de extrema stângă. Grupurile acestea organizate ilegal şi conduse de agitatori şi agenţi bolşevici trimişi din Rusia complotau la organizarea de acţiuni subterane care aveau ca unic scop instaurarea „dictaturii proletariatului” în România.

Congresul general al Partidului Socialist a fost amânat de repetate ori în anul 1920, datorită divergenţelor pe teme ideologice şi neînţelegerilor privind afilierea la Internaţionala a III-a. Consiliul General al Partidului Socialist din 11-12 aprilie 1920 a hotărât amânarea Congresului după alegerile parlamentare şi a decis ca tema afilierii la Comintern să fie discutată la congres.

Pe fondul acesta al divergenţelor de păreri şi al discuţiilor tot mai dure dintre adepţii celor trei curente din partid pe tema afilierii la Internaţionala Comunistă, în vara anului 1920 se hotăra ca o delegaţie socialistă să meargă la Moscova, cu mandatul de a se informa asupra realităţilor din Rusia, asupra condiţiilor de afiliere la Comintern şi de a participa în calitate de observator la cel de al doilea Congres al Cominternului ce urma să aibă loc în perioada iulie-august. Delegaţia a fost formată din doi reprezentanţi ai Partidului Socialist din Vechiul Regat (Gh. Cristescu şi Alexandru Dobrogeanu Gherea), doi reprezentanţi ai Partidului Socialist din Banat şi Ardeal (Eugen Rozvan şi Ion Flueraş), un reprezentant al sindicatelor (Constantin Popovici) şi un reprezentant al tineretului (David Fabian). Cei şase delegaţi socialişti reprezentau toate cele trei curente din partid: social-democrat „reformist”, socialist-centrist şi comunist. Misiunea lor la Moscova era strict de informare şi nu de negociere cu liderii bolşevici. Socialiştii români au întâmpinat dificultăţi în obţinerea paşapoartelor pentru a ieşi din ţară, au fost nevoiţi să aştepte o lună la Viena pentru că autorităţile germane le-a refuzat viza şi au trecut clandestin pe teritoriul Germaniei. Au ajuns la Moscova în luna octombrie şi nu au reuşit să participe ca observator la cel de al II-lea Congres al Cominternului. Cel de al II-lea Congres al Internaţionalei Comuniste a adoptat Statutul şi cele 21 de condiţii elaborate de Lenin de afiliere la Comintern.

Condiţiile de primire a grupărilor comuniste în Comintern prevedeau: excluderea din partid a membrilor care respingeau condiţiile, îndepărtarea „reformiştilor” din partid şi înlocuirea lor cu comunişti, crearea de către comunişti a unui aparat paralel ilegal de organizare care să ajute partidul să-şi îndeplinească datoria faţă de revoluţie, combinarea activităţii legale a comuniştilor cu una ilegală, datoria de a împrăştia ideile comuniste în armată, orice partid trebuia să recunoască ruptura completă cu reformismul, partidele comuniste trebuiau clădite pe baza centralismului democratic, orice partid care vroia să facă parte din Comintern trebuia să dea ajutor necondiţionat oricărei republici sovietice în lupta împotriva forţelor contrarevoluţionare, toate hotărârile congreselor Internaţionalei Comuniste şi hotărârile Comitetului Executiv erau obligatorii pentru toate partidele care ţineau de Internaţionala Comunistă. Cele 21 de condiţii nu puteau fi negociate. Ele erau impuse de Moscova cu scopul de a-şi subordona toate partidele comuniste. La momentul sosirii sale în Rusia, socialiştii români nu cunoşteau cele 21 de condiţii de primire în Internaţionala a III-a pentru că atunci când au plecat din România, aceste condiţii nu existau.

Discuţiile delegaţilor socialişti cu liderii Cominternului au început la 28 octombrie la Harkov, cu Cristian Racovski. Racovski le-a adus socialiştilor o serie de critici privind: neexcluderea „elementelor oportuniste”, tratativele duse de socialişti cu generalul Averescu considerat de bolşevici reprezentantul unui „partid burghez”, colaborarea Partidului Socialist din Vechiul Regat cu Partidele Socialiste din Transilvania şi Bucovina care se uniseră cu ţara prin Tratatul de la Versailles, intrarea unor fruntaşi social-democraţi alături de reprezentanţi ai „partidelor burgheze” în Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Cristian Racovski le-a cerut delegaţilor să accepte o listă întocmită de conducătorii Cominternului, cu numele a 15 membri ai viitorului Comitet Central al Partidului Socialist care trebuiau aleşi la Congres. În urma presiunilor făcute de Racovski, socialiştii au acceptat lista cu numele celor care trebuiau să faca parte din viitoarea conducere a partidului, dar cu condiţia ca ea să aibă un caracter provizoriu, urmând ca o hotărâre să fie adoptată de Congres. Cristian Racovski s-a retras de la discuţii după ce a insistat ca delegaţia socialistă să accepte în cadrul listei cu viitoarea conducere, numele unui comunist susţinut de el, iar delegaţii nu au fost de acord pentru că îl considerau destinat să participe, nu la viaţa politică oficială a partidului, ci la acţiunile subterane, conspirative ale acestuia.

Au urmat alte discuţii la Moscova între socialiştii români şi conducătorii Internaţionalei Comuniste, Nikolai Buharin, Grigori Zinoviev, ş.a. La întâlnirea cu Buharin de la sediul Cominternului, delegaţiei socialiste i s-a cerut să răspundă la o serie de întrebări legate de convorbirile avute de socialişti cu generalul Averescu privind alegerile parlamentare din noiembrie 1919, de faptul că socialiştii români nu l-au susţinut Béla Kun şi revoluţia bolşevică de la Budapesta, de denumirea partidului care se intitula socialist şi nu comunist, de cauzele care au determinat amânarea organizării unui Congres al partidului o perioadă îndelungată de timp, de existenţa mai multor orientări ideologice în partid despre care şefii Cominternului declarau că nu fuseseră informaţi. Liderii cominternişti considerau că Partidul Socialist din România de atunci, condus de social-democraţi „reformişti”, de „oportunişti”, divizat în mai multe curente ideologice, dispus să negocieze cu guvernele burgheze, nu ar fi fost în stare să instaureze „dictatura proletariatului”. Pentru aceasta Lenin susţinea că era nevoie de un partid comunist.

La începutul discuţiilor cu conducerea Cominternului, delegaţii socialişti, în special, Gheorghe Cristescu şi Constantin Popovici au refuzat să semneze cele 21 de condiţii de afiliere la Internaţionala a III-a şi au avut obiecţii, au cerut explicaţii în privinţa unora dintre condiţii. În răspunsul întocmit de Gheorghe Cristescu şi Constantin Popovici la problemele abordate de Buharin în şedinţa Comitetului Executiv al Cominternului din 11 noiembrie 1920, cei doi delegaţi solicitau lămuriri faţă de anumite prevederi ale condiţiilor de afiliere. Nu erau de acord cu acea condiţie care prevedea crearea unui partid paralel, clandestin. Una dintre condiţiile de afiliere cerea excluderea social-democraţilor „reformişti” din partidele comuniste. Cristescu şi Popovici au încercat să negocieze cu liderii cominternişti o soluţie pentru a-i păstra pe social-democraţi în partid şi a menţine unitatea organizaţiei. În acest sens, au cerut conducerii Cominternului să le transmită dacă social-democraţii din organizaţiile socialiste din Bucovina şi Transilvania puteau fi păstraţi în partid în cazul în care acceptau cele 21 de condiţii de afiliere. De asemenea, cei doi delegaţi au solicitat explicaţii în ceea ce priveşte posibilitatea de a adapta cele 21 de condiţii la specificul fiecărei ţări în care erau aplicate astfel încât acestea să nu devină obligatorii decât dacă situaţia din ţară permitea acest lucru.

Buharin i-a cerut lui Ion Flueraş, membru al delegaţiei socialiste să părăsească Rusia, reproşându-i că participase la Adunarea de la Alba Iulia de la 1918 şi la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919 unde s-au pus bazele Tratatului de Pace de la Versailles. Liderii Internaţionalei Comuniste erau împotriva Tratatului de la Versailles pentru că în concepţia lor România era un stat imperialist care la sfârşitul Primului Război Mondial şi-a anexat teritorii care nu erau ale ei. Comuniştii români aveau misiunea de a milita pentru desprinderea de România a provinciilor: Transilvania, Basarabia şi Bucovina. În documentele de partid a fost introdusă lozinca autodeterminării până la separarea de statul român a unor provincii istorice.

La 20 noiembrie 1920, conducerea Internaţionalei Comuniste le-a cerut delegaţilor socialişti să răspundă la şase întrebări. Socialiştii români trebuiau să declare că: erau de acord cu cele 21 de condiţii; se angajau ca la următorul Congres să fie adoptate tezele Cominternului şi condiţiile de afiliere la acesta; se angajau ca după întoarcerea în România social-democraţii Grigorovici, Jumanca şi Flueraş urmau să fie excluşi din partid; se angajau să colaboreze cu Federaţia Comunistă Balcanică şi să respecte hotărârile acesteia; erau de acord cu lista noii conduceri a partidului impusă de Comitetul Executiv al Internaţionalei Comuniste; garantau că după întoarcerea lor în România, organul de presă al partidului urmă să îşi schimbe orientarea dintr-una socialistă, într-una comunistă. Sub efectul presiunilor care s-au făcut asupra sa în perioada şederii în Rusia, delegaţia socialistă şi-a depăşit mandatul limitat pe care îl primise de la conducerea mişcării socialiste din România, de a se informa şi a discuta cu liderii bolşevici şi la 3 decembrie 1920 a semnat angajamentul cerut de conducerea Cominternului prin care promitea să respecte condiţiile de afiliere la Internaţionala Comunistă, să oblige conducerea şi pe membrii partidului să le accepte, să transforme partidul socialist în partid comunist, să-i dea afară din partid pe social-democraţii reformişti. Vizita socialiştilor români în Rusia se încheia cu primirea a trei dintre ei (Gheorghe Cristescu, Alexandru Dobrogeanu-Gherea şi Constantin Popovici) de către Lenin, într-o o scurtă întrevedere în 10 decembrie 1920.

Afilierea la Comintern şi apariţia Partidului Comunist din România

După revenirea în ţară, socialiştii care au făcut parte din delegaţia prezentă la Moscova au convocat Consiliul General al Partidului Socialist pentru 30 ianuarie-3 februarie 1921, pentru a pune în aplicare angajamentele luate faţă de conducerea cominternistă. La Consiliul General, cele trei aripi din partid au prezentat trei moţiuni. Comuniştii care deţineau majoritatea în Consiliul General au cerut convocarea Congresului pentru transformarea Partidului Socialist în Partid Comunist şi afilierea acestuia la Internaţionala a III-a Comunistă. Social-democraţii au propus să se revină la programul adoptat la Conferinţa din 19 mai 1919 şi să se păstreze unitatea partidului. Socialiştii unitari (centriştii) au cerut şi ei păstrarea programului adoptat în mai 1919, formarea unui Comitet Executiv provizoriu al partidului în care cele trei orientări să fie reprezentate în număr egal şi reluarea discuţiilor pe tema afilierii la Comintern. În urma votului a câştigat moţiunea comuniştilor cu 18 voturi. Consiliul General a fixat data Congresului pentru 8 mai 1921. Aripa social-democrată „reformistă” s-a retras din partid. Se îndeplinea una dintre cele 21 de condiţii de afiliere la Internaţionala a III-a care prevedea excluderea social-democraţilor. Gruparea socialistă-centristă a continuat să rămână în partid, dar a refuzat să facă parte din Comitetul Executiv provizoriu ales de Consiliul General.

Scopul Congresului a fost crearea Partidului Comunist şi ratificarea afilierii sale la Comintern. La 11 mai 1921, Congresul a adoptat decizia de transformare a Partidului Socialist în Partid Comunist şi afilierea sa la Internaţionala Comunistă. Pentru afilierea necondiţionată propusă de comunişti s-au exprimat 428 de mandate, iar pentru o afiliere condiţionată susţinută de facţiunea socialiştilor centrişti (unitari) s-au pronunţat 111 mandate. Dominat de gruparea comunistă care se instalase la conducerea partidului, Congresul a hotărât suspendarea socialiştilor-unitari (centriştii) şi a cerut Cominternului să îşi exprime poziţia în ceea ce priveşte excluderea din partid a centriştilor. Liderii facţiunii centriste, Constantin Titel Petrescu, Ilie Moscovici, dr. I. Ghelerter, Constantin Popovici nu au aşteptat directivele de la Moscova care ar fi trebuit să le hotărască soarta în partid şi au plecat din Partidul Comunist nou creat. Odată cu crearea Partidului Comunist şi retragerea grupării socialiştilor-unitari, angajamentul pe care delegaţia de socialişti prezentă în Rusia în anul 1920 şi-l luase faţă de Comintern a fost îndeplinit iar divizarea mişcării socialiste era finalizată

În ultima zi a Congresului, pe 12 mai 1921, ministrul de interne, Constantin Argetoianu a emis ordin de arestare a participanţilor la Congres. Partidul Comunist, nou creat era perceput de autorităţi ca o organizaţie subversivă care prin mijloace violente urmărea să răstoarne regimul democratic aflat la guvernare.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor