altmarius

cultură şi spiritualitate

Răspunsuri duhovniceşti: „Taina altoirii pe Trupul tainic al lui Hristos“

Răspunsuri duhovniceşti: „Taina altoirii pe Trupul tainic al lui Hristos“

Pr. Alexandru Eremia, Biserica „Sfântul Ioan Hera“ din Craiova

Părinte, ne-aţi vorbit ieri despre beneficiile pe care untdelemnul le aduce în viaţa noastră. Explicaţi-ne când, cum şi de ce a fost instituită Taina Mirungerii de către Mântuitorul Iisus Hristos?

Fiind prefigurată în Vechiul Testament prin consacrarea Împăraţilor, Taina Mirungerii, ca şi celelalte Sfinte Taine, a fost instituită de Mântuitorul Hristos, atunci când le-a făgăduit Sfinţilor Apostoli pe Mângâietorul care avea să continue lucrarea Sa după Înălţare: "Şi iată, Eu trimit făgăduinţa Tatălui Meu peste voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus" (Lc. 24, 49). Instituirea tainei nu este una definitivă, ea având să fie activată prin pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii: "Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile voastre" (II Cor. 1, 21-22; Efes. 4, 30). Iată, aşadar, locul scripturistic şi totodată temeiul formulei sacramentale: "Pecetea darului Sfântului Duh".

Practicarea acestei Sfinte Taine se făcea la început prin punerea mâinilor peste cei botezaţi, pentru ca aceştia să fie întăriţi în credinţă şi să primească darurile Duhului Sfânt: "Iar Apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, căci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi luau Duhul Sfânt" (Fap. Ap. 8, 14-17). Sfântul Apostol Pavel botează în Efes câţiva credincioşi care primiseră botezul lui Ioan, administrându-le şi Taina Mirungerii: "Şi punând Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau" (Fapt. Ap. 19, 6).

Care este rolul pe care îl împlineşte această Sfântă Taină în viaţa noastră?

Alături de toate celelalte Sfinte Taine, Mirungerea participă efectiv la activarea vieţii noastre în Hristos, la împlinirea noastră ca fii ai Sfintei Biserici. Sfântul Chiril al Ierusalimului o defineşte ca fiind altoirea celui nou botezat pe trupul tainic al Bisericii: "Mai întâi aţi fost unşi pe frunte ca să fiţi slobozi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi cu faţa descoperită slava Domnului. Apoi aţi fost unşi la urechi, ca să dobândiţi urechi în stare să audă tainele dumnezeieşti. Cel botezat este uns apoi la nări, ca acestea să nu se deschidă mirosurilor ispititoare la rău. După aceasta la piept, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului, după ce aţi îmbrăcat platoşa dreptăţii. Căci după cum Hristos, după Botez şi după pogorârea Duhului Sfânt asupra Lui S-a dus în pustie şi S-a luptat cu potrivnicul, tot aşa şi voi, după ce aţi fost botezaţi şi aţi fost unşi cu Sfântul Mir, îmbrăcaţi cu toate armele Duhului să staţi împotriva puterii celei potrivnice şi să o biruiţi zicând: "Toate le pot întru Hristos care mă întăreşte" (Filip. 4, 13). Aţi fost unşi apoi la mâini şi la picioare, pentru ca să fiţi gata oricând să săvârşiţi binele şi să alergaţi spre ajutorarea celor care au nevoie de ajutor, spre întărirea apelurilor pe care le face Dumnezeu la voi pentru săvârşirea binelui şi ocolirea răului". (Diac. Ioniţă Apostolache)

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor