Zoom
“Suntem români şi ţărani”
Chiar si mai târziu, când trupele române se repliau, ele n-au rămas fără instrumente de comunicare. „Trompetele răsună!”, „foaie de informare a ostaşilor români”, a apărut la 15 aprilie 1944 la Bacău (bisăptămânală), în două pagini alb-negru, în format tabloid, editată fiind de Plutonul 3 Propagandă, Oficiul poştal militar Nr. 4639. Şi de trăit a trăit până într-o duminică, 9 iulie 1944, când a fost publicat numărul 20. Disperarea se simte mai mult ca niciodată printre rânduri, străbate cu putere încleştarea pe viaţă şi pe moarte cu „turma îmbătată de sânge şi de dor de răzbunare”. Văzând lumina tiparului în ajunul Paştelui, primul număr avea un editorial tematic, intitulat „Christos a înviat!”. Se făcea apel la simţul de proprietate al ţăranului-soldat: „Suntem români şi ţărani. Pentru o palmă de hat (hotar dintre două tarlale de pământ) suntem în stare să facem procese lungi şi costisitoare. Pentru hotarul ţării, pentru liniştea mormântului mamelor cari ne-au adormit în cântece duioase visurile speriate, trebuie să punem în joc tot sufletul nostru, toată vigoarea tinereţii noastre, toată vitejia noastră şi toată hotărârea noastră de luptă./.../ Ţara are nevoie de braţele, de vitejia şi de jertfa noastră”./.../ Un singur imn să ne încălzească sufletele şi să ne poarte paşii; un singur cântec să ne întărească voinţa: «La arme pentru Neam şi pentru Rege,/ La arme cei de-un sânge şi de-o lege,/ Când Patria ne cheamă sub drapel/ Dator sunt toţi copiii ei s-alerge,/ Să-l apere, să moară pentru El»”.
Pentru o bună perioadă de timp, ele au circulat în paralel. Primul număr al „Bravilor din Caucaz” – editat de Serviciul Militar de Propagandă al Marelui Cartier General, Compania propagandă Zonă operativă – a apărut, astfel, într-o duminică, în 6 iunie 1943, gazeta săptămânală reuşind să reziste puţin mai mult de o lună, până în iulie 1943. Prim-redactor era acelaşi locotenent în rezervă George Cantacuzino, iar redactor-responsabil era Zenobie Băncilă, cunoscut deja din paginile „Victoriei”.
Cea mai citită pagină era, în mod categoric, ultima: nelipsită din majoritatea gazetelor de front româneşti, pagina 4 era dedicată relaxării soldaţilor şi se numea, inspirat, „Frontul veseliei”. Ea cuprindea bancuri, epigrame, caricaturi, parodii, toate adunate de la soldaţi.
De altfel, pe ultima pagină a primului număr găsim şi un anunţ interesant: „Camarazi, luaţi parte la concursul nostru cu premii pentru cele mai bune glume”. Cele mai inspirate glume urmau să fie premiate cu o sticlă cu rom, glumele de locul doi erau răsplătite cu 200 de ţigări, iar cele de pe ultimul loc, cu 100 de ţigări. Gazeta îi asigura, însă, pe soldaţi că „glumele nepremiate, dar totuşi bune, vor fi publicate la această pagină, cu semnătura fiecăruia”. În acelaşi prim-număr al gazetei descoperim şi o parodie după „La paşa vine un arab”, pornind de la „obiceiurile” ruşilor. E înfăţişat „un rusnac, cu nasul roşu şi posac” ce merge la Stalin să se plângă, spunând acestuia că pe front s-a dus doar cu „o vutcă, şi de’aia’s beat ca şi o curcă. Ca un porc”.
Proza eroică era prezentă, între altele, prin titluri gen „Glonţul de aur”, roman senzaţional de război, de Zeno Băncescu (n.r. – Zenobie Băncilă), publicat în serial din 4 iulie 1943.
Din păcate pentru cititorii „Bravilor din Caucaz”, intriga acestui roman va rămâne o mare enigmă întrucât, din 11 iulie 1943, gazeta n-a mai apărut.
Era perioada când preparativele celei mai mari bătălii de blindate din istoria războaielor (n.r. – Kursk-Orel) erau pe sfârşite şi se înţelege că, odată cu trupele, se repliau şi reporterii de front.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius