Revista revistelor

[altmariuspress]

 de Cronicar

http://www.romlit.ro/revista_revistelor11114 din sumar. RAMURI  Bun, primul număr din 2018 al revistei Ramuri. Sunt de citit: rubricile lui Gabriel Dimisianu, Gheorghe Grigurcu şi Adrian Popescu, editorialul lui Gabriel Coşoveanu (despre pierderea acestui reper care a fost Regele Mihai), cronici semnate, între alţii, de Gabriela Gheorghişor, Gabriel Nedelea, Nicolae Panea, Mihai Ghiţulescu, Silviu Gongonea, Aura Dogaru, Viorica Gligor, Gabriela Rusu-Păsărin , avanpremiera editorială (romanul Visul numărul 9 de David Mitchell), o prezentare a lui Lamberto Pignotti făcută de George Popescu, versuri de Cristian George Brebenel şi proză de Leo Butnaru, cronici de teatru, film şi artă plastică. Am remarcat, desigur, excelentul interviu cu Ana Blandiana sub titlul „Memorialul Sighet oferă adevăr şi modele”, realizat de Cristian Pătrăşconiu, ca şi textul lui Nicolae Prelipceanu despre „cealaltă poezie”, din care cităm: „Numai că s-a pierdut, odată cu cenzura, pe care nu o regret, Doamne fereşte, deloc, acea teamă de ce-o să zică altcineva, câştigându-se (?) în schimb o încredere în sine prematură şi, de aceea, dăunătoare pentru evoluţia ulterioară a unor poeţi, că la ei ne referim în special. La asta contribuie, nu tocmai benefic, internetul acolo unde orice veleitar îşi găseşte lăudătorii, autorecrutaţi din cei de aceeaşi făină (eiusdem farinae în latineşte). Şi cum toţi suntem mai înclinaţi să le credem celor care ne laudă decât celor care ne critică (adesea cuvântul ales este înjură), e normal ca încrederea să crească proporţional cu cantitatea de like-uri date la te miri ce text anemic, postat undeva, în imensul pustiu populat de internauţi de toată mâna. E un defect al democraţiei fără frontiere acesta, dar e şi o pierdere a măsurii pentru mulţi dintre cei care se năpustesc spre literatură.” Subscriem.  amintiri despre Constantin Noica. HYPERION  Revista Hyperion, în ultimul său număr de anul trecut (un număr triplu, octombrie, noiembrie-decembrie 2017), marchează trei decenii de la moartea lui Constantin Noica. Cu acest prilej, Valentin Coşereanu rememorează două întâlniri ale sale cu filosoful, care a vizitat, în octombrie 1984 şi în octombrie 1987, Botoşaniul şi Ipoteştiul, interesat fiind de valorificarea manuscriselor Eminescu: „În sufrageria casei, Noica s-a scuzat faţă de ceilalţi: Pe noi o să vă rugăm să ne iertaţi preţ de vreun ceas. Avem de clarificat unele lucruri! Ne-am aşezat. Adusesem din fondul documentar un rând de caiete, precum şi pe cele unsprezece lăsate acum trei ani de domnia sa. Cum unul dintre oficiali continua să vorbească, Noica s-a întors puţin în scaun, întrebându-l: Cum ai putut, domnule, să mă întrebi dacă manuscrisele nu sunt cumva simple notiţe de şcoală?! Răspunsul a venit prompt, dar deplasat: Ca să vă incit, domnule Noica! Numai că pe filosof nu-l interesa răspunsul pe care nici nu l-a comentat. Cu teancul de caiete în faţă, a început confruntarea; câte pagini aveam noi şi câte se aflau notate de el într-o mapă cu file îngălbenite pe a cărei copertă era scris: Mişu Eminescu. Atunci când descoperea că noi aveam mai multe pagini se bucura copilăreşte. Bun – zicea – să vedem mai departe. M-a întrebat, apoi, cu câte un caiet în faţă, ce con- ţin diverse pagini. Bun, repeta mulţumit. La sfârşit am făcut confruntarea cu cele unsprezece caiete lăsate în octombrie 1984. Şase dintre acestea le-a luat chiar atunci înapoi, spunând: Nu mai aveţi de-acum nevoie de ele. Pentru moment am rămas surprins. Acum, când notez, îmi dau seama că ele fuseseră doar «momeala»…” Cei care l-au cunoscut pe Constantin Noica îl recunosc în această evocare, care subliniază devotamentul absolut al filosofului faţă de Eminescu, „omul deplin al culturii româneşti”.