altmarius

cultură şi spiritualitate

Un articol de: Daniela Șontică - 10 Iul, 2020

G4Media.ro scrie despre biserica „altfel” de lângă Cluj-Napoca. În comuna Florești, judeţul Cluj, funcționează o biserică ortodoxă amenajată într-o hală industrială din tablă. Preotul Ioan Tănase Chiș, care a avut ideea folosirii acelui spaţiu, a slujit înainte la biserica din comuna Jucu, făcând naveta din Cluj, câte 60 de kilometri la fiecare drum. În vara lui 2017, când s-a înființat o nouă parohie în Floreşti, având în vedere dezvoltarea urbanistică accentuată, unde creștea firesc și numărul locuitorilor, preotul a avut şansa de a sluji în localitatea în care locuieşte. Preotul Ioan Tănase Chiş: „Am venit aici fiindcă și eu locuiesc în Florești. S-a înființat parohia cu hramul« Sfântul Proroc Daniel» și am luat-o de la zero, practic. Am căutat inițial foarte multe terenuri, am încercat să iau legătura cu proprietari, cu dezvoltatori, dar n-au vrut să vândă. Apoi am găsit acest spațiu. Comunitatea are nevoie de un loc în care să se poată ruga. Din multe puncte de vedere are exact tot ce îi trebuie, ba chiar ceva în plus. Avem jucării și spațiu de joacă amenajat pentru copii...” 

Basilica.ro face o trecere în revistă a vieţii neurochirurgului de renume internaţional Ştefan Mindea, care, revenit în ţară după 35 de ani trăiţi în SUA, după ce fusese profesor universitar la Stanford, şi-a reluat activitatea la o clinică privată din Constanţa, iar de curând a fost hirotonit preot. Basilica citează emisiunea „Voi cu Voicu” de la Antena 1 şi site-ul DCNews, în care medicul a evidenţiat aspecte importante din parcursul său profesional şi personal, precum şi viziunea sa cu privire la viitorul României. „Vreau să le spun tuturor românilor plecaţi: cu frica lui Dumnezeu, vă spun că România va fi noua Americă. Aici, vor fi oportunităţile cele mai bune. Oamenii care au plecat, care au dobândit o experienţă, un stil de viaţă, un trai, o expertiză, cum pot să nu aibă succes unde lipsesc aceste lucruri? Sau, dacă nu lipsesc categoric, este loc pentru mai mulţi să le facă. Eu sunt extrem de optimist în ceea ce priveşte ţara noastră”, a spus neurochirurgul şi preotul Ştefan Mindea. 

Vatican News relatează pe larg despre funeraliile pr. Georg Ratzinger, fratele Papei Benedict XVI, care a fost înmormântat miercuri, 8 iulie 2020, după slujba săvârşită în catedrala din Regensburg, Germania. Născut în 1924 și devenit preot catolic în 1951, Georg Ratzinger a fost un apreciat muzician și rapsod al muzicii sacre. Frații Ratzinger mai aveau o soră, Maria, care s-a mutat la Domnul în 1991. 

Ziare.com: Cetăţenii care călătoresc din România vor putea intra în Austria, doar dacă prezintă un certificat în limba engleză sau germană de test negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat în ultimele 4 zile, anterior intrării în Austria sau trebuie să stea în autoizolare pentru 14 zile. În caz contrar, li se poate aplica o amendă de până la 1.450 de euro, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor