altmarius

cultură şi spiritualitate

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/revista-presei-...

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 15 Oct, 2019

- Întreaga presă, scrisă și vizuală, a reflectat zilele acestea impresionantul pelerinaj de la Iași. Agerpres anunță că peste 78.000 de pelerini s-au închinat până duminică la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ceea ce reprezintă un record al ultimilor ani. Anul trecut, amintește agenția de știri, tot în 13 octombrie, așadar cu o zi înainte de sărbătoarea pro­priu-zisă (14 octombrie), numărul celor care se închinaseră la moaştele Sfintei era de 63.000. „Sfârşitul de săptămână şi vremea frumoasă au favorizat acest aflux mare de pelerini”, consideră preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. El a afirmat, potrivit Agerpres: „Vorbind cu ei la rând am aflat că sunt veniţi din toate colţurile ţării. Au venit şi din străinătate, din Rusia, Serbia. (...) Cred că până în 15 octombrie vom depăşi cifra de 120.000 de pelerini”.

- Site-ul Active News semnalează că voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (PCMN) au dus trei camioane cu ajutoare în satele din Insula Mare a Brăilei pentru persoanele cu resurse materiale foarte limitate din Băndoiu, Plopi (Rața), Măgureni și Mărașu, în cadrul unei campanii intitulate „Dăruim cu bucurie”. S-au distribuit produse alimentare, de uz casnic, haine, saltele, pături, rechizite, ghiozdane, jucării și două tone de brichete de rumeguș pentru încălzirea locuințelor. Voluntarii anunță că aceste activități vor continua în Arhiepiscopia Dunării de Jos și în alte sate izolate și cu populație lipsită de posibilități materiale. Acțiunile voluntarilor PCMN se desfășoară cu binecuvântarea Patriarhului României, sub coordonarea arhimandritului Ciprian Grădinaru.

- O biserică ortodoxă, ridicată din contribuţiile enoriaşilor, a fost premiată în Spania, anunță TVR. Construită de românii din Alcalá de Henares, biserica a primit premiul oraşului pentru arhitectură. Juriul a apreciat valoarea locaşului de cult şi modul în care s-a integrat în peisajul urban. Cele mai prestigioase premii culturale acordate în oraşul Alcalá de Henares au fost înmânate pe scena Teatrului Cervantes, unde a fost distins şi arhitectul bisericii ortodoxe cu hramul `Sfântul Gheorghe~, Jose Luis Gonzalez, care a dedicat premiul românilor ortodocşi din Alcala. Biserica are 400 de metri pătraţi, a fost inaugurată anul trecut şi a costat 1,6 milioane de euro. Suma a fost strânsă aproape în totalitate de la credincioşii români. Anterior, slujbele ortodoxe aveau loc într-o capelă catolică.

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor