Reflecţie la sărbătoarea Prezentarea la templu a lui Isus - 2018

[altmariustotal catolic]

"Ochii mei au văzut mântuirea ta" (Lc 2,30).

Încep această reflecţie cu un cuvânt al fericitului papă Paul al VI-lea (1897-1978): "Sărbătoarea de la 2 februarie, Prezentarea Domnului la templu, trebuie considerată, ca să fie cinstită în toată amplitudinea conţinutului ei, ca o comemorare îngemănată a Fiului şi a Mamei, adică celebrarea unui mister al mântuirii săvârşit de Cristos, la care Fecioara Maria a fost intim asociată ca mamă a slujitorului suferind al lui Iahwe, ca executantă a unei misiuni aparţinând vechiului Israel şi ca model al noului popor al lui Dumnezeu, încercat continuu de suferinţă şi de persecuţie în credinţa şi în speranţa sa" (cf. Lc 2,31-35) (cf. Marialis cultus 7).

Da, sărbătoarea de la 2 februarie, Prezentarea lui Isus la templu, este o comemorare îngemănată a Fiului şi a mamei, este celebrarea unui mister al mântuirii săvârşit de Cristos la care Fecioara Maria a fost intim asociată, dar la care suntem asociaţi şi noi prin sfântul Botez, când am murit şi am înviat împreună cu Isus (cf. Col 2,12).

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Ea ne aminteşte de o străveche şi apusă sărbătoare păgână, cea a Lupercaliilor, de la 15 februarie, când aveau loc şi procesiuni cu făclii aprinse în jurul oraşului, în onoarea zeului Pan, supranumit şi Lupercus, învingătorul lupilor şi ocrotitorul turmelor. În Răsărit această sărbătoare a introdusă în timpul domniei împăratului Iustin I (526). Întâmpinarea Domnului este o chemare de a veni cu mic cu mare la biserică, căci Preasfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif l-au adus în mijlocul nostru pe Isus, adevăratul biruitor al "lupilor sufletelor noastre", diavolii.

Sărbătoarea de astăzi exprimă faptul că Mesia, conform profeţiei lui Malahia (cf. Mal 3,1-4), trebuia să vină în templul său pentru a întâlni poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, popor reprezentat astăzi de Simeon şi Ana şi de ceilalţi credincioşi din templu. Semnificaţia sărbătorii este dată de Cristos care aduce lumina lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat. Creştinii trebuie să ia lumină de la el, ba chiar să devină lumini din această lumină pe care apoi să o ducă în lume, dat fiind că împărtăşesc misiunea şi viaţa lui Cristos (cf. Mt 5,14-16). Isus a devenit Lumina lumii (cf. In 8,12) la moartea sa, când prin jertfa sa, când arzând de iubire pentru noi ca o torţă vie, a nimicit puterea diavolului.

Episcopul francez Jacques-Benigne Bossuet (1627-1704) spune că, prin actul de prezentare la templu, Cristos s-a consacrat cu desăvârşire Tatălui, chiar de la intrarea sa în viaţă pământească, arătând că el aparţine cu totul lui Dumnezeu şi substituindu-se din prima clipă tuturor jertfelor oferite cerului. Formal, el a fost răscumpărat de părinţii săi în schimbul unei perechi de turturele sau doi pui de porumbel, în amintirea cruţării de la moarte a primilor născuţi evrei, dar din acel moment Cristos s-a înfăţişat că jertfă oferită Tatălui pentru iertarea păcatelor tuturor oamenilor. Toată viaţa sa va avea caracterul de kenoză şi de jertfă activă, adusă în vederea mântuirii oamenilor (cf. Evr2,14-18).

Prezentarea la templu a lui Isus poate fi definită ca o sărbătoare a oferirii, ca o sărbătoare a luminii şi ca o sărbătoare a întâlnirii.

În primul rând poate fi definită ca o sărbătoare a oferirii. Un frumos cânt religios spune aşa: "Cum să-ţi mulţumesc pentru atâta iubire? Inima-ţi străpunsă, pentru noi e viaţă. De-am putea să facem în lume să fie, veşnică-nchinare jertfei tale sfinte. Tu eşti Domnul meu, tu cel căutat. Fiinţa mea după tine strigă. Vreau ca legea ta să-mi conducă paşii. Sunt însetat de dragostea ta".

Astăzi, prin prezentarea lui Isus ca jertfă la templu, întreaga Sfântă Treime ni s-a oferit. De aceea, astăzi se cuvine să-i aducem mulţumiri, în primul rând Tatălui ceresc, care "atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el" (In 3,16-17). Apoi se cuvine să-i aducem mulţumiri şi Fiului lui Dumnezeu, căci pe când eram noi păcătoşi şi duşmani (cf. Rom 5,8.10), ne-a socotit de prieteni ai săi şi a murit pentru noi: "Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ce vă poruncesc eu" (In 15,13-14). Şi iarăşi, se cuvine să-i aducem mulţumiri şi Duhului Sfânt, căci dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată prin el în inimile noastre (cf. Rom 5,5).

Dar astăzi se cuvine să-i aducem mulţumiri şi preacuratei Fecioare Maria, mama lui Isus, care asemenea Tatălui ceresc, a consimţit ca Fiul ei iubit, Isus Cristos, să moară pentru salvarea păcătoşilor, ba chiar ea însăşi l-a adus şi l-a oferit Tatălui ceresc pentru a face din el o jertfă nepătată pentru mântuirea lumii. De aceea, o salutăm şi-i spunem: "Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău Isus!"

Prezentarea lui Isus la templu este şi o sărbătoare a luminii. Aşa cum lumânările pe care le purtăm astăzi în mâini, consumându-se, ne încălzesc şi ne luminează, tot astfel Isus, oferindu-se ca jertfă vie pentru noi, ne încălzeşte şi ne luminează spre mântuire. El devine cu adevărat lumină a lumii pe cruce (cf. In 8,12). La cruce lumina a fost pusă pe candelabru ca să lumineze tuturor celor din casă (cf. Mt 5,15), adică întregii lumi. La cruce Isus a fost glorificat, cum spune sfântul Ioan, a fost înălţat şi a început să atragă la sine pe toţi oamenii (cf. In 12,32).

Sărbătoarea de astăzi este şi o prevestire a misterului pascal, căci procesiunea noastră de astăzi cu lumânări aprinse este o anticipare a procesiunii din Noaptea învierii, când îl urmăm pe Cristos Lumina simbolizat prin lumânarea pascală.

Prezentarea lui Isus la templu este, de asemenea, şi o sărbătoare a întâlnirii. Noi mergem în întâmpinarea lui Isus, lumina, pentru a trăi în lumina lui şi pentru a deveni lumină din lumina lui: "Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri" (Mt 5,16).

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Cristos, la 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut, în amintirea cruţării de la moarte a întâilor născuţi ai evreilor, la eliberarea din Egipt, graţie unui miel jertfit, imagine îndepărtată a lui Cristos mântuitorul lumii (cf. Ex13,10-15), copiii de parte bărbătească să fie închinaţi lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naştere, iar fetiţele la 80 de zile de la naşterea lor. Tot atunci se făcea şi curăţirea mamei (cf. Lev 12,2-8). În Templu, Isus, Maria şi Iosif au fost întâmpinaţi de dreptul Simeon şi de Ana prorociţa.

Potrivit Tradiţiei, dreptul Simeon a făcut parte dintre traducătorii Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă, numită şi Septuaginta. În momentul în care bătrânul Simeon a ajuns la textul "Iată Fecioara va zămisli şi va naşte fiu", a înlocuit termenul "fecioara" cu "femeie" (cf. Is7,14). Spre convingerea şi învăţătura sa, Dumnezeu i-a făgăduit lui Simeon că nu va muri până ce nu-l va vedea pe Mesia născut din Fecioară (cf. Lc 2, 25-26). Ana făcea parte din Tribul lui Aşer, un trib care a încălcat porunca Domnului şi nu i-a izgonit pe canaaniţi din Ţara promisă (cf. Jud 1,31-32), un trib care nu a ajutat-o pe Debora (cf. Jud 5,17), un trib comod, un trib care s-a rupt de tribul lui Iuda şi al lui David şi a trecut de partea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a dus poporul la idoli, un trib care drept pedeapsa, în anul 722 îC, a fost deportat în Asiria. Mult mai târziu de la aceste evenimente, Ana prorociţa, din seminţia lui Aşer (cf. Lc 2,36) văduvă îmbătrânită de zile, s-a bucurat la vederea Pruncului Isus şi a mântuirii sale. Simeon şi Ana, cândva greşiţi, au devenit oamenii credincioşi şi reprezentau atunci aşteptarea şi speranţa popoarelor şi care reprezintă acum speranţa mântuirii pentru toţi cei care se convertesc.

Evenimentul prezentării lui Isus la templu cuprinde şi un aspect dureros. Deşi este recunoscut drept Mesia şi Mântuitorul tuturor neamurilor, Isus este arătat şi ca acela care va aduce tulburare în lume, fiind un permanent semn de contradicţie prin viaţa şi învăţătura sa divină, spre durerea celor credincioşi care vor purta câte o sabie în inimă (cf. Lc 2,34-35). Este ciudat faptul că Fiul, venit în lume pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu şi pentru a restabili pacea între oameni şi între elementele universului, va fi totuşi şi o pricină de cădere pentru unii. Acest aspect dureros va fi depăşit numai la învierea finală, când toată creaţia răscumpărată va intra la nunta Mielului şi îl va adora.

Alături de sfântul Iosif, apare în templu şi Maria. Alături de Simeon apare în templu şi Ana. Toţi aceştia vin în templu pentru a arăta că Pruncul Isus este nădejdea mântuirii lui Israel şi a lumii întregi. Prezenţa lor împreună are un sens adânc. Nu numai bărbaţii, ca Iosif şi Simeon trebuiau să dea mărturie Pruncului divin, ci şi femeile, ca Maria şi Ana, trebuiau să dea mărturie Pruncului divin. Femeia, care alături de Adam a pricinuit căderea omului, este chemată să-l preamărească pe Dumnezeul întrupat şi să-l descopere celor din jurul său. Maria şi Ana îl mărturisesc astăzi. Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul îl va întâmpina pe Isus la vizita Mariei. Iar Maria Magdalena îl va întâmpina după înviere şi le va face cunoscută apostolilor biruinţa sa asupra morţii. Femeia este mereu prezentă în paginile Noului Testament, adeverind astfel că şi ea participa la marea taină a lucrării lui Dumnezeu privind mântuirea oamenilor.

La această frumoasă sărbătoare, totul ne vorbeşte, chiar perechea de turturele şi cei doi pui de porumbel. După cum spune sfântul Grigore de Nisa (335-394), "la jertfelnicul cel de sus, în loc de perechea de turturele, noi trebuie să aducem curăţia sufletului şi a trupului, iar în loc de doi pui de porumbel, noi trebuie să fim cu luare aminte nu numai cum ne purtăm înaintea lui Dumnezeu, ci să fim atenţi cum ne purtăm şi înaintea oamenilor. Şi aşa cum, după săvârşirea celor după lege, Cristos s-a întors în patria sa, împlinindu-se şi crescând în înţelepciune, şi noi trebuie să ne întoarcem în adevărată noastră patrie, care este Ierusalimul ceresc, trăind duhovniceşte, după legea sfânta, crescând în înţelepciune şi în har şi ajungând la vârstă plinătăţii lui Cristos, desăvârşiţi cu sufletul şi vase adevărate ale Duhului Sfânt".

"Este datoria noastră, după cum spune sfântul Atanasie cel Mare (296-373), să ne asemănăm cu dreptul Simeon şi cu prorociţa Ana. Trebuie şi noi să-l întâmpinăm pe Cristos îmbrăcaţi în nevinovăţie, în pocăinţă, în cuminţenie, în curăţie, cu un cuvânt în dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Nimeni nu poate să-l întâlnească într-un alt fel pe Cristos, care este viaţa cea adevărată".

Începând cu Simeon şi Ana, oamenii au început să vadă mântuirea şi să o vestească şi altora (cf. Lc 2,38). Slobozirea lui Simeon nu este o simplă mutare la cele binecuvântate, ci este şi o misiune primită de a răspândi şi morţilor vestea bună a întrupării noului Adam. Astfel, le este arătată şi celor răposaţi lucrarea lui Cristos de la cruce, când porţile raiului vor fi deschise.

Începând cu Iosif şi Maria, începând cu Simeon şi Ana, bărbaţi şi femei fără număr au început să se consacre lui Dumnezeu într-o slujire deosebită, într-o slujire feciorelnică, pentru o mai bună dedicare predicării evangheliei şi o mai bună slujire fraţilor aflaţi în dificultate. În sărbătoarea de astăzi se celebrează şi Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, zi instituită în anul 1997, de Ioan Paul al II-lea, "pentru a ajuta întreaga Biserică să valorizeze tot mai mult mărturia persoanelor care au ales să-l urmeze pe Cristos mai îndeaproape prin practicarea sfaturilor evanghelice". Această zi este pentru persoanele consacrate şi o "ocazie de reînnoirea propunerilor şi pentru reaprinderea sentimentelor care trebuie să inspire dăruirea lor Domnului". Cu această ocazie, le dorim tuturor consacraţilor lui Dumnezeu, bărbaţi şi femei, o bună reuşită în slujirea lor şi să ajungă în cer lângă Preasfânta Treime, lângă Iosif şi Maria, lângă Simeon şi Ana, lângă toţi îngerii şi sfinţii.

Închei cu o evocare sugestivă. Cu ceva secole în urmă, într-un sat de munte din Europa, un nobil bogat se întreba ce moştenire să lase oamenilor din cetate sa. Şi nobilul nostru a făcut o alegere bună, anume să le clădească o biserică. Cu ocazia inaugurării, oamenii s-au strâns şi s-au minunat de frumuseţea noii bisericii. Nimic nu scăpase din atenţia proiectantului, toate păreau la locul lor, până când cineva a remarcat: "Stai puţin! Dar unde sunt lămpile? Cum va fi luminată biserica seara"? Atunci nobilul le-a dat fiecăruia câte o lampă pe care de fiecare dată când veneau la biserică ca să se închine, trebuiau să o ia cu ei. "Ori de câte ori veţi fi aici, locul unde veţi sta va fi luminat. Dar de fiecare dată când veţi lipsi, locul vostru va fi întunecat".

Astăzi, de sărbătoarea luminilor, Cristos ne cheamă să nu ne lăsăm locul întunecat de la jertfa Liturghiei, de la jertfa mântuirii noastre.

Pr. Ioan Lungu