Riul Mures

[altmariusgeo]

Râul Mures

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Râul Mureş
Râul Mureş curgând prin Arad.
Date geografice
Zonă de izvorâre	Muntele Greteş, comuna Izvoru Mureşului, Harghita
Cotă la izvor	850 m.d.M.
Emisar	Tisa
Punct de vărsare	Szeged, Ungaria
Date hidrologice
Lungimea cursului de apă	761 km
Date generale
Judeţe/Comitate traversate	România: Harghita, Mureş, Alba, Hunedoara, Arad Ungaria: Comitatul Csongrád
Afluenţi de stânga	Pietrosu, Cărbunele Negru, Senetea, Fierăstrăul, Pârâul lui Mihai, Şumuleul Mare, Borzont, Bacta, Limbuş, Pârâul Pietrei, Sineu, Martonca, Gălăuţaş, Găina Zăpodea, Măgheruş, Păpurel, Mărsinetul de Sus, Mărsinetul de Jos, Gudea, Jincul, Doamna, Iadul, Sălard, Peşcoasa Mare, Iadul, Borzia, Mergiş, Toaderiş, Sebeş, Idicel Deleni, Gurghiu, Beica, Habic, Petrilaca, Terebici, Cotuş, Pocloş, Niraj, Cerghid, Sărata, Şeulia, Aţântiş, Fărău, Ciunga, Valea Papii, Şesul Băgăului, Valea la Şipot, Valea Dosului, Hopârta, Săcăduş, Bogdanul, Târnava, Hăpria, Sebeş, Pianu, Cioara, Cugir, Vaidei, Romoş, Orăştie, Turdaş, Strei, Tâmpa, Cerna, Herepeia, Veţel, Vulcez, Leşnic, Săcămaş, Plaiu, Dobra, Abucea, Ohaba, Sălciva, Pojoga, Valea Ghinişului, Peştiş, Căprioara, Somoniţa, Izvor, Corbu, Suliniş, Pârâul Mare, Şiştarovăţ, Sinicuţ, Zădărlac
Afluenţi de dreapta	Mezeş, Otveş, Boteni, Voşlăbeni, Chindeni, Chirtaegher, Valea Strâmba, Şaroş, Belcina, Lăzarea, Ditrău, Faier, Jolotca, Filipea, Sărmaş, Ciucic, Doamna, Topliţa, Călimănel, Duşa, Mermezeu, Zebracu, Tarniţa, Jingu, Neagra, Ilva, Fântânele, Sărăcin, Răstoliţa, Jişa, Gălăoaia, Bistra, Gesele, Valea Sterinoasă, Râpa Văleni, Săcal, Luţ Şar, Iceni, Budiu, Cuieşd, Valea Fânaţelor, Şăuşa, Oroiu, Lechinţa, Pârâul de Câmpie, Arieş, Grindu, Unirea, Ciugud, Ormeniş, Mirăslău, Lopadea, Aiud, Herja, Gârbova, Valea Sasului, Geoagiu, Galda, Ampoi, Pârâul cel Mare, Pâclişa, Stăuini, Vinţ, Valea Goblii, Blandiana, Acmariu, Feneş Băcăinţi, Homorod, Geoagiu, Boiu, Bobâlna, Valea lui Sânpătru, Lazu, Vărmaga, Certej, Boholt, Căian, Bejan, Boz, Sârbi, Băcişoara, Gurasada, Zam, Almaş, Corbeasca, Troaş, Vineşti, Stejar, Juliţa, Grosul, Monoroştia, Bârna, Bârzava, Nadăş, Conop, Cornic, Odvoş, Milova, Jecnova, Şoimoş, Radna, Cladova
Principalele localităţi traversate	Izvoru Mureşului, Suseni, Ciumani, Joseni, Remetea, Subcetate, Hodoşa, Sărmaş, Platoneşti, Runc, Gălăuţaş, Topliţa, Călimănel, Vâgani, Ciotobani, Stânceni, Meştera, Neagra, Lunca Bradului, Sălard, Andreneasa, Răstoliţa, Iod, Borzia, Gălăoaia, Bistra Mureşului, Deda, Filea, Ruşii- Munţi Reghin, Târgu Mureş, Luduş, Noşlac, Războieni-Cetate, Ocna Mureş, Cisteiu de Mureş, Micoşlaca, Unirea, Decea, Mirăslău, Gâmbaş, Păgida, Aiud, Ciumbud, Sâncrai, Rădeşti, Ţifra, Leorinţ, Beldiu, Peţelca, Căpud, Teiuş, Alba Iulia, Deva, Geoagiu, Arad
Localizarea râului Mureş pe harta României.
modifică

Mureşul (în latină Maris, în maghiară: Maros, în germană: Mieresch) este un râu, care curge în România şi Ungaria, în lungime de 761 km şi se varsă în Tisa. Mureşul izvorăşte din Munţii Hăşmaşu Mare, străbate Depresiunea Gurghiului şi defileul Topliţa - Deda, traversează Transilvania separând Podişul Târnavelor de Câmpia Transilvaniei, străbate culoarul Alba-Iulia - Turda, în Carpaţii Occidentali separă Munţii Apuseni de Munţii Poiana Ruscă, străbate Dealurile de Vest, Câmpia de Vest trecând prin municipiul Arad în Ungaria, unde se varsă în râul Tisa. Pentru 22,3 km râul marchează frontiera româno-ungară.^[1]

Afluenţi: Târnava Mare, Târnava Mică (din Carpaţii Orientali) ce se unesc la Blaj judeţul Alba, Sebeş, Strei (din Carpaţii Meridionali), Arieş şi Ampoi (din Munţii Apuseni).

• Amenajări hidroenergetice: pe Râul Mare şi Sebeş.
• Oraşe principale: Reghin, Târgu Mureş, Alba Iulia, Deva, Arad.

Istoric

Încă din perioada antichităţii, râul Mureş a fost o cale navigabilă foarte intens folosită atât pentru traficul comercial cât şi în scop strategic, devenind o adevărată autostradă a zonei de la Nord de Dunăre. Menţionat de Herodot încă din anul 484 î.Ch. (cu 4 secole înainte de crearea “Drumului Mătăsii”), sub denumirea de Maris, Mureşul este, după Dunăre, al doilea râu al României ca lungime (761 km) şi ca suprafaţă hidrografică (27.890 kmp).

Încă din timpul războaielor daco-romane controlul Mureşului a constituit una din manevrele militare cheie, pe care armata romană s-a străduit să o obţină pentru a avea un avantaj asupra sistemului defensiv al Regatului dacic.

Astfel, în cursul operaţiunilor militare din debutul celui de-al doilea război dacic al lui Traian se presupune că vexilaţia formată din trupele Pannoniei Inferior avându-l în frunte pe Aelius Hadrianus, pe atunci guvernator al provinciei pannonice, ar fi pătruns spre inima Daciei pe Valea Muresului, folosindu-se probabil şi de flota fluvială - Classis Flavia Pannonica. Existenţa unui collegium nautarum la Apulum este un indiciu că cei care se ocupau cu cărăuşia pe apă în epoca romană erau destul de numeroşi. Toate materiile prime: aur, fier, sare, lemn, erau exportate spre Roma şi alte provincii vestice pe calea apei. Lipsa sării în provinciile romane învecinate (cele două Pannonii şi cele două Moesii) este un bun argument pentru a explica regularitatea acestui export masiv pe Mureş. Acest fapt, împreună cu densitatea mare de locuire civilă (prin cele două oraşe), şi cu prezenţa legiunii şi a guvernatorului Daciei la Apulum face să apară aici cel mai important port fluvial civil al Daciei romane. De altfel, aici se intersectau autostrada fluvială a Mureşului (care se conecta la Partiscum cu drumul dinspre Lugio) cu principalul drum imperial al provinciei Dacia, ce traversa cele mai importante oraşe de la nordul Dunării: Dierna - Tibiscum - Ulpia Traiana – Apulum – Potaissa – Napoca - Porolissum.

Terasele Mureşului

Valea Mureşului, cu o lungime de aproximativ 715 km pe teritoriul României, prezintă pe parcursul ei un număr diferit de terase. Numărul şi altitudinile variabile ale acestora sunt generate de evoluţia paleogeografică în ansamblu a văii şi de unele cauze locale, cum ar fi: structura geologică, tectonica, alternanţa sectoarelor de defileu (Defileul Topliţa-Deda, Defileul Şoimuş-Lipova) cu bazine depresionare (Depr. Giurgeului, Depr. Transilvaniei, Depr. Haţeg-Orăştie, Depr. Panonică) etc. În Depr. Giurgeu, terasele Mureşului, cu structură mixtă şi în rocă, sculptate în depozite vulcanice şi sedimentare, sunt în număr de 5 şi au altitudini relative de 4-5 m, 12-15 m, 25-30 m, 35-40 m şi 60-70 m (I. Bojoi, Swizewski, 1970; C. Swizewski, 1980). Însă, V. Mihăilescu (1963) consideră nivelul de 40 m ca fiind terasa superioară, moment în care drenajul fostului lac devine un fapt împlinit.

Din studiile realizate până în prezent, reţinem că B. Bulla (1943), citat de T. Bandrabur şi Veronica Codarcea (1974), menţionează pe sectorul avale de Remetea prezenţa a 6 nivele de terasă (în care include şi lunca) cu următoarele altitudini relative: 0,4-1,5 m, 10 m, 18-27 m, 35-45 m, 60-70 m şi 95-110 m. M. Iancu şi Tr. Ichim, într-o comunicare din 1971, citată tot de autorii mai sus menţionaţi, au vorbit de existenţa a 5 terase cu altitudini relative de 3-4 m, 8-10 m, 18-20 m, 28-30 m şi 45-55 m. Cercetările detaliate efectuate de T. Bandrabur şi Veronica Codarcea (1974) au scos în evidenţă existenţa, deasupra luncii, a 8 terase, cu următoarele altitudini relative: 4-5 m, 5-10 m, 15-20 m, 35-40 m, 55-60, 70-80 m, 90-100 m şi 110-120 m. Conform autorilor, valoarea altitudinii relative a fiecărei terase, urmărită de-a lungul Mureşului, indică uneori o creştere, din cauza proceselor deluviale şi coluviale, alteori o scădere, datorită eroziunii. Aceste creşteri sau scăderi ale altitudinilor relative nu au decât o valoare locală.

Între Topliţa şi Deda, Defileul Mureşului se înscrie ca un veritabil culoar transversal, lung de aproximativ 34 km, axat pe linia de întâlnire a revărsărilor de lavă şi acumulările de piroclastite provenite din Munţii Căliman (în nord) şi Munţii Gurghiu (în sud). Alternanţele dintre lave şi piroclastite au generat apariţia lărgirilor intramontane (Stânceni, Lunca Bradului, Răstoliţa) în cuprinsul cărora se găsesc 4 nivele de terase, cu altitudini relative de 1-2 m, 10 m, 20-22 m şi 40-50 m (Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, 1987).

În Subcarpaţii Transilvaniei, în Depr. Deda-Porceşti, V. Gârbacea şi V. Belozerov (1963) disting pe valea Mureşul 5 nivele de terasă: 8-10 m, 35-40 m, 50-55 m, 60-65 m şi 100-110 m. Faţă de datele autorilor citaţi, I. Mac (1972) aduce unele modificări cartând următoarele nivele de terasă: 3-4 m (sau lunca), 8-10 m, 20 m, 35-40 m, 60-65 m, 80 m şi 100 m. Valea Mureşului în Podişul Transilvaniei este predominant asimetrică, cauza fiind mişcările neotectonice care au determinat o permanentă deplasare a râului spre nord. Ca urmare, pe stânga văii s-a păstrat aproape completă seria teraselor sale, iar versantul drept a luat forma unui abrupt de împingere.

În Podişul Transilvaniei N. Josan (1979) a identificat 8 nivele de terasă (t1 = 8-12 m; t2 = 18-25 m; t3 = 30-40 m; t4 = 50-60 m; t5 = 80-90 m; t6 = 110-120 m; t7 = 130-140 m; t8 = 150-160 m) dispuse asimetric, în alternanţă, pe trei sectoare: 1. Sectorul din regiunea de confluenţă a Mureşului cu Nirajul este distinct prin faptul că terasele celor două râuri formează extremitatea vestică a interfluviului dintre cele două ape.

2. Sectorul Ungheni-Cheţani, caracterizat prin desfăşurarea tuturor nivelelor de terase, care sunt dispuse preponderent pe partea stângă a văii. Afluenţii râului au fragmentat acest sistem de terase, transformându-l în interfluvii cu aspect de poduri. 3. Avale de Cheţani asimetria teraselor se schimbă: cele medii şi inferioare apar doar în câteva puncte pe partea stângă râului şi sunt mai puţin extinse decât în sectorul din amunte. Această reducere este pusă pe seama traversării unei regiuni cu cute strânse, iar sub influenţa confluenţei cu Arieşul, terasele se păstrează mai bine pe partea dreaptă a văii. Valea Mureşului în Depr. Turda-Alba Iulia îşi accentuează asimetria, care este cauzată atât de numeroşii afluenţi din vest (din Munţii Apuseni) – care au debite lichide şi solide mari –, cât şi de înălţarea Munţilor Apuseni în timpul Cuaternarului. Ca urmare, râul curge mult mai aproape de versantul stâng, respectiv de Dealurile Lopadei şi de Podişul Secaşelor. În acest culoar apar două îngustări, urmate de două arii depresionare bine individualizate şi o unitate deluroasă intercalată (Dealul Bilag, 438 m). În această regiune M. Buza (1998) a cartat 8 nivele de terasă , cu poduri bine dezvoltate şi netede: t1 de 8-12 m (238-242 m alt. abs.), t2 de 18-25 m (250-260 m), t3 de 30-40 m (270-280 m), t4 de 50-60 m (290-300 m), t5 de 80-90 m (310-320 m), t6 de 110-120 m (340-350 m), t7 de 130-140 m (360-370 m) şi t8 de 150-160 m (380-390 m) . Acestea „se caracterizează prin poziţia lor asimetrică şi alternanţa pe ambele maluri, cu dezvoltarea nivelelor superioare (t5 – t8) în special pe dreapta râului. Terasele mijlocii şi inferioare (t1 – t4) se racordează cu terasele Târnavei, Ampoiului şi ale afluenţilor mai mici (Valea Aiudului, Gârbova, Geoagiu, Galda şi Ighiu), marcând evoluţia comună (cel puţin în cuaternar) şi pledând pentru antecedenţa Mureşului pe traseul actual“ (M. Buza, 1996).

Avale de Alba Iulia, în Culoarul Orăştiei, L. Badea şi colab. (1987), în acord cu studiile realizate anterior (B. Vulcu, 1971; N. Popp, 1977; V. Trufaş, I. Stanciu, 1983 ), susţin prezenţa a 7 nivele de terase — de 5-6 m, 8-10 m, 18-22 m, 32-36 m, 45-50 m, 75-80 m şi 90-110 m —, dar care, nu numai local ci şi regional prezintă variaţii mari ale înălţimii. Deşi au dispunere asimetrică, prin tendinţa continuă de deplasare spre dreapta a Mureşului (spre nord) şi Streiului (spre est), acestea „sunt totuşi foarte larg dezvoltate, formând în aria de întâlnire a Mureşului cu Streiul şi Cerna un adevărat fragment de câmpie de terase“ (L. Badea şi colab., 1987).

Cercetările efectuate asupra reliefului din arealul oraşului Deva de către I. Mac şi L. Drăguţ (1997) au confirmat atât nivelele de terase stabilite de A. Jampa (1985), cât şi pe cele din avaele cartate de E. Vespremeanu (1972). Autorii au identificat un număr de 7 terase pentru Mureş (5-6 m, 8-10 m, 18-20 m, 32-37 m, 45-50 m, 75-80 m şi 90-115 m) şi 6 pentru Cerna (5-6 m, 10-12 m, 18-20 m, 30-35 m, 55-60 m şi 75-80 m). Cea mai largă extindere a teraselor se observă în partea de sud-est a oraşului Deva, pe rocile sedimentare miocene. Între văile Bejan, Cerna şi Cristur se conturează o adevărată „câmpie de terase“, cele superioare având întindere surprinzătoare. În ansamblu, frunţile teraselor sunt slab schiţate din cauza depunerilor de materiale coluvionale şi a lucrărilor antropice. Urmare, racordurile sunt aproape imperceptibile, terasele trecând practic din una în alta.

La nord de valea Bejanului, terasele apar ca nivele extinse pe interfluvii care coboară din dealurile Bejan, Roşilor şi Moţar, după care se efilează până la dispariţie spre intrarea râului în defileul de la Şoimuş.

La vest de localitatea Deva, până la Zam, între Munţii Poiana Ruscăi la sud, şi Munţii Apuseni (Munţii Metaliferi) la nord, Mureşul îşi sculptează o vale îngustă cu aspect de defileu (în fapt o succesiune de îngustări ale văii de 1-3 km în alternanţă cu lăţimi de până la 5-6 km, adevărate mici depresiuni închise de îngustări; L. Badea, M. Buza, 1991). În acest sector culoarul resimte atât varietatea petrografică, cât particularităţile tectonice.

Conform studiului realizat de L. Badea şi M. Buza (1991), în acest sector este prezent un sistem de 7 terase. Acestea sunt foarte fragmentate, chiar lipsind pe unele porţiuni de îngustare a defileului — pe versantul nordic, între Şoimuş şi Brănişca, pe cel sudic, amunte şi avale de Leşnic, pe ambii versanţi, avale de Burjuc — sau fiind foarte bine dezvoltate (în special cele inferioare), ca între Mintia şi Veţel, la Brănişca şi Bretea Mureşană, între Gurasada şi Tătărăşti, între Dobra şi Teiu (în această ultimă porţiune chiar în serie completă).

Privite în ansamblu, autorii constată că „nivelele se încadrează foarte bine în scara teraselor puse în evidenţă în tot Culoarul Orăştiei şi chiar în tot cuprinsul mijlociu al Mureşului, precum şi la scara generală a teraselor râurilor principale din latura de vest a ţării (T. Morariu, V. Gârbacea, 1960)“, iar altitudinea constantă a terasei superioare — care se întrepătrunde pe unele porţiuni cu nivelul suprafeţei de 350-380 m — dovedeşte stabilitatea relativă a structurilor şi influenţa redusă a mişcărilor neotectonice şi rolul dominant al variaţiilor climatice succedate din Pliocenul superior până în prezent. Înălţimile relative nu depăşesc limitele obişnuite şi sunt determinate de variaţiile locale ale constituţiei petrografice şi ale condiţiilor în care se desfăşoară eroziunea şi acumularea, inclusiv aportul lateral. Contribuţia acestui aport lateral la formarea teraselor inferioare este atât de mare încât a căpătat aspect de glacis şi este greu de separat terasa propriu-zisă de aceste acumulări (sectoarele Brănişca-Bretea Mureşană, Mintia-Veţel). Datorită depunerilor laterale albia majoră a Mureşului a fost înălţată pe unele porţiuni (cu deosebire în lărgirea de la Ilia) aproape de nivelul terasei inferioare (L. Badea şi M. Buza, 1991).

În sectorul aferent Dealurilor şi Câmpiei Banatului, terasele Mureşului au fost studiate, mai ales, în Podişul Lipovei — L. Sawicki (1912); M. Iancu, M. Parichi (1971) ; E. Vespremeanu (1972) — şi mai puţin în câmpie — M. Bizerea (1973); N. Mihăilă, N. Popescu, P. Giurgea (1988); Gr. Posea (1997). Între rezultatele la care au ajuns autorii semnalaţi există neconcordanţe, atât în ce priveşte altitudinea teraselor, cât şi în cartarea acestora.

E. Vespremeanu (1972), la Lipova şi în amunte de Lipova, identifică următoarele terase: 3-5 m (123 m alt. abs.; luncă), 6-12 m (125 m), 18-25 m (145 m), 50-60 m (175 m), 80-90 m (200 m), 100-110 m (225 m). Autorul consideră că nivelele situate sub 200 m altitudine absolută se dezvoltă şi în câmpie şi indică terasa de 50-60 m (175 m alt. abs.) de la Lipova ca fiind cea mai dezvoltată în Câmpia Vingăi. Sub această terasă, pe unele văi locale, s-a săpat ca treaptă terasa de la 150 m la Lipova (18-23 m alt. relativă), iar peste terasa de 50-60 m apare numai un petic (la Maşolc) din terasa de 200 m (80-90 m alt. relativă), la altitudini locale de 170-192 m.

M. Bizerea (1973) a cartat în Câmpia Vingăi următoarele nivele de terase, pe care le-a numit morfologice: - nivelul Seceani sau Podul Seceanilor (la 180 m), care se întinde şi la est de valea Beregsăului, în Platoul Bencecului, şi înclină spre nord şi sud din cauza branhianticlinalului local; - nivelul Alioş, la 160 m, situat în nord-est, cu denivelare de 50 m faţă de Podişul Lipovei (pe linia Chesinţ-Irig-Maşloc), pe care se aliniază râurile Beregsău şi Măgheruş, instalate pe vechi cursuri ale Mureşului ; - nivelul Călacea (de 130 m) şi nivelul inferior (la 100 m) sunt dispuse mai spre vest. N. Mihăilă şi colab. (1988) indică avale de Lipova 5 nivele de terase: t1 = 4 m (125-130 m alt. abs.) , se pierde la nord-vest de Zăbrani; t2 = 10-12 m (130-140 m) dispare la Neudorf şi nu mai reapare; t3 = 40 m şi 15 m la Felnac (175-160 m alt., se lăţeşte mult în vest, la 100-120 m alt.); t4 = 65 m, coboară la 25 m la Felnac (190-180 m alt. şi se lăţeşte în sud-vest, având 150-140-120 m alt.); t5 = 80 m şi 60 m pe la sud de Tisa Nouă şi vest de Hunedoara Timişană (190-200 m alt. şi 160-150-140 m alt. în sud vest).

Gr. Posea (1992) consideră că în golful din avale de Lipova nu apar nivelele 1 şi 2, ci numai lunca înaltă a Mureşului şi unele conuri de dejecţie sau glacisuri locale (sub t3) ca la Neudorf. Suprafeţele de circa 125-130 m altitudine sunt considerate ca aparţinând de lunca înaltă şi sunt conuri, iar cele de 130-140 m, ca reprezentând un glacis prelung de luncă. Autorul afirmă că t3 este cea care se ridică peste luncă, la altitudini absolute de 150-160-175 m (40-55 m alt. relativă) şi „terasa cheie“ în Câmpia Vingăi, de pe ea izvorând Măgheruşul şi alte cursuri, foste braţe ale Mureşului, care se îndreaptă spre Bega.

T2 a fost identificată avale de Aluniş-Frumuşani, având 10-15 m (130-140 m alt. abs.) şi scăzând la 3-5 m în vest (100 m alt. abs.). Dacă t3 pătrunde pe valea Măgheruş către Timişoara şi are echivalent Câmpia Nădlacului, t2 ar avea ca echivalent Câmpia Jimboliei şi partea înaltă a Câmpiei Aradului.

T4, în opinia autorului, este prezentă, ca şi t3, începând din golful Lipovei, unde are 50-60 m (180-185 m alt. abs.), şi îşi menţine altitudinea de 50 m şi în vest şi sud-vest, unde se opreşte pe la 150-160 m alt. abs. Doar în lungul văii Măgheruş, unde a fost boltită, atinge 180-190 m, după care coboară spre Timişoara. Despre t5 consideră că rămâne în podiş, apărând chiar de la Lipova şi se menţine la 200-220 m deasupra Câmpiei Vingăi.

• (După: Mărculeţ I., Cercetarea şi gradul de cunoaştere a numărului teraselor Mureşului, Comunicări ştiinţifice, Edit. Samuel, Mediaş, Vol. VI., 2007 p. 295-302, 2 fig. )

Note

1. ^ Grigore Stamate, Frontiera de stat a României. Editura Militară, Bucureşti, 1997

Bibliografie

• Badea L., Buza M., Jampa A. (1987), Dealurile Hunedoarei şi Orăştiei – caractere geomorfologice, St. cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, XXXIV.
• Badea L., Buza M. (1991), Culoarul Mureşului între Deva şi Zam, St. cerc. geogr., XXXVIII.

Badea L., Mărculeţ I. (2008), The terraces from the Orăştie couloir, Geographical Phorum, Year 7, No. 7/2008, Craiova.

• Bandrabur T., Codarcea Venera (1974), Contribuţii la cunoaşterea depozitelor plio-cuaternare din regiunea cursului superior al Mureşului, St. geol. cuaternarului, Seria H, Nr. 5, Inst. Geologic, Bucureşti.
• Bizerea M. (1973), Câmpia Vinga, Studii de geografia Banatului, Vol. III, Timişoara.
• Bojoi I., Swuzewski C. (1970), Depresiunea Ţara Giurgeului. Harta geomorfologică, Anal. St. Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi, Secţiunea II., C. Geogr. XVI/1970.
• Buza M. (1986), Culoarul Mureşului la Alba Iulia. Observaţii geomorfologice, St. cerc. geol., geofiz., geogr., Geogr., XXXVIII.
• Buza M. (1998), Valea Mureşului între Aiud şi Alba Iulia. Caractere geomorfologice, Geographica Timisiensis, Vol. 6, Timişoara.
• Gârbacea V., Belozerov V. (1963), Depresiunea Deda-Porceşti, Probl. geogr., Vol. IX.
• Iancu M., Parichi M. (1971), Observaţii geomorfologice şi pedologice în Piemontul înalt al Lipovei, Dări de seamă ale şedinţelor, Vol. LVII (1969-1970), 5, Tectonică şi geologie regională.
• Iancu M., Naum Tr. (1972), Defileul Mureşului Topliţa-Deda, Lucr. ştiinţ., ser. geogr., Inst. Ped. Oradea.
• Josan N. (1979), Dealurile Târnavei Mici. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei, Bucureşti.
• Mac I. (1972), Subcarpaţii Transilvaniei dintre Mureş şi Olt. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei, Bucureşti.
• Mac I., Drăguţ L. (1997), Rolul reliefului în dezvoltarea, amenajarea teritorială şi estetica urbană a oraşului Deva, Analele Univ. de Vest din Timişoara, Geografie, Vol. VII.
• Mihăilă N., Popescu N., Giurgea P. (1988), Geologia şi morfogeneza Câmpiei de Vest (sectorul Arad-Vinga-Pecica) şi evoluţia Mureşului în cursul său inferior, Dări de seamă ale Institutului Geologic.
• Mihăilescu V. (1963), Carpaţii sud-estici de pe teritoriul R. P. Române. Studiu de geografie fizică cu privire specială la relief, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti.
• Morariu T., Gârbacea V. (1960), Terasele râurilor din Transilvania, Comunicările Acad. R.P.R., X, 6.
• Morariu T., Mihăilescu V., Rădulescu I., Grumăzescu H., Badea L., Roşu Al., Gârbacea V. (1960), Le stade actuel des recherches concernant les terrasses fluviatiles dans la R. P. Roumaine, în „Recueil d’études géographiques concernant le territoire de la R. P. Roumaine“, Edit. Academiei, Bucureşti.
• Morariu T., Donisă I. (1968), Terasele fluviatile din România, St. şi cerc. geol., geof. şi geogr., Seria geogr. XV, 1.
• Popp N. (1977), Valea hunedoreană a Mureşului, Lucr., şt., Seria A, geogr., Inst. Ped. Oradea (1976-1977).
• Posea Gr. (1992), Câmpiile României – Câmpia Banato-Crişană, a IV-a, Câmpia Banatului, Tipografia Universităţii Bucureşti.
• Savu Al., Mac I., Tudoran P. (1973), Aspecte privind geneza şi vârsta teraselor din Transilvania, Realiz. geogr. României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti.
• Sawicki L. (1912), Beiträge zur Morphologie der Siebenbürgens, Cracovia.
• Ştef V. (1998), Munţii Trascău. Studiu hidrologic, St. cerc. hidrologice, 66.
• Swizewski C. (1980), Ţara Giurgeului. Studiu de geografie economică, Cercetări în geografia României, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
• Trufaş, V., Stanciu, L. (1983), Apele subterane din culoarul Mureşului între Şibot şi Uroi, Sargetia, Acta Musei Devensis, XIII, Deva.
• Vespremeanu E. (1972), Dealurile Lipovei şi defileul Mureşului, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea din Bucureşti.
• Wachner H. (1929), Judeţul Ciuc. Topliţa şi trecătoarea Mureşului, Lucr. Inst. Geogr. al Univ. din Cluj, III (1926-1927).
• *** (1983), Geografia României, I, Geografie fizică, Edit. Academiei, Bucureşti.
• *** (1987), Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, Edit. Academiei, Bucureşti.
• *** (1992), Geografia României, IV, Regiunile pericarpatice: Dealurile şi Câmpia Banatului şi Crişanei, Podişul Mehedinţi, Subcarpaţii, Piemontul Getic, Podişul Moldovei, Edit. Academiei, Bucureşti.