altmarius

cultură şi spiritualitate

Recenzie Valentin Răduţiu - Cello Concertos

Bookmark and Share
Publicat: joi, 30 Mai 2019 , ora 14.50




Violoncelistul Valentin Răduţiu continuă explorarea lucrărilor concertante pentru violoncel prin discul Cello Concertos, apărut sub prestigioasa siglă germană "Hänssler CLASSIC". Alături de Orchestra de Cameră Württemberg din Heilbronn, dirijată de Ruben Gazarian, Valentin Răduţiu abordează de această dată opusuri semnate de Joseph Haydn, Henri Casadesus şi Jean-Baptiste Janson.

În privinţa repertoriului haydnian, Concertul nr. 2 în re major pentru violoncel şi orchestră, op. 101 rămâne una dintre cele mai importante lucrări de gen dedicate acestui instrument, datorită frumuseţii liniilor melodice, precum şi faptului că a dus la dezvoltarea tehnicii instrumentale violoncelistice. Interpretarea lui Valentin Răduţiu situează pe acelaşi plan cele două aspecte, violoncelistul conducând cu naturaleţe discursul muzical, chiar şi în cele mai dificile pasaje.

O caracteristică destul de neobişnuită a primei părţi, Allegro moderato, este reprezentată de sonorităţile cadenţei scrise de Tobias Peter Maria Schneid. Compozitorul german întrebuinţează în creaţia sa atât tehnici componistice tradiţionale, cât şi moderne, fapt observabil şi în această cadenţă, care prelucrează materialul lui Haydn, de tip clasic, prin intermediul unor construcţii melodice şi tehnici instrumentale specifice muzicii contemporane. Mai departe, Valentin Răduţiu dă dovadă de o sensibilitate deosebită în Adagio, evidenţiindu-se apoi explozia de energie din finalul Allegro.

Atribuit iniţial lui Johann Christian Bach, Concertul în do minor pentru violoncel şi orchestră de coarde de Henri Casadesus reprezintă o variantă a versiunii pentru violă şi ilustrează capacitatea compozitorului francez de la începutul secolului XX de a scrie în stilul fiului cel mai mic al lui Johann Sebastian Bach. Şi în acest caz, Valentin Răduţiu dovedeşte o remarcabilă energie, mai ales în partea a treia, Allegro molto energico. De asemenea, atmosfera creată în partea a doua, Adagio molto espressivo, arată că lui Răduţiu nu-i este străin nici lirismul de tip baroc.

Un exemplu al clasicismului francez, Concertul nr. 1 în re major pentru violoncel şi orchestră, op. 6 de Jean-Baptiste Janson îi oferă din nou ocazia lui Valentin Răduţiu să-şi demonstreze priceperea în a executa pasaje de virtuozitate, însă fără a pierde din vedere evoluţia discursului muzical. Astfel de situaţii regăsim în părţile întâi şi a treia, mişcării mediene fiindu-i rezervată o desfăşurare calmă, plină de nobleţe.

Pe parcursul celor trei lucrări, Orchestra de Cameră Württemberg din Heilbronn, dirijată de Ruben Gazarian, a fost un partener de nădejde pentru Valentin Răduţiu, asigurând în chip reuşit atât rolul de acompaniator, cât şi cel de comentator, de interlocutor cu solistul. Totodată, momentele în care orchestra deţine conducerea discursului muzical denotă o chibzuită gradare dinamică, alături de evidenţierea potrivită a fiecărei componente din ansamblu.

Discul Cello Concertos, semnat de Valentin Răduţiu, constituie o viziune interesantă asupra celor trei lucrări propuse, acestea beneficiind de interpreţi cu o gândire muzicală inspirată, capabili să contureze nuanţe fine şi să dea un sens potrivit discursului muzical.

Vlad-Cristian Ghinea

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor