altmarius

cultură şi spiritualitate

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 29 Noi, 2019

- Agerpres, Știri pe surse și Ziua News anunță că, de Ziua Naţională a României, duminică, 1 decembrie 2019, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mănăstirești din ţară şi străinătate, precum şi în paraclisele şcolilor de teologie ortodoxă va fi oficiată slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc, care, prin jertfa lor, au înfăptuit unitatea naţio­nală a românilor în anul 1918. La Catedrala Patriarhală, Te Deum-ul va fi oficiat începând cu ora 12:00. În Bucureşti, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, o slujbă de pomenire a eroilor români, care au luptat pentru apărarea ţării, credinţei, libertăţii, unităţii şi demnităţii naţionale, va fi oficiată de la ora 9:00.

- Monitorul de Botoșani relatează că zeci de elevi de la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” şi Şcoala 10, alături de oameni de cultură botoşăneni, au participat la slujba de pomenire a lui Nicolae Iorga, la împlinirea a 79 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui istoric. Slujba a avut loc la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”. Preotul paroh Petru Fercal a spus că Nicolae Iorga va rămâne „un misionar, un om de cultură, un mesager care vine să unească pe oameni cu Dumnezeu, care propovăduieşte o cultură sănătoasă şi adevărată şi care doreşte fericire tuturor oamenilor şi-i îndeamnă pe politicieni să-şi păstreze echilibrul, fie că sunt de stânga, fie că sunt de dreapta”. El a adăugat că marele istoric a crezut în Dumnezeu şi a murit ca un martir pentru ţară, pentru credinţă şi pentru binele poporului.

- Antena 1 aduce în atenția cititorilor biserica din Drăgănescu, situată la 25 km de București, pictată de părintele Arsenie Boca şi care este considerată „Capela Sixtină a Ortodoxiei românești”. La 28 noiembrie s-au împlinit 30 de ani de la moartea ieromonahului Arsenie Boca, „una dintre cele mai iubite figuri ale Ortodoxiei româ­nești contemporane”, care a fost și „pictor muralist”. Arsenie Boca a fost stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită harului cu care a fost binecuvântat, veneau mii de cre­dincioși. Din acest motiv, a fost hărțuit de Securitate și a devenit unul dintre martirii gulagului comunist, fiind trimis la Canal și închis la Jilava, București, Timi­șoara și Oradea.

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor