Regina Elisabeta a II-a

[altmariusistoric]

Elisabeta a II-a

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Elisabeta a II-a
Elisabeta a II-a în 2007
Domnie	6 februarie 1952 - prezent (61 ani, 58 zile)
Încoronare	2 iunie 1953
Predecesor	George al VI-lea
Căsătorit(ă) cu	Prințul Filip, Duce de Edinburgh
Urmași
Charles, Prinț de Wales Anne, Prințesă Regală Andrew, Duce de York Edward, Conte de Wessex
Nume complet
Elizabeth Alexandra Mary
Casa regală	Casa de Windsor
Tată	George al VI-lea al Regatului Unit
Mamă	Elizabeth Bowes-Lyon
Naștere	21 aprilie 1926 (86 de ani) Mayfair, Londra, Marea Britanie

Elisabeta a II-a (engleză Elizabeth Alexandra Mary) (n. 21 aprilie 1926) este regină a șaisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth.

În calitate de monarh, Elisabeta a II-a este suverană în următoarele state: Regatul Unit,Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

Este al doilea monarh în viață după numărul de ani de domnie, domnind din 6 februarie 1952. Primul monarh în viață după numărul de ani de domnie este regele ThailandeiBhumibol Adulyadej care este rege din 9 iunie 1946. În istoria Marii Britanii domnia sa de 60 de ani este a doua ca lungime; numai regina Victoria a avut o domnie mai lungă. Jubileele de Argint și de Aur ale reginei Elisabeta a II-a s-au celebrat în 1977 și 2002;Jubileu de Diamant este celebrat în cursul anului 2012.

Primii ani

Prințesa Elisabeta la vârsta de trei ani, în 1929.

Elisabeta s-a născut la Londra, la 21 aprilie 1926,^[1]fiind primul născut al Prințului Albert, Duce de York (viitorul rege George al VI-lea) și al Ducesei de York.

Elisabeta a fost numită după mamă, iar numele său conține și numele străbunicii paterne, regina Alexandrași respectiv a bunicii, regina Maria. Familia o alinta spunându-i "Lilibet".^[2] A avut o relație strânsă cu bunicul său, George al V-lea, pe care l-a ajutat să se refacă după boala sa din 1929.^[3][4]

În momentul nașterii sale, Elisabeta era a treia în linia de succesiune la tronul britanic, în urma unchiului ei, Prințul de Wales (mai târziu, regele Eduard al VIII-lea), și tatălui ei. Când tatăl ei a devenit rege în 1936, la abdicarea de unchiul ei, regele Eduard al VIII-lea, ea a devenit moștenitoare a tronului și cunoscută ca „Her Royal Highness The Princess Elizabeth”.

Elisabeta avea treisprezece ani, când a început cel de-al doilea război mondial, iar ea și sora ei mai mică, Prințesa Margaret, au fost evacuate la Castelul Windsor în Berkshire. A existat o sugestie ca cele două prințese să fie evacuate în Canada, la Castelul Hatley. La acestă sugestie, regina a replicat: „Copiii nu vor pleca fără mine. Eu nu-l voi părăsi pe rege. Iar regele nu va pleca niciodată.” ^[5] La vârsta de 13 ani l-a cunoscut pe viitorul său soț, Prințul Filip.^[6] S-a îndrăgostit de el și a început să-i scrie, cât timp acesta era în Marina Regală.

În 1945, la vârsta de 18 ani, Prințesa Elisabeta și-a convins tatăl că ar trebui să i se permită să contribuie direct în mod direct la efortul de război. Ea a aderat la „Women's Auxiliary Territorial Service”, fiind cunoscută ca nr. 230873, și a fost instruită ca mecanic de locomotivă.^[7][8]

Căsătoria

Elisabeta s-a căsătorit cu Filip la 20 noiembrie 1947. Ei sunt verișori de gradul doi, prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei și verișori de gradul trei, prin regina Victoria. Înainte de căsătorie, Filip a renunțat la titlul de Prinț al Greciei și Danemarcei și a adoptat titlul de Locotenent Filip Mountbatten, după numele familiei mamei sale. Chiar înainte de nuntă a fost numit Duce de Edinburgh și a primit titlul de Alteța Sa Regală (ASR Ducele de Edinburgh). Fostul rege Eduard, unchiul ei, nu a fost invitat la nuntă.^[9]

După căsătorie, cuplul și-a ales ca reședință Casa Clarence din Londra. Prințesa Elisabeta a efectuat vizite formale împreună cu ducele de Edinburgh în Franța și Grecia. Elisabeta a născut primul copil al cuplului, Prințul Charles, la 14 noiembrie 1948, la mai puțin de o lună după scrisorile emise de către tatăl ei și care permite copiilor ei să foloseasca titlul de prinț sau prințesă regală. În vara anului1951, după ce se naște al doilea lor copil, Anne (n. 15 august 1950), cei doi pornesc într-un turneu oficial în Canada și Statele Unite.

Intenția de a vizita Australia și Noua Zeelandă este anulată de starea gravă a tatălui său. Regele George VI se stinge din viață în anul1952, iar Elisabeta devine regină.

Regină

Încoronarea reginei Elisabeta a II-a, iunie 1953.

Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953 iar ceremonia solemnă a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. La ceremonie au fost prezenți reprezentanții nobilimii britanice, alături de publicul larg, reprezentații străini și cei ai Commonwealth-ului. Toți cei prezenți au asistat la întreaga procesiune în ciuda ploii torențiale. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume și, pentru prima oară, la cererea reginei, la un astfel de eveniment este prezentă și televiziunea.

Noua regină și Ducele de Edinburgh s-au mutat la Palatul Buckingham.^[10] Odată cu ascensiunea Elisabetei se părea că noua casă regală va purta numele soțului ei. Lordul Mountbatten a crezut că numele ar putea fi Casa de Mountbatten dacă Elisabeta ar fi luat numele lui Filip; totuși, regina Mary și primul ministru Winston Churchill au favorizat numeleCasa de Windsor și așa a rămas. Ducele s-a plâns: "Eu sunt singurul om din țară care nu are voie să dea numele propriilor săi copii." ^[11] În 1960, după moartea reginei Mary și a demisiei lui Churchill, numele de familie Mountbatten-Windsor a fost adoptat pentru urmașii lui Filip și ai Elisabetei pe linie masculină, care nu poartă titluri regale.^[12]

În 1957, Elisabeta a făcut o vizită de stat în Statele Unite unde s-a adresat Adunării Generale a Națiunilor Unite. În același tur, ea a deschis a 23-a sesiune a parlamentului canadian devenind primul monarh care deschide o sesiune parlamentară canadiană. Doi ani mai târziu, a revizitat Statele Unite ca reprezentant al Canadei. În 1961, ea a făcut un tur care a inclus Cipru, India,Pakistan, Nepal și Iran.^[13]

Sarcinile Elisabetei cu Prințul Andrew și Edward din 1959 și 1963 au fost singurele momente care au împiedicat-o să deschidă parlamentul britanic în timpul domniei ei.^[14]

Prințul Filip și Elisabeta a II-a, octombrie 1992.

În anii 1960 și 1970 au avut loc accelerări ale decolonializării Africii și Caraibe. Peste 20 de țări și-au câștigat independența față de Mare Britanie.

În 1977, a avut loc Jubileul de Argint de la ascensiunea sa pe tron. Petreceri și evenimente au avut loc în întreg Commonwealth. Celebrările au reafirmat popularitatea reginei. În 1978 Elisabeta a II-a s-a întâlnit cu dictatorul comunist al României Nicolae Ceaușescu care a efectuat o vizită de stat în Marea Britanie.^[15]

În 1981, cu numai șase săptămâni înaintea nunții Prințului Charles cu Lady Diana Spencer, șase focuri au fost trase spre regină. Mai târziu s-a descoperit că au fost gloanțe oarbe. Adolescentul de 17 ani, Marcus Sarjeant, a fost condamnat la cinci ani de închisoare și eliberat după trei ani.^[16]

În 1991, în urma victoriei în Războiul din Golf, ea a devenit primul monarh britanic care s-a adresat Congresului Statelor Unite.^[17] Anul următor, ea a încercat să salveze căsătoria fiului ei mai mare, Charles, consiliindu-i pe el și pe soția lui, Diana, Prințesă de Wales.^[18] Într-un discurs ținut pe 24 noiembrie 1992 care a marcat 40 de ani de la ascensiunea sa pe tron, regina a denumit anul 1992 "annus horribilis"pentru ea, în care cel de-al doilea fiu, prințul Andrew, s-a separat de soția lui Sarah, iar fiica ei, Anne, a divorțat de soțul ei. Apoi, în timpul unei vizite în Germania, demonstranții au aruncat cu ouă în regină iar spre sfârșitul anului, Castelul Windsor a suferit mari pagube în urma unui incendiu.^[19] În martie, al doilea fiu al ei, Prințul Andrew, Duce de York și soția sa Sarah, Ducesă de York s-au separat. În aprilie, fiica ei Anne, Prințesă Regală a divorțat de soțul ei, căpitanul Mark Phillips.^[20] În timpul unei vizite de stat în Germania în octombrie, demonstranți furioși din Dresda au aruncat cu ouă în ea^[21], iar în noiembrie, Castelul Windsor a suferit un grav incendiu.

Elisabeta a II-a și George W. Bush în timpul unui dineu de stat la Casa Albă, 7 mai 2007.

Primul-ministru John Major a anunțat o reformă a finanțelor regalității care a avut ca efect faptul că, începând cu anul 1993, regina a început să plăteasca taxe pe venit pentru prima data în istorie. În 2002 regina a sărbătorit Jubileul de Aur al domniei ei marcând astfel cei 50 de ani de domnie. Un milion de oameni au participat în fiecare zi în cele trei zile principale de sărbătoare din Londra^[22] iar entuziasmul manifestat de public pentru Elisabeta a fost mai mare decât au prezis mulți jurnaliști.^[23]

Deși Elisabeta s-a bucurat de o sănătate bună pe tot parcursul vieții ei, în 2003 a avut o intervenție chirurgicală la ambii genunchi, iar în iunie 2005, a anulat mai multe angajamente după contractarea unei răceli puternice.

În mai 2007, The Daily Telegraph a scris din surse anonime că regina este "exasperată și frustrată" de politicile premierului britanic Tony Blair și că și-a arătat îngrijorarea că forțele armate britanice au fost suprasolicitate în Irak și Afganistan.^[24] Totuși a admirat eforturile lui Blair de a realiza pacea în Irlanda de Nord. ^[25]

Regina a vizitat Australia în octombrie 2011, a 16-a vizită din 1954 a fost numită "turul de rămas bun" de presă din cauza vârstei reginei.^[26]

Regina și Ducele de Edinburgh au celebrat cea de-a 60-a aniversare de la nuntă în 2007; căsnicia lor este cea mai lungă căsnicie a unui monarh britanic. Domnia reginei este mai lungă decât a patru precursori imediați ai ei combinați: (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea). Este al doilea monarh britanic ca durată a domniei (după regina Victoria cu 63 de ani), al doilea monarh actual ca durată a domniei (după regele Bhumibol Adulyadej al Thailandei) și cel mai în longeviv monarh britanic. Nu are intenția să abdice,^[27] deși proporția îndatoririlor publice ale Prințului Charles ar putea crește iar cea a Elisabetei să se reducă.^[28]

[modificare]Jubileul de Diamant

Articol principal: Jubileul de diamant al Elisabetei a II-a.

Elisabeta intenționează să celebreze Jubileul de Diamant în 2012, care va marca 60 de ani ca regină. Elisabeta a devenit șeful de stat britanic cel mai longeviv (surclasându-l pe Richard Cromwell) la 29 ianuarie 2012 la vârsta de 85 de ani și ar putea deveni monarhul britanic cu cea mai lungă domnie (surclasând-o pe regina Victoria care și-a sărbătorit Jubileul de Diamant în 1897) la 10 septembrie 2015 la vârsta de 89 de ani.

Este programat ca regina să deschidă Jocurile Olimpice de vară de la Londra la 27 iulie 2012 și pe cele paralimpice la 29 august. Tatăl ei, George al VI-lea, a deschis Jocurile Olimpice de la Londra din 1948 iar străbunicul ei, Eduard al VII-lea, a deschis Jocurile Olimpice de la Londra din 1908. De asemenea, Elisabeta a deschis Jocurile Olimpice din Canada din 1976 iar Prințul Filip a deschis Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956.

Percepția publică

Regina Elisabeta și Prințul Filip, Duce de Edinburgh, Toronto, Ontario, Canada, 2010.

Ca monarh constituțional, regina nu își exprimă propriile opinii politice în public. Ea are un profund sentiment al datoriei religioase și civice și ia în serios jurământul de la încoronare.^[29][30] Deține rolul oficial de guvernator suprem al Bisericii Angliei.

O notă personală despre credința reginei transpare în mesajele anuale de Crăciun difuzate în Commonwealth, cum ar fi cel din anul 2000 când a vorbit despre semnificația teologică a mileniului cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea lui Isus Hristos.

Elisabeta este patroana a peste 600 de organizații de caritate și alte organizații.^[31]Principalele interese ale reginei de petrecere a timpului liber includ echitația și câini.^[32]Hainele ei constau în cea mai mare parte din paltoane și pălării decorative, care îi permit să fie văzută cu ușurință într-o mulțime.^[33]

Acuzația Lordului Altrincham în 1957 că discursurile sale sună ca cele ale unei "școlărițe pedante", a fost o critică extrem de rară.^[34] La sfârșitul anilor 1960, în încercarea de a se prezenta o imagine mai modernă a monarhiei s-a făcut un documentar de televiziune al familiei regale și s-a televizat investitura Prințului Charlesca Prinț de Wales.^[35] În anii 1980 critica la adresa familiei regale a crescut; popularitatea Elisabetei a atins cel mai scăzut nivel în anii 1990.

Sub presiunea opiniei publice, ea a început să plătească impozitul pe venit pentru prima dată și Palatul Buckingham a fost deschis pentru public.^[36] Nemulțumirea față de monarhie a atins apogeul la moartea Prințesei Diana, deși popularitatea reginei a revenit după difuzarea discursului ei la cinci zile după moartea Dianei.^[37]

În noiembrie 1999, un referendum în Australia cu privire la viitorul monarhiei a favorizat menținerea acesteia.^[38] Sondajele din Marea Britanie din 2006 și 2007 au relevat un sprijin puternic pentru Elisabeta, ^[39][40][41] și referendumurile din Tuvalu în 2008 și Sfântul Vicențiu și Grenadine din 2009 au respins propunerile de a se aboli monarhia.^[42]

Titluri, onoruri și arme

Blazonul Prințesei Elisabeta (1944–1947)   Blazonul Elisabetei, Ducesă de Edinburgh   Blazonul Elisabetei a II-a (cu excepția Scoției)   Blazonul Elisabetei a II-a în Scoția   Blazonul Elisabetei a II-a în Canada (una din cele trei versiuni folosite în timpul domniei)

[modificare]Copii

Portret	Nume	Naștere	Căsătorie		Copii	Nepoți
	Prințul Charles, Prinț de Wales	14 noiembrie 1948	29 iulie 1981 Divorțat la 28 august 1996	Diana, Prințesă de Wales	Prințul William, Duce de Cambridge Prințul Harry de Wales
			9 aprilie 2005	Camilla, Ducesă de Cornwall
	Prințesa Anne, Prințesă Regală	15 august 1950	14 noiembrie 1973 Divorțat la 28 aprilie 1992	Mark Phillips	Peter Phillips	Savannah Phillips Isla Phillips
					Zara Phillips
			12 decembrie 1992	Sir Timothy Laurence
	Prințul Andrew, Duce de York	19 februarie 1960	23 iulie 1986 Divorțat la 30 mai 1996	Sarah, Ducesă de York	Prințesa Beatrice de York Prințesa Eugenie de York
	Prințul Edward, Conte de Wessex	10 martie 1964	19 iunie 1999	Sophie, Contesă de Wessex	Lady Louise Windsor James, Viconte Severn

Referințe

1. ^ „80 Things You (Probably) Didn't Know About Queen Elizabeth”. Time Europe. Accesat la 26 septembrie 2006.
2. ^ Witchell, Nicholas (27 mai 2006). „Queen 'Lilibet' letters unveiled”. BBC News. Accesat la 5 aprilie 2007.
3. ^ Excerpt from The Queen A Biography of Elizabeth II, Pimlott, Ben
4. ^ Rose, Kenneth.; King George V; Weidenfeld and Nicolson; London, Great Britain; 1983, p389. ISBN 0-297-78245-2
5. ^ „Biography of HM Queen Elizabeth the Queen Mother: Activities as Queen”. British Monarchy Official Website. Accesat la 4 septembrie 2007.
6. ^ „Queen Elizabeth II”. BBC h2g2. 3 February 2006. Accesat la 4 septembrie 2007.
7. ^ „HM Queen Elizabeth - Queen Consort 1936–1952”. BBC h2g2. 4 septembrie 2002. Accesat la 5 aprilie 2007.
8. ^ Butler, Desmond (8 mai 2007). „Queen Elizabeth Wraps Up Whirlwind Tour”. ABC News. Accesat la 5 aprilie 2007.
9. ^ Bradford, p. 61
10. ^ Pimlott, pp. 186–187
11. ^ Brandreth, pp. 253-254; Lacey, pp. 172-173; Pimlott, pp. 183 - 185
12. ^ London Gazette: (Supplement) no. 41948, p. 1003, 5 February 1960. Retrieved 19 June 2010.
13. ^ Pimlott, p. 303; Shawcross, p. 83
14. ^ Dymond, Glenn (5 March 2010), Ceremonial in the House of Lords, House of Lords Library, p. 12,http://www.parliament.uk/documents/documents/upload/lln2010-007.pdf, retrieved 5 June 2010
15. ^ Roberts, pp. 88–89; Shawcross, p. 178
16. ^ Queen's 'fantasy assassin' jailed, BBC, 14 septembrie 1981
17. ^ Pimlott, p. 538
18. ^ Brandreth, p. 349; Lacey, p. 319
19. ^ Annus horribilis speech, 24 November 1992, Official website of the British Monarchy, accesat la 6 august 2009
20. ^ Lacey, p. 319; Pimlott, pp. 550–551
21. ^ Stanglin, Doug (18 martie 2010), „German study concludes 25,000 died in Allied bombing of Dresden”, USA Today, accesat la 19 martie 2010
22. ^ Bond, pp. 166–167
23. ^ Bond, p. 157
24. ^ Alderson, Andrew (28 May 2007), "Revealed: Queen's dismay at Blair ..., The Daily Telegraph (London), retrieved 31 May 2010
25. ^ Alderson, Andrew (27 May 2007), "Tony and Her Majesty: an uneasy re..., retrieved 31 May 2010
26. ^ „Royal tour of Australia: The Queen ends visit with traditional 'Aus...”. The Daily Telegraph. 29 octombrie 2011. Accesat la 30 octombrie 2011.
27. ^ English, Rebecca (20 April 2006), "'The Queen will NEVER consider a..., Mail Online (London: Associated Newspapers Ltd), retrieved 9 December 2009
28. ^ "Key aides move to Windsor ahead of Queen's retirement", London Evening Standard, 18 November 2006, retrieved 8 December 2009
29. ^ Queen 'will do her job for life', BBC, 19 aprilie 2006, accesat la 4 februarie 2007
30. ^ Shawcross, pp. 194–195
31. ^ Queen and Charities, Official website of the British Monarchy, accesat la 29 iunie 2010
32. ^ 80 facts about The Queen, Official website of the British Monarchy, accesat la 20 iunie 2010
33. ^ Cartner-Morley, Jess (10 mai 2007), „Elizabeth II, belated follower of fashion”, The Guardian (London: Guardian Media Group): p. 2, G2 section, accesat la 10 mai 2007
34. ^ Bond, p. 35; Pimlott, p. 280; Shawcross, p. 76
35. ^ Bond, pp. 66–67, 84, 87–89; Lacey, pp. 222–226; Pimlott, pp. 378–392; Roberts, pp. 84–86
36. ^ Bond, p. 134; Pimlott, pp. 556–561, 570
37. ^ Bond, p. 134; Pimlott, pp. 624–625
38. ^ Lacey, p. 387; Roberts, p. 101; Shawcross, p. 218
39. ^ Monarchy poll, Ipsos MORI, 1 aprilie 2006, accesat la 24 iulie 2009
40. ^ (PDF) Monarchy Survey, Populus Ltd, 14–16 December 2007, p. 9, accesat la 17 august 2010
41. ^ Poll respondents back UK monarchy, BBC, 28 decembrie 2007, accesat la 17 august 2010
42. ^ Vincies vote "No", BBC, 26 noiembrie 2009, accesat la 26 noiembrie 2009